Dizolvare societate. Hotărâre din 09-12-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 18950/3/2014
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Decizia civilă nr. 1193
Ședința publică de la 09 Decembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTEMIOARA B.
JUDECĂTORGEORGE B. F.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta S.C. B. G. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 3382 din 26.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta prin avocat B. G. B. cu împuternicire avocațială nr._/2014 aflată la fila 4, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelanta, prin avocat, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei, respectiv factura nr.MAN_ din 09.12.2014.
Curtea ia act de legala timbrare a cererii de apel formulată de apelanta S.C. B. G. S.R.L., în cuantumul dispus de instanță potrivit rezoluției de primire a dosarului, conform dovezilor consemnate la dosar de către apărătorul apelantei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de apel.
Apelanta, prin avocat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, având în vedere că și-a îndeplinit obligația de prelungire a sediului, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra cererii de apel de față,
Deliberând constată că, prin sentința civilă nr.3382/26.06.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă a fost admisă cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului prin directorul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în contradictoriu cu pârâta B. G. SRL și s-a dispus dizolvarea societății comerciale pârâte în temeiul art.237 lit.c) din Legea nr.31/1990 republicată, pentru că sediul societății a expirat.
Împotriva sentinței precitate a formulat apel pârâta arătând că ulterior pronunțării sentinței apelate a îndeplinit cerințele legale privind prelungirea duratei sediului social al societății și a solicitat admiterea apelului, casarea în tot a hotărârii atacate și respingerea cererii de dizolvare.
S-au anexat înscrisuri în copie.
Cererea a fost legal timbrată.
Intimata a depus întâmpinare prin care confirmă îndeplinirea obligațiilor privind prelungirea duratei sediului social potrivit rezoluției nr._/04.08.2014 și lasă soluția la aprecierea instanței.
Apelanta prin avocat ales a depus cerere cu domiciliul ales.
Intimata a trimis înscrisurile solicitate de instanță.
Examinând motivele de apel în ansamblu în raport de probele administrate în cauză Curtea reține că apelul apare fondat pentru considerentele de mai jos.
Potrivit rezoluției nr._/04.08.2014 emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului prin directorul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire, între altele, la modificarea dovezii sediului social, fiind depus contract de comodat din 01.07.2014, pentru B. G. SRL.
Altfel intimata confirmă, pe cale de întâmpinare, că apelanta și-a îndeplinit obligațiile legale privind prelungirea duratei sediului social al apelantei B. G. SRL.
Este adevărat că apelanta și-a îndeplinit obligațiile legale privind sediul social după pronunțarea sentinței apelate dar, față de împrejurarea că legiuitorul nu a prevăzut o altă sancțiune legală în afară de dizolvarea societății, cât și de practica în materie, care este în sensul salvării societăților comerciale de la dispariție, Curtea în baza art.480 Noul Cod de procedură civilă, pe baza înscrisurilor noi depuse în apel, va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată și pe fond va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta S.C. B. G. S.R.L. cu sediul ales la Cabinet avocat Bocica G. B. situat în București, ., ..2, ., sector 6, împotriva sentinței civile nr. 3382 din 26.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI cu sediul ales în București, ..1, sector 3, și în consecință:
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că pe fond respinge acțiunea ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 09.12.2014.
Președinte,Judecător,
Judecător dr. M. BadeaGeorge B. F.
Grefier,
F. D.
Red.Jud.dr.M.B. – 15.12.2014
Tehnored.F.L. – 17.12.2014
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă
Președinte: M. V. G.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 25/2014. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 972/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








