Contestaţie. Decizia nr. 1335/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1335/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-06-2014 în dosarul nr. 73014/3/2011/a1

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.1335

Ședința publică de 6 iunie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE D. V.

JUDECĂTOR D. M.

GREFIER A. G. S.

Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de apelanții T. – T. DE CONSTRUCTII BUCUREȘTI S.R.L. prin administrator special G. P. C. și O. Ș. C. împotriva Sentinței civile nr.8959 din 30 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București –Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. R. C. și S.C. T. - T. DE CONSTRUCTII BUCUREȘTI S.R.L. și lichidatorul judiciar LIDER LICHIDARE ȘI REORGANIZARE S.P.R.L.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanții T. – T. DE CONSTRUCTII BUCUREȘTI S.R.L. prin administrator special G. P. C. prin avocat, O. Ș. C. prin același avocat, intimatul B. R. C. prin avocat R. P., cu împuternicire avocațială nr._ din 15 mai 2014, lichidatorul judiciar LIDER LICHIDARE ȘI REORGANIZARE S.P.R.L. al S.C. T. - T. DE CONSTRUCTII BUCUREȘTI S.R.L. reprezentată de T. M., cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Apărătorul apelanților solicită recalificarea căii de atac ca fiind recurs și nu apel cum din eroare s-a menționat în dispozitivul sentinței atacate.

Apărătorul intimatului arată că recursul este calea de atac și nu apelul.

Lichidatorul judiciar arată că este de acord cu recalificarea căii de atac ca fiind recurs și nu apel.

Curtea, califică calea de atac ca fiind recurs și nu apel, având în vedere data introducerii litigiului pe rolul instanței de judecată februarie 2011 și se constituie în complet de recurs prin întregirea cu un judecător din lista de permanență - JUDECĂTOR I. C., conform art. 99 alin.3 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005.

Reprezentanții părților arată că alte cereri nu mai au de formulat și nici probe noi de administrat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.

Apărătorul recurenților solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și precizat, casarea în tot a sentinței recurate, cu consecința admiterii contestațiilor cu privire la creanța pretinsă de intimatul B. R. C. și radierea dreptului pretins de creditor așa cum a fost înscris în tabelul preliminar rectificat al creanțelor.

În susținere,arată că intimatul B. R. C. nu este creditor, întrucât la baza creanței sale stă un contract de gaj cu deposedare în care au fost efectuate plăți.

De asemenea, mai arată că în cuprinsul contractului de gaj există mențiunea că dacă la termenul scadent nu se achită suma datorată, bunurile care au fost aduse drept gaj trec automat în proprietatea lui B. R. C., iar pentru restul de sumă se poate îndrepta numai pentru numitul O. Ș. C.. Suma cu penalități de întârziere este o sumă nereală; creanța nu a fost determinată, nefiind certă, lichidă și exigibilă.

Intimatul prin avocat solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală pentru considerentele exprimate pe larg în cuprinsul întâmpinării. Fără cheltuieli de judecată.

În apărare, arată că subsemnatul a înțeles să se folosească pentru executarea obligației principale din partea debitorului și nu pentru executarea clauzei penale.

De asemenea, mai arată că este un drept de obține și nu un drept potestativ la discreția creditorului.

Lichidatorul judiciar LIDER LICHIDARE ȘI REORGANIZARE S.P.R.L. prin reprezentant solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală

CURTEA

Constată că prin sentința civilă nr. 8959/30.10.2013 a Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă au fost admise în parte contestațiile conexate și a fost dispusă înscrierea în tabelul obligațiilor debitoarei . CONSTRUCTII BUCUREȘTI S.R.L. a creditorului B. R. C. cu suma de 4.008.951 lei.

I. Pentru a decide astfel, judecătorul-sindic a constatat că sub nr._ debitoarea . CONSTRUCTII BUCUREȘTI S.R.L., prin administrator special, a contestat tabelul preliminar al creanțelor, solicitând înlăturarea de la masa credală a creanței aparținând lui B. R. C.; sub motiv că titlul invocat de creditor nu este o creanță pentru că actul juridic nu a fost încheiat în formă autentică, nu a fost înscris în arhiva electronică de valori mobiliare; că trebuie mai întâi să fie stabilită valoarea de circulație a bunurilor aduse gaj și restul rămas să fie recuperat de la garanți, nu de la debitoare; și că, în fine, creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, deoarece au mai fost făcute plăți în contul ei.

Judecătorul-sindic a mai constatat că B. R. C. a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, invocând faptul că la 29.08.2008 a împrumutat pe debitoare cu 177.000 Euro, termen de rambursare 29.02.2009, pentru restituirea împrumutului a fost constituit gaj cu deposedare asupra a 3 autoturisme; că la 04.09.2008 a fost majorată suma împrumutată de la 177.000 Euro la 295.000 Euro, potrivit actului adițional nr. 1; că la 10.09.2009 a fost din nou majorată suma împrumutată de la 295.000 Euro la 395.000 Euro, potrivit actului adițional nr. 2/10.09.2009, prin care a fost prelungit termenul de rambursare pentru data de 10.10.2009; că la 22.09.2009 debitorul a recunoscut în mod expres datoria de 395.000 Euro, potrivit declarației notariale autentificate sub nr. 862/22.09.2009; că până în prezent debitorul nu și-a îndeplinit obligația de plată; că 6 instanțe de judecată au încuviințat executarea silită a contractului arătat, astfel că administratorul judiciar nu mai poate cenzura creanța; că nu este reală afirmația administratorului judiciar privind executarea unor plăți în contul creanței; și că la 08.09.2008 au fost înscrise garanțiile reale mobiliare în Arhiva Electronică a Garanțiilor reale mobiliare.

II. Judecătorul-sindic a mai constatat că sub nr._ 11/a28 O. Ș. C. a contestat tabelul preliminar rectificat al obligației debitoarei, solicitând înlăturarea din tabelul obligațiilor a creanței lui B. R. C.; sub motiv că nu a fost înscris în Arhiva Electronică a Garanțiilor reale mobiliare contractul de împrumut cu gaj din 29.08.2008; că bunurile ce au constituit gajul mobiliar au fost înstrăinate cu acceptul creditorului, din prețul obținut fiind restituit creditorului suma de 30.000 Euro, iar la 07.01.2011 i-a mai fost restituită suma de 50.000 lei și că pentru restul rămas neacoperit creditorul se poate îndrepta împotriva societății și a garantului.

III. Sub nr._ 3 B. R. C. a contestat tabelul preliminar al obligațiilor debitoarei T. – T. DE CONSTRUCTII BUCUREȘTI S.R.L., solicitând înscrierea creanței sale în cuantum de 4.025.756 lei; sub motiv că la 29.08.2008 a împrumutat-o pe debitoare cu 177.000 Euro, termen rambursare 22.09.2009, pentru care a fost instituită garanția reală mobiliară asupra a 3 autoturisme; că prin actul adițional nr. 1/04.09.2008 a fost majorată suma împrumutată de la suma de 177.000 Euro la 295.000 Euro; că prin actul adițional nr. 2/10.09.2009 creanța a fost majorată la 395.000 Euro și a fost prelungit termenul de rambursare până la 10.09.2009; că la 22.09.2009, prin actul autentificat sub nr. 862 debitoarea a recunoscut datoria de 395.000 Euro; că debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de restituire a împrumutului; că 6 instanțe de judecată au încuviințat executarea silită a contractului arătat, astfel că administratorul judiciar nu mai poate cenzura creanța; că nu este reală afirmația administratorului judiciar privind executarea unor plăți în contul creanței; și că la 08.09.2008 au fost înscrise garanțiile reale mobiliare în Arhiva Electronică a Garanțiilor reale mobiliare.

Prin încheierea din 12.09.2012 judecătorul-sindic a dispus conexarea dosarelor nr._ 3 și nr._ 11/a28 la dosarul nr._ .

Judecătorul-sindic a mai constat că lichidatorul judiciar LIDER LICHIDARE ȘI REORGANIZARE S.P.R.L. a susținut că primul motiv invocat în contestația debitoarei este neîntemeiat, deoarece garanția reală mobiliară constituită pentru împrumutul convenit prin contractul încheiat la 22.09.2009 a fost înscrisă în Arhiva Electronică a Garanțiilor reale mobiliare; că împrumutătorul nu este ținut de a executa obligația principală într-o anumită ordine față de persoanele obligate solidar; că suma de 30.000 Euro nu poate diminua creanța de 395.000 Euro deoarece această plată a fost făcută anterior declarației autentificată sub nr. 862/22.09.2009 prin care debitoarea recunoștea creanța de 395.000 Euro; și că suma de 50.000 lei, restituită creditorului, diminuează creanța.

Analizând dosarele astfel conexate, judecătorul-sindic a constatat că B. R. C. a împrumutat-o pe debitoare cu 177.000 Euro, termen rambursare 22.09.2009, sub sancțiunea unei penalități de 0,5% pe zi întârziere (art. 4 alin. 2); că pentru restituire a fost instituită garanția reală mobiliară asupra a 3 autoturisme; că prin actul adițional nr. 1/04.09.2008 a fost majorată suma împrumutată de la suma de 177.000 Euro la 295.000 Euro; că prin actul adițional nr. 2/10.09.2009 creanța a fost majorată la 395.000 Euro și a fost prelungit termenul de rambursare până la 10.09.2009; că la 22.09.2009, prin actul autentificat sub nr. 862 debitoarea a recunoscut datoria de 395.000 Euro; și că la 08.09.2008 au fost înscrise garanțiile reale mobiliare în Arhiva Electronică a Garanțiilor reale mobiliare.

Judecătorul-sindic a înlăturat susținerea debitoarei, potrivit căreia ar fi fost restituită suma de 30.000 Euro la 19.12.2008, reținându-se că prin declarația autentificată sub nr. 862/22.09.2009 debitoarea, prin administratorul statutar O. Ș. C. a recunoscut creanța de 395.000 Euro; că datoria este certă, lichidă și exigibilă, urmare declarației arătate ca și înregistrarea gajului mobiliar în Arhiva Electronică a Garanțiilor reale mobiliare; că nu se poate reține susținerea contestatorului potrivit căreia creditorul ar trebui să se îndrepte mai întâi împotriva garanților societății debitoare, având în vedere că debitorii sunt obligați solidar, nefiind stabilită o ordine de executare, iar debitoarea este datorul principal.

În concluzie, judecătorul-sindic a reținut că debitoarea datorează suma de 395.000 Euro diminuată cu suma de 50.000 lei (13.928 Euro), rezultând astfel un debit principal de 381.072 Euro; că în temeiul art. 4 alin. 2 din contractul de împrumut datorează penalități de întârziere de 0,15% pe zi, astfel că B. R. C. trebuie să fie înscris în tabloul obligațiilor debitoarei cu suma de 4.008.951 lei (1.657.663 lei debit principal + 2.351.288 lei penalități de întârziere).

La 04.11.2013 T. – T. DE CONSTRUCTII BUCUREȘTI S.R.L. prin administrator special G. P. C. și O. Ș. C. au declarat apel, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.

1. Greșit judecătorul-sindic nu a observat că debitul principal nu este cert, în condițiile în care nu se cunoaște valoarea bunurilor mobile gajate care se impută asupra creanței și că, pe de altă parte, pentru restul creanței, potrivit contractului, creditorul are dreptul să urmărească doar pe garant.

Se arată că potrivit art. 3.2, art. 3.3. și art. 4 din contractul de împrumut, în cazul depășirii sau încălcării termenului de rambursare toate bunurile asupra cărora s-a constituit gajul vor trece de drept în proprietatea împrumutătorului, fără nicio notificare sau punere în întârziere, iar pentru restul rămas neacoperit, creditorul se poate îndrepta numai împotriva garantului O. Ș. C..

2. Greșit instanța de fond a reținut penalitățile de întârziere de 366.376 lei pentru perioada 29.02._09, omițând să observe că prin actele adiționale succesive termenul de rambursare a fost prelungit până la 10.10.2009, că penalitățile puteau fi pretinse doar de la garant și că suma la care s-au calculat penalitățile nu este cea reală, în condițiile în care, din debitul principal nu s-a scăzut valoarea bunurilor ce a făcut obiectul gajului cu deposedare și care a intrat de drept în proprietatea creditorului ca efect al contractului de gaj.

3. Greșit instanța de fond a reținut penalitățile pe perioada 10.10._11 fără să observe că acestea puteau fi pretinse doar de la garant și că suma la care s-au calculat penalitățile nu este cea reală, în condițiile în care, din debitul principal nu s-a scăzut valoarea bunurilor ce a făcut obiectul gajului cu deposedare și care au intrat de drept în proprietatea creditorului ca efect al contractului de gaj.

4. Greșit instanța de fond nu a reținut restituirea sumei de 30.000 Euro, în contul creanței principale.

În ședința din 06.06.2014 instanța a calificat calea de atac ca fiind recurs, având în vedere că deschiderea procedurii de insolvență a avut loc în noiembrie 2011.

Recursul nu este fondat.

Nu sunt fondate criticile recurentei încadrate din oficiu de Curte în motivul prevăzut de art. 3041 C.pr.civ.

În esență, recurenții critică sentința instanței de fond sub aspectul greșitei stabiliri a situației de fapt cu privire la raportul dintre părți și a executării contractului de împrumut.

  1. Nu este fondată prima critică.

Curtea reține că regulile art. 3.2, art. 3.3 și art. 4 din contractul de împrumut încheiat la 29.08.2008, așa cum a fost modificat prin cele 2 acte adiționale, instituie o clauză penală în favoarea creditorului și nu o obligație alternativă așa cum pretind recurenții. Creditorul are dreptul să se prevaleze de dreptul conferit prin textele arătate, devenind proprietar asupra bunurilor ce constituie gajul mobiliar. Nu este însă obligat la a deveni proprietar prin activarea clauzei accesorii. Creditorul are dreptul să pretindă executarea în natură a obligației principale și anume restituirea banilor împrumutați și accesoriile obligației principale.

În același sens au decis și instanțele de fond care au încuviințat executarea silită a creanței.

2. Nu este fondată a doua critică.

Curtea reține că recurenții invocă pentru prima dată lipsa dreptului creditorului la penalitățile de întârziere pentru perioada 29.02._09.

Analizând această critică, Curtea reține că prorogarea scadenței creanței de la 29.02.2009 până la 10.09.2009 nu poate fi interpretată ca fiind o renunțare a creditorului la penalitățile de întârziere pe perioada arătată pentru suma de 295.000 Euro. Renunțarea la un drept trebuie să fie expresă.

De asemenea, pentru considerentele arătate la punctul 1, nu poate fi reținută lipsa caracterului cert al creanței, pe considerentul că nu este cunoscută valoarea bunurilor mobile.

De asemenea, nu poate fi reținută obligația creditorului de a urmări doar pe debitorul garant. Urmărirea garantului este un drept și nu o obligație.

3. Nu este fondată nici a treia critică.

Pentru aceleași considerente, ca cele de la pct. 2, nu poate fi reținută lipsa dreptului creditorului de a pretinde penalitățile de întârziere, așa cum au fost reținute de judecătorul-sindic.

4. Nu este fondată nici a patra critică.

Curtea reține că este reală plata sumei de 30.000 Euro, așa cum rezultă din chitanța scrisă și semnată de creditorul B. R. C.. Rămâne însă creanța de 395.000 Euro, având în vedere că debitoarea a recunoscut, ulterior operației de restituire arătate, că este datoare cu suma de 395.000 Euro. Împotriva unei declarații de recunoaștere a unei creanțe nu se poate invoca o plată făcută anterior declarației.

Văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 C.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de T. – T. DE CONSTRUCTII BUCUREȘTI S.R.L. prin administrator special G. P. C. și O. Ș. C. împotriva Sentinței civile nr.8959 din 30 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București –Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. R. C. și S.C. T. - T. DE CONSTRUCTII BUCUREȘTI S.R.L. și lichidatorul judiciar LIDER LICHIDARE ȘI REORGANIZARE S.P.R.L., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în pronunțată publică, azi 6 iunie 2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

D. V. D. M. I. C.

Grefier,

A.-G. S.

Red. Jud. D.V./2 ex.

Jud. fond – G. C.

Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie. Decizia nr. 1335/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI