Pretenţii. Decizia nr. 1557/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1557/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 13400/3/2012
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2362/2012)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
Decizia civilă nr. 1557
Ședința publică de la 18 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. C. C.
Judecător M. H.
Judecător A. C.
Grefier I. L. P.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta - reclamantă . PITEȘTI împotriva Sentinței civile nr._/05.09.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata - pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" SA având ca obiect pretenții OUG nr.34/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata - pârâtă prin consilier juridic Zolinschi B. cu delegație depusă la dosar, lipsind recurenta - reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Potrivit art.99 al.5 și al.5/1 din Hotărârea CSM nr.387/2005, compunerea completului de judecată este aceeași ca la momentul suspendării dosarului cu mențiunea că, întrucât d-na judecător S. U. A. M. lipsește motivat din instanța, completul este întregit cu primul judecător din planificarea de permanență, respectiv d-na judecător A. C..
Apărătorul intimatei - pârâte învederează că dosarul nr._/2/2012 al Tribunalului București – Secția a VI a Civilă a fost soluționat irevocabil și depune extras de pe portalul instanțelor de judecată.
Curtea dispune atașarea din sistemul ECRIS a hotărârilor pronunțate în dosarul nr._/2/2012 al Tribunalului București – Secția a VI a Civilă și al Curții de Apel București – Secția a VI a Civilă și pune în discuție repunerea cauzei pe rol.
Apărătorul intimatei - pârâte solicită repunerea cauzei pe rol.
Curtea, având în vedere că dosarul nr._/2/2012 aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Civilă a fost soluționat irevocabil, dispune repunerea cauzei pe rol.
Curtea acordă cuvântul pe probe.
Intimata - pârâtă, prin consilier juridic, solicită proba cu înscrisuri și depune la dosar un set de înscrisuri și solicită respingerea cererii de probe a recurentei – reclamante având în vedere că nici la acest termen nu a fost prezentă în sală să motiveze temeinic această solicitare.
Curtea, în baza art.167 C. raportat la art.305 C. de la 1865, încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri ca fiind legală, pertinentă și concludentă soluționării cauzei și respinge ca inadmisibilă proba cu interogatoriu și expertiză, în recurs putându-se administra doar proba cu înscrisuri conform art.305 C. de la 1865.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe recurs.
Intimata - pârâtă, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele :
1). Prin Sentința civilă nr._/05.09.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Civilă în dosarul nr._ s-a respins cererea formulată de reclamanta . P. în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” SA ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
„Între pârâtă, în calitate de achizitor și reclamantă, în calitate de executant, s-a încheiat contractul de execuție lucrări nr. 518/27.08.2008 pentru executarea și întreținerea lucrării „Reparație CF V. –Roșiori Nord, interval Gălăteni-Olteni, fir I, km 67+560-72+191”, în schimbul prețului de 7.669.550,89 lei fără TVA.
Ulterior, părțile au încheiat mai multe acte adiționale (nr.1/30.04.2009, nr.1/26.03.2010, nr.2/14.05.2010, nr.3/24.08.2010, nr.5/30.09.2010, nr.6/14.12.2010 și nr. 1/04.03.2011), prin care au adus modificări lucrărilor ce formau obiectul contractului, precum și prețului datorat de achizitor.
Prin actul adițional nr.6/14.12.2010 părțile au stabilit că termenul de execuție a lucrărilor este 30.06.2011.
Reclamanta susține că pârâta nu a achitat integral lucrările executate, lucrări ce formau obiectul facturilor fiscale nr._/18.11.2011 în valoare de 919.333,67 lei și, în plus, pârâta a reținut fără drept garanția de bună execuție în valoare de 303.833,05 lei.
Pârâta a susținut prin întâmpinare și în corespondența purtată cu reclamanta (filele 276-279 – vol. II) că reclamanta nu are dreptul de a solicitat suma de 919.333,67 lei în condițiile în care părțile nu au încheiat proces verbal de recepție finală, situațiile de lucrări nefiind însușite. Totodată, pârâta susține că: 1). există lucrări care nu se regăsesc în proiectul tehnic și implicit nu formează obiectul contractului sau are nu respectă prevederile proiectului tehnic; 2). Există lucrări care nu au fost executate de către constructori, există lucrări care au fost executate de către terți dar pentru care reclamanta nu a prezentat documente justificative. În concluzie, pârâta susține că are dreptul să rețină garanția de bună-execuție conform art.13.3 din contract.
În raport de prevederile art. 1169 din Codul civil din 1864, Tribunalul apreciază că reclamantei îi revenea sarcina de a dovedi că și-a îndeplinit propriile obligații asumate prin contractul încheiat cu pârâta, respectiv reclamanta trebuia să administreze probe care să confirme susținerea sa potrivit cu care are o creanță față de pârâtă în valoare de 919.333,67 lei, creanța reprezentând contravaloarea lucrărilor pe care le-a executat în temeiul convenției încheiate cu pârâta, precum și susținerea potrivit cu care a executat corespunzător lucrările astfel că pârâta a reținut fără drept suma reprezentând garanția de bună execuție a lucrărilor.
În consecință, Tribunalul apreciază că cererea reclamantei este nefondată, astfel că urmează să o respingă ca atare”.
2). Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta . P., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate ;i trimiterea cauyei spre rejudecare.
În motivare s-a arătat că la termenul din 13.06.2012 a fost depus un centralizator cu denumirea lucrărilor, unitatile de masura, cantitati si valoarea lucrarilor care formează obiectul pretențiilor, iar la termenul de judecata din 05.09.2012 recurenta a răspuns în scris la întâmpinarea formulata de pârâtă, precizind că dovada dreptului de creanța va fi făcută prin inscrisuri si alte mijloace de proba.
S-a menționat că prima instanță a respins suplimentarea probatoriului in cauza, deși din motivarea sentinței rezultă că a apreciat că, in raport de prevederile art.1169 cod civil din 1864, trebuia ca recurenta să administreze probe care să confirme susținerile și să dovedească că și-a îndeplinit obligațiile.
S-a susținut că prima instanță nu a respectat dispozițiile art.l29 al.4 și al.5 C..
S-a învederat că la termenul din data de 05.09.2012, când prima instanță a considerat cauza in stare de judecata, recurenta nu era prezentă în sală și cererea pârâtei de amânare a pronunțării pentru a depune note scrise a fost respinsa, astfel ca recurenta nu a avut posibilitatea de a explica actele și clauzele contractului dintre parti.
S-a precizat că prin Anexa nr.6/14.12.2010 la contractul de execuție lucrări nr.518/27.08.2008, incheiat intre CN CF "CFR" SA si . PITEȘTI, s-a stabilit că "datorita condițiilor meteo nefavorabile, noul termen de finalizare a contractului este 30.06.2011".
S-a indicat că, potrivit art.2 din Actul adițional nr.1/04.03.2011, "valoarea restului de executat la data de 01.01.2011 este de 1.762.708,89 lei, iar la art.3 se precizează că "in anul 2011 se vor executa lucrări in valoare de 956.000,00 lei".
S-a susținut că termenul de finalizare a contractului ( 30.06.2011) nu putea fi respectat, dar nu din culpa recurentei, ci a pârâtei, care nu avea sursa de finanțare integrala pentru finalizarea lucrării.
S-a arătat că art.10.4.(1) din contract prevede că "executantul are obligația de a respecta si de a executa dispozițiile achizitorului in orice problema mentionata sau nu in contract, referitoare la lucrare".
S-a indicat că la data de 20.05.2011, prin Nota nr.52/1/397, pârâta a comunicat că a solicitat ISPCF SA ( proiectantului ) sa modifice Dispoziția de Șantier nr.3/31.03.2011 si ca lucrările nu pot fi continuate pina la obținerea noii Dispoziții de Șantier.
S-a menționat că prin Nota nr.1102/758/14.06.2011, ISPCF SA a comunicat pârâtei că reprezentanții institutului sunt disponibili numai dupa incheierea unui contract de prestări servicii care sa acopere financiar aceste activitati.
S-a concluzionat că de la data de 20.05.2011 si pina la termenul de finalizare a contractului 30.06.2011, pârâta nu a comunicat o alta Dispoziție de Șantier in baza careia recurenta să poată finaliza lucrarea in termen, aspect care nu este imputabil recurentei.
S-a precizat că, potrivit art.11.3 din contract, "achizitorul are obligația de a pune la dispoziția executantului intreaga documentație necesara pentru execuția lucrărilor contractate,..., la termenele stabilite prin graficul de execuție a lucrării", prevedere care nu a fost onorată de pârâtă.
S-a învederat că, potrivit art.15 (1) din contract, "in cazul in care datorita oricărui motiv de intârziere care nu a survenit prin incalcarea contractului de către acesta, indreptatesc executantul de a solicita prelungirea termenului de execuție a lucrărilor".
S-a susținut că în același sens sunt și dispozițiile art.14.2.(2) din contract, care prevăd că "in cazul in care, pe parcurs, desfasurarea lucrărilor nu corespunde cu graficul general de execuție a lucrărilor, la cererea achizitorul, executantul va prezenta un grafic revizuit...".
S-a concluzionat că întârzierile nu sunt imputabile recurentei, fapt de altfel recunoscut si de pârâtă, care in adresa nr.52/1/479/28.06.2011 solicită " ... in vederea perfectării actului adițional avind ca obiect decalarea termenului de execuție a lucrărilor, va rugam sa aveți in vedere precizarea datei in care societatea dvs. va reuși sa finalizeze lucrările contractate".
S-a arătat că acest înscris, conform art.1240 (2) Cod Civil, reprezintă voința manifestata de pârâtă printr-un comportament care, potrivit convențiilor părtilor, practicilor statornicite intre acestea sau uzanțelor, nu lasa nicio indoiala asupra intentiei de a produce efectele juridice corespunzătoare.
S-a menționat că, ulterior, din motive necunoscute, pârâta a refuzat întocmirea unui nou act adițional, cu toate ca, potrivit prevederilor art.18.6 din Contract, acesta „ nu va putea fi considerat terminat până când procesul-verbal de recepție finala nu va fi semnat de comisia de recepție finala care confirma ca lucrările au fost executate conform contractului".
S-a precizat că art.15(2) din Contract prevede ca "executantul are dreptul de a sista lucrările sau de a diminua ritmul execuției daca achizitorul nu plătește in termen de 30 zile de la expirarea termenului prevăzut”.
S-a învederat că pârâta nu a avut asigurata finanțarea integrala pentru a se putea termina lucrarea la termen, ceea ce îndreptățea recurenta să încetinească sau să sisteze lucrările.
Recurenta a indicat că pretențiile sale sunt întemeiate în primul rând pe prevederile contractuale, lucrările fiind efectuate în baza Dispoziției de Șantier nr.3, care a fost in vogoare pâna la data de 20.05.2011.
S-a mai susținut că art. 10.4.(2) din Contract stabileste ca "in cazul in care respectarea si executarea dispozițiilor... determina dificultati in execuție care genereaza costuri suplimentare, aceste costuri vor fi acoperite pe cheltuiala achizitorului".
S-a arătat că art. 1234 Cod civil prevede ca "atunci când, potrivit contractului, prețul se determina prin raportare la un factor de referința (in speță dispoziția de șantier) iar acest factor... a incetat sa mai existe... el se înlocuiește, in absenta unei convenții contrare, cu factorul de referința cei mai apropiat", acesta fiind centralizatorul cu denumirea lucrărilor, unitati de masura, cantitati, valoarea lucrărilor pentru fiecare in parte si facturi.
S-a menționat că solicitarea de returnare a garanției de execuție se intemeiaza pe faptul că in conformitate cu prevederile art.13.3. din Contract, anterior emiterii unor pretentii asupra garanției de buna execuție, achizitorul are obligația de a notifica acest lucru executantului, precizind totodata obligațiile care nu au fost executate.
S-a susținut că pârâta a notificat pretentii asupra garanției de buna execuție, dar la precizarea care obligații nu au fost respectate, mentioneaza doar "lucrării necorespunzatoare".
S-a precizat că atâta timp cât Dispoziția de Șantier nr.3 nu isi mai producea efectele din 20.05.2011 si aceasta nu a fost înlocuita cu o alta Dispoziție de Șantier la care sa se raporteze ce lucrări au fost necorespunzatoare, reținerea de către pârâtă a acestei garanții este abuziva, excesiva si in afara prevederilor contractuale.
În drept, s-au invocat dispozitiile art.299 al.1 C. de la 1865.
3). La termenul de judecată din data de 12.12.2012, intimata – pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" SA a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare s-a arătat că, potrivit dispozițiilor art.720 alin. 1 lit. b Cod procedura civila, cererile de chemare în judecată în materie comercială trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, pe lângă toate celelalte elemente specifice oricărei cereri de chemare în judecată, mențiunea „numelui și a calității celui care angajează partea și ale celui care o reprezintă în litigiu, anexându-se dovada calității".
S-a susținut că cererea recurentei-reclamante nu îndeplinește, în mod cumulativ, condițiile imperative prevăzute de art. 720" alin. 1 lit. b Cod procedura civila întrucât nu conține numele și calitatea persoanei care angajează societatea reclamanta, nefăcându-se nici dovada acestei calități, iar recursul nu este semnat de reprezentantul legal al societății, ci doar de aparatorul acesteia.
S-a menționat că, în temeiul art. 161 Cod procedura civila, recurenta trebuie să acopere aceste vicii de procedură până la următorul termen de judecată, iar în cazul în care nu înțelege să acopere aceste vicii de procedură solicită anularea cererii de recurs ca informa.
Referitor la termenul de declarare a recursului, s-a precizat că, potrivit art.287/16 al.1 din OUG nr.34/2006, acesta este de numai cinci zile de la comunicarea sentintei si nu termenul general de 15 zile.
S-a mai invocat excepția nulității recursului pentru nemotivarea în drept a acestuia in termenul legal împrejurare ce rezulta din faptul că recurenta nu aduce nici o critica concreta si clara fata de considentele avute in vedere de prima instanța la pronunțarea sentintei.
S-a susținut că recurenta se limitează la a prezenta o succesiune de situații si de concluzii personale, fara a-si motiva in drept recursul, in sensul de a-si incadra eventualele critici aduse hotararii primei instanțe in motivele expres si limitativ prevăzute de art.304 Cod procedura civila.
S-a indicat că este neîntemeiată critica potrivit căreia ar fi fost încălcate dispozițiile art.129 al.5 C. întrucât, raport la calea aleasă de recurentă (procedura specială reglementată de OUG nr.34/2006) și de dispozițiile art.287/5 al.1 din OUG nr.34/2006, prima instanța a procedat in mod corect si legal deoarece:
- a analizat solicitarea reclamantei privind administrarea probei cu interogatoriul si expertiza si a respins-o in mod just, motivat de faptul ca aceasta nu a indicat teza probatorie, nu a aratat in ce masura proba solicitata ar fi fost concludenta si utila in soluționarea cauzei
- a cercetat lucrările din dosar si a ascultat susținerile părtii prezente
- s-a pronunțat in baza dovezilor administrate, analizând și susținerile părtii care a lipsit de la dezbateri.
S-a preciazt că culpa reclamantei, constând in lipsa de diligenta manifestata in administrarea procesului in sensul ca nu a inteles sa se prezinte la termenul de judecata fixat de instanța si sa-si prezinte teza probatorie pentru fiecare din probele propuse, nu poate fi transferata in sarcina judecătorului sub acuzația ca acesta nu si-ar fi exercitat rolul activ.
S-a învederat că procedura speciala de judecata prevăzută de normele derogatorii ale OUG nr.34/2006 a impus instanței obligația de a judeca cu celeritate cauza si in condiții oarecum diferite de cele prevăzute de norma de drept comun (Codul de procedura civila), fiind indreptatita a soluționa cauza chiar in lipsa părtii care avea termen in cunoștința.
S-a susținut că reclamanta nu si-a motivat temeinic lipsa de la ședința de judecata, astfel ca fata de dispozițiile imperative ale art.287/6 din OUG nr.34/2006 („ Instanța va putea dispune o singură dată amânarea judecării cauzei numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei"), instanța nu a putut amana judecata, lipsa reclamantei neconstituind un caz excepțional in sensul normei legale mai sus precizate.
S-a concluzionat că prima instanța a respectat dispozițiile art.287/5 al.1 si 2 din OUG nr.34/2006.
S-a învederat că, în situația in care s-ar aprecia drept fondata critica adusa de recurenta primei instanțe potrivit careia aceasta nu si-ar fi exercitat rolul activ prevăzut de art.129 al.5 Cod procedura civila si ar admite recursul pe acest motiv, soluția nu ar fi de casare cu trimitere spre rejudecare primei instanțe, ci casare cu reținere potrivit dispozițiilor art.287/16 al.3 din OUG nr.34/2006.
Referitor la fondul cauzei, s-a susținut că sunt neîntemeiate criticile aduse de recurentă.
S-a indicat că recurenta nu a folosit decât 13,7% din alocația bugetara inițiala aferenta anului 2011, astfel incat nu poate invoca lipsa de alocație ca motiv de nefinalizare a lucrărilor, in condițiile in care facturile prezentate la plata de recurenta au fost onorate conform clauzelor contractuale (prin Sucursala CF C.), iar alocația bugetara inițiala pentru anul 2011 nu a fost consumata in totalitate.
S-a menționat că în anul 2010 alocația bugetara asigura finalizarea lucrărilor in acel an, însă in anul respectiv executantul a realizat fizic 73,84 % din restul de executat la data de 01.01.2010 (din care in perioada martie-august 7,56 % din restul de executat la data de 01.01.2010).
S-a precizat că, deși perioada de execuție a lucrărilor conform ofertei inițiale a constructorului a fost de 12,5 luni, beneficiarul a acceptat - prin grafic de execuție actualizat - o perioada de execuție efectiva a lucrărilor de 16 luni (cuprinsa in intervalul de la emiterea ordinului de incepere a lucrărilor si termenul de finalizare a contractului 30.06.2011).
S-a concluzionat că executantul nu avea niciun motiv pentru a nu respecta graficele de reesalonare a execuției lucrărilor si implicit termenul de 30.06.2011.
S-a indicat că, fiind cunoscut faptul ca in anul 2010 constructorul nu a folosit integral alocația bugetara, aprobata de MTI in calitatea acestuia de ordonator principal de plați, pentru finalizarea lucrării, in anul 2011 alocația bugetara inițiala pentru realizarea lucrărilor nu a coincis cu valoarea restului de executat la data de 01.01.2011.
S-a învederat că, pe parcursul unui an, alocațiile bugetare repartizate Sucursalelor sunt actualizate si in funcție de realizarile raportate si de stadiul fizic realizat la finele anului anterior.
S-a arătat că, având în vedere raspunderea Sucursalelor Regionale de Cai Ferate privind folosirea integrala a alocațiilor bugetare conform graficelor de execuție a lucrărilor, precum si faptul ca in perioada martie-aprilie 2011 (perioada pentru care executantul a emis situatii de realizari si facturile aferente) executantul lucrării nu a folosit decât 13,7% din alocația bugetara inițiala aferenta anului 2011, Sucursala CREIR CF C. a considerat intemeiat faptul de a nu mai solicita CNCF CFR SA diferența de alocație pana la atingerea valorii restului de executat.
S-a mai adaugat că executantul lucrării nu poate invoca lipsa de alocație ca motiv de nefinalizare a lucrărilor in condițiile in care facturile prezentate au fost onorate conform clauzelor contractuale, iar alocația bugetara inițiala pentru anul 2011 nu a fost consumata.
S-a menționat că art.10.4(1) din contract stipuleaza ca executantul are obligația de a respecta si de a executa dispozițiile achizitorului in orice problema, menționata sau nu in contract, referitoare la lucrare.
S-a precizat că o dispoziție de șantier care este emisa nu inseamna ca este si inclusa in contract (prin încheierea unui act adițional) si astfel sa devină obiectul execuției unor lucrări pe teren.
S-a indicat că modificările aduse soluției tehnice prevăzute in proiectul tehnic, prin dispoziție de șantier, trebuie introduse in contract dupa avizarea in Consiliul Tehnico-Economic atat la nivelul Sucursalei CREIR CF C. cat si la nivelul CFR SA, așa cum s-a procedat si in cazul dispoziției de șantier nr. 3103/30 emisa de către proiectantul lucrării 1SPCF SA in data de 16.04.2009.
S-a învederat că dispoziția de șantier nr. 3103/30 a fost avizata in CTE la Sucursala CREIR CF C. cu nr.52/4/59 din 14.04.2010 si la CFR SA cu nr.16 din 26.04.2010, iar modificările dispuse au fost incluse in contract prin actul adițional nr.2/14.05.2010.
S-a arătat că autoritatea contractanta a considerat ca prevederile dispoziției de șantier nr.3/31.03.2011, emisa de către proiectant la solicitarea constructorului si transmisa beneficiarului in data de 03.05.2011, prezintă neconcordante cu documentația tehnica atașata si cu situatia din teren si a solicitat proiectantului revizuirea acesteia si punerea ei in concordanta cu situatia din teren, normele de proiectare si reglementările in vigoare.
S-a susținut că necesitatea aprobării Dispoziției de Șantier nr.3 si incheierii unui act adițional la contract este menționata chiar de . Pitești in actul nr.1110 din 12.05.2011 transmis Sucursalei CREIR CF C..
S-a concluzionat că, asa cum a mentionat si constructorul, facand referire la art.10.4(1) din contract, în condițiile in care achizitorul nu a dispus a se executa alte lucruri decât cele prevăzute in grafic, acesta (constructorul) trebuia sa execute lucrări conform graficului si a proiectului tehnic valabile in acea perioada.
S-a indicat că dispoziția de șantier nr.3/18.07.2011, depusă de recurentă la dosar, a fost emisă de proiectant dupa incetarea valabilitatii contractului (30.06.2011), beneficiarul neavând cunoștință de ea.
S-a susținut că această dispoziție de șantier, care sta la baza situatiei de realizari din noiembrie 2011, este un fapt care incalca prevederile Legii nr.10/1995 privind calitatea in constructii - art. 23 pct.e, privitor la obligațiile executantului lucrărilor - „soluționarea neconformitatilor, a defectelor si a neconcordantelor aparute in fazele de execuție, numai pe baza soluțiilor stabilite de proiectant cu acordul investitorului"".
S-a arătat că, având in vedere stadiul de execuție a lucrărilor si expirarea termenului contractual, prin actul nr.52/1/479 din 28.06.2011, Sucursala CREIR CF C. a invitat la sediul sau reprezentanții executantului in vederea perfectării unui act adițional avand ca obiect decalarea termenului de execuție a lucrărilor, cu aplicarea penalitatilor de intarziere conform prevederilor contractului.
S-a menționat că „durata de execuție” a fost factor in criteriul de evaluare a ofertelor in cadrul procedurii de achiziție, nerespectarca acesteia conducând la denaturarea rezultatului licitației.
S-a învederat că . Pitești nu a transmis niciun răspuns la actul mentionat si nici nu a propus, din proprie inițiativa, Sucursalei CREIR CF C., incheierea unui act adițional, ceea ce denotă că, desi executantul este vinovat de intarzierea in executarea lucrărilor, beneficiarul a fost interesat de finalizarea lucrărilor, asa cum executantul si-a asumat obligația prin contract.
S-a precizat că facturile au fost onorate conform clauzelor contractuale, iar contravaloarea situațiilor de realizări prezentate de către constructor in anul 2011 nu a atins nivelul maxim al alocației bugetare inițiale aferenta acestui an, prin urmare nu exista temei pentru sistarea sau diminuarea ritmului de execuție a lucrării neexistand nicio dovada a faptului ca achizitorul nu a plătit sau ca nu ar fi plătit (in cazul in care constructorul executa lucrări pana la expirarea termenului contractual de 30.06.2011) facturile in termen contractual.
Referitor la susținerea . Pitești potrivit căreia lucrările au fost efectuate in baza unei dispoziții de șantier in vigoare la data de 20.05.2011, s-a indicat că o dispoziție de șantier se considera a fi in vigoare numai cand prevederile acesteia au fost introduse in contract printr-un act adițional semnat de cele doua parti contractante.
S-a învederat că în "Centralizatorul cu situatiile de plata pe luna noiembrie 2011" la care se face trimitere, exista cantitati de lucrări care nu se regăsesc in dispoziția de șantier la care se face referire sau nu se regăsesc pe teren, iar executantul lucrărilor de specialitate instalatii este altul decât cel declarat in oferta inițiala si pentru care nu exista acceptul beneficiarului (asa cum prevede legislația in domeniul achizițiilor publice). Prin urmare, singura documentație tehnica acceptata si in baza careia trebuia sa se execute lucrări era cea prevăzută in contract si actele adiționale valabile pana la data de 30.06.2011.
Privitor la returnarea garanției de buna execuție, s-a susținut că solicitarea constructorului este nejustificata deoarece achizitorul a emis pretentii asupra garanției pentru faptul ca acesta "nu a executat, a executat cu intarziere sau a executat necorespunzator obligațiile asumate prin contract" in conformitate cu art.13.3 din contract precizând, prin actul emis de către dirigintele de șantier si atașat la notificare, care sunt obligațiile care nu au fost respectate. In plus, situația prezentata de către dirigintele de șantier a fost constatata si de o comisie alcatuita din reprezentanți ai Sucursalei CREIR CF C. si consemnata in procesul verbal nr.3200/08.12.2011 cu ocazia inventarierii stadiului fizic al lucrării, intalnire la care a participat si reprezentantul . Pitești.
S-a precizat că executantul lucrării nu a finalizat practic niciunul dintre obiectele cuprinse in investitia de baza, unele dintre acestea nefiind nici macar incepute, lucrări prevăzute in proiectul tehnic (respectiv, in contract) si care nu au nicio legătură cu invocata dispoziție de șantier nr.3.
S-a reiterat că dispoziția de șantier nr.3 nu si-a produs efectele nici înainte, nici după data de 20.05.2011 pentru simplul motiv ca prevederile acesteia nu au fost introduse in contract printr-un act adițional. D. urmare, notificarea pentru emiterea de pretentii asupra garanției de buna execuție a fost facuta in termeni legali.
Intimata – pârâtă a făcut o prezentare a momentelor esențiale în derularea contractului și aspectele ce au generat situația confluctuală dintre părțile litigante.
S-a învederat că, în ceea ce privește primul capăt de cerere, dreptul subiectiv civil pretins de reclamanta este afectat de condiția suspensiva a incheierii proccsului-verbal de recepție finala, astfel incat dreptul dedus judecații nu este actual si corelativ acestuia, obligația CNCF CFR SA de a efectua plata nu este exigibila (potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctiva) decat dupa implinirea condiției incheierii recepției finale.
S-a susținut că părțile nu au incheiat proces-verbal de recepție finala, iar beneficiarul nu si-a insusit prin semnătură si stampila situațiile de lucrări ale executantului.
S-a menționat că actiunea reclamantei apare ca prematur introdusă, iar sancțiunea ce urmeaza a fi aplicata de instanta este respingerea acțiunii ca inadmisibila.
S-a mai indicat că dreptul de creanța pretins de reclamanta nu este dovedit in sensul dispus de art.1169 Cod civil.
S-a precizat că orice plata presupune o datorie - potrivit art.1191 Cod civil, astfel incat reclamanta nu face dovada unui raport juridic obligational in temeiul caruia CNCF CFR SA sa fie obligata la plata sumei pretinse cu titlu de debit principal.
S-a susținut că reclamanta a manifestat o culpa contractuala in executarea contractului, astfel incat isi invoca propria culpa in realizarea dreptului sau, fiind incidente dispozițiile art.107 al.4 C..
S-a arătat că, în condițiile in care o parte din lucrări nu au acoperire in documentația tehnica sau nu exista pe teren ori sunt executate necorespunzator si nu au fost atașate documentele justificative, nu a fost posibila acceptarea și plata acestor lucrări, cu atat mai mult cu cat acest contract a beneficiat de finanțare de la bugetul de stat.
S-a învederat că termenul de finalizare a contractului trebuia sa fie respectat intrucat, pe parcursul derulării contractului, a fost asigurata alocația necesara finalizarii lucrării, in condițiile in care si termenul de execuție prezentat in oferta inițiala a fost prelungit cu 3,5 luni.
S-a susținut că în derularea contractului s-a constatat un ritm lent de execuție a lucrărilor, întârzieri ale constructorului fata de graficul de execuție si neconsumarea alocației existente pentru anul 2011, aspect ce nu a permis solicitarea de fonduri pana la nivelul restului de executat.
S-a menționat că solicitarea scrisa, transmisa de către Sucursala CREIR CF C., pentru încheierea unui act adițional avand ca obiect decalarea termenului de execuție a lucrărilor nu constituie o acceptare de către beneficiar a nerespectarii graficului de execuție de către executant, acest lucru fiind demonstrat prin faptul ca in același act se mentioneaza ca pentru decalarea termenului de execuție beneficiarul va percepe penalitati de intarziere.
S-a precizat că dispoziția de șantier nr.3/31.03.2011 nu a fost valabila nici inainte, nici dupa data de 20.05.2011, pentru simplul motiv ca prevederile acesteia nu au fost incluse in contract printr-un act adițional.
S-a indicat că situatia de lucrări cuprinse in "Centralizatorul cu situațiile de plata pe tuna noiembrie 2011, emisa de către constructor pentru a fi plătită de SCREIR CF C., are la baza o dispoziție de șantier nr.3 din data de 18.07.2011 (emisa dupa încetarea valabilității contractului, respectiv 30.06.2011) de care beneficiarul nu are cunostinta, drept urmare reclamanta nu poate sa emită pretentii financiare pentru lucrări efectuate care nu se regăsesc in proiectul tehnic avizat de CNCF CFR SA si care nu fac obiectul contractului de execuție.
S-a învederat că dreptul acordat executantului prin contract de a sista lucrările sau de a diminua ritmul execuției lucrărilor nu este conditionat de asigurarea finantarii integrale la acel moment (alocație anuala prevăzută prin act adițional), ci de plata facturilor in termenul prevăzut in contract la art.15(2.) - termen care a fost respectat de către beneficiar.
S-a arătat că încetarea de către reclamanta a contractului de execuție fara ca lucrările sa fie finalizate in fapt a creat urmatoarea situatie prejudiciahila pentru CNCF CFR SA:
- necesitatea executării unor lucrări cu suportarea cheltuielilor din fonduri proprii ale Sucursalei CREIR CF C.
- necesitatea unor cheltuieli suplimentare cu refacerea documentației tehnico-economice pentru lucrările rest de executat precum si pentru achiziția si execut in acestora.
S-a precizat că refacerea documentatiei tehnico-economice si achiziția lucrărilor ramase de executat vor avea loc in momentul obținerii alocațiilor de la bugetul de stat.
S-a menționat că reținerea garanției de buna execuție a fost legitima si justificata, operand in temeiul clauzelor contractuale - art.13.3 din contract care da dreptul achizitorului de „a emite pretentii asupra garanției de buna execuție in limita prejudiciului creat, daca executantul nu isi executa, executa cu intarziere sau executa necorespunzator obligațiile asumate" existând dovezi certe ca reclamanta nu si-a executat corespunzător obligațiile contractuale.
S-a susținut că solicitarea restituirii garanției de buna execuție este neîntemeiată, atata timp cat reținerea garanției de buna execuție a fost generata de executarea necorespunzatoare a lucrărilor de către reclamată.
S-a indicat că nerestituirea garanției de buna execuție este justificata prin chiar atitudinea manifestata de reclamanta in timpul executării contractului, clauzele contractuale dand dreptul achizitorului de a utiliza sumele retinute cu titlu de garanție de buna execuție pentru acoperirea prejudiciului creat de executant in derularea contractului.
Intimata – pârâtă a prezentat observațiile cu privire la documentul „Centralizator cu situațiile de plată pe luna noiembrie 2011” aferent lucrărilor solicitate la plată de către recurenta – reclamantă.
În drept, s-au invocat dispozitiile OUG nr.34/2006, art.115 – 118 C. de la 1865.
În baza art.242 al.2 C. de la 1865 s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă.
4). În faza recursului, Curtea a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
5). Analizând recursul declarat, raportat la dispozițiile art.304 și 3041 Cod procedură civilă de la 1865, Curtea reține următoarele :
În primul rând, trebuie observat că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865.
Astfel, potrivit art.3 al.1 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după . acestuia.
Totodată, art.3 al.2 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, prevede că procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, (.....) înainte de . Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată.
În cauză, cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 19.04.2012, anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă și a Legii nr.76/2012 (15.02.2013).
Prin urmare, în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865, conform art.3 al.2 din Legea nr.76/2012.
În al doilea rând, criticile recurentei – reclamante referitoare la hotărârea primei instanțe nu sunt întemeiate, nefiind incidente dispozițiile art.304 sau art.304/1 Cod de procedură civilă de la 1865.
I. Nu poate fi reținută susținerea recurentei – reclamante potrivit căreia prima instanță ar fi încălcat dispozițiile art.129 al.4 și al.5 C. de la 1865.
Împrejurarea că niciun reprezentant al recurentei – reclamante nu s-a prezentat la termenul când s-a judecat cauza de către prima instanță nu poate fi imputată instanței de judecată, fiind exclusiv culpa recurentei - reclamante.
Or, conform art.108 al.4 C. de la 1865, nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt.
Referitor la administrarea probelor, trebuie observat că sarcina probei aparține celui care formulează o pretenție, așa cum rezultă din dispozițiile art.1169 Cod civil de la 1864 (aplicabil în cauză).
În aceste condiții, recurenta – reclamantă trebuia să facă toate demersurile necesare pentru a respecta dispozițiile legale referitoare la propunerea probelor.
În acest sens, trebuie observat că, potrivit art.167 al.1 C. de la 1865, dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să ducă la dezlegarea pricinii.
Prin urmare, probele solicitate trebuie să fie legale, pertinente și concludente soluționării cauzei.
Pentru a putea evalua concludența unei probe trebuie ca cel care o propune să indice împrejurările pe care dorește să le dovedească prin administrarea acelei probe.
La solicitarea recurentei – reclamante, prima instanță a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
În ceea ce privește probele cu interogatoriu și expertiză, așa cum a reținut și prima instanță, recurenta – reclamantă nu a precizat care sunt împrejurările pe care dorește să le dovedească pentru a se putea aprecia dacă aceste probe sunt pertinente și concludente soluționării cauzei.
În aceste condiții, în mod corect prima instanță a respins probele cu interogatoriu și expertiză solicitate de recurenta – reclamantă.
Mai trebuie remarcat că, potrivit art.129 al.5/1 C., părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
În aceste condiții, recurenta – reclamantă trebuia să facă toate demersurile necesare pentru a respecta dispozițiile legale referitoare la propunerea probelor, neputând fi pusă în discuție lipsa de rol activ a primei instanțe în administrarea probelor.
Recurenta – reclamantă nu a indicat în concret alte eventuale încălcări ale formelor de manifestare a rolului activ al primei instanțe.
De altfel, Curtea apreciază că explicațiile prezentate de părți erau suficiente pentru soluționarea cauzei, nefiind alte împrejurări de fapt sau de drept care să fie necesar să fie puse în dezbaterea părților.
În concluzie, Curtea apreciază că prima instanță nu a încălcat dispozițiile art.129 al.4 și al.5 C. de la 1865.
II. Criticile recurentei – reclamante privitoare la fondul cauzei sunt neîntemeiate, fiind corectă soluția primei instanțe de respingere a cererii de chemare în judecată, însă pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Trebuie observat că judecătorul este ținut să respecte principiul disponibilității care presupune că părțile sunt acelea care determină existența unui proces civil, fixează limitele în care va avea loc judecata, atât din punct de vedere al persoanelor între care se stabilesc raporturile juridice procesuale, cât și al obiectului, precum și fundamentul pretenției ce este dedusă judecății.
De la principiul disponibilității nu se poate deroga, pe temeiul rolului activ al judecătorului, fără să existe o dispoziție legală expresă.
În aceste condiții, prima instanță era ținută să analizeze cererea de chemare în judecată prin raportare la obiectul, cauza (situația de fapt calificată juridic) și părțile indicate de recurenta – reclamantă.
În acest sens, recurenta – reclamantă a indicat că obiectul acțiunii este reprezentat de obligarea intimatei – pârâte:
- la plata sumei de 919.333,67 lei reprezentând contravaloare prestații executate în baza contractului de execuție lucrări nr.518/27.08.2008
- la plata sumei de 303.833,05 lei reprezentând garanție de bună – execuție reținută fără drept.
În ceea ce privește cauza acțiunii (situația de fapt calificată juridic), recurenta– reclamantă și-a fundamentat pretențiile pe răspunderea izvorâtă din contractul de execuție lucrări nr.518/27.08.2008.
În consecință, trebuie stabilit dacă sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile contractuale.
i). În ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata sumei de 919.333,67 lei reprezentând contravaloare prestații executate în baza contractului de execuție lucrări nr.518/27.08.2008, Curtea remarcă că recurenta – reclamantă a indicat că această sumă de bani este reprezentată de contravaloarea lucrărilor executate în luna noiembrie 2011, așa cum rezultă din factura fiscală nr._/18.11.2011, situația lucrărilor executate în luna noiembrie 2011 și centralizatorul cu situațiile de plată pe luna noiembrie 2011 (f.144 – 148 vol.1, f.181 – 184 vol.2 dosar fond).
Trebuie observat că pentru antrenarea răspunderii civile contractuale trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
i). existența unei legături contractuale
ii). existența unei fapte ilicite
iii). existența vinovăției
iv). existența prejudiciului patrimonial
v). existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu
vi). punerea în întârziere a debitorului.
i). Curtea remarcă că nu este îndeplinită condiția existenței unei legături contractuale care să susțintă capătul de cerere referitor la plata sumei de 919.333,67 lei.
Așa cum a fost indicat mai sus, recurenta – reclamantă a indicat că această sumă de bani este reprezentată de contravaloarea lucrărilor executate în luna noiembrie 2011, așa cum rezultă din factura fiscală nr._/18.11.2011, situația lucrărilor executate în luna noiembrie 2011 și centralizatorul cu situațiile de plată pe luna noiembrie 2011 (f.144 – 148 vol.1, f.181 – 184 vol.2 dosar fond).
Însă, așa cum reise din contractul de execuție lucrări nr.518/27.08.2008, astel cum a fost modificat prin actul adițional nr.6/14.12.2010, termenul pentru finalizarea contractului a fost stabilit la data de 30.06.2011 (f.34 vol.1 dosar fond).
Prin urmare, întrucât la data de 30.06.2011 a expirat perioada de valabilitate a contractului, eventualele lucrări executate de recurenta – reclamantă în luna noiembrie 2011 nu au un suport contractual și nu pot fi solicitate în temeiul răspunderii civile contractuale.
Mai mult, dispoziția de șantier din data de 18.07.2011, în baza căreia au fost executate lucrările din luna noiembrie 2011, a fost emisă după expirarea duratei contractuale și nu a fost aprobată de intimata – pârâtă (f.75 – 76 vol.1 dosar fond).
Nu sunt întemeiate susținerile recurentei – reclamante potrivit cărora termenul contractual nu a putut fi respectat din culpa intimatei – pârâte și că ar fi îndreptățită la prelungirea contractului de execuție lucrări nr.518/27.08.2008.
În aceste sens, trebuie observat că prin Sentința civilă nr.3432/23.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI a Civilă, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea prin care recurenta – reclamantă a solicitat obligarea intimatei – pârâte la încheierea unui act adițional de prelungire a contractului de execuție lucrări nr.518/27.08.2008 până la data de 31.12.2011 (f.63 – 71 dosar recurs).
Unul dintre efectele oricărei hotărâri judecătorești este autoritatea de lucru judecat.
Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, respectiv aceea de excepție procesuală (conform art.1201 Cod civil de la 1864 și art.166 Cod de procedură civilă de la 1865) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art.1200 pct.4, art.1202 al.2 Cod civil de la 1864).
Spre deosebire de manifestarea sa de excepție procesuală care presupune tripla identitate de elemente (părți, obiect și cauză) și care corespunde unui efect negativ de natură să oprească o a doua judecată, în cazul manifestării procesuale sub forma prezumției avem de a face cu efectul pozitiv al autorității de lucru judecat care se impune într-un alt proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Scopul reglementării autorității de lucru judecat sub forma prezumției constă în evitarea pronunțării unor hotărâri contradictorii.
Potrivit art.1200 pct.4 raportat la art.1202 al.2 din Codul civil de la 1864, în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, astfel că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un litigiu anterior va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi într-un proces ulterior care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat, fără a exista posibilitatea dovezii contrare.
În aceste condiții, Curtea consideră că statuările din considerentele Sentinței civile nr.3432/23.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI a Civilă, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, referitoare la existența finanțării pentru executarea lucrării, la inexistența unei culpe exclusive a intimatei – pârâte în neexecutarea lucrărilor contractate și la inexistența unei obligații în sarcina intimatei – pârâte de încheiere a unui act adițional de prelungire a contractului până la data de 31.12.2011, se impun cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză.
Împrejurarea că, potrivit art.15 al.2 din contract, recurenta – reclamantă avea dreptul de a sista lucrările sau de a diminua ritmul acestora dacă recurenta – reclamantă nu plătea în termen de 30 de zile de la expirarea termenului stabilit, nu are nicio relevanță în cauză.
Astfel, pe lângă faptul că nu s-a făcut dovada că intimata – pârâtă nu ar fi executat la termen obligațiile de plată asumate prin contract pentru a fi incidente dispozițiile art.15 al.2, mai trebuie observat că recurenta – reclamantă nu avea suport contractual pentru executarea unor lucrări după data de 30.06.2011, indiferent dacă anterior ar fi avut dreptul să sisteze / diminueze ritmul lucrărilor.
Contrar celor susținute de recurenta – reclamantă, aplicabilitatea dispozițiilor art.15 al.2 din contract nu era condiționată de existența finanțării lucrării, ci de executarea la termen a obligațiilor de plată asumate prin contract.
Susținerea recurentei – reclamante potrivit căreia încheierea duratei contractului nu echivalează cu inexistența obligației de plată a lucrărilor, dacă acestea au fost executate, nu poate fi reținută în contextul în care s-a solicitat angajarea răspunderii civile contractuale, iar o eventuală altă cerere de chemare în judecată întemeiată pe o altă cauză nu formează obiectul prezentului dosar.
Prin urmare, la data de 30.06.2011 a expirat perioada de valabilitate a contractului, astfel că eventualele lucrări executate de recurenta – reclamantă în luna noiembrie 2011 nu au un suport contractual și nu pot fi solicitate în temeiul răspunderii civile contractuale.
În consecință, Curtea constată că este neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei – pârâte la plata sumei de 919.333,67 lei reprezentând contravaloare prestații executate în luna noiembrie 2011 în baza contractului de execuție lucrări nr.518/27.08.2008 întrucât nu este îndeplinită una dintre condițiile antrenării răspunderii civile contractuale, respectiv nu există o legătură contractuală.
Întrucât condițiile pentru angajarea răspunderii civile contractuale trebuie întrunite cumulativ, Curtea nu va mai analiza îndeplinirea celorlalte condiții.
ii). În ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata sumei de 303.833,05 lei reprezentând garanție de bună – execuție reținută fără drept, Curtea remarcă că recurenta – reclamantă a invocat drept motiv de recurs încălcarea dispozițiilor art.13.3 din contractul de execuție lucrări nr.518/27.08.2008.
Trebuie observat că pentru antrenarea răspunderii civile contractuale trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
i). existența unei legături contractuale
ii). existența unei fapte ilicite
iii). existența vinovăției
iv). existența prejudiciului patrimonial
v). existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu
vi). punerea în întârziere a debitorului.
i). Curtea apreciază că prima condiție este îndeplinită întrucât art.13.3 și art.13.4 din contractul de execuție lucrări nr.518/27.08.2008 reglementează condițiile în care intimata – pârâtă poate emite pretenții asupra garanției de bună – execuție și cele în care este obligată să o restituie recurentei – reclamante.
Astfel, art.13.3 din contract prevede că achizitorul are dreptul de a emite pretenții asupra garanției de bună – execuție, în limita prejudiciului creat, dacă executantul nu își execută, execută cu întârziere sau execută necorespunzător obligațiile asumate prin contract. Anterior emiterii unei pretenții asupra garanției de bună – execuție, achizitorul are obligația de a notifica acest lucru executantului, precizând totodată obligațiile care nu au fost respectate.
Totodată, conform art.13.4 din contract, achizitorul are obligația să restituie garanția de bună – execuție:
- 70% din valoarea garanției, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului – verbal de recepție la terminarea lucrărilor, dacă nu a ridicat până la acea dată pretenții asupra ei, iar riscul pentru vicii ascunse este minim
- restul de 30% din valoarea garanției, la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor executate, pe baza procesului – verbal de recepție finală.
Prin urmare, există o prevedere contractuală care reglementează condițiile în care recurenta – reclamantă poate pretinde restituirea garanției de bună – execuție.
ii). Contrar susținerii recurentei – reclamante, Curtea apreciază că intimata – pârâtă nu a încălcat dispozițiile contractuale referitoare la restituirea garanției de bună – execuție, nefiind îndeplinită condiția existenței unei fapte ilicite pentru antrenarea răspunderii civile contractuale.
În motivele de recurs, recurenta – reclamantă a invocat faptul că:
- în notificarea prin care intimata – pârâtă a emis pretenții asupra garanției de bună – execuție s-a specificat doar « lucrări necorespunzătoare », fără a se indica ce obligații nu au fost respectate
- reținerea garanției de bună – execuție este abuzivă în condițiile în care dispoziția de șantier nr.3 nu își mai producea efectele din 20.05.2011 și nu a fost înlocuită cu altă dispoziție de șantier.
Contrar susținerilor recurentei – reclamante, aceasta nu este îndreptățită la restituirea garanției de bună – execuție în sumă de 303.833,05 lei, nefiind îndeplinite condițiile art.13.4 din contractul de execuție lucrări nr.518/27.08.2008.
Astfel, conform art.13.4 din contract, achizitorul are obligația să restituie garanția de bună – execuție:
- 70% din valoarea garanției, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului – verbal de recepție la terminarea lucrărilor, dacă nu a ridicat până la acea dată pretenții asupra ei, iar riscul pentru vicii ascunse este minim
- restul de 30% din valoarea garanției, la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor executate, pe baza procesului – verbal de recepție finală.
Prin urmare, pentru restituirea garanției de bună – execuție ar fi trebuit să fie îndeplinite două condiții:
- să fie încheiat un proces – verbal de recepție la terminarea lucrărilor (pentru 70% din garanție) și un proces – verbal de recepție finală (pentru diferența de 30% din garanție)
- intimata – pârâtă să nu fi ridicat pretenții asupra garanției de bună – execuție, iar riscul pentru vicii să fie minim.
Curtea remarcă că niciuna dintre aceste două condiții nu este îndeplinită.
Astfel, nu a fost încheiat niciun proces – verbal de terminare a lucărilor și cu atât mai puțin un proces – verbal de recepție finală.
Mai mult, intimata – pârâtă a ridicat pretenții asupra garanției de bună – execuție.
Așa cum rezultă din notificarea nr.52/1/739/28.09.2011 comunicată recurentei – reclamante, în susținerea pretențiilor asupra garanției de bună – execuție, intimata – pârâtă a invocat (f.279 vol.2 dosar fond):
- calitatea necorespunzătoare a lucrărilor executate, conform raportului la stadiul fizic nr.208/57/16.09.2011, care a fost anexat
- că o parte mare din contract, cu valoare mult mai mare decât cuantumul garanției, nu a fost executată conform contractului și actului adițional nr.1/16.05.2011, respectiv a facturilor nr._/21.03.2011 și nr._/16.05.2011.
Totodată, intimata – pârâtă i-a comunicat recurentei – reclamante și notificarea adresată BRD – Sucursala Pitești prin care a solicitat virarea sumei de 303.833,05 lei reprezentând garanție de bună – execuție, invocând ca motive neexecutarea lucrărilor la linia de contact și a lucrărilor de protecție instalații din cale și vecinătate, valoarea acestora fiind indicată la suma de 373.654,76 lei (f.167 vol.2 dosar fond).
În aceste condiții, Curtea remarcă că intimata – pârâtă a respectat dispozițiile art.13.3 din contract întrucât a notificat recurentei – reclamante intenția de a emite pretenții asupra garanției de bună – execuție și a precizat obligațiile care nu au fost respectate.
Nu poate fi reținută susținerea recurentei – reclamante potrivit căreia nu s-ar fi indicat obligațiile care nu au fost respectate.
Din moment ce în notificare se precizează că lucrările necorespunzătoare sunt cele care rezultă din raportul la stadiul fizic nr.208/57/16.09.2011 și acesta a fost comunicat recurentei – reclamante, rezultă că se puteau determina lucrările necorespunzătoare.
Mai mult, recurenta – reclamantă a primit și înregistrat sub nr.2447/03.11.2011 și notificarea adresată BRD – Sucursala Pitești în care se precizează că nu au fost executate lucrările la linia de contact și cele de protecție instalații din cale și vecinătate, valoarea acestora fiind indicată la suma de 373.654,76 lei (f.167 vol.2 dosar fond).
Mai trebuie observat că la data de 08.12.2011 a fost încheiat un proces – verbal cu ocazia inventarierii în teren a stadiului fizic al lucrărilor în care sunt prezentate lucrările neexecutate și cele executate necorespuzător, un exemplar al acestui proces verbal fiind comunicat și reprezentantului recurentei – reclamante, care a semnat de primire (f.289 – 292 vol.2 dosar fond).
Neîntemeiată este și susținerea recurentei – reclamante potrivit căreia reținerea garanției de bună – execuție ar fi abuzivă în condițiile în care dispoziția de șantier nr.3 nu își mai producea efectele din 20.05.2011 și nu a fost înlocuită cu altă dispoziție de șantier.
Împrejurarea că dispoziția de șantier nr.3 nu a fost înlocuită cu altă dispoziție de șantier nu este de natură să o îndreptățească pe recurenta – reclamantă la restituirea garanției de bună – execuție cât timp nu sunt îndeplinite condițiile art.13.4 din contract.
Totodată, așa cum a fost menționat mai sus, emiterea pretențiilor asupra garanției de bună – execuție de către intimata – pârâtă s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art.13.3 din contract.
În consecință, Curtea constată că este neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei – pârâte la plata sumei de 303.833,05 lei reprezentând garanție de bună – execuție întrucât nu este îndeplinită una dintre condițiile antrenării răspunderii civile contractuale, respectiv nu există o faptă ilicită.
Întrucât condițiile pentru angajarea răspunderii civile contractuale trebuie întrunite cumulativ, Curtea nu va mai analiza îndeplinirea celorlalte condiții.
Pentru aceste considerente, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prevăzute de art.304 coroborat cu art.3041 C. de la 1865, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 C. de la 1865, urmează să respingă recursul formulat de recurenta – reclamanta . PITEȘTI în contradictoriu cu intimata - pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" SA ca nefondat.
Va luat act că intimata – pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta – reclamanta . PITEȘTI (cu sediul în Pitești, ., jud.Argeș) împotriva Sentinței civile nr._/05.09.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata - pârâtă C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" SA (cu sediul în București, ..38, sector 1) ca nefondat.
Ia luat act că intimata – pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică, azi 18.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Ș. C. C. H. M. A. C.
GREFIER
I. L. P.
Red./tehn.jud.Ș.C.C.
2ex./20.10.2014
Jud. fond: G. L. E. - TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A CIVILĂ
| ← Recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la O.R.C..... | Obligatia de a face. Decizia nr. 220/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
