Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1129/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1129/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 15858/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2077/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
….
DECIZIA CIVILĂ Nr.1129
Ședința publică de la data de 26 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - I. C.
JUDECĂTOR - A. P.
GREFIER - M. I.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRATIEI SECTORULUI 2, împotriva sentinței civile nr.5474 din data de 28.05.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul T. V. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul, prin avocat C. C. cu delegație de substituire la fila 36 din dosar, lipsind apelanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, Curtea acordă intimatului cuvântul pe cereri prealabile și pe probe:
Intimatul prin avocat, arată că nu are alte cereri de formulat sau probe noi de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă intimatei cuvântul pe cererea de apel.
Intimatul prin avocat, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul București ca fiind temeinică și legală.
În combaterea apelului, apărătorul intimatului, arată că în mod corect a reținut instanța de fond că nu se impune atragere a răspunderii administratorului, Legea 85/2006 prevede posibilitatea atragerii răspunderii numai după administrarea unor dovezi în acest sens, ori apelanta nu a administrat dovezi, arată că nu sunt îndeplinite cele trei condiții prevăzute de lege respectiv: existența unui prejudiciu, fapta ilicită și existența unui raport de cauzalitate. În concluzie, solicită respingerea apelului ca nefondat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă la data de 10 martie 2014, sub nr._, creditorul Direcția Generală Regională a Finanțelor publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2 a chemat în judecată pârâtul T. V. A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să îl oblige la suportarea pasivului debitorului S.C. „Aurolex TDS Industries” SRL.
În motivarea cererii, creditorul a arătat că s-a constatat o lipsă de diligență a pârâtului prin aceea că au fost încălcate prevederile art.27 alin.1 din legea 85/2006, care statuează obligația debitorului aflat în stare de insolvență de a se adresa instanței competente cu cerere pentru a fi supus dispozițiilor legii privind procedura insolvenței, în termen de 30 zile de la apariția stării de insolvență și nu după ce societatea era în stare vădită de insolvență.
Se dovedește astfel faptul că prin continuarea activității societății care se afla în încetare de plăți, administratorul nu a făcut altceva decât să majoreze pierderile debitorului, fiind incidente dispozițiile art.138 lit. c din legea 85/2006.
De asemenea din actele depuse la dosarul cauzei se observă că administratorul societății nu a fost preocupat de eficientizarea activității desfășurate, continuând o activitate ce a condus în mod vădit la o stare de insolvabilitate și la incapacitate de plăți.
Mai arată creditorul, că mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora precum și a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente, constituind cu siguranță unul dintre motivele pentru care debitorul a ajuns în încetare de plăți.
În drept au fost invocate dispozițiile art.138 alin.1 lit. c Legea nr.85/2006.
Fiind legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.
Prin Sentința civilă nr.5474/28.05.2014 pronunțată în dosarul nr._/3/ 2013/a1 Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale: existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție. Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul a fost administratorul debitorului.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)- g) ale art.138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art.138 din lege a mai reținut tribunalul că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Debitorii care sunt supuși procedurii insolvenței, se află, în urma activității desfășurate, în încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Se mai adaugă că fapta descrisă de reclamant privind managementul defectuos aplicat de membrii organelor de conducere care ar fi condus la utilizarea resurselor financiare în interes personal nu este de natură prin ea însăși, în lipsa administrării unui probatoriu, să dovedească incidența în speță a dispozițiilor art.138 lit. c respectiv dispunerea în interes personal a continuării unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți.
Sarcina probei potrivit art.129 C.pr.civ. rap. la art.1169 C.civ. incumbă reclamantului, iar invocarea art.138 nu atrage în mod obligatoriu răspunderea pârâtului, deoarece nu s-a instituit o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, legea prevăzând doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea de dovezi în acest sens.
Culpa administratorului care răspunde delictual fata de terți nu este prezumată și trebuie dovedită de cel care are interes în cauză.
A mai arătat tribunalul că răspunderea reglementată prin art.138 din legea 85/2006, este una specială a cărei natură juridică este civil delictuală în raporturile cu terții, condiții în care culpa pârâtului nu este prezumată în temeiul art.1082 C.civ. ca la răspunderea contractuală, ci trebuie dovedită împreună cu celelalte condiții obligatorii cerute pentru antrenarea răspunderii delictuale.
Dezinteresul și managementul defectuos invocate de reclamant la modul foarte general, a mai adăugat tribunalul, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitorului, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute de art. 138 din lege.
Pentru aceste considerente instanța a respins ca nefondată cererea.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 27 iunie 2014, a declarat apel creditoarea, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă, la data de 23 iulie 2014.
Prin cererea de apel, apelanta – creditoare a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului și obligarea acestuia la suportarea pasivului debitoarei cu bunurile din averea personală până la achitarea integrală a obligațiilor societății.
În motivare se arată că scopul edictării dispozițiilor art.138 a fost acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe două principii fără de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății față de faptele administratorilor care nu iau măsurile cerute de lege în cazul în care societatea se află în încetare de plăți și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.
Așa cum rezultă din actele existente la dosar, arată apelanta, obligațiile față de creditorul bugetar sunt considerabile, ceea ce dovedește neglijarea cu vinovăție a achitării la termenele legale a taxelor, impozitelor și contribuțiilor legal datorate.
Apreciază apelanta că se creează astfel și legătura de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății debitoare și prejudiciul creat care constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
Se mai adaugă că întrucât administratorul societății este un mandatar al falitei, iar mandatul acestuia este prezumat a fi cu caracter oneros activitatea debitoarei trebuie condusă cu mai multă diligență decât propriile interese.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.466 și urm. C.pr.civ., coroborate cu cele ale Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței și ale Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare.
La data de 26 august 2014, prin serviciul Registratură, s-a depus la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de intimatul – pârât prin care s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În fapt intimatul – pârât a arătat că din analiza textului alin.1 al art.138 rezultă că sunt răspunzători civil membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență prin modalitățile prevăzute de lege. Angajarea răspunderii nu operează în mod automat ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Se mai adaugă că fapta descrisă de reclamantă privitoare la managementul defectuos aplicat de membrii organelor de conducere și care ar fi condus la utilizarea resurselor financiare ale debitoarei în interes personal nu este și nu poate fi prezumată, ea trebuind a fi dovedită, prin administrarea unui probatoriu.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și cu observarea prevederilor art.476 N.C.pr.civ., Curtea, constată următoarele:
Așa cum în mod corect a reținut și judecătorul sindic, răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
În privința faptei prevăzută de art.138 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006, apelanta susține că aceasta rezultă din dezinteresul manifestat de administratorul debitoarei în sensul achitării datoriilor acesteia, fapt ce ar fi accentuat incapacitatea de plată, ducând astfel la generarea stării de insolvență.
Curtea constată însă că activitatea nerentabilă și managementul defectuos, constând în dezinteresul total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății și lipsa eforturilor pozitive în redresarea acesteia, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de art.138 din lege și neputând fi asimilată cu fapta de a fi dispus, în interes personal, continuarea activității care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Răspunderea intimatului – pârât nu se poate atrage dacă acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art.138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
Referitor la susținerea apelantei în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, Curtea constată că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare, apelanta neputând invoca un contract în care nu este parte. Astfel, în relațiile cu terții, sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită în cauză.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului - pârât săvârșirea faptei prevăzută de art.138 lit. c din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, cu observarea prevederilor art.480 alin.1 N.C.pr.civ., va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, cu sediul în București, sector 2, ., împotriva Sentinței civile nr.5474/28.05.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul T. V. A. domiciliat în localitatea Poșta Câlnău, .. B., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 Noiembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. C. A. P.
GREFIER
M. I.
Red. Jud. I.C./ Tehnored. I.C./M.I.
4 ex/
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Judecător fond – M. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1155/2014. Curtea de... → |
|---|
