Constatare nulitate act. Decizia nr. 932/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 932/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 5479/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 913/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 932/2014
Ședința publică de la 22 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. H.
Judecător D. A.
Grefier L. V. V.
Pe rol fiind soluționarea cererilor de apel formulate de apelanta reclamantă ., apelanta intervenientă I. G. OLGUȚA și apelanta pârâtă . (ROMANIA ) SA împotriva sentinței civile nr.6789/27.11.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta reclamantă și apelanta intervenientă, prin avocați C. G. și Balcan L., cu împuternicire avocațială aflată la fila nr. 13, și apelanta pârâtă, prin avocat A. M., cu împuternicire avocațială colectivă aflată la fila nr. 27.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru a susține cererile de apel.
Apelanta reclamantă ., prin apărător, solicită admiterea apelului formulat de către aceasta, schimbarea în totalitate a sentinței atacate, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată. Aceasta arată că a formulat o cerere prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, considerată a fi plătită în plus, ca urmare a aplicării unui alt mod de calcul al dobânzii decât cea care era menționată în contractul de leasing financiar. În contractul de leasing financiar la art. 2 alin 2 pct. 2 se arată că dobânda se calculează la nivelul dobânzilor la trei luni EURIBOR și poate fi revizuită de către finanțator la o variație mai mare de 50 de puncte. Apelanta reclamantă arată că a solicitat efectuarea unei expertize financiar-bancare, care, după ce a fost efectuată, s-a concluzionat că dobânda care a fost calculată de către bancă a fost cea prevăzută în art. 2 alin 2 pct.2, la care a fost adăugat un procent, respectiv de 9,5%, procent care nu se regăsește nici în ceea ce privește eventuala marjă pe care banca ar fi impus-o în acest contract de leasing financiar. Or, în această situație, apelanta reclamantă consideră că pârâta a calculat o dobândă altfel decât cea menționată în contract.
De asemenea, apelanta reclamantă, prin apărător, arată că proba cu expertiză a fost respinsă de instanță deoarece pârâta a solicitat în ceea ce privește acest prim obiect al cererii de chemare în judecată aprecierea că aceasta ar fi o clauză abuzivă. Din păcate, în nici un moment în ceea ce privește primul capăt de cerere, respectiv obligarea la restituirea acestei sume de bani, aceasta nu a invocat că această dobândă, care a fost calculată în plus, se datorează unei clauze abuzive. Or, în această situație, instanța arată în cuprinsul sentinței faptul că nu s-au respectat anumite dispoziții ale contractului și s-a interpretat că . ar fi solicitat să se constate că acest mod de calcul este o clauză abuzivă. Acest lucru nu este însă adevărat, deoarece această clauză abuzivă s-a referit la un alt articol, care era prevăzut în contract, respectiv art. 8 pct.2. S-a solicitat, de fapt, să se constate că nu s-au respectat dispozițiile în ceea ce privește art. 2 alin.2 pct.2 din contract și raportându-ne la expertiza financiar-bancară, care a concluzionat clar că diferența dintre dobânda plătită de pârâtă și dobânda calculată la nivelul duratei de dobândă EURIBOR este de_ de euro.
Apelanta reclamantă, prin apărător, arată că, dacă admitem că . (ROMANIA ) SA are un drept arbitrar de a modifica dobânda în funcție de EURIBOR când dorește aceasta, atunci ar însemna că, în cazul în care această dobândă ar avea o fluctuație atât negativă, cât și pozitivă, . (ROMANIA ) SA ar putea să mărească această dobândă în cazul fluctuațiilor pozitive și să nu mai micșoreze niciodată în cazul fluctuațiilor negative, ceea ce ar însemna, că pe tot parcursul contractului, . (ROMANIA ) SA și-ar putea asigura dobânda cea mai mare posibilă. Or, acest lucru nu numai că nu este echitabil, dar încalcă și principiul contractelor aleatorii.
Apelanta intervenientă, prin apărător, solicită admiterea apelului. Aceasta arată că acea clauză prevăzută în contract, respectiv cea de la art. 8 pct. 2, este o clauză abuzivă. S-a menționat, astfel, că în situația în care nu se mai pot achita ratele, respectiv cele două rate ale contractului, atunci intervine de drept rezilierea acestuia, cu obligarea atât a societății, cât și a intervenientului să achite ratele până la sfârșitul contractului și, de asemenea, bunul să reintre în posesia intimatei . (ROMANIA ) SA.
Apelanta pârâtă, prin apărător, solicită respingerea apelurilor formulate de apelanta reclamantă și de apelanta intervenientă, arătând că nu sunt întemeiate motivele invocate de părțile adverse. În realitate, se critică hotărârea primei instanțe sub două aspecte. În primul rând, partea adversă spune că în mod greșit instanța de fond ar fi avut în vedere anumite susțineri care conduceau la dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind protecția consumatorului. În realitate, instanța de fond face referire și la aceste dispoziții, pentru că analizează cererea de chemare în judecată. Este vorba despre un contract de leasing încheiat între două persoane juridice, de un credit agreat de ambele părți la momentul semnării contractului, în care se prevede o dobândă fixă și o posibilitate unilaterală a băncii de a modifica, dacă dorește, pe parcursul derulării contractului această rată a dobânzii. Se observă faptul că dobânda a fost fixă și nu a variat niciodată pe toată perioada contractului. Prin urmare, ceea ce afirmă partea adversă este faptul că s-a stabilit între două părți o dobândă fixă de 9,5%, lucru care rezultă fără echivoc atât din prevederile contractului, care fac trimitere la anexa 2, respectiv scadențarul, cât și din scadențarul pe care instanța de fond îl reține ca fiind la fila 45 și fiind semnat de părți., contrar susținerilor părții adverse, care susține că acest scadențar nu a fost semnat. Există, într-adevăr, în economia acestui contract un scadențar nesemnat, aflat la fila nr. 18, însă acela nu se referă la dobândă, ci evidențiază doar modificările raportate la împrejurarea că s-a schimbat cuantumul TVA-ului. În ceea ce privește scadențarul încheiat odată cu încheierea contractului aflat la fila 45, acesta exprimă în mod clar dobânda fixă de 9,5%.
Apelanta pârâtă, prin apărător, solicită admiterea apelului formulat de către aceasta, schimbarea în parte a sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii ca prescrisă pentru suma de 613.784,68 lei reprezentând dobânda aferentă perioadei 06.08._10, menținând restul dispozițiilor sentinței nr. 6789/27.11.2013 pronunțată de Tribunalul București, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantei . și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta I. G. Olguța.
Apelanta pârâtă, prin apărător, arată că instanța de fond în mod greșit a respins ca tardiv formulată excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la perioada 2008-2010, având în vedere că din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu a rezultat perioada pentru care reclamanta a solicitat recalcularea dobânzii și restituirea sumelor de bani pretins a fi fost plătite suplimentar. Astfel, soluția instanței de fond este nelegală, raportat la interpretarea greșită a prevederilor legale care reglementează aplicarea legii în timp, ceea ce a condus implicit la încălcarea principiului neretroactivității legii.
Apelanta reclamantă și apelanta intervenientă, prin apărător, solicită respingerea apelului formulat de apelanta pârâtă ca neîntemeiat. Aceasta arată că instanța de fond a apreciat în mod corect că regimul invocării instituției prescripției intră sub incidența art. 2512 și 2513 Cod Civil, astfel încât, în litigiile depuse după 1 octombrie 2011, instanța nu mai este obligată să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris și nici nu mai poate invoca excepția prescripției, în timp ce partea interesată o poate face doar în limitele litigiului, în condițiile și cu limitările prevăzute prin cele două articole menționate. Astfel, în cazul de față, cererea de chemare în judecată a fost depusă în data de 08.02.2013, adică la un an și patru luni de la data de 1coctombrie 2011. De aceea, instanța în mod corect a constatat că nu au fost respectate dispozițiile art. 2513 Cod Civil, excepția prescripției nefiind invocată cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, ci la al cincilea termen, prin obiecțiunile la expertiza făcută în cauză .
CURTEA
Deliberand asupra apelului:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului București secția a VI a civilă, reclamanta . a chemat în judecată pârâta . SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite in plus de reclamanta evaluate la 200.000 lei ca urmare a nerespectării dispozițiilor art.2.2. din condițiile generale ale contractului de leasing financiar nr._RE/01 din 06.08.2008, sume generate de nerecalcularea ratei dobânzii in funcție de Euribor 3 m, obligarea pârâtei de a recalcula ratele ce urmează a fi plătite de reclamantă în funcție de rata Euribor 3 m, să se constate nulitatea absoluta a clauzei prevăzuta in art.8, pct.2 din contractul de leasing financiar nr._RE/01 din 06.08.2008 - condiții generale - ca fiind abuzivă.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat: excepția de netimbrare a capetelor de cerere cu caracter patrimonial; excepția prematurității cererii în temeiul dispozițiilor art.720 ind.1 C.pr.civ.; excepția de inadmisibilitate a cererii cu motivarea că Legea nr.193/2000 a exclus persoanele fizice din categoria consumatorilor.
La termenul de judecată din data de 06.03.2013 reclamanta a precizat capătul doi de cerere arătând că solicită obligarea pârâtei la recalcularea ratelor ce urmează a fi plătite în funcție de Euribor 3 M începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la finalul contractului.
La același termen de judecată a formulat o cerere de intervenție în interes propriu I. G. Olguța solicitând instanței admiterea cererii și constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute la art.8 pct.2 din contractul de leasing nr._ RE/01/06.08.2008 ca fiind abuzivă.
În motivarea cererii de intervenție s-a arătat că . (ROMÂNIA ) SA a solicitat o cauțiune personala ( fidejusiune ) motiv pentru care intervenienta s-a obligat față de creditorul . sa execute obligația acestuia pentru care a garantat, daca acesta nu-si va executa obligația, motiv pentru care a semnat contractul de leasing financiar nr._RE/01 din 06.08.2008 în calitate de fidejusor.
Pârâta a formulat întâmpinare la cererea de intervenție prin care a invocat: excepția de netimbrare; excepția de prematuritate, în temeiul dispozițiilor art..720 ind.1 C.pr.civ.; excepția de inadmisibilitate cu motivarea că dispozițiile Legii nr.193/2000 nu oferă protecție reclamantei, întrucât nu are calitatea de consumator, ci de fidejusor, de garant al executării obligațiilor comerciale asumate de ..
La termenul de judecată din data de 17.04.2013 apărătorul intervenientei a precizat că cererea de intervenție este o cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantei.
Tribunalul a calificat cererea de intervenție formulată de I. G. Olguța ca fiind o cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantei și, în raport de dispozițiile art.49 C.pro.civ. a admis în principiu cererea de intervenție accesorie.
Tribunalul a respins excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată și excepția de prematuritate a cererii de chemare în judecată pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierii de ședință de la acel termen de judecată. Totodată, Tribunalul a apreciat că motivele invocate în susținerea excepției de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată reprezintă apărări pe fondul cauzei.
Prin Sentinta civila nr. 6789 din data de 27.11.2013, Tribunalul a respins cererea principala formulata de . in contradictoriu cu parata M. L. IFN Romania SA ca neintemeiata si a respins cererea accesorie formulata de I. G. O. ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut ca între pârâtă, în calitate de finanțator și reclamantă, în calitate de utilizator s-a încheiat contractul de leasing financiar nr._/RE/01/06.08.2008, contract prin care pârâta a transmis reclamantei dreptul de folosință asupra bunului-spațiul comercial „ M. Universal Bacău” situat în Municipiul Bacău, ..10, județul Bacău pe o perioadă determinată în schimbul plății de către reclamantă a ratei de leasing, utilizatorul având dreptul ca la sfârșitul perioadei de leasing să cumpere bunul cu plata valorii reziduale.
Contractul de leasing cuprinde și un contract de fidejusiune încheiat între finanțator (pârâta) și intervenienta I. G. Olguța, contract prin care intervenienta s-a obligat în solidar cu debitorul principal să execute obligațiile asumate de debitorul principal renunțând la beneficiul de discuțiune și la beneficiul de diviziune.
Tribunalul apreciază întemeiată apărarea pârâtei potrivit cu care nici reclamanta și nici intervenienta nu beneficiază de protecția oferită de dispozițiile Legii nr.193/2000 a consumatorilor.
Astfel, Tribunalul reține că în conformitate cu dispozițiile art.2 alin.1 din Legea nr.192/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, prin „consumator” se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații care, în temeiul unui contract, intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție artizanale ori liberale.
În speță, reclamanta a încheiat contractul de leasing pentru a dobândi dreptul de folosință asupra unui spațiu comercial situat în Municipiul Bacău, și, prin urmare reclamanta a acționat în sfera activității sale comerciale, bunul ce formează obiectul contractului de leasing urmând a fi destinat exercitării de acte și fapte de comerț
Așa fiind, Tribunalul reține că, în condițiile în care nu are calitatea de consumator în înțelesul dispozițiilor legale în materie, reclamanta nu poate invoca caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în contractul mai sus menționat prin raportare la dispozițiile art.4 din Legea nr.193/2000.
Caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în contractul de leasing nu poate fi invocat nici de intervenientă câtă vreme fidejusorul poate invoca, în raporturile cu creditorul doar excepții personale ce izvorăsc din chiar contractul de fidejisiune sau excepții care pot fi invocate de debitorul principal (utilizatorul), or utilizatorul nu poate invoca nulitatea clauzelor în temeiul Legii nr.193/2000.
Reclamanta și intervenienta susțin că prevederea de la art.2.2 cuprinde o condiție potestativă simplă întrucât finanțatorul poate modifica dobânda-în situația în care se produce o variație a indicelui Euribor mai mare de 0,5% față de data semnării contractului, doar dacă dorește.
Este adevărat că modificarea dobânzii stabilite în contract se poate produce conform clauzei 2.2 în ipoteza în care variația indicelui Euribor este mai mare de 0,5% față de data semnării contractului, doar dacă finanțatorul decide în acest sens („poate fi revizuită de finanțator”) însă condiția potestativă simplă (acea condiție a cărei realizare depinde de voința unei părți și de un fapt exterior sau de voința unei persoane nedeterminate) este valabilă.
Neîntemeiată este și susținerea potrivit cu care clauza 2.2 din contractul de leasing reprezintă o clauză leonină, întrucât clauza leonină este, conform art.1513 din Codul Civil de la 1864, acea clauză cuprinsă într-un contract de societate prin care un asociat își stipulează totalitatea costurilor societății prin care unul sau mai mulți asociați sunt scutiți de a participa la pierderi, or contractul încheiat între părți este un contract de leasing, iar nu u contract de societate.
Susținerea potrivit căreia obligațiile de plată sunt stabilite printr-un scadențar nesemnat de părți este neîntemeiată întrucât scadențarul emis la momentul încheierii contractului este semnat de părți (fila 45), iar scadențarul nesemnat (fila 18) cuprinde modificări aduse unilateral de către pârâtă, fiind emis, astfel cum arată chiar reclamanta, pentru aplicarea dispozițiilor legale referitoare la TVA.
Reclamanta a mai susținut că în primul contract nu este indicat modul de calcul al dobânzii și nici „marja băncii”, însă este de observat că prin clauza 2.2 părțile au convenit ca dobânda stabilită inițial va putea fi modificată în situația în care indicele Euribor înregistrează o variație mai mare de 0,5 % față de data încheierii contractului.
În condițiile în care reclamanta a fost de acord cu conținutul clauzei 2.2 semnând contractul de leasing, iar motivele de nulitate nu pot fi reținute, Tribunalul apreciază că cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei și cererea privind obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.526.244,29 lei, cu titlu de dobândă achitată în plus prin „nerecalcularea ratei dobânzii” în funcție de variația indicelui Euribor, sunt neîntemeiate pârâta neputând fi obligată, în raport de principiul de principiul forței obligării a contractului prevăzută de art.969 C.civ. să procedeze la recalcularea dobânzii, câtă vreme părțile au convenit ca modificarea dobânzii să fie lăsată la aprecierea finanțatorului.
Tribunalul apreciază că este neîntemeiată și cererea privind „ constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute la art.8.2 din contractul de leasing nr._RE/a1/06.08.2008 ca fiind abuzivă”.
Astfel cum s-a arătat anterior, nici reclamanta și nici intervenienta nu pot invoca caracterul abuziv al clauzelor conținute în contractul de leasing, prin raportare la Legea nr.193/2000. Prin urmare, susținerile potrivit cu care contractul nu a fost respectat, iar clauza creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților nu pot fi reținute.
Această clauză are natura unei clauze penale prin care părțile au convenit cu privire la cuantumul despăgubirilor datorate de utilizator pentru desființarea contractului de leasing din culpa acestuia.
În virtutea principiului forței obligatorii a contractului, principiu instituit de art.969 alin.1 din Codul Civil de la 1864, clauza penala este obligatorie între părți, astfel încât instanța de judecată nu are dreptul să-i reducă sau să-i majoreze cuantumul. Prin urmare, instanța nu poate să verifice întinderea prejudiciului suferit de creditor.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamanta ., parata M. L. IFN Romania SA si intervenienta I. G. O..
Apelanta reclamanta . a solicitat schimbarea in tot a sentintei in sensul admiterii cererii de chemare in judecata.
In motivare, apelanta a invocat ca dobanda calculata de parata nu a respectat intocmai prevederile contractului de leasing, respectiv dispozițiile art.2. punctul 2.2 .. parata la aceasta dobanda aplicand un coeficient de 9. 50 % ( asa cum s-a constatat in expertiza contabila, fila 12) coeficient care nu se regaseste in nici un articol al contractului incheiat intre cele doua parti. Ori, daca in contractul de leasing, ce reprezintă legea părtilor, nu exista o astfel de mențiune la capitolul ce reglementează modul de calcul al dobânzii si nici o alta clauza din contract care sa permită paratei sa interpreteze ca la modul de calcul prevăzut in contract se poate aplica un coeficient in plus, atunci parata avea obligația sa calculeze dobanda potrivit clauzelor contractuale si nicidecum in vreun alt mod.
Din cuprinsul cererii de chemare in judecata se poate observa foarte clar ca nu s-a solicitat niciodata să se constate caracterul abuziv al clauzei 2.2. ce reglementează modul de calcul al dobânzii prin raportare la dispozițiile Legii 193/2000, ci a solicitat sa i se restituie sumele plătite in plus ca urmare a nerespectarii dispozițiilor art.2.2 datorita necalculari ratei dobânzii in funcție de Euribor 3 M asa cum se precizeaza in contract. Ceea ce s-a solicitat este a se constata neindeplinirea obligației contractuale de către parata si obligarea acesteia la respectarea prevederilor clauzei. Reținerile instanței sunt astfel cu totul eronate, fara legătură cu cererea sa, chiar contrare cererii.
Instanta de fond a făcut o confuzie majora intre obiectul cererii si argumentația folosita in interpretarea prevederilor acelei clauze, argumentație care per a contrario ar fi dus la calificarea acesteia ca fiind nelegala si interpretata abuziv si discreționar de către parata. In interpretarea data de cate instanta de fond putem avea ca ipoteza situatia in care creșterea Euribor 3M permite paratei majorarea dobânzii iar micșorarea Euribor 3M poate fi ignorata de către parata ceea ce ar duce practic la obligarea reclamantei sa plateasca toate ratele viitoare in cuantumul ratei aferente lunii cu cea mai mare dobanda de pe parcursul întregului contract. Acest lucru reprezintă de fapt obligarea reclamantei de a-si asuma nu doar riscul valutar aferent acestui tip de contract, si pe care evident și-l asumă, ci o evidenta îmbogățire fara justa cauza a paratei prin nerespectarea prevederilor clauzei 2.2. din Condițiile Generale ale Contractului.
Concluziile raportului de expertiza au fost ignorate total de instanta de judecată, fără motivare, desi, instanta a avut posibilitatea ( conf.disp. Art. 212 Cod. proc. Civ. Vechi ) in cazul in care ar fi fost nemultumita de aceste concluzii, sa solicite lămuriri sau o contraexpertiză.
Astfel din concluziile acestui raport de expertiza rezulta fara echivoc ca intimata parata a aplicat o dobanda mai mare ce nu a respectat dispozițiile contractuale, diferența fiind de 8. 274 %. iar sumele plătite in plus se ridica la cuantumul de 1.526.244.29 lei.
Desi nu combate aceste concluzii ale raportului de expertiză, instanta interpreteaza in mod greșit continutul acesteia.
Tocmai acest aspect s-a dorit a fi evidențiat, respectiv ca in contract nu s-a mentionat ca rata dobânzii se calculeaza si prin existenta unui procent de 9,5 % care se adauga la euribor, in contractul de leasing neexistand vreo dispoziție care sa arate ca dobanda se compune sau se calculeaza si prin adaugarea acestui procent de 9. 5 % pe care expertul l-a constatat ca fiind luat in calcul dar neindicat in vreo clauza a contractului de leasing.
Astfel instanta nu poate constata ca pe parcursul contractului nu s-a modificat dobanda de 9. 5 % ci putea constata ca dobanda s-a calculat avand in vedere si acest procent ce n-a fost mentionat in contract la momentul încheierii acestuia, iar parata in mod ilegal a calculat dobanda tinand seama si de acest procent.
Al doilea motiv de apel privește greșita respingere a capatului de cerere ce privește constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzută la art.8.2. .
Instanta retine ca in raport de legislația interna reclamanta nu are calitatea de consumator in sensul Legii 193/2000 si deci nu poate invoca prevederile acesteia. In conformitate cu legislația naționala instanta ignora insa faptul ca legislația si normele euopene au prioritate in fata legislației naționale. Pe de alta parte retine instanta faptul ca art 2 din Directiva CE 93/13/CEE face referiri atat la persoane fizice cat si juridice care actioneaza in afara domeniului de afaceri sau profesiunii. Totodata instanta ignora argumentația apelantei neexplicand de ce, bazata pe jurisprudenta europeana si naționala care statueza urmatoarele: «nici o prevedere contractuală nu poate deroga de la ordinea publică si bunele moravuri, iar contractul nu poate fi transformat prin clauze abuzive . imbogătire fara justa cauza". [...] ”Nivelul clauzei penale trebuie să aibă o limita obișnuită si rezonabilă, in sensul determinării doar a cuantumului daunelor interese executate din executarea defectuoasa sau neexecutarea obligațiilor asumate."[...] " fiind o convenție, clauza penala trebuie sa indeplineasca condițiile de validitate ale oricărui contract, printre care si consimtamantul părtilor, conform dispozițiilor art 948 C.civ. .
Ca urmare, instanta de fond a considerat mod eronat ca achiziția unui imobil in leasing este o activitate comerciala a reclamantei, fara a tine seama de caracterul exceptional si extraordinar a acestei achiziții. In alta ordine de idei retine in mod eronat instanta ca fidejusorul persoana fizica de asemenea nu poate beneficia de prevederile legii 193/2000 deoarece este tinut de toate obligațiile si drepturile celui pe care il garanteaza. Concluziile instantei sunt fundamental greșite deoarece, pe de o parte ignora legislația si jurisprudenta Europeana iar pe de alta parte, nici o persoana fizica nu poate fi exclusa de la prevederile protective ale Legii 193/2000 in favoarea aplicarii unor clauze abuzive neconforme cu legea sau cu morala asa cum a aratat mai sus.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 282, 295, 296 Cod procedura civila.
Apelanta I. G. O. a solicitat schimbarea in totalitate a hotararii atacate, iar pe fond admiterea cererii de interventie in interes propriu, respectiv constatarea nulitatii absolute a clauzei prevazute in art. 8 pct. 2 din contractul de leasing din 06.08.2008 – conditii generale ca fiind abuziva.
Invoca apelanta gresita aplicare a legislatiei si jurisprudentei europene, aratand ca nici o persoana fizica nu poate fi exclusa de la prevederile proiective ale Legii 193/2000 in favoarea aplicarii unor clauze abuzive neconforme cu legea sau cu morală.
Este evident ca aceasta clauza prevăzuta în contractul de leasing la art 8.2, este contrară bunelor moravuri, abuzivă, deoarece în caz de reziliere, utilizatorul pe lângă faptul că este obligat să predea imobilul și pe lângă, plata ratelor scadente și a penalităților aferente acestora precum si a altor cheltuieli determinate de reziliere, ar mai trebui să plăteasca soldul principalului la data rezilierii si valoarea reziduală a imobilului aspect ce ar conduce evident la o îmbogățire far ajusta cauza a pârâtei intimate care pe langa faptul ca isi insusete sumele plătite primește si imobilul.
Aceasta clauza nu a fost supusă negocierii individuale, făcând parte dintr- un contract de adeziune pe care a fost obligată sa-l accepte în totalitate, pentru ca . sa beneficieze de acesta. Clauzele cuprinse în contractul de leasing au fost prestabilite de către finanțator, fără a da posibilitatea cocontractantului si fidejusorului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Trebuie remarcat că la momentul contractării în ce privește condițiile generale de leasing, reclamanta a aderat fără a fi putut negocia în mod direct clauzele cu pârâta, acestea fiind aduse la cunoștința utilizatorului. Contractele de leasing sunt contracte standard preformulate.
Clauza prevăzută de art. 8.2. creează un dezechilibru semnificativ în detrimentul fidejusorului care in situatîa restituirii bunului imobil, deoarece contractul ar fi reziliat pentru neachitarea ratelor, in situatia in care debitoarea . nu ar putea achita plata tuturor ratelor de leasing neachitate pana la terminarea contractului de leasing si a valorii reziduale, creditorul ar urma sa se îndrepte împotriva sa pentru a obține plata tuturor ratelor de leasing neachitate pana la terminarea contractului de leasing si a valorii reziduale.
Ori, in condițiile în care contractele de leasing conțin astfel de clauze este mai mult decât evidentă reaua credință a finanțatorului care profită de absenta unei negocieri directe între părți, rupe în mod voit acest echilibru, urmărind protejarea propriilor interese, simultan cu dezinteresul fată de drepturile cocontractantului.
Prin urmare această clauza crează un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile fiecărei părți, utilizatoarea si fidejusorul având o poziție inferioară si neechitabila in cadrul contractului de leasing.
Daca nu ar fi constatată nulă absolute partea din articol privitoare la plata soldului principalului, compus din plata tuturor ratelor, și a valorii reziduale se poate spune că societatea de leasing s-ar îmbogăți fără justă cauză pe seama apelantei, prin mărirea patrimoniului în mod nejustificat în detrimentul societății, ori art 8.2., în opinia pârâtei reglementează o clauză penală, însă orice clauză penală, fiind un mod de evaluare al despăgubirilor, trebuie stabilită prin convenția părților și nu impusă printr-un contract de adeziune.
Cuantumul daunelor interese datorate de debitor au menirea să acopere întocmai prejudiciul încercat de către creditor, care trebuie să fie real și să îndeplinească următoarele condiții: să fie cert și să nu fi fost reparat încă. Or, dacă Finanțatorul intră în posesia bunului, acesta nu mai poate solicita si valoarea de achiziție a acestuia ce ar fi trebuit plătită la terminarea contractului.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 282, 295, 296 Cod procedura civila.
Apelanta M. L. IFN Romania SA a solicitat schimbarea in parte a sentintei in sensul schimbarii in parte a sentintei in sensul respingerii actiunii ca prescrise pentru suma de 613.784,68 lei, reprezentand dobanda afernta perioadei 06.08.2008 – 08.02.2010.
Se invoca nelegalitatea hotararii pronuntate de instanta de fond cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, aratandu-se ca in mod greșit a fost respinsa ca tardiv formulata excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la perioada 2008-2010 avand in vedere ca din cuprinsul cererii de chemare in judecata nu a rezultat perioada pentru care reclamanta a solicitat recalcularea dobânzii si restituirea sumelor de bani pretins a ti fost plătite suplimentar.
Hotararea instantei de fond este oricum nelegala raportat la interpretarea greșita a prevederilor legale care reglementează aplicarea legii in timp ceea ce a condus implicit la incălcarea principiului neretroactivitatii legii.
Din interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, 201 și 223 din Legea nr. 71/201 1 și ale art. 6 alin. (4) din Codul civil, rezulta ca prevederile art. 2.512 și art. 2.513 din Codul civil referitoare la invocarea prescripției extinctive nu sunt aplicabile prescripțiilor începute anterior datei de 1 octombrie 2011, chiar dacă s-au împlinit ulterior acestei date.
Dispozițiile art. 2.512 și 2.513 din Codul civil sunt aplicabile numai prescripțiilor extinctive care încep să curgă după ., iar dispozițiile art. 18 din Decretul nr.167/1958, republicat, rămân aplicabile în privința prescripțiilor extinctive care au început să curgă în perioada cât acest act normativ a fost în vigoare, chiar dacă procesul a început după data de 1 octombrie 2013.
Aceasta este de altfel interpretarea data in interesul legii de Înalta Curte de Casație si Justitie care, prin Decizia nr.1/2014, a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel C..
. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de M. L. IFN Romania SA ca nefondat, aratand ca excepția prescripției a fost invocata nu prin intampinare la primul termen la care părțile sunt legal citate si pot pune concluzii, ci prin obiectiunile formulate la expertiza financiar bancara dispusa in cauza, respectiv la cel de-al 5 lea termen in data de 20.11.2013, ori instanta in mod corect a sanctionat intimata apelanta parata prin raportare la dispozițiile art.2513.
La termenul din data de 20.11.2013 nu ne aflam la primul termen de judecata la care părțile sunt legal citate, iar precizarea cu privire la cuantumul sumei pe care a considerat-o ca plătită in plus nu reprezintă altceva decât o mărire a cuantumul câtimii obiectului cererii ce nu echivaleaza cu o modificare a obiectului cererii care ar fi impus amanarea cauzei si comunicarea cererii modificate paratului.
Instanta in mod corect a apreciat ca regimul invocării institutiei prescripției intra sub incidența art.2512 si art.2513 cod civil, texte de lege ce conțin norme de procedura de imediata aplicare, astfel incat, in litigiile începute dupa 1 octombrie 2011, instanta nu mai este obligata sa cerceteze daca dreptul la acțiune sau la executare silita este prescris si nici nu mai poate invoca excepția prescripției, in timp ce partea interesata o poate face doar in limitele litigiului - limine litis - in condițiile si cu limitările prevăzute prin cele doua aricole mai sus mentionate.
In apel nu au fost administrate probe.
Analizand sentinta apelata in raport de criticile invocate de reclamanta ., Curtea retine ca apelul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
In primul motiv de apel se critica hotararea atacata pentru interpretarea gresita a cererii de chemare in judecata, aratandu-se ca reclamanta nu a solicitat a se constata caracterul abuziv al clauzei din art. 2.2 din contract, ci neindeplinirea de catre parata a obligatiei contractuale .
Curtea constata nefondata critica invocata de apelanta, retinand ca instanta de fond a analizat temeinicia cererii in raport de argumentele prezentate in cererea de chemare in judecata, printre care s-a aflat si caracterul abuziv al clauzei din art. 2.2 in privinta stipularii unei conditii potestative simple, asa cum rezulta din paragraful final al actiunii introductive (fila 15 dosar fond).
Astfel, reclamanta a invocat ca parata era obigata sa calculeze dobanda in raport de nivelul EURIBOR si ca termenul „poate” din art. 2.2. ale conditiilor generale face ca obigatia sa fie asumata sub o conditie potestativa simpla, ca o asemenea clauza este leonina si abuziva, ducand la un dezechilibru contractual evident intre parti, iar instanta a cercetat toate aceste sustineri.
Referitor la critica apelantei vizand modul de calcul al dobanzii, Curtea retine ca potrivit art. 2.2 din Conditiile generale ale contractului de leasing financiar nr. 08080475RE/01/06.08.2008: „Dobânda contractuală este calculată pe baza nivelului dobânzilor la 3 luni EURIBOR și poate fi revizuită de către Finanțator la o variație mai mare de 50 bps (0,5 %) fata de momentul semnării contractului. Dobânda astfel revizuită se va aplica automat, acordul Utilizatorului privind noul nivel de dobanda fiind dat prin semnarea prezentului Contract. Finanțatorul va notifica Utilizatorului noul Scadențar, respectiv Anexa 2 modificată corespunzător noului nivel al dobânzii”.
Conditiile generale sunt parte integranta din contractul de leasing financiar incheiat intre parti, stabilind drepturile, obligatiile partilor si sanctiunile pentru nerespectarea obligatiilor, fiind semnat de catre apelanta reclamanta, care este obigata sa il respecte in baza principiului fortei obligatorii a contractului, prevazut de art. 969 Cod civil.
Curtea constata ca in clauza contractuala mentionata s-a stipulat o obligatie asumata de finantator sub conditie potestativa simpla, respectiv de a modifica dobanda la o variatie mai mare de 0,5% a EURIBOR, conditie valabila intrucat implinirea sa depinde atat de vointa uneia dintre parti (M. L.), cat si de un eveniment exterior (variatia indicelul EURIBOR).
Se constata ca apelanta recamanta nu a mai reiterat in apel argumentele privind stipularea unei conditii potestative, dezechilibrante pentru utilizator si clauza leonina, mentinandu-si insa sustinerile in sensul ca finantatorul a aplicat o dobanda mai mare, nerspectand obligatia contractuala de a recalcula dobanda in raport de EURIBOR.
Cu privire la acest aspect, Curtea constata ca pe parcursul derularii contractului M. L. nu a modificat dobanda stabilita prin conventie, chiar daca valoarea indicelui EURIBOR a inregistrat o variatie mai mare de 0,5% si ca o asemenea modificare presupunea, conform acordului de vointa al partilor exprimat la incheierea contractului, manifestarea de vointa unilaterala a finantatorului, care nu poate fi impusa de catre instanta de judecata.
A mai invocat apelanta ca Tribunalul a ignorat concluziile raportului de expertiza, Curtea retinand ca nici aceste sutineri nu sunt fondate.
Se retine in prealabil ca aspectul invocat nu poate constitui o critica a hotararii in conditiile, in care expertiza este un mijloc de proba ce prezinta utilitate numai pentru lamurirea unor imprejurari de fapt pentru care sunt necesare cunostinte de specialitate dintr-un anumit domeniu si care este lasat la aprecierea libera a judecatorului.
Astfel, contrar opiniei reclamantei, pentru incadrarea in drept a situatiei de fapt si interpretarea clauzelor contractuale, expertiza tehnica nu are relevanta.
In cauza, Tribunalul a constatat ca finantatorul nu a modificat dobanda stabilita prin contract, care a ramas de 9,5% pe durata leasingului financiar, bazandu-se pe raportul de expertiza numai pentru stabilirea acestei imprejurari de fapt ce necesita cunostinte de contabilitate.
Pentru interpretarea clauzelor contractuale si stabilirea efectelor pe care contractul le produce, expertiza tehnica nu prezinta utilitate, instanta de judecata fiind cea care cerceteaza manifestarea de vointa a partilor in raport de vointa lor reala.
Curtea retine in concluzie ca recalcularea dobanzii in raport de variata EURIBOR a fost stipulata sub conditie potestativa simpla, si ca desi evenimentul exterior de care depindea indeplinirea conditiei s-a realizat (indicele EURIBOR avand o variatie mai mare de 0,5 %), in lipsa manifestarii de vointa exprese a finantatorului, recalcularea nu are loc.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, prin care se critica solutia de respingere a capatului de cerere prin care s-a solicitat a se constata caracterul abuziv al clauzei prevazute la art. 8.2 contract, Curtea retine ca apelanta nu beneficiaza de protectia instituita de Legea nr. 193/2000, care exclude in art. 2 alin.1 din sfera persoanelor ce sunt considerate consumator pe cele care actioneaza in scopul desfasurarii activitatii comerciale, industriale, sau de productie artizanala sau liberala.
Similar, Directia CE nr. 39/13/CEE, in art. 2 exclude din notiunea de consumator, persoanele fizice si juridice care actioneaza in scopul exercitarii meseriei, profesiei sau afacerilor sale.
Scopul societatii comerciale este de a obtine profit prin desfasurarea unei activitati comerciale, asa incat apelanta nu poate afirma ca incheierea contractului de leasing avand ca obiect un imobil nu a avut un scop comercial, decat recunoscand ca a incercat fraudarea legii.
Constatand ca apelanta nu beneficiaza de protectia Legii nr. 193/2000, Curtea nu va analiza sustinerile ce vizeaza caracterul abuziv al clauzei din art. 8.2 din contractul de leasing.
Apelul declarat de apelanta I. G. O. este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Fidejusiunea este o garantie personala ce imbraca forma unui contract accesoriu, care urmeaza soarta obligatiei principale in ceea ce priveste cauzele de validitate ale contractului, fidejusorul putand invoca in raporturile cu creditorul numai exceptiile ce decurg din contract sau cele pe care le-ar putea invoca si debitorul principal.
Apelanta intervenienta nu poate beneficia de o protectie superioara celei a debitorului principal, iar validitatea contractului nu poate fi pusa in discutie pe baza unor exceptii ce decurg din calitatea de necomerciant a fidejusorului .
Garantand o obligatie comerciala, apelanta este supusa regulilor comerciale in ce priveste conditiile de validitate ale obligatiei principale, fiind exclusa de la aplicarea legii nr. 193/2000.
Anaizand sentinta atacata in raport de criticile invocate de apelanta parata M. L. IFN, Curtea retine ca instanta de fond a interpretat gresit regimul juridic al prescriptiei, apelul fiind fondat, pentru urmatoarele motive:
Articolul 6 alin.4 cod civil si art. 201 din Legea nr. 71/2011 prevad ca prescriptiile extinctive incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a legii civile noi sunt supuse in intregime dispozitiilor legale care le-au instituit.
In consecinta, prescriptia extinctiva este supusa sub toate aspectele legii in vigoare la data data la care termenul de prescriptie a inceput sa curga.
In pricina, prescriptia inceput sa curga la data nasterii dreptului la actiune, care este data incheierii contractului de leasing, respectiv 06.08.2008, fiind reglementata de dispozitiilor din Decretul nr. 167/1958, legea in vigoare la acel moment ce reglementa prescriptia extinctiva.
Conform art. 1 alin.1 din Decret, prescriptia este reglementata de norme juridice imperative si poate fi invocata oricand, atat prin actiune, cat si pe cale de exceptie, asa incat solutia instantei de fond de a respinge exceptia prescriptiei ca tardiva este gresita.
Curtea retine ca termenul de prescriptie este 3 ani si curge de la data nasterii dreptului la actiune, potrivit art. 3 alin. 1 si 7 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, pretentiile recamantei aferente perioade 06.08.2008 – 08.02.2010 fiind prescrise.
Pentru considerentele expuse, Curtea, in temeiul art. 296 Cod procedura civila, va respinge apelurile declarate de reclamanta . si intervenienta I. G. O. si va admite apelul declarat de parata M. L. IFN, va schimba în parte sentința atacată în sensul că va respinge excepția tardivității, va admite excepția prescripției si va respinge cererea privind pretențiile aferente perioadei 06.08._10, ca prescrise.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile declarate de apelanta reclamantă . cu sediul ales la CABINET DE AVOCAT G. C. în București, .. 297, ., . si apelanta intervenientă I. G. OLGUȚA domiciliată în Bacău, Calea Moldovei, nr.2 C, J. Bacău, împotriva sentinței civile nr.6789/27.11.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, ca nefondate.
Admite apelul declarat de apelanta pârâtă . (ROMANIA) SA cu sediul ales la S.C.P.A. P. M. & ASOCIAȚII în București ..39A, sector 1, împotriva sentinței civile nr.6789/27.11.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._ .
Schimbă în parte sentința atacată în sensul că: Respinge excepția tardivității invocarii prescriptiei .
Admite excepția prescripției dreptului la actiune invocata de parata sși respinge cererea reclamantei . privind pretențiile aferente perioadei 06.08._10, ca prescrise.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică azi, 22 octombrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. H. D. A.
GREFIER
L. V. V.
Red. Jud. M.H.
Tehnored. I.N.
5 ex.
17.03.2015
Tribunalul București Secția a VI-a Civilă,
Judecător fond: L. E. G.
| ← Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC. Decizia nr.... | Pretenţii. Decizia nr. 542/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
