Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 315/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 315/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 44273/3/2009/a1*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DOSAR NR._
(Număr în format vechi 3456/2013)
DECIZIA CIVILĂ NR.315/R/2014
Ședința publică de la 03 februarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: F. L. ȘALAR
JUDECĂTOR: M. C. S.
JUDECĂTOR: A. S. V.
GREFIER: V. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-debitoare S.C. T. INTERNAȚIONAL ROMÂNIA S.R.L., împotriva Sentinței civile nr.7673 din 29.09.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-creditoare S.C. T. P. S.R.L.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată :
Prin sentința civilă nr. 7673 din 27.09.2013 pronunțată de Tribunalul București –Secția a VII-a Civilă în dosarul_ a fost admisă excepția tardivității și, în consecință, a fost respinsă contestația ca tardivă. De asemenea, a fost respinsă cererea introductivă de deschidere a procedurii de insolvență formulată de creditoarea ., în contradictoriu cu debitoarea . SRL.
În motivarea sentinței, instanța a reținut că la data de 01.03.2009 părțile au încheiat contractul de închiriere nr. 107, în baza căruia creditoarea a închiriat debitoarei activul „hale industriale” din București, ., sector 3, din incinta . XIV Motoare de 1881mp, hala XIII Motoare de 1871 mp și suprafața de birouri parter +2 de 1325 mp).
Prin art. 19 alin. 3 din convenția părților s-a stipulat în sensul că niciuna din părți nu poate cere denunțarea unilaterală a contractului, cu excepția celor prevăzute la art. 10. dacă însă rezilierea este solicitată de una din părți, aceasta va trebui să plătească celeilalte, înainte de încetarea efectivă, sub sancțiunea inopozabilității, o daună contractuală egală cu chiria pe 2 (două) luni de contract, respectiv (33.000 euro) pentru locatar și o penalitate egală cu chiria pe 2 (două) luni pentru locator (33.000 euro).
La 24.09.2009 debitoarea a notificat-o pe creditoare pentru rezilierea contractului, situație motivată de neînțelegerile survenite ca urmare a neîndeplinirii de către locator a obligației de a repara acoperișul clădirii în care locatarul și-a desfășurat activitatea, fapt ce a determinat cauzarea de daune materiale considerabile, din cauza ploilor. Prin aceeași notificare, debitoarea face referire și la plata daunei contractuale egale cu chiria pe 2 luni, propunând ca modalitate de plată ca prima chirie să se rețină din fondul de garanție constituit, iar cea de-a doua chirie în rate stabilite de comun acord între părți toate acestea în scopul evitării unor litigii.
La 01.10.2009, creditoarea a emis factura fiscală nr._ pentru suma de 138.537,3 lei.
La 03.11.2009, debitoarea i-a transmis creditoarei notificarea nr. 386 prin care se arată modalitatea de plată a despăgubirilor conform înțelegerii părților.
La 25.02.2009, părțile au încheiat procesul-verbal nr. 113 prin care creditoarea s-a obligat să repare acoperișul și să asfalteze ., debitoarea reclamând că suferă prejudicii materiale din pricina ploilor.
Instanța a mai reținut că societatea creditoare a reclamat că imobilul închiriat a suferit unele deteriorări, astfel că, la rându-i, a suferit prejudicii de ordin material, sens în care s-a adresat instanței de judecată (fila 94 din dosar).
Prin urmare, situația dintre părți, față de spațiile închiriate în baza contractului nr. 107/01.03.2009, este una litigioasă.
Pe de altă parte, instanța constată că debitoarea nu se află în insolvență, aspect dovedit prin înscrisurile anexate la dosar, fiind efectuate plăți prin virament bancar chiar și față de creditoare. În plus, la dosarul cauzei se regăsesc mai multe extrase de cont care răstoarnă prezumția de insolvență.
Referitor la excepția tardivității contestației invocată de creditoare și unită cu fondul cauzei de instanță, instanța a reținut că cererea introductivă a fost comunicată debitoarei la data de 11.11.2009, iar contestația a fost formulată la 22.01.2010. comunicarea a fost efectuată la adresa din București, ., sector 3 cu care debitoarea figura înscrisă la registrul comerțului la acea dată (fila 19 din dosar). Potrivit art. 6 din Legea nr. 85/2006 sediul debitorului este cel cu care acesta figurează înscrisă la Registrul comerțului. Astfel, excepția tardivității contestației apare ca întemeiată și urmează a fi admisă, cu respingerea contestației ca tardivă.
Cât privește fondul cererii introductive, instanța, față de situația de fapt reținută mai sus și văzând prevederile art. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, a apreciat-o ca neîntemeiată.
Potrivit art. 3 din lege, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile, prezumția relativă de insolvență fiind răsturnată de debitoare.
În consecință, în baza art. 33 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 a respins cererea introductivă ca neîntemeiată. În baza art. 274 Cod procedură civilă, creditoarea a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată de 120,3 lei reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea . SRL, solicitând modificarea în parte a acesteia, în sensul respingerii excepției tardivității invocate de creditoare si admiterea Contestației formulate de subscrisa si menținerea celorlalte dispoziții ale instanței.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanța, în analiza excepției tardivității formulării contestației subscrisei, excepție invocată de creditoarea ., a arătat ca excepția apare ca fiind întemeiată doar prin raportarea la dispoz. art. 6 din Legea nr. 85/2006, fără a analiza contextul cauzei si fără a constata acesta împrejurare cu certitudine.
Într-adevăr, recurenta a formulat contestația la 22.01.2010, fiind în termen, întrucât de la acea vreme nu mai avea sediul la adresa indicată de creditoare, cu rea-credință, prin cererea introductivă, adică nu mai avea sediul la adresa din ., sector 3, București, iar acest lucru a și fost menționat pe Citația din 11.11.2009, emisă pentru termenul din 13.01.2013 (destinatar mutat de la adresă; nu se permite afișarea), indicându-se totodată că noul nostru sediu este în ., sector 3, București.
A mai depus la dosarul cauzei bonul emis de ORC de pe lângă Tribunalul București la data de 27.10.2009, situație care se circumscrie solicitării de schimbare a sediului social, schimbare care încă nu s-a realizat în scriptele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București la data obținerii Certificatului constatator de către creditoare (05.11.2009), înscris care a fost atașat la Cererea introductivă, cerere înregistrată la 09.11.2009.
Indicarea greșită a sediului social a fost făcută cu rea-credință de creditoare prin cererea introductivă deoarece avea cunoștință că a reziliat contractul de închiriere a spațiului in care avusesem sediul social (din 24.09.2009) și, mai mult, a evacuat acest spațiu cu mult timp înainte de trimiterea citației din 11.11.2009, conform chiar proceselor-verbale întocmite la data de 14.10.2009 si 21.10.2009 de creditoare, înscrisuri depuse chiar de aceasta.
În această situație, a formulat în termenul legal contestația la cererea creditoarei de deschidere a procedurii insolvenței.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivele de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele :
Judecătorul sindic a comunicat debitoarei cererea introductivă de deschidere a procedurii conform art. 33 alin. 1 din Legea 85/2006, la sediul indicat de creditoare. Acest sediu corespunde însă mențiunii din registrul comerțului de la acea dată, efectuată în acest sens.
Susținerile recurentei în sensul că sediul social de fapt la data comunicării cererii era cunoscut de creditoare nu sunt întemeiate pe probe, astfel că nu pot fi reținute de instanța de recurs. Singura mențiune opozabilă creditoarei este cea din registrul comerțului, loc la care s-a efectuat procedura de citare și de comunicare.
În consecință, termenul prevăzut de art. 33 alin. 2 din lege era împlinit în cauză la data formulării contestației de către debitoare.
Pe de altă parte, Curtea constată că cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost respinsă, astfel că recurenta, prin solicitarea sa de respingere a excepției tardivității contestației și de analizare pe fond a cererii sale, nu poate obține o soluție mai favorabilă decât cea din sentința recurată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-debitoare S.C. T. INTERNAȚIONAL ROMÂNIA S.R.L., împotriva Sentinței civile nr.7673 din 29.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-creditoare S.C. T. P. S.R.L., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 februarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F.L. ȘALAR M.C. S. A.S. V.
GREFIER,
V. G.
Red.Jud.Ș.F.L./14.02.2014
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Președinte: M. Z.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
