Pretenţii. Decizia nr. 333/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 333/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 63557/3/2010

Dosar nr._ (Număr în format vechi 198/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 333/2014

Ședința publică de la 30 Aprilie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE L. C. S.

JUDECĂTOR G. F. I.

GREFIER C. G. MIGLEȘ

********************

Pe rol se află pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta reclamantă . prin administrator judiciar SIERRA QUADRANT FILIALA BUCUREȘTI SPRL, împotriva sentinței civile nr. 5994/04.10.2013, pronunțate de Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . SA.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 17 aprilie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, dată când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru 24 aprilie 2014 și 30 aprilie 2014, când a decis următoarele:

CURTEA

Asupra apelului, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a Civilă, sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta F. E. S. SA – SISE E. MUNTENIA SUD (actuala SERVICII ENERGETICE MUNTENIA SA), solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 300.000 euro reprezentând prejudiciul cauzat de pârâtă prin realizarea defectuoasă și cu întârziere a proiectului de racordare a imobilului din ., sector 2, București.

În motivarea cererii, s-a arătat că, între părți, s-a încheiat contractul de proiectare nr. 1622/13.11.2007 prin care pârâta s-a obligat să elaboreze lucrarea „alimentare cu energie electrică imobil . din .”.

Deși prin contract termenul de predare a lucrării era 31.12.2007, prima variantă a studiului de soluție a fost realizată în iulie 2008, iar reclamanta a fost nevoită să convoace pârâta la conciliere pentru a intra în posesia ei. După conciliere, pârâta a întocmit o nouă variantă, prezentată în septembrie 2008. Nemulțumirile reclamantei au fost în legătură cu întocmirea cu întârziere a studiului de soluție și întocmirea lucrării de o manieră nelegală.

Reclamanta a declanșat o . litigii împotriva societăților care ar fi trebuit să racordeze imobilul sau să participe la racordare. În cadrul dosarului nr._/3/2008 al Tribunalului București - Secția a VI-a, s-a întocmit un raport de expertiză, unul dintre obiectivele fixate fiind stabilirea necesității montării unei noi celule în Stația Fundeni aparținând CNTEE Transelectrica, în condițiile racordării reclamantei și a unei alte societăți (Interconstruct" 93). Expertul a stabilit, între altele, că niciuna dinte variantele studiului de soluție nu conține o temă de proiectare și nu prezintă situația energetică a zonei, nu sunt realizate mai multe variante de soluționare a problemei tehnice, variantele nu prezintă calcule care să determine parametrii tehnici, economici, de siguranță, ai lucrărilor ce se presupun.

Reclamanta a precizat că suma pretinsă prin acțiune reprezintă contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pe o perioadă de un an, deși prejudiciul este mult mai mare, față de faptul că studiul de soluție corect a fost livrat în martie 2010.

În cauză, s-au administrat probele cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei, expertiză specialitatea instalații electrice și expertiză contabilă.

Prin sentința civilă nr. 5994 din 04.10.2013, pronunțată de către Tribunalul București, Secția a VI –a Civilă, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta M. S. SRL, în contradictoriu cu pârâta SERVICII ENERGETICE MUNTENIA SA, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Prin contractul de proiectare nr. 1622/13.11.2007 (fila 140 și următoarele, vol.I) pârâta . SA (fostă F. – E. S. SA – SISE E. MUNTENIA SUD) s-a obligat să elaboreze lucrarea nr. 07/132 având ca obiect de lucru: „Alimentare cu energie electrică imobil . din .”, conform comenzii nr. 2888/12.10.2007 (fila 19, vol.I).

Termenul de predare a lucrării a fost stabilit pentru data de 31.12.2007.

La data de 10.12.2007, înainte de expirarea termenului contractual, pârâta a solicitat CNTEE Transelectrica (fila 43, vol.I), în vederea alimentării cu energie electrică, date energetice pentru racordarea pe MT în Stația Fundeni 110/10 kv, specificând că soluția de realizare ar fi un cablu XLPE 3 x 1 x 150/25 mmp în două celule diferite pe secții de bare 10 kv diferit.

Anterior (conform Convocării la conciliere, fila 53, vol.I), la data de 21.08.2007 reclamanta solicitase avizul de la Transelectrica, pe care nu îl obținuse.

Abia la data de 27.05.2008 (fila 41, vol.I) Transelectrica a adus la cunoștință faptul că alimentarea cu energie electrică din Stația Fundeni a reclamantei și a unei alte societăți se poate realiza numai după efectuarea lucrărilor de amplificare a puterii transformatoarelor existente, conform studiului de fezabilitate prezentat de pârâtă.

La data de 06.06.2008 (fila 38-39, vol. I) Comisia Tehnică de Avizare a Transelectrica a solicitat completarea documentației, iar la 15.08.2008 a organizat audierea prezentării lucrărilor.

Avizul nr. 85 a fost predat de Transelectrica la data de 19.08.2008 (filele 39-40, vol.I).

Memoriul tehnic întocmit de pârâtă (filele 25-36, vol. I) prevede, în vederea racordării reclamantei la rețeaua de energie, echiparea a două celule din Stația Fundeni, cuprinde două variante, concluziile privind posibilitățile de alimentare, echipamentele și materialele și soluția de încadrare în sistem.

Pentru această lucrare s-au obținut avize la 24.06.2008 și a fost predat reclamantei un proces-verbal la data de 06.10.2008 (fila 37, vol. I).

Pârâta nu este în culpă contractuală deoarece reclamanta a solicitat o putere absorbită pentru care nu exista posibilitatea tehnică de alimentare direct din Stația Fundeni, fără amplificarea puterii transformatoarelor existente.

Din convocarea la conciliere din anul 2008 (filele 53-54, vol. I) rezultă că singura nemulțumire a reclamantei în legătură cu primul proiect, care „nu ar fi respectat legislația în vigoare”, a fost cea în legătură cu tariful de racordare. Această nemulțumire s-a exprimat și la al doilea proiect (fila 54, vol. I).

Prin Procesul-verbal încheiat la data de 14.08.2008 s-a arătat că se încearcă găsirea unei soluții mai acceptabile financiar la solicitarea beneficiarului (filele 56-57, vol. I) însă acest aspect nu are nicio legătură cu temeiul pretențiilor reclamantei.

În același Proces-verbal de conciliere reclamanta a fost de acord cu montarea unei singure celule de 20 kv menționând că aceasta este o comandă fermă și a solicitat refacerea studiului.

Este evident că în aceste condiții era necesară decalarea termenului de execuție prin încheierea unui act adițional la contract ori încheierea altui contract, reclamanta refuzând acest lucru dar primind memoriul la 06.10.2008.

Necesitatea întocmirii unui alt proiect în condițiile arătate a fost reținută și de alte instanțe (filele 81, 82, 86, 97, 117, 119, vol. I) care au înlăturat concluziile expertului E. Costiu.

În ceea ce privește raportul efectuat în prezenta cauză de același expert (fila 439) asupra ultimului proiect, se reiterează aceleași critici care sunt total neîntemeiate.

Așa cum s-a arătat anterior, memoriul predat reclamantei în anul 2008, după ce reclamanta a fost de acord cu montarea unei singure celule de 20 kv cuprinde tema de proiectare, soluție aleasă de beneficiar, situație energetică din zonă (echipator cu două celule), două variante de lucrări și altele.

Faptul că variantele propuse nu sunt variante de studiu de soluție, ci variante de încadrare în tarifele de plată a lucrărilor este real dar nu prezintă absolut nicio relevanță deoarece singura soluție expusă este cea care s-a convenit de părți cu ocazia concilierii din anul 2008.

Tema de proiectare se stabilește de beneficiar, iar în ceea ce privește „situația energetică” a zonei, pârâta a efectuat demersuri la Transelectrica însă din anul 2007 care a comunicat în ce condiții se poate face racordarea, lucru cunoscut de către reclamantă.

Având în vedere motivele arătate, tribunalul a constatat că în sarcina pârâtei nu se poate reține o culpă pentru executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale, iar reclamanta nu este îndreptățită la plata vreunei sume de bani pentru lipsa de folosință a imobilului.

Împotriva sentinței civile sus menționate, la 23.01.2014, data poștei, a formulat apel reclamanta ..

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, Secția a V - a Civilă, la 29.01.2014.

În motivarea apelului, apelanta-reclamantă a susținut, în principal, următoarele aspecte:

Parata si-a indeplinit obligațiile cu întârziere evidentă. Termenul de predare a lucrării era 31.12.2007. Primul proiect a fost predat reclamantei in iulie 2008. Niciunul din proiectele realizate de către parata nu respecta legislația in vigoare, fapt constatat atat de către expert, cat si de către alta instanta.

Parata nu a făcut nimic pana la 31.12.2007, data la care ar fi trebuit sa predea proiectul, cu excepția incasarii banilor de la reclamanta.

Costurile proiectelor tehnice variaza intre 2 799 177 lei (echivalentul a 767 825 EUR), 1 904 814 lei (echivalentul a 525 420 EUR) si 1 368 763 lei (echivalentul a 325 896 EUR).

Calitatea proiectului tehnic este deplorabila, fiind evident intocmit cu incalcarea legislației in vigoare.

Prin raportul tehnic de expertiza administrat in cauza s-a constatat: "Din pacate, lucrarea, predata in iulie 2008 beneficiarului, denumita Studiu de soluție (ca si lucrările ce i-au urmat, predate in august si septembrie 2008) nu a corespuns prevederilor reglementarilor in vigoare la acea data([2.1.4] Art. 14, pct. d).

Este necesar a observa ca soluția adoptata si pusa in practica in prezent pentru alimentarea cu electricitate a consumatorului nu diferă in mod esențial de soluția preconizata in lucrările anterioare, supuse analizei in prezenta expertiza."

Culpa paratei este evidenta si nu poate fi inlaturata de eventuala acțiune sau inacțiune a unor terti.

Atat intarzierea, cat si nelegalitatea proiectului realizat de către parata sunt evidente si vizibile. Din pacate, instanta de fond a retinut o . aspecte pe care le-a interpretat in sensul absolvirii paratei de culpa sa evidenta:

(i)reclamanta nu a solicitat aviz de la Transelectrica

(ii)faptul ca a solicitat o anumita putere nu este de natura sa schimbe data la care parata trebuia sa-si indeplineasca obligațiile contractuale

(iii)faptul ca a declanșat procedura de conciliere in vederea reducerii prețului aberant si a grăbirii livrării proiectului nu inlatura culpa paratei

(iv)faptul ca parata a efectuat demersuri la Transelectrica nu inseamna ca si-a indeplinit obligațiile contractuale

Considera ca prejudiciul este cert, fapta culpabila a paratei este demonstrata, la fel si legătură de cauzalitate intre prejudiciu si fapta culpabila a paratei. Ambele rapoarte de expertiza au confirmat existenta acestui prejudiciu, la fel si înscrisurile depuse la dosar.

În drept, apelul nu a fost întemeiat.

Intimata a formulat întâmpinare la apel, arătând în esență că studiul de soluție elaborat in baza Contractului de proiectare nr. 1622/13.11.2007, a fost prezentat conform legii, spre avizare operatorului de distributie ENEL, care a conditionat avizarea de amplificarea Statiei Fundeni si de obținerea avizului CNTEE Transelectrica SA.

Societatea trebuia sa respecte intru totul cerințele operatorului de distributie, iar daca acesta a impus condiționări in emiterea avizului de racordare pentru studiul de soluție elaborat, acestea au fost integrate in studiul de soluție.

Cerințele impuse de operatorul de distributie si generate de situația energetica a zonei si nu reaua-credinta/fapta culpabila a societatii pârâte au determinat amanarea termenului de predare a studiului de soluție avizat.

Câștigul societatii pârâte a constat strict în prețul elaboararii studiului de soluție - pret Contract nr. 1622/13.11.2007, respectiv suma de 4.529,02 lei = TVA.

Executarea obligațiilor contractuale cu depasirea termenului contractual este justificata de sporul de putere solicitat, raportat la situatia energetica a zonei - aspect sustinut de poziția operatorului de distributie si de demersurile întreprinse de parti.

În ceea ce privește prejudiciul pretins, nu s-a dovedit vreo fapta ilicita a societatii pârâte constând in incalcarea vreunei obligații legale sau contractuale, iar fata de împrejurarea emiterii avizului de racordare nr. 697/11.07.2008 nu exista temei pentru a se solicita lipsa de folosința dincolo de aceasta data.

În drept, întâmpinarea nu a fost întemeiată.

În apel s-a administrat proba cu înscrisuri, acestea fiind atașate la dosar.

Analizândactele și lucrările dosarului asupra apelului formulat, în limitele stabilite de prevederile art. 294 și art. 295 C. proc. civ., Curtea apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Întârzierea pârâtei în executarea obligațiilor a fost determinată de dificultățile de natură tehnică apărute, de insistențele reclamantei în sensul găsirii unor soluții cât mai puțin costisitoare, chiar cu riscul reducerii gradului de siguranță în alimentarea cu energie electrică ( fila 56, vol. 1 tribunal ), precum și de comportamentul unor terți pentru care pârâta nu este ținută a răspunde.

Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, în cauză reclamanta a solicitat o putere absorbită pentru care nu exista posibilitatea tehnică de alimentare direct din Stația Fundeni, fără amplificarea puterii transformatoarelor existente, iar în vederea găsirii unei soluții mai acceptabile financiar la solicitarea beneficiarului a fost necesară decalarea termenului de execuție.

De asemenea, întârzierea în executarea lucrării a fost determinată și de inacțiunea unui terț, Transelectrica, care abia la data de 27.05.2008 (fila 41, vol. I, dosar tribunal) a adus la cunoștință faptul că alimentarea cu energie electrică din Stația Fundeni a reclamantei și a unei alte societăți se poate realiza numai după efectuarea lucrărilor de amplificare a puterii transformatoarelor existente, conform studiului de fezabilitate prezentat de pârâtă, la 06.06.2008 (fila 38-39, vol. I, dosar tribunal) a solicitat completarea documentației, la 15.08.2008 a organizat audierea prezentării lucrărilor, predând avizul nr. 85 abia la data de 19.08.2008 (filele 39-40, vol. I, dosar tribunal).

Intervalul de timp reclamant de către ., situat între 13.11.2007 și 31.12.2007 nu a fost unul util pentru realizarea obligațiilor contractuale raportat la elementele mai sus expuse, în special dificultățile tehnice intervenite și care nu erau de natură a fi rezolvate într-un termen atât de scurt.

În plus, nu se poate reține că pârâta nu a făcut nimic până la 31.12.2007, întrucât, astfel cum a reținut și prima instanță, la data de 10.12.2007, înainte de expirarea termenului contractual, pârâta a solicitat CNTEE Transelectrica (fila 43, vol. I, dosar tribunal), în vederea alimentării cu energie electrică, date energetice pentru racordarea pe MT în Stația Fundeni 110/10 kv.

Astfel cum reiese din procesul verbal de conciliere din 14.08.2008 ( fila 56, vol. I, dosar tribunal ), . a susținut că soluția tehnică realizată de către SISE E. este extrem de costisitoare, fiind de acord cu noua soluție prezentată, rezultată în urma discuțiilor, în vederea diminuării cheltuielilor, cu un cablu electric și o singură celulă, luând însă cunoștință că alimentarea printr-un singur cablu reduce gradul de siguranță în alimentarea cu energie electrică. Costurile proiectelor au variat așadar date fiind soluțiile tehnice diferite propuse, iar nu din cauza unei rele credințe nedovedite a pârâtei, așa cum a învederat reclamanta apelantă.

Față de considerentele anterior expuse, nu se poate aprecia că, în speță, calitatea proiectului a fost deplorabilă. De asemenea, concluziile raportului de expertiză în specialitatea electroenergetică sunt contrazise, astfel cum a subliniat și prima instanță, de mai multe hotărâri judecătorești pronunțate cu privire la același raport juridic litigios ( filele 81, 82, 86, 97, 117, 119 vol. I, dosar tribunal ). Actele jurisdicționale reprezentate de hotărârile judecătorești anterioare, ca orice acte juridice, produc efecte obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității, iar ca element nou apărut în ordinea juridică și în cea socială, hotărârile judecătorești nu pot fi ignorate. Ceea ce s-a statuat printr-o hotărâre judecătorească nu poate fi modificat decât prin intermediul căilor de atac stabilite expres și limitativ de lege, cu respectarea condițiilor pentru exercitarea acestora.

Încă din partea inițială a prezentei motivări, Curtea a subliniat cauzele ce au determinat întârzierea pârâtei în executarea obligațiilor, care exclud culpa sa. Susținerile apelantei în sensul că nu a solicitat aviz de la Transelectrica nu sunt de natură a determina schimbarea considerentelor reținute de către Curte.

Afirmațiile primei instanțe în sensul că „pârâta nu este în culpă contractuală deoarece reclamanta a solicitat o putere absorbită pentru care nu exista posibilitatea tehnică de alimentare direct din Stația Fundeni, fără amplificarea puterii transformatoarelor existente” sunt temeinice. În primul rând, acesta nu constituie singurul considerent în sprijinul respingerii acțiunii, ci doar unul dintre aspectele care, coroborate, au îndreptățit reținerea că lipsește vinovăția contractuală a pârâtei.

În al doilea rând, contractul dintre părți nu este opțional, instanțele indicând, motivat, doar o . împrejurări care au împiedicat-o pe pârâtă, în mod obiectiv, să îți execute obligațiile în termenul stabilit. De asemenea, cum s-a subliniat și mai sus, astfel cum reiese din procesul verbal de conciliere din 14.08.2008 ( fila 56, vol. I, dosar tribunal ), s-a găsit o nouă soluție, în vederea diminuării cheltuielilor, cu un cablu electric și o singură celulă, menționându-se însă că alimentarea printr-un singur cablu reduce gradul de siguranță în alimentarea cu energie electrică, soluția mai ieftină generând așadar riscuri mai mari.

Faptul ca reclamanta a declanșat procedura de conciliere in vederea reducerii prețului si a grăbirii livrării proiectului nu a fost reținut ca înlăturând culpa paratei, după cum nu s-a reținut nici aspectul că, doar prin faptul că a efectuat demersuri la Transelectrica, pârâta si-a indeplinit obligațiile contractuale; motivarea primei instanțe are în vedere probele administrate și se bazează pe împrejurările de fapt și instituțiile juridice incidente, avute în vedere coroborat, raționamentul realizat conducând la concluzia adoptată.

Într-adevăr, prima instanță a afirmat că „din convocarea la conciliere din anul 2008 rezultă că singura nemulțumire a reclamantei în legătură cu primul proiect, care „nu ar fi respectat legislația în vigoare” a fost cea în legătură cu tariful de racordare”. Susținerile de mai sus se raportează la cele consemnate în pagina a 2-a din convocarea de conciliere – fila 54, vol. I, dosar tribunal, unde se arată că „proiectul întocmit de către F. E. S. SA – SISE E. MUNTENIA SUD nu respectă legislația în vigoare la momentul întocmirii lui”, făcându-se apoi vorbire despre tariful de racordare potrivit unor acte normative, indicându-se ulterior că „sumele prevăzute de către cele două proiecte întocmite de către F. E. S. SA – SISE E. MUNTENIA SUD depășesc cu mult aceste valori, motiv pentru care considerăm că proiectul este întocmit cu nerespectarea dispoziițiilor legale în vigoare.”

Reținerile primei instanțe se raportează așadar la motivul pentru care, în opinia reclamantei, proiectul nu ar respecta legislația incidentă, respectiv aspectul că tariful de racordare stipulat este prea mare.

Pentru toate aceste considerente, care conduc la aceeași concluzie ca cea a primei instanțe, Curtea apreciază că nu a fost dovedită fapta culpabilă a pârâtei, impunându-se respingerea apelului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă . prin administrator judiciar SIERRA QUADRANT FILIALA BUCUREȘTI SPRL, cu sediul în București, sector 2, ., împotriva sentinței civile nr. 5994/04.10.2013, pronunțate de Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . SA, cu sediul în București, sector 1, .. 41- 43, ca nefondat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.04.2014.

Președinte,

L. C. S.

Judecător,

G. F. I.

Grefier,

C. G. MIGLEȘ

Red. Jud. L.C.S.

Thred. L.C.S./A.A./4 exp./09.06.2014

Tribunalul București, Secția a VI - a Civilă

Judecător fond: R. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 333/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI