Contestaţie. Decizia nr. 2005/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2005/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-12-2014 în dosarul nr. 63863/3/2011/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.2005
Ședința publică de la 12 decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. L. Z.
JUDECĂTOR D. V.
JUDECĂTOR D. M.
GREFIER A. G. S.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva Sentinței civile nr.3433 din 13 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București–Secția a VII Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata D G P. S.R.L. prin administrator special N. I. și lichidatorul judiciar al debitoarei FINECO INSOLVENCY S.P.R.L. și intervenienta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata D G P. S.R.L. prin administrator special N. I. și intervenienta B. COMERFCIALĂ ROMÂNĂ prin avocat Sarina H., cu împuternicire avocațială nr._ din 13.11.2014, lipsă fiind recurenta și lichidatorul judiciar FINECO INSOLVENCY S.P.R.L.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
S-a procedat la legitimarea administratorului special N. I. cu C.I. . nr._ eliberat de S.P.C.E.P.- Sector 4 la data de 30 octombrie 2010 CNP_.
Curtea pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție accesorie formulată de BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ în interesul recurentei D.G.F.P.B.
Intervenienta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ prin avocat solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie în interesul recurentei D.G.F.P.B., în temeiul art.49 alin. 3 C. proc.civilă raportat la art.51 C. proc.civilă, banca fiind creditor în procedura insolvenței societății D G P., având un interes de a susține argumentele formulate de către recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva raportului privind cauzele insolvenței în prezenta cauză, considerând acest raport ca fiind unul care nu ilustrează situația adevărată a cauzelor care au dus la insolvența societății D G P..
Reprezentantul administratorului special al societății D G P. S.R.L. solicită respingerea cererii de intervenție accesorie formulată de BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, apreciind că nu poate interveni la acest moment.
Față de cererea de intervenție accesorie formulată de BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ având în vedere că această solicitare poate fi făcută și în recurs, partea dovedind un interes dată fiind calitatea acesteia de creditor al debitoarei S.C. D G P. S.R.L., în temeiul art.51 și art. 49 alin. 3 C. proc.civilă 1865, urmează a admite în principiu cererea de intervenție accesorie.
Administratorul special și intervenienta arată că nu au cereri prealabile de formulat și nici probe noi de propus
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și nici probe noi de propus Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Administratorul special pune concluzii de respingere a recursului,ca nefondat. Din aprilie 2010, i s-a pus sub sechestru toata marfa. Abia după 16 luni i s-a stabilit nevinovatia. Se mai susține că valoarea totală a prejudiciului a fost evaluată de către expert la suma de_,86 lei, iar operațiunea de sechestrare a avut o . consecințe și efecte nefavorabile ce a atras costuri suplimentare, cele mai semnificative fiind chiriile și penalitățile aplicate de furnizori.
Mai arată că societatea a achitat chirii și pentru depozitarea mărfii în depozitul Oil Terminal C., deși ca urmare a sechestrului aplicat nu a putut dispune de stocul respectiv. Întrucât stocul de marfă a fost sechestrat în timp ce se afla depozitat în terminalele din Oil Terminal societatea a fost nevoită să suporte și chiria cu acest depozit fără însă a putea realiza venituri prin comercializarea stocului în cauză.
Intervenienta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ prin avocat solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii contestației formulate de D.G.F.P: împotriva raportului privind cauzele și împrejurările ce au determinat ajungerea societății DG P. în insolvență, înlăturarea din cuprinsul raportului a mențiunilor conform cărora măsurile întreprinse de ANAF ar fi constituit una din cauzele principale ale insolvenței, obligarea lichidatorului judiciar la rectificarea raportului în sensul indicării cauzelor reale care au determinat ajungerea societății DG P. în stare de insolvență și a persoanelor vinovate de această stare. De asemenea, solicită admiterea cererii de intervenție accesorie în interesul recurentei D.G.F.P.B. în temeiul art.49 alin. 3 C. proc.civilă raportat la art.51 C. proc.civilă. Lichidatorul a publicat raportul privind cauzele, retinand abuziv ca . fi provocata de masurile luate de ANAF prin autoritatea vamala, respectiv sechestrarea unor cantitati de petrol, iar prejudiciul ar fi de aproximativ 174 milioane lei. De asemenea, s-a mai retinut ca debitoarea avea datorii de 168 milioane lei. Sentinta e nelegala. Raportul nu ilustreaza situatia reala a cauzelor insolventei si contine date contradictorii. Se retine existenta unui prejudiciu, dar nu si faptul ca anumite cheltuieli constand in penalitati ar fi putut genera starea de insolventa.
În ceea ce privește cheltuielile în valoare de_,58 lei înregistrate în luna septembrie 2011 reprezintă în mare parte dobânzi și penalități contractuale percepute de către furnizorii de marfă externi Abilo UK Limited și Real Oil Development pentru nerespectarea termenelor de plată și neatingerea cantității minime de motorină ce trebuia aprovizionată conform clauzelor contractuale.
Din finalul raportului s-a arătat că nu a fost identificată nicio persoană din conducerea societății care ar fi responsabilă de insolvență companiei, dar s-a arătat că ajungerea societății în încetare de plăți a fost datorată din cauza unor factori obiectivi.
Deci există o contradicție între concluziile raportului și datele menționate în acesta, concluziile raportului fiind evident eronate și neconforme cu analiza efectuată chiar de administratorul judiciar CIT cu privire la activitatea D G P. în perioada pre-insolvență.
Din punctul său de vedere, apreciază că starea de insolvență a fost cauzată de încheierea unor contracte oneroase și defavorabile între debitor și creditorii afiliați acestuia.
CURTEA
Deliberand, constata:
P. sentinta civila nr. 3433 din 13 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Bucuresti-sectia a VII a, în dosarul nr. _, s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active si a inadmisibilitatii ca neintemeiate si s-a respins contestația formulata de creditoarea Agentia N. de Administrare Fiscala împotriva Raportului asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa a debitoarei ..
In considerente, s-a retinut, cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale active si inadmisibilitatii, ca reclamanta si a intemeiat contestatia pe dispozitiile art. 21 alin 3 din Legea nr. 85/2006 care prevad dreptul oricarui creditor interesat de a formula contestatie cu privire la masurile luate de administratorul judiciar prin raportul depus lunar.
Debitoarea . si –a intemeiat exceptia lipsei calitatii procesuale active pe dispozitiile art. 17 lit. c) din Legea nr 85/2006 (comitetul creditorilor are ca atributie să ia cunoștință despre rapoartele întocmite de administratorul judiciar sau de lichidator, să le analizeze și, dacă este cazul, să facă contestații la acestea), dispozitii care nu au incidenta in prezenta cauza, nefiind indicate ca temei legal al contestatiei debitoarei.
In ceea ce priveste inadmisibilitatea invocata de catre administratorul judiciar, s-a avut in vedere ca dispozitiile art. 21 din Legea nr. 85/2006 prevad posibilitatea contestarii raportului depus de administratorul judiciar, aprecierea continutului raportului inctomit in conformitate cu dispozitiile art. 59 din Legea nr.85/2006 vizand fondul cauzei, nu o exceptie procedurală.
Sub aspectul temeiniciei contestatiei, tribunalul a retinut ca, prin incheierea din data de 04.10.2011, instanta a admis cererea debitoarei si, in temeiul art. 32 alin 1 din Legea nr. 85/2006 a deschis procedura generala impotriva debitoarei, a numit administratorul judiciar cu atributiile prevazute de lege.
Administratorul judiciar a intocmit si depus la dosarul cauzei raportul inctomit in conformittae cu dispozitiile art. 59 din legea nr. 85/2006, raport contestat de catre creditoarea Agentia N. de Administrare Fiscala cu privire la concluziile acestuia de mentionate ca si cauza de insolventa a societatii actele intocmite si masurile dispuse de organele fiscale in incercarea de a recupera debitele reprezentand obligatii catre bugetul de stat.
Potrivit art. 59 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăși 40 de zile de la data desemnării lichidatorului, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.
Raportul in cauza este intocmit de catre administratorul judiciar in baza documentelor contabile puse la dispozitie de societatea debitoare conform art. 28 din Legea nr. 85/2006 si nu contine o masura luata de acesta care sa prejudicieze societatea creditoare in sensul dispozitiilor art. 21 din legea nr. 85/2006.
Aspectele invocate de creditoare cu privire la cuantumul prejudiciului si legalitatea masurilor de executare silita ar putea privi eventual fondul unei actiuni introduse pe dispozitiile art. 138 din lege, situatia in care ar fi apreciata in concret, pe baza unui probatoriu complet, vinovatia acesteia in ajungerea debitoarei in stare de insolventa.
Raportul in cauza reprezinta opinia administratorului judiciar cu privire la cauzele care au dus societatea la starea de insolventa, faptul ca raportul contine doar aprecierea acestuia cu privire la persoanele vinovate putandu-se deduce chiar din formularea art. 59 din lege – „ cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila”.
La data de 10.07.2014, creditoarea D. G. Regionala a Finantelor Publice Bucuresti a formulat recurs împotriva Sentinței civile nr. 3433 din 13 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Bucuresti-sectia a VII a, în dosarul nr. _, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea in parte a sentinței recurate, în sensul admiterii contestației si inlaturarea din cuprinsul raportului a mentiunilor potrivit carora masurile intreprinse de ANAF-Autoritatea N. a Vamilor –D. G. pentru Accize si Operatiuni Vamale Constanta ar fi constituit principala cauza de insolventa a debitoarei.
In sustinere, se arata ca, la data de 04.10.2011, instanța a dispus deschiderea procedurii de insolvență împotriva S.C. DG P. S.R.L. În cadrul ședinței Adunării creditorilor din data de 13.12.2011 administratorul judiciar a comunicat instituției Raportul asupra cauzelor ce au determinat starea de insolvență a S.C. DG P. S.R.L., raport în cuprinsul căruia la Secțiunea 5 - Concluzii privind cauzele intrării în insolvență-, la punctul 2 au fost menționate drept principale cauze ale insolvenței societății debitoare măsurile exercitate de organele statului în vederea recuperării creanțelor datorate, respectiv modalitățile de executare silită adoptate de către organul vamal asupra bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei la nivelul anului 2010.
Având în vedere că măsurile adoptate de organul fiscal în vederea recuperării creanțelor sale nu pot fi considerate drept o cauză ce a generat starea de insolvență a debitoarei, astfel cum susține administratorul judiciar, organul fiscal a formulat contestație împotriva raportului privind cauzele de insolvență prin intermediul căreia solicită înlăturarea din cuprinsul acestuia a mențiunilor respective.
P. Sentința civilă nr. 3433/13.03.2012, instanța a dispus respingerea contestației formulată împotriva Raportului privind cauzele ce au determinat starea de insolvență a debitoarei ca neîntemeiată, motivat de faptul că raportul nu conține o măsură luată de administratorul judiciar care să prejudicieze creditoarea, iar aspectele invocate de instituție ar putea privi eventual fondul unei acțiuni introduse pe dispozițiile art. 138 din lege.
Ulterior, la data de 19.11.2013, instanța a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva societății debitoare.
Apreciaza că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă), iar hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă), fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Se arata ca, în mod eronat, instanța de fond a apreciat că unul din motivele pentru care contestația formulată de organul fiscal împotriva raportului asupra cauzelor insolvenței este faptul că acesta nu cuprinde o măsură ce determină prejudicierea creditorului, în sensul dispozițiilor art. 21 din Legea insolvenței.
În fapt, dispozițiile art. 21 alin. 2 stabilesc expres și imperativ că împotriva rapoartelor practicianului creditorii pot formula contestație, fără a condiționa posibilitatea formulării acestei contestații de existența unui prejudiciu produs contestatorului de măsura contestată.
Astfel, organul fiscal a invocat, în principal, nelegalitatea mențiunilor administratorului judiciar cuprinse în raportul asupra cauzelor, respectiv susținerile potrivit cărora măsurile adoptate de organul fiscal în vederea recuperării creanțelor sale constituie o cauză ce a generat starea de insolvență a debitoarei.
Se invedereaza că sechestrul asupra motorinei a fost ridicat la data de 14.05.2010 pentru cantitatea de 6.352,759 tone, cantitate ce reprezintă o mică parte din tranzacțiile efectuate de S.C. DG P. S.R.L. cu astfel de produse, astfel că măsura adoptată de organul fiscal nu era de natură să determine starea de insolvență a debitoarei. În plus, sechestrele instituite asupra navelor societății au fost fără deposedare, astfel că măsura nu a fost de natură să împiedice desfășurarea activității de către societate, ci doar vânzarea bunurilor, scopul urmărit de organul fiscal fiind recuperarea creanței din profitul obținut și nu blocarea activității societății.
Măsurile instituite de organul fiscal nu au fost de natură a împiedica desfășurarea activității de către societatea debitoare, situație în care nu pot constitui o cauză a insolvenței acesteia, iar susținerile administratorului judiciar din cuprinsul raportului asupra cauzelor potrivit cărora măsurile adoptate de organul fiscal constituie o cauză ce a determinat starea de insolvență a debitoarei nu sunt în concordanță cu realitatea și încalcă dispozițiile legale, astfel că a solicitat înlăturarea acestora din cuprinsul raportului.
De asemenea, considera concluzia administratorului judiciar potrivit căreia măsurile aplicate de organul fiscal constituie unul din factorii principali ce a generat insolvență că este total eronată.
În speță, în vederea recuperării prejudiciului creat bugetului general consolidat al statului de S.C. DG P. S.R.L. prin neachitarea obligațiilor fiscale, organul fiscal a instituit măsuri asigurătorii. Aceste măsuri au fost stabilite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură fiscală care stabilește pentru creditorul fiscal posibilitatea aplicării lor în situația în care există suspiciuni cu privire la sustragerea de către contribuabil de la achitarea obligațiilor fiscale. În situația în care un contribuabil nu își achită creanțele pe care o societate le datorează bugetului general consolidat al statului, adoptarea măsurilor prevăzute de lege în vederea recuperării acestora este pentru organul fiscal nu doar un drept, ci și o obligație.
Astfel, nu se poate afirma că prin măsurile adoptate organul fiscal a generat starea de insolvență a debitorului, întrucât, în situația în care debitorul și-ar fi respectat obligațiile și ar fi achitat sumele datorate bugetului general consolidat al statului, organul fiscal nu ar fi fost nevoit să aplice măsuri asigurătorii, astfel că principalul vinovat pentru starea de insolvență este însăși societatea.
Or, creditorul fiscal nu poate sta în pasivitate în situația în care un contribuabil nu își achită obligațiile doar pentru că ar exista riscul să fie generată starea de insolvență prin măsurile aplicate, cum în mod eronat încearcă să susțină administratorul judiciar prin raportul asupra cauzelor, susținere apreciată de instanța de fond, de asemenea în mod eronat, ca fiind o simplă opinie a acestuia.
De altfel, nici administratorul judiciar și nici instanța de fond nu apreciază ca fiind nelegale măsurile aplicate de organul fiscal, astfel că nu se poate afirma că tocmai aceste măsuri au generat blocajul financiar și implicit starea de insolvență a S.C. DG P. S.R.L.
Instanța de fond a ignorat aspectele invocate de organul fiscal și s-a limitat la a preciza că mențiunile din raport nu determină prejudicierea instituției, fără însă a arăta motivele pentru care apreciază că aceste mențiuni ar fi conforme cu realitate și ar respecta prevederile legale.
În ceea ce privește susținerile instanței de fond potrivit cărora vinovăția instituției în ceea ce privește starea de insolvență a debitoarei ar putea fi apreciată doar pe fondul unei acțiuni formulate în temeiul prevederilor art. 138 din Legea insolvenței nu pot fi reținute.
În principal, judecătorul sindic s-a aflat în eroare cu privire la cuprinsul raportului asupra cauzelor ce au determinat starea de insolvență a S.C. DG P. S.R.L. și la aspectele contestate de instituție.
În fapt, administratorul judiciar a arătat că una din cauzele insolvenței debitoarei o constituie măsurile adoptate de organul fiscal în vederea recuperării creanțelor sale, iar, în ceea ce privește persoanele vinovate de starea de insolvență a debitorului, a arătat că nu sunt incidente dispozițiile art. 138 din Legea insolvenței, întrucât ajungerea debitoarei în încetare de plăți se datorează unor factori obiectivi, neimputabili persoanelor care au asigurat conducerea societății debitoare.
Organul fiscal a formulat contestație în ceea ce privește susținerile potrivit cărora măsurile adoptate de organul fiscal au contribuit la ajungerea debitoarei în încetare de plăți.
Or, în soluționarea unei eventuale cereri de atragere a răspunderii membrilor de conducere ai debitoarei judecătorul sindic nu va putea analiza aspectele privind realitatea și legalitatea susținerilor administratorului judiciar în ceea ce privește cauzele insolvenței, fiind investit să analizeze doar vinovăția membrilor organelor de conducere ai debitoarei, raportat la cauzele insolvenței menționate de practicianul în insolvență în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 din Legea insolvenței, la documentele contabile, precum și la activitatea debitoarei.
De asemenea, nu pot fi reținute susținerile instanței de fond potrivit cărora raportul asupra cauzelor de insolvență cuprinde doar opinia/aprecierea administratorului judiciar cu privire la cauzele insolvenței și la persoanele ce au determinat această stare.
în fapt, opiniile administratorului judiciar cuprinse în raportul întocmit conform dispozițiilor art. 59 din Legea insolvenței sunt formulate în urma examinării activității debitorului și a documentelor comunicate de acesta și produc efecte juridice, întrucât au o influență directă asupra deciziei privind formularea unei cereri de atragere a răspunderii personale patrimoniale a membrilor organelor de conducere ai societății debitoare.
Se invocă dispozițiile art. 138 alin. 1 si 3 din Legea nr. 85/2006.
Astfel, față de împrejurarea că, în funcție de cauzele de insolventă și de persoanele cărora le-ar imputabilă această stare a societății menționate în raportul întocmit în conformitate cu art. 59 din Legea insolvenței practicianul în insolventă sau creditorii decid să formuleze sau nu o cerere de atragere a răspunderii patrimoniale, nu poate fi reținută susținerea potrivit căreia mențiunile administratorului judiciar din raportul privind cauzele de insolventă constituie simple opinii ale acestuia.
în plus, instanța de fond se află în eroare apreciind că expresia "cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă" cuprinsă în conținutul art. 59 din Legea insolvenței constituie o dovadă a faptului că mențiunile administratorului judiciar sunt simple opinii ale acestuia. Din coroborarea dispozițiilor art. 20 alin. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006 cu cele ale art. 59 din același act normativ, rezultă fără echivoc faptul că "menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă" se efectuzează în baza unei analize amănunțite și constituie premiza pentru formularea unei cereri de atragere a răspunderii împotriva persoanelor respective, astfel că "opiniile" administratorului judiciar nu sunt simple aprecieri, ci produc efecte juridice.
În drept, se invoca dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare.
Prezenta cerere este scutită de plata taxelor de timbru și timbru judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 229 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Se solicita judecarea cauzei în lipsă, în condițiile art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Intimatele nu au depus intampinare.
La data de 14.11.2014, creditoarea BCR a depus cerere de interventie accesorie in interesul recurentei, solicitand admiterea acesteia, precum si a recursului, modificarea in parte a sentintei in sensul admiterii contestației DGFP împotriva Raportului privind cauzele și împrejurărilor ce au determinat ajungerea . în insolvență, înlăturării din cuprinsul Raportului a mențiunilor conform cărora măsurile întreprinse de ANAF - Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția generală pentru accize și operațiuni vamale C. ar fi constituit una din cauzele principale ale insolvenței DG P., precum si obligarea lichidatorului judiciar la rectificarea Raportului în sensul indicării cauzelor reale care au determinat ajungerea DG P. în stare de insolvență si a persoanelor vinovate de această stare.
In motivare, se arata ca administratorul judiciar Casa de Insolvență Transilvania Filiala București ("CIT") a publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 13.644/20.12.2011 documentul intitulat Raport asupra cauzelor si împrejurărilor ce au determinat ajungerea . în insolvență nr. 8971/15.12.2011.
Acesta menționează la punctul 5 - Concluzii privind cauzele intrării în insolvență (pag. 48), printre principalele cauze care au generat ajungerea societății în stare de insolvență a . si blocarea activității societății în perioada 23.04._11 ca urmare a sechestrării stocului de motorină din OU Terminal C. (6.800 to) de către Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C. și de celelalte organe subordonate Ministerului Finanțelor Publice.
Se reproduce continutul raportului in ceea ce priveste debitele inregistrate de societate si prejudiciul suferit, astfel cum a fost determinat prin raportul de expertiză contabilă extrajudiciară intocmit de ..
De asemenea, se reda, in esenta, considerentele sentintei atacate si cele invocate prin recurs.
Se apreciaza ca sentința atacată este netemeinică și nelegală
Astfel, tribunalul, în mod eronat, a considerat că Raportul nu conține o măsură de natură să prejudicieze ANAF și că acesta conține doar o opinie a administratorului judiciar.
Raportul privind cauzele și împrejurările ce au determinat ajungerea unei societăți în insolvență este un document extrem de important, deoarece, în urma analizării riguroase a activității debitorului, a documentelor contabile și a tuturor celorlalte împrejurări conexe, se menționează care sunt cauzele principale care au determinat insolvență debitorului, raportul având o strânsă legătură cu acțiunile privind atragerea răspunderii persoanelor vinovate de această stare a debitorului și punând la dispoziția creditorilor informațiile cu privire la cauzele insolvenței, informații utile oricărui creditor interesat de procedură, motiv pentru care acest Raport trebuie să reflecte întocmai realitatea și situațiile care au dus Ia insolvență.
Or, după cum se poate observa din analiza Raportului, acesta - deși identifică și analizează mai multe cauze care ar fi determinat ajungerea DG P. în stare de insolvență-, menționează în final că nu a fost identificată nicio persoană din conducerea societății care ar fi responsabilă de insolvența companiei și precizează, în mod surprinzător, că ajungerea debitoarei în încetare de plăți se datorează unor factori obiectivi.
Cu toate acestea, Raportul mai menționează la punctul 5 - Concluzii privind cauzele intrării în insolvența (pag. 48) că blocarea activității societății în perioada 23.04._11 ca urmare a sechestrării stocului de motorină din Oil Terminal C. (6.800 to) de către Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C. și de celelalte organe subordonate Ministerului Finanțelor Publice ar fi constituit una dintre cauzele principale ale insolvenței DG P., concluzie cu totul eronată având în vedere valoarea scăzută (evidențiată chiar în Raport) a stocului de marfă sechestrat comparativ cu activitatea frauduloasă prin care afiliații Abilo UK LTD și Real Oil Development Inc au profitat de situația DG P..
Există o gravă contradicție între concluziile Raportului si datele menționate în acesta, concluziile Raportului fiind evident eronate și neconforme cu analiza efectuată chiar de administratorul judiciar CIT cu privire Ia activitatea DG P. în perioada pre-insolventă.
Conform datelor menționate în Raport, cheltuielile excepționale în cuantum de_,58 lei înregistrate la luna septembrie 2011 reprezintă în mare parte dobânzi și penalități contractuale percepute de către furnizorii de marfă externi ABILO(UK) LIMITED si REAL OIL DEVELOPMENT SRL pentru nerespectarea termenelor de plată și neatingerii cantității minime de motorină ce trebuia aprovizionată conform clauzelor contractuale, respectiv 75.000 tone metrice de la furnizorul ABILO(UK) LIMITED, respectiv 150.000 tone metrice pentru anul 2010 și 200.000 tone pentru anul 2011 aferente furnizorului REAL OIL DEVELOPMENT SRL.
Conform tabelului de creanțe, se poate observa cu ușurință faptul că cei doi creditori majoritari ai debitoarei sunt partenerii acesteia de afaceri, respectiv, Abilo UK LTD și Real Oil Development Inc (persoane afiliate DG P.) care împreună dețin 84.87 % din totalul masei credale conform Tabelului definitiv, parteneri de afaceri care sunt chiar afiliați ai DG P. (fiind deținuți sau coordonați tot de dl. Igniska D.).
Din coroborarea acestor date, reiese în mod clar că starea de insolvența a fost cauzată de încheierea acestor contracte oneroase si defavorabile între debitor și creditorii afiliați acestuia.
Relația de afiliere a fost constatată de judecătorul sindic prin încheierea de ședință din data de 07.10.2014 pronunțată în dosarul de insolvența nr._ 11.
Conform documentelor depuse în susținerea cererilor de înscriere la masa credală ale Abilo UK și Real Oii, creanțele acestora sunt întemeiate pe raporturile contractuale cu DG P. care sunt de natură a ridica suspiciuni cu privire la cauza juridică a acestora din moment ce toate aceste societăți creditoare sunt controlate de o voință comună cu a debitorului, iar prin creanțele create asupra patrimoniului DG P., aceeași voință a fost în măsură să-și creeze o poziție din care să controleze întreaga procedură a insolvenței
Concluzia evidentă care reiese din toate aceste date este aceea că persoanele cu adevărat vinovate de insolvență DG P. sunt persoanele din conducerea acestuia, respectiv lonescu N. (fostul administrator al companiei și actualul administrator special ale acesteia) și D. Igniska (acționarul unic al acesteia) care practic controlează și creditorii majoritari înscriși în tabelul de creanțe, creditori care au profitat în mod fraudulos de situația DG P..
Societățile afiliate DG P. de la care acesta achiziționa combustibil pentru revânzare s-au înscris la masa credală a DG P. cu sume de bani uriașe rezultând din contracte de vânzare de marfa ce presupuneau transmiterea către D G P. a unor cantități de combustibili foarte mari, în neconcordanță cu nevoile sale și cu practica dintre aceste societăți. Mai mult este de reținut că, de fapt, cantitățile convenite pentru perioada imediat anterioară insolvenței DG P. nu s-au livrat către DG P., aceasta din urmă doar învoindu-se să achiziționeze aceste cantități mari de combustibili, fără să existe o justificare a acestei cereri în afară de cea pe care subscrisa o bănuiește și anume crearea unei datorii mari către societățile afiliate pentru a se putea pregăti o poziție de creditori majoritari a acestora în procedura insolvenței DG P..
Astfel, din tabelul reprodus, rezulta că există o diferență foarte mare între cantitățile de combustibili livrate în perioada în care DG P. își desfășura activitatea economică în mod firesc și perioada imediat anterioară declarării insolvenței când comanda pentru combustibili a crescut în mod nejustificat, combustibilul contractat sfârșind prin a nu fi nici măcar livrat ci doar folosit ca pretext pentru a determina curgerea unor penalități în scopul contrafacerii unor creanțe cât mai mari împotriva DG P. și în favoarea societăților afiliate acesteia.
Din documentele existente la dosar, nu rezultă dacă aceste cantități pentru anii 2010-2011 au fost livrate, ci doar că ele nu au fost ridicate de DG P., ceea ce a condus la calcularea de penalități în cuantum total de 73.821.137,04 USD6 (aprox._,298 RON calculat la schimbul de l USD = 3,2674 RON din data mirării în insolvență a DG P.).
Dacă ar fi să comparăm cuantumul acestor penalități de_,298 RON cu valoarea mărfii sechestrate de DGFP în cuantum de_,86 RON, este evident că nu sechestrul a determinat .>
Se mai sustine ca raportul conține multiple inadvertențe și contradicții, iar concluziile la care a ajuns administratorul judiciar sunt unele total nesustenabile atât din punct de vedere logic cât și faptic.
Astfel, cantitatea de motorină sechestrată de organele fiscale este total contradictorie (8.200 de tone la paginile 23 si 39; 6.800 tone la pagina 49; 8.209.227 tone la pagina 50, această din urmă sumă fiind o eroare, fiind de peste 1000 de ori mai mare decât celelalte două valori, DG P. neputând avea o cantitate atât de mare de combustibil).
Mai mult, tot la acest capitol, se menționează faptul că, din expertiza contabilă extrajudiciară a Elite Consulting, evaluarea prejudiciului creat DG P. ca urmare a deciziilor de sechestru a stocului de motorină ar fi de_,86 RON (aprox. 50 milioane USD) - o sumă fabuloasă care este neverosimilă.
Dacă s-ar înmulți cantitatea maximă de motorină de 8.200 de tone (menționată în Raport ca fiind sechestrată) cu prețul de vânzare al acesteia menționat în documentele care stau la baza temeiului creanței celor 2 creditori majoritari (i.e. ABILO UK LIMITED și, respectiv, Real Oil Developement SRL) și anume 700 USD/tonă s-ar ajunge la o sumă de aprox. 6 milioane USD - însă nicidecum 50 milioane USD.
Diferența este semnificativă (44 milioane USD) și este evident că este departe de a reflecta adevărul, chiar dacă s-ar avea în vedere întregul prejudiciu suferit de DG P. ca urmare a sechestrului impus de DGFP.
Este evident că administratorul judiciar CIT a încercat să ascundă adevăratele motive care au adus DG P. în starea de insolvență, distrăgând atenția instanței de la cauzele reale, către acțiunea DGFP care, în niciun caz nu putea avea rezultatul menționat de CIT, respectiv, de a reprezenta cauza intrării DG P. în insolvență.
Nu în ultimul rând, menționarea a trei valori total diferite cu privire la cantitatea de combustibil sechestrată, în cadrul aceluiași Raport, denotă încă o dată lipsa de acuratețe a informațiilor din Raport și faptul că administratorul judiciar trage o concluzie cu privire la influența negativă a sechestrului asupra stării financiare a debitoarei, deși nu a putut stabili cu exactitate care a fost totuși cantitatea de combustibil sechestrată.
În drept, se invocă pe art. 149 din Legea 85/2006, art. 49 alin. 3 coroborat cu art. 51 din Vechiul Cod de Procedură Civilă.
In dovedire, s-au atasat inscrisuri (f 35-98).
La termenul din 12.12.2014, Curtea a admis in principiu cererea de interventie accesorie, pentru argumentele expuse in practica.
Analizand prezentul recurs, prin prisma motivelor invocate, cat si a dispozitiilor art 304 ind 1 Cod pr Civ 1865, Curtea retine urmatoarele:
În Raportul asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa a debitoarei ., s-a mentionat, in cadrul sectiunii 5, ca unul din motivele intrarii in insolventa este si blocarea activitatii societatii in perioada 23.04._11 ca urmare a sechestrului aplicat asupra stocului de motorina din Oil Terminal Constanta (6800 t) de catre Autoritatea N. a Vamilor –D. G. pentru Accize si Operatiuni Vamale Constanta si de celelalte organe subosrdonate Ministerului Finantelor Publice, producandu-se un prejudiciu de_,86 lei.
I. Prima critica formulata de recurenta se refera la faptul ca judecatorul sindic a ignorat aspectele invederate de organul fiscal, limitandu-se la a preciza ca cele mentionate in raport nu prejudiciaza institutia, fara a arata motivele pentru care apreciaza ca aceste mentiuni ar fi conforme cu realitatea.
In acest sens, Curtea remarca faptul ca judecatorul sindic nu a procedat la analiza realitatii sutinerilor administratorului judiciar in legatura cu consecintele masurii luate de Agentia N. a Vamilor asupra starii debitoarei, intrucat a apreciat ca acestea reprezinta opinia coordonatorului procedurii, neproducandu-i creditoarei vreun prejudiciu.
Aceasta argumentatie este corecta. Cele mentionate in raport in legatura cu cauzele intrarii societatii in insolventa reprezinta un punct de vedere al celui numit sa supravegheze si sa desfasoare procedura (administratorul judiciar) si nu are o valoare absoluta. Chiar daca apreciaza ca nu s-ar impune atragerea raspunderii, pentru ca factori obiectivi au dus la aparitia starii de insolventa, aceasta nu inseamna ca Adunarea Creditorilor sau creditorul majoritar nu pot decide formularea unei actiuni de atragere a raspunderii patrimoniale impotriva persoanelor vinovate in cadrul careia sa faca dovada elementelor raspunderii delictuale.
Aceasta interpretare rezulta cu claritate din lecturarea art 138 alin 3 din Legea nr 85/2006, ce prevede ca, dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.
Neindicarea persoanelor culpabile sau hotararea de a nu introduce o astfel de actiune poate fi rezultatul aprecierii administratorului/lichidatorului judiciar ca nu exista factori subiectivi ce au declansat insolventa societatii, insa legiuitorul nu a conferit acestei opinii un caracter irefragrabil, ce nu poate fi rasturnata prin probe, deoarece a dat posibilitatea adunarii creditorilor sau creditorului majoritar sa dovedeasca contrariul.
Tocmai din aceasta perspectiva, judecatorul sindic a statuat ca mentiunile facute de administratorul judiciar nu o prejudiciaza pe recurenta-creditoare sau pe celelalte creditoare.
II. Cea de-a doua critica vizeaza asertiunea instantei in sensul ca vinovatia institutiei ar putea fi evaluata doar pe calea unei actiuni intemeiate pe dispozitiile art 138 din legea nr 85/2006, pe care o considera eronata, intrucat, in solutionarea unei eventuale cereri de atragere a raspunderii membrilor din conducere, judecatorul sindic analizeaza aspectele privind realitatea si legalitatea sustinerilor administratorului judiciar prin raportare la cauzele insolventei mentionate in raportul intocmit in conformitate cu art 59 din legea nr 85/2006.
Curtea nu poate primi aceasta aparare. In cazul formularii unei actiuni in raspundere patrimoniala de catre Adunarea creditorilor prin presedintele comitetului sau de catre creditorul majoritar, judecatorul va trebui sa analizeze faptele, temeiurile indicate de reclamant si mijloacele probatorii administrate de acesta. Evident, in ipoteza in care paratul/paratii chemati in judecata s-ar apara invocand raportul intocmit de administratorul judiciar, nu ar fi suficient simpla prezentare a acestui raport, ci este necesar si probarea celor sustinute, iar reclamantul are dreptul sa combata respectivele aparari.
In acest context, este temeinica si legala motivarea judecatorului sindic in sensul ca realitatea cauzelor care au condus la insolventa unei societati poate fi dovedita sau combatuta in cadrul unei actiuni intemeiate pe art 138 din legea nr 85/2006.
III. In ceea ce priveste critica referitoare la cele retinute de judecatorul sindic in sensul ca raportul cuprinde doar o opinie a administratorului, fara a tine cont, insa, de faptul ca aceasta opinie produce efecte juridice directe asupra deciziei de formulare a actiunii de atragere a raspunderii patrimoniale, Curtea nu o poate retine pentru considerentele expuse la punctul I.
In plus, chiar daca administratorul face o analiza amanuntita a documentelor contabile sau a actelor juridice ce i-au fost puse la dispozitie si decide ca nu este cazul sa introduca o cerere pentru raspunderea patrimoniala a membrilor din conducerea societatii, aceasta nu inseamna ca aceasta pozitie nu poate fi combatuta, intrucat, in esenta, reprezinta o parere subiectiva (apreciere) a cordonatorului procedurii. O alta interpretare ar presupune lipirea de efecte juridice a art 138 alin 3 din legea nr 85/2006, ceea ce este inadmisibil, un text de lege fiind edictat pentru a fi aplicat.
F. de considerentele de mai sus, Curtea va respinge, in baza art 312 Cod pr civ, recursul, ca nefondat.
Avand in vedere solutia de mai sus, Curtea va respinge cererea de interventie accesorie formulata de creditoarea BCR, ca nefondata
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva Sentinței civile nr.3433 din 13 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata D G P. S.R.L. prin administrator special N. I. și lichidatorul judiciar al debitoarei FINECO INSOLVENCY S.P.R.L. și intervenienta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, ca nefondat.
Respinge cererea de intervenție accesorie ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.12.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. L. Z. D. V. diana manole
Grefier,
A. G. S.
Red.Jud./09.02.2015
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Președinte: M. P.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1155/2014. Curtea de... | Contestaţie. Hotărâre din 17-01-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
