Dizolvare societate. Decizia nr. 1767/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii comerciale / 2014

Decizia nr. 1767/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 5372/2/2014

Dosar nr._ (Număr în format vechi 2051/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr.1767

Ședința publică de la 16.10.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE Ș. C. C.

Judecător C. M. N.

Judecător A. C.

Grefier L. V. V.

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții – reclamanți P. I. A. și N. D., împotriva Sentinței civile nr.1253/17.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI a Civilă în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimații – pârâți ., T. D. M., S. C. C., M. D. și M. T. având ca obiect Legea nr.31/1990.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții – reclamanți, prin avocat P. C.-C., cu împuternicire avocațială colectivă aflată la fila nr. 13 din dosar, lipsind intimații - pârâți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Recurenții – reclamanți solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Curtea, în baza art.305 raportat la art.167 C. de la 1865, încuviințează proba cu înscrisuri.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă pe cererea de recurs.

Recurenții – reclamanți, prin apărător, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea intimaților – pârâți la plata cheltuielilor de judecată din fond și recurs. Arată că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Astfel, prima instanță nu a ținut cont de întregul material probator administrat, necoroborând probele administrate între ele sau chiar ignorându-le pe unele. Menționează că atât din cuprinsul întregului material probator, cât și din înscrisurile depuse, rezultă, cu certitudine, că nu există un mandat valabil al administratorului sau al cenzorilor, acesta fiind expirat. De asemenea, nu există un sediul al societății, iar obiectul de activitate nu poate fi desfășurat având în vedere neînțelegerile existente între asociați. Mai mult decât atât, din interogatoriul administrat la fond se observă că doi dintre pârâți nu s-au prezentat la administrarea acestuia, ceea ce arată că nu doresc ca activitatea societății să continue. De asemenea, precizează că situațiile financiare nu au fost depuse deoarece societatea nu este activă.

Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele :

1). Prin Sentința civilă nr.1253/17.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI a Civilă în dosarul nr._/3/2011 a fost respinsă cererea formulată de reclamanții P. I. A. și N. D. în contradictoriu cu pârâții ., Tută D. M., S. C. C., M. D. și M. T. ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

„. a fost constituită și înmatriculată în registrul comerțului prin Încheierea judecătorului delegat nr._/. pronunțată de judecătorul delegat în dosarul nr._/07.06.2005 (fila 42 din dosar), având 5 acționari fondatori: P. I. A. deținând 20% din capitalul social, T. D. M. deținând 20% din capitalul social, S. C. C. deținând 20% din capitalul social, M. D. deținând 20% din capitalul social și Asociația Institutul Român pentru Educație și Calitate Europeană (IRECE) deținând 20% din capitalul social.

Potrivit încheierii judecătorului delegat de autorizare a constituirii și actului constitutiv al societății, în calitate de administrator unic a fost numit dl. M. D., cu o durată a mandatului de 4 ani.

În perioada imediat următoare actul constitutiv al societății a suferit numeroase modificări cu privire la emblemă, sediu, persoane împuternicite, fond comerț, datele din declarația tip pe proprie răspundere, domeniul principal de activitate, obiect de activitate, asociați, acțiuni și capitalul social, prin încheierea mai multor acte adiționale (filele 19, 21, 24, 28, 32, 36 și 39 din dosar ).

Astfel, prin încheierea nr. 1459 din 17.01.2006 a ORC-TB, pronunțată în dosarul nr._/2006 (fila 35 din dosar), s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la asociați persoane fizice, asociați persoane juridice, potrivit actului adițional nr. 3 din 09.01.2006 (f. 36).

Prin actul adițional nr.3 din 09.01.2006, Asociația Institutul Român pentru Educație și Calitate Europeană (IRECE) pierde calitatea de acționar al .; dl. N. M. D. devine acționar al societății ..

La data de 21.02.2006 prin încheierea nr. 8184 a ORC-TB, pronunțată în dosarul nr._/2006 (fila 31 din dosar), s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la sediu, persoane împuternicite, fond comerț, datele din declarația tip pe proprie răspundere, potrivit actului adițional nr. 4 din 31.01.2006 (f. 32).

Prin actul adițional nr.4 din 31.01.2006, a fost revovcat din funcția de administrator dl. M. D., și s-a numit un nou administrator în persoana dl. T. D. M., cu o durată a mandatului de 4 ani.

Prin Încheierea nr._/14.08.2006 a ORC-TB, pronunțată în dosarul nr._/2006 (fila 27 din dosar), s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la domeniul principal de activitate, obiect de activitate, asociați, potrivit actului adițional nr. 5 din 21.07.2006 (f. 28).

Prin actul adițional nr.5 din 21.07.2006, dl. N. D. devine acționar al societății ..

Ulterior, prin Încheierea nr._/26.10.2006 a ORC-TB, pronunțată în dosarul nr._/2006 (fila 23 din dosar), s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la asociați fizici, potrivit actului adițional nr. 6 din 17.10.2006 (f. 24).

Prin actul adițional nr.6 din 17.10.2006, dl. N. M. D. pierde calitatea de acționar al societății ..

Prin Încheierea nr._/19.12.2006 a ORC-TB, pronunțată în dosarul nr._/2006 (fila 20 din dosar), s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la acțiuni, asociați fizici, capital social, potrivit actului adițional nr. 7 (f. 21) și nr. 8 (f. 19) din 26.10.2006.

Astfel prin actul adițional nr.7 din 26.10.2006, dl. M. T. a dobândit calitatea de acționar al societății .. Numărul de acțiuni și cota din capitalul social deținute de acționari modificându-se în felul următor: P. I. A. deținând 20% din capitalul social, T. D. M. deținând 18% din capitalul social, S. C. C. deținând 18% din capitalul social, M. D. deținând 18% din capitalul social, N. D. deținând 16% din capitalul social și M. T. deținând 10% din capitalul social.

Tribunalul arată că soluția de dizolvare sau lichidare a unei societăți, întemeiată pe motivul neînțelegerilor dintre acționari, nu urmărește stabilirea unei culpe în sarcina acționarilor ci a existenței neînțelegerilor dintre aceștia care afecteză funcționarea societății.

Pentru motivul prevăzut de art.227 alin.1 lit e din Lg. 31, nu este necesară determinarea unei culpe ci sunt suficiente faptele care demonstrează că părțile își impută reciproc nesocotirea interesului social.

Conform art.1169 din codul civil cel ce face o propunere în fața judecății trebuie să o dovedească. În speță, reclamanții nu au produs dovezi concludente și pertinente prin care să rezulte existența unor neînțelegeri grave între acționari care împiedică funcționarea societății, probe care să formeze pe deplin convingerea instanței în acest sens.

În cauză nu au fost administrate probe din care să rezulte că activitatea socială a fost iremediabil afectată de neînțelegerile dintre acționari.

Reclamanții au invocat ca motive de dizolvare a societății, faptul că de-a lungul timpului s-a modificat componența acținariatului, schimbarea sediului societății, faptul că mandatul cenzorilor este expirat; de asemenea, că nu este numit un administrator; nedepunerea situațiilor financiare la registrul comerțului; că dl. T. D. a refuzat un nou mandat de administrator, precum și refuzul celor din comisia de cenzori de a accepta un alt mandat; mai susțin că nu s-a operat în registrul acționarilor transmiterea de acțiunii dintre acționarii M. D., N. D. și numitul D. D..

Reclamanții au mai susținut că între acționari lipsește în totalitate elementul afectiv “affectio societatis”, nemaiexistând intenția acționarilor de a conlucra în vederea atingerii unui scop lucrativ comun.

Tribunalul reține că reclamanții au afirmat că societatea pârâtă nu are organe statutare, întrucât au fost încălcate dispozițiile privind administrarea societății de un administrator pentru o perioadă de patru ani și nu există o comisie de cenzori.

În raport de această afirmație, nu se poate reține incidența art.237 alin.1 lit.a din Legea nr.31/1990, întrucât reclamanții nu au făcut dovada modului de organizare în prezent a conducerii societății, iar din înscrisurile aflate la dosar (filele 9-100) rezultă că în perioada 2005-2010, pârâta a avut organe statutare, respectiv Adunare Generală, administrator/ iar până în anul 2008 a avut cenzori/comisie de cenzori.

Nedepunerea situațiilor financiare la registrul comerțului nu este probată, existând prezumția de neadevăr a acestei afirmații, deoarece ORC-TB formula în mod constant cereri de dizolvare a societăților comerciale care nu își îndeplineau obligația de a depune la registrul comerțului situațiile financiare anuale în termenul legal, așa cum prevedea art. 237 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 31/ 1990, în redactarea de la data formulării cererii de chemare în judecată.

De asemenea, tribunalul constată că încălcarea dispozițiilor legale privind ținerea registrelor societății și desfășurarea activității cenzorilor nu constituie caz de dizolvare judecătorească a societății.

Tribunalul reține că în cauză nu este incident nici cazul prevăzut de art.227 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 și art.5 din Actul constitutiv al societății G. C. SA, respectiv faptul că societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obiectul de activitate.

În primul rând, această afirmație trebuia probată de reclamanți, potrivit principiului prevăzut de art.1169 C.civ., ceea ce în cauză nu s-a întâmplat. Apoi, pentru a duce la dizolvarea societății, trebuie ca realizarea obiectului de activitate să fie imposibilă. Simpla inactivitate sau activitatea redusă a unei societăți nu echivalează cu imposibilitatea realizării obiectului de activitate.

Astfel, instanța constată că dizolvarea solicitată de reclamanți potrivit art.227 alin.1 lit.e din Legea nr.31/1990, republicată, privind societățile comerciale nu este întemeiată deoarece aceștia nu au reușit să facă dovada în condițiile art.1169 din codul civil, susținerilor sale în sensul imposibilității îndeplinirii obiectului de activitate și a neînțelegerilor grave existente între acționari.

Neînțelegerile dintre acționari nu au legătură cu funcționarea societății, iar divergențele dintre aceștia nu au împiedicat societatea să funcționeze.

Nici răspunsul acționarului pârât M. D. la interogatoriu propus de către reclamanți nu face dovada susținerilor acestora.

Tribunalul nu va ține cont de răspunsurile la interogatoriul formulat de reclamanți și administrat pârâtului T. D. M. atâta timp cât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

De asemenea, pentru pârâții S. C. C. și M. T. nu va face aplicarea dispozițiilor art.225 din codul de procedură civilă, deoarece nu se coroborează cu celelate probe din dosar.

Dizolvarea societății pentru neînțelegeri grave între acționari este o măsură excepțională, prin prisma consecințelor sale, această măsură fiind lăsată la aprecierea instanței de judecată care analizează dacă există motive temeinice, dacă într-adevăr există neînțelegeri grave între acționari, astfel încât funcționarea societății este împiedicată.

În speță reclamanții nu au format pe deplin convingerea instanței cu privire la existența unor neînțelegeri de această natură cu privire la faptul că societatea comercială nu poate funcționa tocmai datorită acestor neînțelegeri.

Cu privire la affectio societatis, tribunalul arată că acesta este un element, o condiție de fond a contractului de societate, astfel că lipsa lui nu conduce automat la nulitatea societății și, în consecință la dizolvarea acesteia ci, mai degrabă, la excluderea sau retragerea acționarului sau acționarilor în cauză. Dacă societatea are posibilitatea din punct de vedere financiar de a-și reliza obiectul de societate, acționarul nemulțumit se poate retrage sau poate fi exclus din societate, permițând funcționarea în continuare a acesteia.

În același sens sunt și prevederile art. 17 din actul constitutiv al societății care prevede:” Acționarii care nu sunt de acord cu hotărârile luate de adunarea general cu privire la schimbarea obiectului principal de activitate, la mutarea sediului sau la forma societății, au dreptul de a se retrage din societate și de a obține contravaloarea acțiunilor pe care le posedă, la valoarea medie determinată de către un expert autorizat…”

Tribunalul mai constată că, deși reclamanții au încercat prin cererea de chemare în judecată și răspunsul la întâmpinare să arate că la originea neînțelegerilor s-ar afla atitudinea pârâților persoane fizice, nu a administrat nicio probă cu privire la faptul că acționarii pârâți ar fi provocat în mod singular neînțelegerile grave dintre acționari.

Față de aceste considerente, tribunalul va respinge cererea formulată de reclamanții P. I. A. și Nicolecu D., în contradictoriu cu pârâții S.C. G. C. S.A., Tută D. M., S. C. C., M. D. și M. T., ca neîntemeiată”.

2). Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții P. I. A. și N. D., solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a solicitat calificarea căii de atac ca fiind recurs, în conformitate cu Decizia nr.6/21.01.2008 pronuntata de Înalta Curte de Casație si Justitie - Secțiile Unite care prevede ca " Dispozițiile art.237 al.5 din Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale ( in forma in vigoare la data introducerii acțiunii in prima instanta) se interpretează in sensul ca: hotararea prin care s-a respins cererea de dizolvare a unei societăți comerciale poate fi atacata cu recurs in condițiile prevăzute de acest text de lege".

S-a susținut că este incident motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 C. de la 1865.

S-a învederat că prima instanta nu a tinut cont de intregul material probator administrat de in cauza, necoroborand probele administrate intre ele sau chiar ignorandu-le pe unele.

S-a menționat că la data introducerii cererii de chemare in judecata, societatea G. C. SA nu avea:

- administrator care sa se ocupe de activitatea curenta a societatii

- cenzori

- sediu social

- nu avea contabil care sa se ocupe de întocmirea bilanțului financiar al societatii pentru fiecare an in parte (nefiind depus bilanțul contabil pentru anul 201.0)

- contracte incheiate cu persoane fizice/juridice în vederea îndeplinirii obiectului de activitate al societatii si care sa le asigure fondurile necesare care sa susțină activitatea societatii

- angajați care sa asigure funcționarea societatii si executarea lucrărilor.

S-a precizat că administratorul unei societati poate fi o persoana fizica sau juridica, asociat/actionar sau neasociat/neactionar, care efectueaza toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitiate al societatii, cu restricțiile aratate in actul constitutiv, in baza mandatului incredintat de către asociații/acționarii reuniți in Adunarea Generala. Acesta are dreptul dar si obligația de a reprezenta societatea in relația cu tertii si de a o angaja valabil.

S-a indicat că, potrivit art.153/13 din Legea nr.31/1990, „cand persoana juridica isi revoca administratorul, aceasta are obligația sa numeasca in același timp un înlocuitor”.

S-a susținut că prin procesul - verbal incheiat in data de 03.04.2009 in cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor societatii G. C. SA, s-a hotarat cu unanimitate de voturi înlocuirea administratorului T. D. M. cu dl. D. D., precum si schimbarea sediului social al societatii de la imobilul din ., nr.1A, scara B, parter, . acestui imobil, dl. T. D. M., urma sa il vanda.

S-a arătat că, deoarece dl. D. D. nu a acceptat mandatul de administrator, societatea a ramas fara administrator din data de 03.04.2009 pana in prezent.

S-a învederat că, întrucât de la data de 03.04.2009 acționarii nu au hotarat numirea unui nou administrator, desi numirea unui administrator reprezintă o obligație legala a societatii conform art.153/13 din Legea nr.31/1990, este mai mult decât evidenta neînțelegerea grava dintre aceștia care face ca societatea sa fie imposibil de continuat in aceste condiții.

S-a menționat că societatea nu poate exista fara ca aceasta sa indeplineasca condițiile obiective de funcționare, respectiv: existenta administrator, sediu social, cenzori, contabil, angajați, activitate economica.

S-a precizat că instanța nu poate acorda o mai mare importanta interesului social, din moment ce din atitudinea acționarilor fata de situația societatii, care nu mai are administrator si cenzori, sediu social, angajați, contabil, reiese in mod vădit inexistența voinței si a interesului acționarilor de a continua societatea.

S-a mai precizat că înca din anul 2008 societatea nu mai are cenzori, intrucat mandatul acestora a expirat la data de 06.06.2008, iar din cauza dezinteresului si a neînțelegerilor grave dintre aceștia, acționarii nu au numit noi cenzori nici pana in prezent.

S-a indicat că, potrivit art.163 al.1 din Legea nr.31/1990, cenzorii sunt acele persoane abilitate de a verifica gestiunea unei societati si aceștia sunt obligați de a verifica daca situatiile financiare ale societatii sunt legal întocmite si in concordanta cu registrele societatii, sa verifice daca acestea sunt tinute regulat si daca evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea si prezentarea situațiilor financiare.

S-a arătat că art.163 al.3 din Legea nr.31/1990 prevede că "Adunarea Generala poate aproba situatiile financiare numai daca acestea sunt insotite de raportul cenzorilor".

S-a susținut că, din cauza neînțelegerilor grave dintre acționari si a dezinteresului fata de continuarea obiectului de activitate al societatii, aceasta si-a incetat desfasurarea oricărei activitati. Mai mult decât atat, aceasta nu are organe de conducere care sa ii conducă activitatea curenta a societatii.

S-a menționat că o dovada in acest sens este extrasul de pe portalul ORC din data de 07.08.2014 din care reiese ca ultima înregistrare efectuata la Registrul Comerțului este din data de 10.01 2007. Din același extras ONRC online se poate observa cu ușurința faptul ca la rubrica „semnale firma" se mentioneaza ca mandatul administratorilor si al cenzorilor este expirat.

S-a concluzionat că este vadita incidența cazului prevăzut la art.237 al.1 lit.a din Legea nr.31/1990 in sensul ca „societatea nu mai are organe statutare", din moment ce:

- ultima adunare generala a acționarilor societatii a avut loc in data de 11.10.2010, la initiativa recurentilor - reclamanti si a dlui. T. D.

- mandatul administratorului si al cenzorilor este expirat inca din data de 06.06.2008

- sediul societatii din . nu mai este valabil de la data de 30.04.2009, astfel cum rezulta din procesul verbal incheiat in cadrul A. din data de 03.04.2009 prin care s-a stabilit schimbarea sediului social incepand cu data de 30.04.2009 (in plus, proprietarul imobilului, dl.T. D., a vândut imobilul in data de 29.03.2011, astfel cum rezulta din incheierea de intabulare nr._/30.03.2011 emisa de OCPI București Sector 1 pentru noul proprietar P. R. M.)

- nu au fost depuse situatiile financiare, societatea devenind inactiva in 14.09.2012 astfel cum rezulta si din Registrul contribuabililor inactivi sau reactivati.

S-a precizat că este imposibil de continuat activitatea societatii in condițiile in care aceasta nu mai are sediu social sau organe statutare care sa o conducă si acționarii nu manifesta niciun fel de interes fata de societate, lipsind in totalitate elementul afectiv denumit de doctrina si jurisprudenta „affectio societatis", neînțelegeri care împiedica nu doar funcționarea societatii, ci afecteaza insasi existenta acesteia.

Referitor la nedepunerea situațiilor financiare la Registrul Comerțului, acesta reprezenta un caz de dizolvare a societatii prevăzut la art.237 al.1 lit.b (abrogat prin OUG nr.37/2011 incepand cu 22.04.2011) in care instanta putea dispune pana la data de 22.04.2011 dizolvarea societatii in cazul in care societatea nu depunea in termen de 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiu registrului comerțului.

S-a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că reclamanții nu au probat nedepunerea nit națiilor financiare întrucât este de notorietate ca un fapt negativ nu poate fi probat, ci poate fi probat doar faptul pozitiv conex, respectiv prin depunerea situatiilor financiare, ceea ce nu s-a intamplat in speța.

S-a mai adăugat că pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice se publica toate bilanțurile contabile depuse de orice societate, iar in ceea ce privește societatea G. C. SA, ultimul bilanț contabil depus ce figureaza pe site-ul Ministererului Finanțelor Publice este cel efectuat pentru anul 2009, prin urmare, daca societatea G. C. SA ar fi depus bilanț si pentru anul 2010, 2011 si in continuare, aceste bilanțuri ar fi aparut pe portalul Ministererului Finanțelor Publice.

S-a indicat că societatea a devenit inactiva la data de 14.09.2012 tocmai pentru ca nu si-a indeplinit obligațiile declarative obligatorii prevăzute de art.78/1 Cod Procedura Fiscala.

S-a învederat că argumentul instantei de fond conform caruia Registrul Comerțului formula de obicei cereri pentru dizolvarea societatilor care nu isi indeplineau obligația de a depune situatiile financiare, extinzând raționamentul ca asa ar fi trebuit sa faca si in prezenta speța daca situatiile financiare nu erau depuse, este profund neîntemeiat si lipsit de relevanta in situația dată.

S-a menționat că ultimul bilanț financiar depus de societatea G. C., conform site-ului Ministerului Finanțelor Publice, este cel depus pentru anul 2009. Astfel, pana la data abrogarii literei b a art.237 al.1 din Legea nr.31/1990, era incident si acest caz de dizolvare intrucat societatea nu a depus bilanțul financiar pentru anul 2010.

S-a arătat că nedepunerea situatiilor financiare este o dovada a neînțelegerilor grave dintre acționari, care, potrivit art.163 din Legea nr.31/1990, nu pot aproba situatiile financiare in cadrul A. fara a avea raportul cenzorilor.

S-a concluzionat că, situatiile financiare ale societatii, in masura in care acestea sunt efectuate, nu pot fi depuse la organele competente fara aprobarea A., iar A. nu poate aproba situatiile financiare decât daca acestea sunt insotite de raportul cenzorilor.

S-a învederat că lipsa interesului si a voinței acționarilor de a continua societatea este dovedita prin insasi lipsa organelor statutare cenzori si administrator, lipsa întrunirilor A., lipsa sediului social, lipsa situatiilor financiare, lipsa angajaților, a unui contabil.

S-a susținut că societatea nu poate exista scriptic la infinit daca aceasta nu îndeplinește condițiile obiective cerute de lege pentru funcționarea in mod real si concret a acesteia si nici instanta nu poate suplini voința acționarilor in masura in care aceștia nu vor sa adopte hotarari sau sa îndeplinească obligațiile imperative prevăzute de lege.

Referitor la incidența art.227 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, s-a precizat că societatea G. C. se afla in imposibilitate de a-si realiza obiectul de activitate inca din anul 2010, data la care s- a întrunit ultima Adunare a acționarilor societatii.

S-a arătat că imposibilitatea continuării obiectului de activitate al societatii este o consecință a neînțelegerilor dintre asociați si a lipsei organelor statutare. Din moment ce societatea nu mai are organe care sa se ocupe de continuarea obiectului de activitate, intrucat aceasta a fost lasata in nelucrare inca din 2010, aceasta este data de la care a încetat si orice activitate a societatii.

S-a mai adăugat că societatea nu are angajați in prezent si nu a mai întreprins nicio operațiune economica pana in prezent, fiind declarata inactiva, conform art.78/1 din Codul de Procedura Fiscala, la data de 14.09.2012 prin Decizia ANAF nr._/06.08.2012.

S-a reiterat că neînțelegerile dintre acționari sunt interdependente de funcționarea societatii, intrucat aceste grave neînțelegeri duc societatea in imposibilitate de a-si continua obiectul de activitate si in cele din urma duc la încetarea persoanei juridice. Nu trebuie uitat ca pana la urma societatea comerciala este o ficțiune juridica care in fond este condusa tot de voințele persoanelor fizice. Or, cand aceste voințe nu mai conlucreaza in sensul acționarii voinței societatii inseamna ca practic acea societate nu mai exista in fapt.

S-a indicat că neînțelegerile cu privire la numirea unui administrator, a cenzorilor, neînțelegerile privind sediul social, au condus la imposibilitatea continuării obiectului de activitate al societatii, acționarii manifestand un dezinteres total fata de societate si de continuarea acesteia, lasand societatea sa existe doar scriptic si ajungand astfel ca aceasta sa nu mai aiba angajați si sa nu mai desfasoare nicio activitate economica. Or, scopul existentei societarilor este prin esența, unul comercial, asa cum prevăd si dispozițiile art.1 al.1 din Legea nr.31/1990: "in vederea desfășurării de activitati cu scop lucrativ, persoanele fizice si persoanele juridice se pot asocia si pot constitui societati comerciale, cu respectarea dispozițiilor prezentei legi".

S-a concluzionat că instanta poate acorda o importanta prioritara interesului social in condițiile in care societatea întreprinde activitati economice care sa justifice menținerea societatii in funcțiune, insa, în speța, societatea G. C. SA nu desfasoara activitati economice si nici nu mai are administrator, cenzori, sediu social, angajați pentru a putea întreprinde activități economice.

Referitor la sediul social, deși pe portalul ONRC societatea G. C. figureaza ca având un sediu valabil care expiră la data de 31.12.2015, conform contractului de comodat încheiat intre societate si dl.T. D. M. (proprietarul imobilului), in fapt, acest sediu nu mai există din data de 30.04.2009 (data la care s-a hotarat schimbarea sediului social prin A. din 03.04.2009).

S-a mai arătat că dacă s-ar lua în calcul data vanzarii imobilului - sediu social, respectiv data de 29.03.2011, se ajunge la aceeași concluzie, ca societatea nu mai are sediu social, ceea ce nu este admisibil conform prevederilor legale pentru continuarea activitatii unei societati.

S-a indicat că sunt incidente și dispozițiile art.237 al.l lit.c din Legea nr.31/1990.

S-a menționat că societatea G. C. SA, prin organele sale de conducere, avea obligația sa efectueze formalitatile necesare in vederea înregistrării la Registrul Comerțului a tuturor operațiunilor care, potrivit legii, sunt supuse înregistrării. Astfel, potrivit art.21 din Legea nr.26/1990 "orice alt act prin care se aduc modificări înregistrărilor în registrul comerțului sau care face să înceteze firma ori fondul de comerț trebuie supus inregistrarii la Registrul Comerțului”.

S-a precizat că schimbarea sediului social sau inexistenta unui sediu social al societatii trebuia supusa inregistrarii de către societatea intimata in Registrul Comerțului in termen de 15 zile de la data la care s-a hotarat schimbarea sediului, respectiv in termen de 15 zile de la data de 30.04.2009 cand a încetat si contractul de comodat prin acordul tuturor părtilor (consemnat in procesul verbal incheiat cu ocazia întrunirii Adunării Generale Extraordinare Acționarilor din data de 03.04.2009). Or, inexistenta unui administrator a dus la imposibilitatea societatii de a indeplini si aceste obligații imperative prevăzute de Legea nr.31/1990.

S-a învederat că acționarii nu au inregistrat la Registrul Comerțului schimbarea sediului social din cauza ca nu aveau administator, însă acest lucru nu inseamna ca sediul este valabil intrucat sediul din . a fost schimbat in data de 03.04.2009.

S-a susținut că este evident dezinteresul grav al acționarilor pentru continuarea societatii, in condițiile in care aceștia, desi risca ca societatea sa fie supusa unor sancțiuni (inclusiv dizolvarea societatii), nu reusesc sa treaca peste neînțelegerile grave existente intre ei si sa întreprindă operațiunile necesare in vederea respectării prevederilor legale de către societate.

S-a concluzionat că este este inadmisibila continuarea unei societati care nu indeplineste nici macar condițiile obiective pentru funcționare - existenta unui sediu social, administrator, cenzori, angajați, contracte încheiate de societate in vederea realizarii de activitati economice.

Cu privire la „affectio societatis", s-a precizat că prima instanta a pronuntat o hotarare nelegala fara a tine cont de specificul principiului conform caruia pentru ca o societate sa existe si sa funcționeze conform scopului acesteia trebuie sa aiba in vedere acel „affectio societatis" definit de doctrina ca mtentia de a conlucra in vederea atingerii unui scop comun.

S-a indicat că în doctrină s-a subliniat că soluția dizolvării se impune atunci cand reiese dezinteresul asociaților/acționarilor in realizarea obiectului de activitate al societatii.

S-a menționat că, având in vedere ca legea nu definește ce se intelege prin "neînțelegeri grave" intre asociați, această noțiune trebuie privita in sens larg si cu o mai fina aplecare spre latura conlucrării efective decât pe cea care reiese din actele societare.

S-a susținut că, întrucat societatea nu indeplineste condițiile legale imperative ale legii cu privire la sediul social, administrator, cenzori, activitate economica, depunere situatii financiare, reiese in mod vădit dezinteresul major al acționarilor fata de soarta societatii, care, fata de neindeplinirea obligațiilor legale, risca sa fie supusa la sancțiuni din partea organelor abilitate.

S-a mai adăugat că un alt element edificator in probarea lipsei lui "affectio societatis" o reprezintă modalitatea în care parații acționari M. D. si M. T. "au răspuns" (sau mai bine zis nu au răspuns) citatiilor de a se prezenta in fata instantei sau de a trimite un punct de vedere cu privire la acest proces. In condițiile in care aceștia au fost legal citati, rezulta in mod clar ca soarta societatii le era indiferenta, aspect care rezulta si din probatoriul administrat in prezenta cauza si ignorat sau interpretat greșit de prima instanta.

S-a învederat că din interogatoriul formulat de recurentii - reclamanti pentru a fi luat intimatului - parat T. D. M. a rezultat faptul ca acesta nu s-a opus la dizolvarea societatii. In schimb, indiferenta celorlalți intimati - parați, acționarii S. C. C. si M. T. a rezultat cu prisosința din lipsa nejustificata a acestora in fata instantei de judecata pentru a răspunde la interogatoriu.

S-a indicat că instanta de fond ar fi trebuit sa faca aplicarea prevederilor art.225 C..

S-a arătat că și in cazul Adunării Generale a Acționarilor din data de 11.10.2010, domnii M. D., M. Theordor si S. C. au părăsit nejustificat lucrările A. înainte de semnarea procesului verbal de ședința, ieșind la iveala astfel "neînțelegerile grave" dintre acționari.

S-a învederat că dupa data de 11.10.2010 nu a mai avut loc nicio corespondenta intre acționari si nici nu s-a mai întreprins vreun demers in vederea continuării activitati societatii.

S-a menționat că neintelegerile dintre acționari privesc si numărul de acțiuni detinut de fiecare dintre acționari, dovada in acest sens fiind procesele verbale aferente adunarilor generale ale acționarilor din datele de 30.04.2009, 03.04.2009 si din 11.10.2010, numirea unui administator si a cenzorilor, precum si gasirea unui sediu social.

S-a susținut că este mai puțin important care/cine a fost factorul generator al neînțelegerilor dintre acționari, ci important este faptul ca aceste neînțelegeri existau la momentul introducerii acțiunii si subzista si astazi, neputand fi înlăturate, facand astfel imposibila continuarea societatii.

S-a precizat că odata constatata lipsa elementului esențial, de ordin psihologic al contractului de societate, se impune dispunerea dizolvării societatii comerciale parate, nemaiexistand intentia acționarilor de a conlucra în vederea atingerii unui scop lucrativ comun, fapt ce face imposibila continuarea activitatii societatii.

S-a învederat că este lipsită de relevanță culpa unuia sau altuia dintre acționari în generarea acestor neînțelegeri, important fiind doar efectul disensiunilor, respectiv împiedicarea funcționarii societatii.

S-a concluzionat că criteriul interesului social retinut de prima instanta pentru oportunitatatea dizolvării a fost greșit aplicat, intrucat, societatea nu este una viabila in lipsa oricărei activitati, a unui element de identificare - sediul si a organului executiv - administator si cenzori.

Nu pot fi ignorate lipsa acestor condiții esențiale prevăzute de lege pentru funcționarea societatilor si sa se dispună continuarea unei societati care nu mai exista decât scriptic, intrucat in mod real aceasta si-a încetat orice activitate, nu are organe statutare, nu are sediu social valabil, nu are angajați, si mai mult decât atat este declarata inactiva in data de 14.09.2012 prin Decizia ANAF nr._/06.08.2012.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.227 lit.e, art.237 al.1 lit.a, art.237 al.5 din Legea nr.31/1990, art.299, art.304 și art.312 C. de la 1865.

În baza art.242 al.1 pct.2 C. de la 1865 s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă.

La cererea de apel s-au atașat înscrisuri (f.14 – 23).

3). La termenul de judecată din data de 16.10.2014, Curtea a calificat calea de atac formulată în prezenta cauză din apel în recurs având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, care este anterioară intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, și față de dispozițiile art.3 al.2 din Legea nr.76/2012, conform cărora incidente în cauză sunt prevederile Cod de procedură civilă de la 1865 și ale art.237 al.5 din Legea nr.31/1990, în forma anterioară modificării prin Legea nr.76/2012, care prevăd că fiind recursul calea de atac.

4). În faza recursului s-a încuviințat și s-a administrat proba cu înscrisuri.

5). Analizând recursul declarat, raportat la dispozițiile art.304 și 3041 Cod procedură civilă de la 1865, Curtea reține următoarele:

I. Nu poate fi reținută critica recurenților – reclamanți cu privire la incidența cazului de dizolvare prevăzut de art.227 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990.

Trebuie observat că, potrivit art.316 raportat la art.294 al.1 C. de la 1865, în recurs nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, acestea fiind inadmisibile, cu excepțiile prevăzute de lege.

În acest sens, Curtea remarcă că prin cererea de chemare în judecată recurenții – reclamanți nu au invocat incidența motivului de dizolvare prevăzut de art.227 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990.

Astfel, recurenții – reclamanți au indicat ca temei de drept al cererii de chemare în judecată dispozițiile art.227 lit.e și art.237 al.1 lit.a din Legea nr.31/1990.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată nu se face nicio mențiune cu privire imposibilitatea realizării obiectului de activitate al intimatei – pârâte . ca motiv distinct de dizolvare.

Împrejurarea că recurenții – reclamanți au precizat în cererea de chemare în judecată că neînțelegerile dintre acționari fac imposibilă desfășurarea activității societății nu poate echivala cu invocarea incidenței dispozițiilor art.227 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990.

În acest context, apare ca nelegală verificarea de către prima instanță a incidenței cazului de dizolvare prevăzut de art.227 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990 întrucât încalcă principiul disponibilității.

Curtea apreciază că nu se poate modifica cauza cererii de chemare în judecată în recurs în sensul invocării unui caz nou de dizolvare, respectiv cel prevăzut de art.227 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990.

Prin urmare, nu este posibilă analizarea de către instanța de recurs a incidenței acestor prevederi legale întrucât s-ar accepta o modificare a cauzei cererii de chemare în judecată în recurs, lucru care este interzis de art.316 raportat la art.294 al.1 C. de la 1865.

Mai mult, chiar dacă s-ar accepta că, indirect, prin cererea de chemare de chemare în judecată, recurenții – reclamanți ar fi invocat și aplicabilitatea dispozițiilor art.227 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile acestei prevederi legale.

În acest sens trebuie observat că singurele argumente prezentate de recurenții – reclamanți în cererea de recurs în susținerea imposibilității realizării obiectului de activitate a societății sunt reprezentate de neînțelegerile grave dintre acționari și lipsa organelor statutare.

Or, pentru aceste motive legiuitorul a reglementat cazuri distincte de dizolvare, respectiv cele prevăzute de art.227 al.1 lit.e și art.237 al.1 lit.a din Legea nr.31/1990.

În consecință, Curtea constată că nu s-au invocat motive pentru a justifica incidența art.227 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, argumentele susținute de recurenții – reclamanți privitoare la neînțelegerile grave dintre acționari și lipsa organelor statutare urmând a fi verificate atunci când instanța de recurs va analiza criticile privitoare la aplicabilitatea dispozițiilor art.227 al.1 lit.e și art.237 al.1 lit.a din Legea nr.31/1990.

II. Este neîntemeiată critica recurenților – reclamanți cu privire la incidența cazului de dizolvare prevăzut de art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990 (forma anterioară abrogării).

În primul rând, trebuie observat că, potrivit art.316 raportat la art.294 al.1 C. de la 1865, în recurs nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, acestea fiind inadmisibile, cu excepțiile prevăzute de lege.

În acest sens, Curtea remarcă că prin cererea de chemare în judecată recurenții – reclamanți nu au invocat incidența motivului de dizolvare prevăzut de art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990 (forma anterioară abrogării).

Astfel, recurenții – reclamanți au indicat ca temei de drept al cererii de chemare în judecată dispozițiile art.227 lit.e și art.237 al.1 lit.a din Legea nr.31/1990.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată se face o singură mențiune cu privire la faptul că nu au mai fost depuse la ORC bilanțurile contabile începând cu anul 2008.

Însă, această împrejurare a fost invocată în susținerea celorlalte cazuri de dizolvare, nefiind făcută nicio mențiune cu privire la o eventuală aplicabilitate a prevederilor art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990 (forma anterioară abrogării).

În acest context, apare ca nelegală verificarea de către prima instanță a incidenței cazului de dizolvare prevăzut de art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990 (forma anterioară abrogării) întrucât încalcă principiul disponibilității.

Curtea apreciază că nu se poate modifica cauza cererii de chemare în judecată în recurs în sensul invocării unui caz nou de dizolvare, respectiv cel prevăzut de art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990 (forma anterioară abrogării).

În al doilea rând, Curtea consideră că nu se poate dispune dizolvarea intimatei – pârâte . pentru nedepunerea situațiilor financiare anulare, chiar dacă s-ar considera că, indirect, prin cererea de chemare de chemare în judecată, recurenții – reclamanți ar fi invocat aplicabilitatea dispozițiilor art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990 (forma anterioară abrogării) prin menționarea faptului că nu au mai fost depuse la ORC bilanțurile contabile începând cu anul 2008.

În acest sens, trebuie observat că prin art.III din OUG nr.37/2011 s-a abrogat art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, iar prin art.IV al.1 din OUG nr.37/2011 s-a stabilit că acțiunile în dizolvarea societăților comerciale întemeiate pe art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990 aflate în curs de soluționare, vor fi finalizate potrivit dispozițiilor în vigoare la data introducerii lor.

Prin urmare, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost introdusă înainte de . OUG nr.37/2011 (25.04.2011), ar fi fost posibilă o dizolvare pentru nedepunerea situațiilor financiare anuale dacă ar fi fost îndeplinite condițiile art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990 (forma anterioară abrogării).

Potrivit art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990 (forma anterioară abrogării), la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care:

b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului.

Prin urmare, ar fi fost incidente dispozițiile art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990 (forma anterioară abrogării) dacă:

- nu s-ar fi depus situațiile financiare anuale la ORC

- ar fi trecut mai mult de 6 luni de la expirarea termenului legal stabilit pentru depunerea situațiilor financiare anuale.

Referitor la prima condiție, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că au fost depuse situațiile financiare până în anul 2009, nefiind depuse cele aferente perioadei ulterioare anului 2009.

Însă, pentru situațiile financiare anuale aferente anului 2010, cât și pentru perioada ulterioară anului 2010, nu mai exista obligația depunerii acestora la ORC pentru a fi incidente dispozițiile art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990 (forma anterioară abrogării).

Astfel, trebuie observat că, potrivit art.III din OUG nr.90/2010, de la data de 1 ianuarie 2011, situațiile financiare anuale și documentele anexate acestora, prevăzute la art.185 din Legea nr.31/1990, se depun numai la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, care au obligația de a comunica către ORC, în format electronic, copiile documentelor depuse, așa cum rezultă din art.185 al.1 și al.3 din Legea nr.31/1990.

Or, situațiile financiare anuale aferente anului 2010 trebuiau întocmite și depuse la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice până la data de 31.05.2011, conform art.36 din Legea nr.82/1991.

Prin urmare, nu mai există o obligație legală de a depune situațiile financiare anuale la ORC începând cu data de 01.01.2011.

Mai mult, trebuie observat că prin art.IV al.1 și al.2 din OUG nr.37/2011 s-a prevăzut că, în cazul societăților care nu au depus situațiile financiare anuale, dar împotriva cărora nu a fost declanșată procedura judiciară de dizolvare la data intrarii in vigoare a OUG nr.37/2011, se aplică, în mod corespunzător, dispozițiile art.41 pct.8 din Legea contabilității nr.82/1991 care stabilesc că această faptă reprezintă o contravenție și se sancționează cu amendă contravențională.

Or, nu ar fi echitabil ca, în situația în care nu au fost depuse în termen situațiile financiare, o societate împotriva căreia a fost introdusă acțiunea în dizolvare înainte de . OUG nr.37/2011 să fie dizolvată, iar o societatea împotriva căreia nu a fost introdusă acțiunea în dizolvare înainte de . OUG nr.37/2011 să fie sancționată cu o amendă contravențională.

În consecință, Curtea constată că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990 (forma anterioară abrogării).

III. Critica recurenților – reclamanți cu privire la incidența cazului de dizolvare prevăzut de art.237 al.1 lit.c din Legea nr.31/1990 nu este întemeiată.

În acest sens, Curtea remarcă că prin cererea de chemare în judecată recurenții – reclamanți nu au invocat incidența motivului de dizolvare prevăzut de art.237 al.1 lit.c din Legea nr.31/1990.

Astfel, recurenții – reclamanți au indicat ca temei de drept al cererii de chemare în judecată dispozițiile art.227 lit.e și art.237 al.1 lit.a din Legea nr.31/1990.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată nu se face nicio mențiune cu privire neactualizarea sediului social al intimatei – pârâte . ca motiv distinct de dizolvare.

Împrejurarea că recurenții – reclamanți au precizat în cererea de chemare în judecată că s-a încercat schimbarea sediului social în cadrul unei adunări a acționarilor nu poate echivala cu invocarea incidenței dispozițiilor art.237 al.1 lit.c din Legea nr.31/1990.

Curtea apreciază că nu se poate modifica cauza cererii de chemare în judecată în recurs în sensul invocării unui caz nou de dizolvare, respectiv cel prevăzut de art.237 al.1 lit.c din Legea nr.31/1990.

Mai mult, chiar dacă s-ar accepta că, indirect, prin cererea de chemare de chemare în judecată, recurenții – reclamanți ar fi invocat și aplicabilitatea dispozițiilor art.237 al.1 lit.c din Legea nr.31/1990, Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile acestei prevederi legale.

Potrivit art.237 al.1 lit.c din Legea nr.31/1990, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care societatea nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social.

Din relațiile de la ORC rezultă că sediul social al intimatei – pârâte . este în București, ., nr.1A, ..66, sector 1 și expiră la data de 31.12.2015 (f.14 dosar recurs).

Nu poate fi avută în vedere susținerea recurenților – reclamanți potrivit căreia intimata – pârâtă . nu mai are sediu social întrucât nu s-a făcut nicio mențiune la ORC cu privire la acest lucru.

Or, pentru pronunțarea unei hotărâri de dizolvare de către instanță de judecată, care este un terț față de hotărârile A. și actele încheiate de societate, prezintă relevanță mențiunile existente la ORC întrucât, conform art.5 din Legea nr.26/1990, mențiunile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului.

Mai mult, prin hotărârea A. din data de 03.04.2009 nu s-a decis schimbarea sediului, ci a fost însărcinat administratorul să găsească un nou sediu (f.188 – 189 dosar fond).

Ulterior, prin hotărârea A. din data de 30.04.2009 s-a votat schimbarea sediului social, fără a fi indicată o altă locație, astfel că nu putea fi pusă în aplicare o astfel de decizie.

Împrejurarea că titularul contractului de comodat a înstrăinat imobilul care reprezenta sediul social al intimatei – pârâte . nu echivalează cu lipsa unui sediu social din moment ce nu s-a făcut dovada radierii mențiunii cu privire la sediu de la ORC.

Problema încetării contractului de comodat prin vânzarea imobilului nu poate face obiectul analizei în cadrul unui recurs într-o cauză care nu a avut un astfel de obiect.

În consecință, Curtea constată că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.237 al.1 lit.c din Legea nr.31/1990.

IV. Curtea reține că este întemeiată critica recurenților – reclamanți cu privire la incidența cazului de dizolvare prevăzut de art.227 al.1 lit.e din Legea nr.31/1990.

Potrivit art.227 al.1 lit.e din Legea nr.31/1990, societatea se dizolvă prin hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății.

Trebuie observat că neînțelegerile grave între asociați / acționari semnifică dispariția lui affectio societatis, adică a intenției de a conlucra în vederea atingerii unui scop lucrativ comun.

Întrucât textul de lege nu distinge, înseamnă că divergențele dintre asociați / acționari pot privi orice aspect care ar face imposibilă continuarea activității societății.

Contrar primei instanțe, Curtea apreciază că prin probele administrate în cauză recurenții – reclamanți au probat existența unor neînțelegeri grave între acționari care fac imposibilă funcționarea societății.

În acest sens, trebuie remarcat că trei dintre cei șase acționari (P. I. A., N. D. și T. D. M.) au recunoscut expres, prin cererea de chemare în judecată și prin răspunsul la interogatoriu, existența acestor neînțelegeri dintre acționari care fac imposibilă funcționarea societății și au solicitat dizolvarea societății (f.3 – 8, 182 – 183 dosar fond).

Totodată, un alt acționar, respectiv intimatul – pârât S. C. C., a recunoscut prin întâmpinarea depusă în dosarul de fond existența unor disensiuni între acționari privind situațiile financiare care au determinat, începând cu anul 2009, lipsa unui acord cu privire la activitatea societății (f.117 – 120 dosar fond).

Un alt acționar, respectiv intimatul – pârât M. D., a precizat în răspunsurile la întrebările nr.6 și 10 din interogatoriul luat de recurenții – reclamanți, că au existat (f.180 – 181 dosar fond):

- discuții cu privire la numirea unui nou administrator și a cenzorilor, dar acestea nu au avut nicio finalitate

- disensiuni cu privire la situațiile financiare, iar lămuririle care s-au așteptat nu au venit.

Cel de al șaselea acționar, respectiv intimatul – pârât M. T., nu a depus întâmpinare nici în fața instanței de fond și nici în recurs și nici nu s-a prezentat pentru a i se lua interogatoriul propus de recurenții – reclamanți.

Prin urmare, nu există niciun acționar care să fi negat existența unor disensiuni între aceștia.

Împrejurarea că aceste neînțelegeri grave dintre acționari au împiedicat funcționarea societății rezultă și din faptul că aceasta nu are administrator și cenzori, nu a mai întocmit și depus situațiile financiare și nu mai desfășoară activitate.

Trebuie remarcat că nu se poate accepta ca o societate să funcționeze fără respectarea dispozițiilor legale.

Potrivit art.137 și art.159 din Legea nr.31/1990, o societate pe acțiuni trebuie să aibă unul sau mai mulți administratori și cenzori.

În speță, Curtea observă că mandatul administratorului intimatei – pârâte . este expirat de la data de 30.01.2010, așa cum rezultă din relațiile existente la ORC (f.99 – 100 dosar fond).

Totodată, mandatul cenzorilor este expirat de la data de 07.06.2008.

Nu poate fi avută în vedere susținerea recurenților – reclamanți potrivit căreia intimata – pârâtă . nu mai are administrator din data de 03.04.2009 întrucât nu s-a făcut nicio mențiune la ORC cu privire la hotărârea A. din data de 03.04.2009 prin care a fost înlocuit din funcția de administrator dl.T. D. M. cu dl.D. D. și cu privire la A. din data de 11.10.2010 prin care dl.D. D. și-a exprimat refuzul de a îndeplini această funcție (f.9 – 11, 188 – 189 dosar fond).

Or, pentru pronunțarea unei hotărâri de dizolvare de către instanță de judecată, care este un terț față de toate aceste hotărâri A., prezintă relevanță mențiunile existente la ORC întrucât, conform art.5 din Legea nr.26/1990, mențiunile sun opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului.

Este evident că lipsa unui administrator și a cenzorilor împiedică funcționarea normală a intimatei – pârâte . întrucât administratorul este cel care reprezintă și angajează societatea în relațiile cu terții, având puteri depline și nelimitate în exercitarea mandatului, așa cum rezultă din actul constitutiv și din dispozițiile Legii nr.31/1990 (f.43 – 48 dosar fond).

Totodată, cenzorii controlează gestiunea societății, verifică dacă situațiile financiare sunt legal întocmite și în concordanță cu registrele, așa cum reiese din actul constitutiv și din prevederile art.163 din Legea nr.31/1990.

Totodată, conform art.163 al.3 din Legea nr.31/1990, situațiile financiare anuale pot fi aprobate de către adunarea generală a acționarilor numai dacă acestea sunt însoțite de raportul cenzorilor.

În aceste condiții, acționarii ar fi trebuit să fie interesați și să conlucreze pentru a se asigura numirea unui nou administrator și a cenzorilor.

Însă, din actele dosarului rezultă că ultima A. s-a ținut la data de 11.10.2010, când nu s-a putut lua nicio decizie cu privire la numirea unui nou administrator și a unor cenzori (f.58 – 60 dosar fond).

De la data de 11.10.2010 și până în prezent nu s-a mai depus niciun efort de niciun acționar pentru a se asigura funcționarea normală a societății prin numirea administratorului și a cenzorilor.

Totodată, nu au mai fost întocmite și depuse situațiile financiare, aspect care a atras declararea stării de inactivitate fiscală a intimatei – pârâte . prin Decizia nr._/06.08.2012 emisă de ANAF (f.17 dosar recurs).

Mai mult, la dosar nu s-a depus nicio dovadă din care să rezulte că societatea mai desfășoară vreo activitate, că are angajați sau contracte în derulare.

Oricare dintre acționari a avut la dispoziție mai bine de 4 ani pentru a efectua, în ciuda neînțelegerilor dintre ei, un demers în vederea asigurării funcționării legale a societății.

Împrejurarea că niciunul dintre acționari nu a depus niciun efort în acest sens denotă lipsa intenției de a conlucra în vederea atingerii unui scop lucrativ comun, respectiv dispariția lui affectio societatis.

În aceste condiții, apar ca neîntemeiate argumentele primei instanțe potrivit cărora nu pot fi luate în considerare răspunsurile la interogatoriu ale intimatului – pârât T. D. M. și nu poate fi făcută aplicarea dispozițiilor art.225 C. de la 1865 cu privire la intimatul – pârât M. Theordor întrucât nu s-ar corobora cu celelalte probe administrate în cauză.

Mai mult, în ceea cel privește pe intimatul – pârât S. C. C., acesta a recunoscut prin întâmpinarea depusă în dosarul de fond existența unor disensiuni între acționari privind situațiile financiare care au determinat, începând cu anul 2009, lipsa unui acord cu privire la activitatea societății (f.117 – 120 dosar fond).

În consecință, Curtea apreciază că recurenții – reclamanți au probat incidența cazului de dizolvare prevăzut de art.227 al.1 lit.e din Legea nr.31/1990, astfel că în mod greșit prima instanță a respins cererea de dizolvare ca neîntemeiată.

V. Curtea reține că este întemeiată critica recurenților – reclamanți cu privire la incidența cazului de dizolvare prevăzut de art.237 al.1 lit.a din Legea nr.31/1990.

Conform art.237 al.1 lit.a din Legea nr.31/1990, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a ORC, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni.

În primul rând, contrar susținerii recurenților – reclamanți, Curtea apreciază că pentru incidența acestui caz de dizolvare nu prezintă relevanță dacă societatea are sediul actualizat sau a depus situațiile financiare.

O eventuală neîndeplinire a obligațiilor de actualizare a sediului social și de depunere a situațiilor financiare nu echivalează cu lipsa organelor statutare.

În al doilea rând, nu poate fi reținută susținerea recurenților – reclamanți potrivit căreia ar fi incidente dispozițiile art.237 al.1 lit.a din Legea nr.31/1990 întrucât ultima adunare a acționarilor a avut loc la data de 11.10.2010.

Neconvocarea adunării acționarilor sau imposibilitatea luării unor decizii din diferite motive nu poate echivala cu imposibilitatea întrunirii acesteia.

Recurenții – reclamanți nu au depus la dosar nicio dovadă din care să rezulte că au încercat convocarea adunării acționarilor și aceasta nu s-a putut întruni.

În al treilea rând, în acord cu recurenții – reclamanți, Curtea apreciază că lipsa unui administrator și a cenzorilor poate atrage dizolvarea unei societăți în baza art.237 al.1 lit.a din Legea nr.31/1990.

Trebuie observat că, potrivit art.137 și art.159 din Legea nr.31/1990, o societate pe acțiuni trebuie să aibă unul sau mai mulți administratori și cenzori.

Prin urmare, administratorul și cenzorii reprezintă unele dintre organele statutare ale oricărei societăți pe acțiuni.

Totodată, mandatul cenzorilor este expirat de la data de 07.06.2008.

În aceste condiții, este evident că intimata – pârâtă . nu mai are administrator de la data de 30.01.2010 și cenzori de la data de 07.06.2008, aspect care era perfect valabil inclusiv la momentul formulării cererii de chemare în judecată (04.04.2011).

Susținerea primei instanțe potrivit căreia nu s-ar fi făcut dovada modului de organizare a societății este neîntemeiată.

La dosar au fost depuse actul constitutiv și actele adiționale din care rezultă modul de organizare al societății (f.19 – 48 dosar fond).

Din actul constitutiv și actele adiționale rezultă că societatea este administrată de un administrator unic numit de adunarea generală a acționarilor și că gestiunea este controlată de o comisie de cenzori, formată din 3 membri, numiți de acționari.

De altfel, prima instanță nici nu a indicat aspectele din organizarea intimatei – pârâte . cu privire la care ar fi avut nelămuriri.

Totodată, susținerea primei instanțe potrivit căreia în perioada 2005 – 2010 intimata – pârâtă . a avut administrator și până în 2008 a avut și cenzori nu are relevanță în speță întrucât mandatul administratorului a încetat la data de 30.01.2010, iar a cenzorilor la data de 07.06.2008, nefiind numit alt administrator și alți cenzori.

În consecință, Curtea apreciază că recurenții – reclamanți au probat incidența cazului de dizolvare prevăzut de art.237 al.1 lit.a din Legea nr.31/1990, astfel că în mod greșit prima instanță a respins cererea de dizolvare ca neîntemeiată.

VI. Soluția instanței de recurs

Pentru toate aceste motive, în baza art.312 C. de la 1865, Curtea urmează să admită recursul declarat de recurenții – reclamanți P. I. A. și N. D., va modifică în tot sentința recurată în sensul că va admite cererea formulată de reclamanții P. I. A. și N. D. în contradictoriu cu pârâții ., T. D. M., S. C. C., M. D. și M. T., va dispune dizolvarea pârâtei . și va dispune efectuarea mențiunii cu privire la dizolvarea pârâtei . la registrul comerțului.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată aferente judecății în primă instanță, Curtea constată că acestea constau în taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.

Având în vedere că pârâții au căzut în pretenții ca urmare a admiterii cererii de chemare în judecată, în baza art.274 al.1 C. de la 1865, va obliga pe fiecare pârât la plata către reclamanți a sumei de câte 7,86 lei reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță (în total 39,30 lei din care 39 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar).

Referitor la cheltuielile de judecată în recurs, întrucât intimații au căzut în pretenții, în baza art.274 al.1 C. de la 1865, va obliga pe fiecare intimat – pârât la plata către recurenții - reclamanți a sumei de 3,93 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs (în total 19,65 lei din care 19,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenții – reclamanți P. I. A. și N. D. (cu domiciliul ales la SCA C. și Asociații în București, ., ., mezanin, sector 3) împotriva Sentinței civile nr.1253/17.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI a Civilă în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimații – pârâți . (cu sediul în București, . nr.1 A, ..66, sector 1), T. D. M. (cu domiciliul în București, Piața A. Lahovari, nr. 1 A, .. 66, sector 1), S. C. C. (cu domiciliul în B., ., ., județul B.), M. D. (cu domiciliul în București, ..5, ., ., sector 5) și M. T. (cu domiciliul în București, Calea Moșilor nr.274, ., .).

Modifică în tot sentința recurată în sensul că:

Admite cererea formulată de reclamanții P. I. A. și N. D. în contradictoriu cu pârâții ., T. D. M., S. C. C., M. D. și M. T..

Dispune dizolvarea pârâtei ..

Dispune efectuarea mențiunii cu privire la dizolvarea pârâtei . la registrul comerțului.

Obligă pe fiecare pârât la plata către reclamanți a sumei de câte 7,86 lei reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță (în total 39,30 lei).

Obligă fiecare intimat – pârât la plata către recurenții - reclamanți a sumei de 3,93 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs (în total 19,65 lei).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.10.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Ș. C. C. C. M. N. A. C.

GREFIER

L. V. V.

Red./tehn.jud.Ș.C.C.

2ex./17.11.2014

Jud. fond: P. C. F. - TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A CIVILĂ

← Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 1050/2014. Curtea...		Contestaţie la executare. Sentința nr. 25/2014. Curtea de Apel... →

Dizolvare societate. Decizia nr. 1767/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Dizolvare societate. Decizia nr. 1767/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI