Pretenţii. Decizia nr. 354/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 354/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 22306/3/2013
Dosar nr._ /2012 (Număr în format vechi 58/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 354/2014
Ședința publică de la 21 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. G.
JUDECĂTOR V. D.
GREFIER M. I.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelantul M. T. împotriva sentinței civile nr. 6370 din data de 28.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._ /2012, în contradictoriu cu intimata ..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 30.04.2014 susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 7.05.2014, 14.05.2014 apoi la 21.05.2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Prin cererea formulată la data de 19.06.2013, reclamantul M. T. a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând obligarea la plata sumei de 325.376,37 lei, și a sumei de 210.000 euro reprezentând penalități datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor prevăzute prin contractul de vânzare-cumpărare nr.3/12.11.2003.
În drept, au fost invocate dispozițiile contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.3/12.11.2003, ale Codului civil respectiv ale Codului de procedură civilă.
La data de 20.08.2013, pârâta a depus întâmpinare și a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 6370 din 28.10.2013 instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea formulată de reclamantul M. T. în contradictoriu cu pârâta . constatând prescris dreptul material la acțiune.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, sub aspectul excepției prescripției dreptului material la acțiune, că prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958, în conformitate cu art. 201 din legea nr. 71/2011.
La data de 25.03.2011, reclamantul a notificat-o pe pârâtă, solicitându-i să dovedească stadiul de îndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul de vânzare cumpărare nr. 3/12.11.2003, prin întocmirea unui raport. Totodată, i se atrage atenția pârâtei că neprezentarea raportului va determina aplicarea penalităților contractuale.
Acest raport i-a fost solicitat pârâtei în temeiul art. 8.21.3, care prevede că pârâta, în calitate de acționar al societății, se obligă să determine societatea să transmită vânzătorului un raport cu privire la modul de îndeplinire a fiecărei obligații contractuale în maxim 30 de zile de la scadența obligației.
În precizările depuse la data de 15.07.2013, reclamantul a arătat că suma de 325.376,37 lei reprezintă suma obligațiilor asumate și neîndeplinire prin clauzele nr. 8.6, 8.7, 8.8, 8.9, 8.11 și art. 8.13 pentru anul V post privatizare, iar suma de 210.000 euro reprezintă suma obligațiilor asumate și neîndeplinite prin clauzele nr. 6 8.15.9 și 8.15.13 pentru anii I, II, III, IV și V post privatizare.
Art. 8.6 din contract instituie obligația pârâtei în calitate de acționar al Societății de a nu propune, susține sau hotărî în adunarea generală a acționarilor restrângerea sau modificarea obiectului principal de activitate, așa cum este prevăzut în statutul Societății, în vigoare la data semnării Contractului.
În cazul neîndeplinirii acestei obligații, Cumpărătorul se obligă să plătească Vânzătorului o penalitate egală cu 1% din prețul de cumpărare prevăzut în Contract, în termen de 15 zile calendaristice de la data constatării.
Plata acestei penalități nu exonerează Cumpărătorul de îndeplinirea obligației asumate la alin. 1.
Potrivit art. 8.7 din contract, pârâta în calitate de acționar al Societății, se obligă să determine Societatea să realizeze, anual, o cifră de afaceri, din care minimum 70% să fie obținută din obiectul principal de activitate al Societății, pentru o perioadă de 5 ani de la semnarea Contractului.
În cazul neîndeplinirii acestei obligații, Cumpărătorul se obligă să plătească Vânzătorului o penalitate egală cu 1% din prețul de cumpărare prevăzut în prezentul Contract, în termen de 15 zile calendaristice de la data constatării. Plata acestei penalități nu exonerează Cumpărătorul de îndeplinirea obligației asumate la alin.1.
Conform art. 8.8 din contract, cumpărătorul, în calitate de acționar al Societății, se obligă să-și asume, de la data transferului dreptului de proprietate asupra Acțiunilor conform cu art.3 din Contract, toate drepturile și obligațiile existente în ceea ce privește:
(i) Contractul colectiv de muncă și/sau alte acorduri sau înțelegeri existente între sindicatul și patronatul Societății, în vigoare la data semnării Contractului (Anexa nr. 7 );
(ii) Contractele individuale de muncă standard ( Anexa nr. 7 );
(iii) Aplicarea legislației privind condițiile de muncă, salariile, păstrarea și concedierea angajaților, despăgubirile în caz de concedieri colective și alte compensații.
În cazul neîndeplinirii acestor obligații, Cumpărătorul se obligă să plătească Vânzătorului o penalitate egală cu 2% din prețul de cumpărare prevăzut în prezentul Contract, în termen de 15 zile calendaristice de la data constatării. Plata acestei penalități nu exonerează Cumpărătorul de îndeplinirea obligațiilor asumate la alin.1.
Potrivit art. 8.9, pârâta se obligă să păstreze, fără nici o modificare, 218 salariați cu contract de muncă pe durată nedeterminată ai Societății, pe perioada îndeplinirii tuturor obligațiilor asumate prin prezentul Contract.
Această obligație nu are în vedere situațiile prevăzute la art. 55 lit.b), art. 56 lit.d) și lit. j) și art. 61 lit. a) + d) din Codul Muncii.
În cazul neîndeplinirii acestei obligații, Cumpărătorul se obligă să plătească Vânzătorului o penalitate egală cu 2% din prețul de cumpărare prevăzut în prezentul Contract, în termen de 15 zile calendaristice de la data constatării. Plata acestei penalități nu exonerează Cumpărătorul de îndeplinirea obligațiilor asumate la alin. 1. și alin. 2.
Potrivit art. 8.11 pârâta se obligă să respecte legislația aplicabilă din România privind protecția socială.
În cazul neîndeplinirii acestei obligații, Cumpărătorul se obligă să plătească Vânzătorului o penalitate egală cu 2% din prețul de cumpărare prevăzut în prezentul Contract, în termen de 15 zile calendaristice de la data constatării.
Plata acestei penalități nu exonerează Cumpărătorul de îndeplinirea obligației asumate la alin.1.
De asemenea, art. 8.13 prevede ca pârâta, în calitate de acționar al Societății, să nu decidă, să nu facă demersuri pentru dizolvarea voluntară și lichidarea Societății în termen de 5 ani de la data transferului dreptului de proprietate asupra Acțiunilor. Divizarea Societății înaintea îndeplinirii tuturor obligațiilor asumate prin prezentul Contract se va putea face numai cu acordul scris al Vânzătorului. Să nu solicite Vânzătorului despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 99/1999 pentru eventualele prejudicii rezultate din scoaterea din patrimoniul Societății a unor active, ulterior semnării Contractului.
În cazul neîndeplinirii obligațiilor de la art. 8.13 lit. a), Cumpărătorul se obligă să plătească Vânzătorului o penalitate egală cu 1% din prețul de cumpărare prevăzut în prezentul Contract, în termen de 15 zile calendaristice de la data constatării.
Plata acestei penalități nu exonerează Cumpărătorul de îndeplinirea obligațiilor asumate la lit.a).
Potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în cazul acțiunii în răspundere pentru paguba cauzată pentru fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Așadar există două momente de la care prescripția curge: momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și pe cel care răspunde de ea; și momentul obiectiv al datei la care trebuia, după împrejurări să cunoască aceste elemente.
În ceea ce privește limitele aplicării dispozițiilor art. 8, tribunalul a arătat că această dispoziție acoperă și răspunderea contractuală deoarece și în acest domeniu se verifică existența faptei ilicite.
Față de dispozițiile contractuale, tribunalul a reținut că penalitățile începeau să curgă la data la care reclamantul ar fi constatat că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate potrivit clauzelor contractuale (momentul subiectiv).
În opinia tribunalului, începutul prescripției nu poate coincide cu data expirării termenului în care trebuia depus raportul solicitat în data de 25.03.2011. Pe de o parte, clauzele contractuale sunt foarte clare în sensul că raportul trebuia întocmit de societatea privatizată, art. 8.21.3 prevăzând că pârâta s-a obligat să determine societatea să-i transmită reclamantului un raport cu privire la modul de îndeplinire a fiecărei obligații contractuale.
Pe de altă parte, legiuitorul anticipând posibilitatea ca partea creditoare să amâne momentul cunoașterii pagubei a instituit și un început obiectiv pentru începutul prescripției, iar în cauză acest moment coincide cu încetarea monitorizării post-privatizare.
Așa cum rezultă din clauzele contractuale, aspect recunoscut de M. T. prin precizările privind completarea cererii de chemare în judecată, reclamantul susține neîndeplinirea clauzelor nr. 8.6, 8.7, 8.8, 8.9, 8.11 și art. 8.13 pentru anii I - V post privatizare (filele 35 și 37 din dosar). Ultimul an post privatizare s-a încheiat la data de 26.01.2009, dată la care reclamantul trebuia să cunoască dacă pârâta și-a îndeplinit toate obligațiile asumate, monitorizarea post privatizare neavând un caracter nelimitat în timp.
S-a apreciat și că în cauză, nu are nicio relevanță distincția pe care reclamantul o realizează între data la care penalitățile au devenit exigibile și data notificării neîndeplinirii obligațiilor. Este relevant că sunt solicitate daune interese pentru neîndeplinirea unor obligații contractuale, fiind incident art. 8 din Decretul nr. 167/1958. Nu există niciun temei contractual sau legal care să determine începutul prescripției ca fiind data expirării termenului de 15/30 zile de la data transmiterii notificării. Așa cum s-a arătat anterior, creanța accesorie devenea exigibilă la data la care se constata neîndeplinirea obligațiilor asumate, iar în speță, la momentul terminării monitorizării post privatizare, cel mai târziu, reclamantul putea constata această neîndeplinire.
În concluzie, cel mai târziu la 26.01.2009 a început să curgă termenul de prescripție care s-a împlinit la data de 26.01.2012. Cum cererea de chemare în judecată a fost promovată la data de 19.06.2013, tribunalul a admis excepția și a respins cererea constatând prescris dreptul material la acțiune.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, a formulat apel reclamantul M. T., solicitând admiterea apelului cu consecința casării sentinței civile și schimbarea acesteia în sensul obligării . Iași la plata sumei de 325.376,37 lei și a sumei de 210.000 euro penalități.
În motivare se arată că, așa după cum rezultă din Contract, exigibilitatea pretențiilor deduse judecății este determinată de neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor asumate de către intimata - pârâtă, într-un termen agreat de părți, ce curge de la data notificării adresate de apelant intimatei pârâte.
Astfel, prin clauzele Contractului s-a stabilit că recuperarea prejudiciului la care apelantul este îndreptățită pentru neîndeplinirea de către debitoare a unor obligații în termenul asumat, devine exigibilă după notificarea înaintată de minister cumpărătorului pentru a-i face opozabilă intenția de a-și valorifica acest drept, care în speță s-a realizat prin actul nr._/25.03.2011, act prin care pârâta a fost notificată cu privire la necesitatea transmiterii unui Raport care să dovedească stadiul, modul de îndeplinire respectiv respectare a obligațiilor asumate prin Contractul de vânzare - cumpărare acțiuni nr. 3/12.11.2003.
Înlăturând voința părților contractante, exprimată fără nici o urmă de echivoc prin clauzele contractuale, instanța de fond a apreciat în mod eronat faptul că penalitățile începeau să curgă la data la care reclamantul ar fi constatat că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate potrivit clauzelor art. 8 din Decretul nr. 167/1958. Astfel instanța de fond a omis faptul că părțile au înțeles ca, în speță, punerea în întârziere să opereze pentru penalitățile aferente obligațiilor îndeplinite necorespunzător la un termen ulterior celui la care acestea erau scadente, iar termenul de la care penalitățile au devenit exigibile este termenul de la care poate fi apreciată prescripția dreptului material la acțiune pentru realizarea acestora pe cale judecătorească. De altfel, atât doctrina cât și jurisprudența califică orice pretenție accesorie ca circumstanțiată regimului juridic incident obligației principale. Ca urmare, obligațiilor accesorii le sunt incidente prevederile aplicabile obligațiilor principale.
De aici rezultă astfel faptul că, termenul de prescripție incident obligației principale este aplicabil și obligației accesoriii constând în plata de penalității. Or, în speță, cum obligația principală se prescrie în termen de 3 ani, același termen va fi avut în analiză și pentru identificarea termenului de la care obligația accesorie nu mai poate fi pretinsă pe cale judecătorească.
Instanța de fond s-a aflat însă în eroare cu privire la termenul de pornire a exigibilității pretențiilor deduse judecății făcând o crasă confuzie între data de la care se calculează exigibilitatea pretențiilor principale și termenul de la care devine exigibilă obligația accesorie (în acest sens sunt dispozițiile art. 2524 alin. 2 ale Codului Civil). Mai mult chiar, instanța de fond apreciază în mod eronat că nu are nici o relevanță distincția dintre data la care penalitățile au devenit exigibile și data notificării neîndeplinirii obligațiilor, reținând eronat faptul că, nu există nici un temei legal sau contractual care să determine începutul prescripției ca fiind data expirării termenului de 15/30 zile de la data transmiterii Notificării.
În deplină contradicție cu constatările instanței de fond, dreptul ministerului de a pretinde intimatei pârâte plata penalităților de întârziere a fost afectat de un termen suspensiv calculat de la data notificării debitorului, respectiv 15/30 zile calendaristice de la data notificării neîndeplinirii obligațiilor.
Față de situația de fapt specifică raportului juridic dedus judecății, instanța de fond trebuia să facă aplicarea în speță a dispozițiilor art. 7 alin. 3 din Decretul nr.167/1958 care prevăd faptul că, în cazul în care dreptul este afectat de un termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la expirarea termenului.
Ca urmare, din aceasta rezultă că, nu trebuie făcută confuzie între termenul de când devine exigibilă pretenția principală și termenul la care devine exigibilă obligația accesorie.
În concret, realizarea obligațiilor principale asumate potrivit Contractului se consideră îndeplinită la data la care intimata pârâtă transmite un raport cu privire la modul de îndeplinire a fiecărei obligații contractuale, în maxim de 30 de zile de a data scadenței acestora.
Netransmiterea acestui Raport în termenul stipulat prin Contract (termenul scadenței în speță pentru îndeplinirea obligației principale a fost astfel 25.04.2011) dă dreptul ministerului să considere obligațiile principale neîndeplinite și pe cale de consecință, să facă aplicarea clauzelor contractuale privitoare la aplicarea penalităților.
Așadar, de la data notificării, pârâta intimată avea la dispoziție 30 de zile lucrătoare pentru a face dovada îndeplinirii obligațiilor prin transmiterea Raportului, termen care s-a îndeplinit la data de 25.04.2011.
Astfel, conform clauzelor din Contract, prin propria lor voință, părțile au înțeles ca punerea în întârziere pentru penalitățile aferente obligațiilor îndeplinire necorespunzător să opereze la un moment ulterior celui la care acestea erau scadente.
Ca urmare, termenul de la care poate fi apreciată prescripția dreptului material la acțiune pentru realizarea obligațiilor accesorii pe cale judecătorească este termenul la care penalitățile au devenit exigibile potrivit Contractului.
Raționamentul anterior expus face ca să fie golite de conținut constatările instanței cu privire la faptul că există două momente de la care începe să curgă prescripția momentul cunoașterii pagubei și pe cel ce răspunde de ea, respectiv, momentul obiectiv al datei la care trebuia, după împrejurări, să cunoască aceste elemente.
În speță, prin Actul nr._/25.03.2011, M. T. a notificat intimata pârâtă cu privire la necesitatea transmiterii unui Raport care să dovedească stadiul îndeplinirii obligațiilor asumate prin Contract. Prin urmare dreptul ministerului de a pretinde pe cale judecătorească plata penalităților ce formează obiectul cererii de chemare în judecată, s-a născut la data expirării termenului de 15 respectiv 30 de zile de la data transmiterii notificării, în funcție de obligația principală constatată ca neîndeplinită.
În mod greșit instanța de fond a apreciat că M. T. nu ar fi notificat debitoarea în termenul general de prescripție de 3 ani, calculat de la data scadenței obligației. Notificarea pârâtei intimate s-a realizat la data de 25.03.2011. Termenul de prescripție a început să curgă astfel, la data de 25.04.2011. Or, în acest context, acțiunea promovată de M. T. la data de 11.06.2013, prin actul său nr._, respectă termenul general de prescripție de 3 ani.
Intimata . a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr.6370/28.10.2013 pronunțată de Tribunalul București.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate de apelant și față de probele administrate în cauză, Curtea constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:
În primul rând instanța constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 2524 alin. 2 din Noul Cod Civil, invocate de apelant, în considerarea dispozițiilor art. 6 alin. 4 din același cod, motiv pentru care sunt lipsite de relevanță toate criticile apelantului bazate pe acest text legal.
Reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile vechiului Cod Civil, iar în ceea ce privește prescripția reglementările cuprinse în Decretul nr. 167/1958, instanța subliniază că potrivit dispozițiilor art. 1 alin.3 din acest act normativ, „orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă”.
Susține apelantul că prin clauzele Contractului s-a stabilit că recuperarea prejudiciului la care acesta este îndreptățit pentru neîndeplinirea de către debitoare a unor obligații în termenul asumat, devine exigibilă după notificarea înaintată de minister cumpărătorului pentru a-i face opozabilă intenția de a-și valorifica acest drept. Aceste dispoziții contractuale, susține apelantul, fac să fie golite de conținut constatările instanței de fond cu privire la faptul că există două momente de la care începe să curgă prescripția, respectiv momentul cunoașterii pagubei și pe cel ce răspunde de ea, și momentul obiectiv al datei la care trebuia, după împrejurări, să cunoască aceste elemente.
Apelantul încearcă astfel să acrediteze ideea că termenul de prescripție de 3 ani pentru realizarea în justiție a dreptului la penalitățile de întârziere pentru neîndeplinirea obligațiilor principale în termenul contractual, începe să curgă după expirarea termenului de 15/30 de zile de la data notificării de către apelant a neîndeplinirii acestor obligații, indiferent de data la care apelantul face notificarea, deoarece penalitățile ar devin exigibile numai de la data notificării.
Instanța de apel reține că în speță Contractul de vânzare-cumpărare nr. 3 a fost încheiat la data de 12.11.2003, iar transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor s-a făcut la data de 26.01.2004, după cum s-a reținut deja cu putere de lucru judecat prin sentința comercială nr._ din 26.11.2010 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr._/3/2009 (irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului), fila 79 dosar de fond.
Potrivit precizărilor exprese făcute de apelantul reclamant în fața instanței de fond (filele 34-37), suma de 325.376,37 lei pretinsă prin cererea de chemare în judecată reprezintă suma obligațiilor asumate și neîndeplinite prin clauzele nr. 8.6., 8.7., 8.8. alin.(iii), 8.9., 8.11. și 8.13. pentru anul V post-privatizare, iar suma de 210.000 euro reprezintă suma obligațiilor asumate și neîndeplinite prin clauzele nr.8.15.9. și 8.15.13. pentru anii I, II, III, IV și V post-privatizare. Este deci necontestat de către apelant faptul că toate obligațiile principale pentru a căror neîndeplinire se solicită plata unor penalități au fost obligații cu diferite termene, clar stabilite prin contract, respectiv: „pentru o perioadă de 5 ani de la semnarea Contractului”, „pe perioada îndeplinirii tuturor obligațiilor asumate prin prezentul Contract”, „în termen de 5 ani de la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor”, „până la îndeplinirea obligațiilor asumate prin contract”, „pe durata derulării Contractului.”
Față de cele deja reținute, rezultă că cel mai îndepărtat termen corespunzător pentru raportarea îndeplinirii obligațiilor aferente ultimului an (anul V) investițional este 26.01.2009 (data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor), cum în mod corect a reținut și prima instanță. În consecință, cel mai târziu de la această dată apelantul reclamant putea să cunoască dacă intimata pârâtă și-a îndeplinit sau nu obligațiile, având în continuare termenul de prescripție de trei ani pentru a solicita plata penalităților. Acest termen s-a împlinit cel mai târziu la data de 26.02.2011 (dacă s-ar lua în calcul și cele 15/30 de zile), astfel că atât notificarea din 25.03.2011 cât și acțiunea formulată la data de 17.06.2013 (data poștei) au fost făcute în afara termenului legal de prescripție.
Susținerea apelantului în sensul că penalitățile nu au devenit exigibile decât de la data constatării neîndeplinirii obligațiilor principale, astfel că până la acea dată nu a curs nici termenul de prescripție, nu pot fi primite.
Astfel, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, Decretul nr. 167/1958 instituie și reguli speciale privind începutul prescripției extinctive, una dintre ele fiind cea cuprinsă în art. 8 alin. 1. Caracteristica acestei reguli speciale constă în stabilirea unor momente alternative de la care poate începe să curgă prescripția: fie de la momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și pe cel care răspunde de ea, fie de la momentul obiectiv (determinat de instanță) al datei la care trebuia ori putea să cunoască aceste elemente.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 din Decretul nr. 167/1958, „odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.”
Așa cum s-a reținut deja, de la normele legale de reglementare a prescripției nu se poate deroga, nici măcar prin convenția părților. În consecință, față de aceste dispoziții legale, este neîntemeiată susținerea apelantului în sensul că părțile ar fi stabilit prin Contract ca penalitățile să devină exigibile numai de la data notificării, independent de exigibilitatea sau termenul obligațiilor principale. Penalitățile au devenit exigibile, și respectiv prescripția a început să curgă, cel mai târziu de la data când reclamantul putea să cunoască faptul că obligația principală nu a fost îndeplinită.
Prevederile Contractului trebuie interpretate în sensul că data constatării de către vânzător (apelantul reclamant) a neîndeplinirii obligațiilor cumpărătorului (intimata pârâtă), reprezintă în fapt momentul subiectiv de la care poate începe să curgă prescripția, cu condiția ca acesta să fie anterior momentului obiectiv, reprezentat de data la care se putea cunoaște această neîndeplinire, și care în speță putea fi cel mai târziu data expirării termenului de 5 ani de derulare a contractului.
De asemenea, nici de la principiul potrivit căruia prin stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii nu se poate deroga prin convenția părților. În consecință, exigibilitatea penalităților este și rămâne indisolubil legată de obligația principală.
Nu poate fi primită nici susținerea apelantului în sensul că dreptul său de a solicita penalitățile este un drept afectat de un termen suspensiv, astfel că în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958, deoarece apelantul face confuzie între „punerea în întârziere” – ca și condiție necesară pentru a se putea pretinde daune interese, și „termenul” ca modalitate a actului juridic. Astfel, punerea în întârziere reprezintă manifestarea de voință din partea creditorului, prin care el pretinde executarea obligației de către debitor. Actul nr._/25.03.2011 emis de apelantul M. T. reprezintă de fapt o punere în întârziere, numai că aceasta nu mai este susceptibilă de a produce efectele juridice specifice deoarece este făcută după împlinirea termenului de prescripție, așa cum s-a arătat deja.
Termenul suspensiv este un eveniment, viitor și sigur ca realizare, până la care este amânată începerea exercițiului dreptului subiectiv și executării obligației corelative. Dreptul la penalități fiind reglementat în Contractul încheiat între părți sub forma unei clauze penale, ce reprezintă o convenție accesorie de determinare anticipată a echivalentului prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său, în mod evident acest drept depinde de obligația principală, și nu este un drept afectat de un termen – ca modalitate a actului juridic.
Rezultă deci că prima instanță a făcut o corectă apreciere a probatoriului administrat în cauză, precum și a dispozițiilor legale incidente, astfel încât, față de toate aceste considerente, în temeiul art.480 Cod Procedură Civilă, constatând că nici una din criticile aduse sentinței nu poate fi reținută, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul M. T. împotriva sentinței civile nr. 6370 din data de 28.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._ /2012, în contradictoriu cu intimata ..
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
I. G. V. D. M. I.
Red.I.G./dact.I.G.
| ← Reziliere contract. Sentința nr. 4801/2014. Curtea de Apel... | Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Decizia nr. 466/2014.... → |
|---|
