Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 810/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 810/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 24279/3/2013/a1
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 810
Ședința publică de la 15 octombrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE A. P.
JUDECĂTOR I. C.
GREFIER G. M.
====
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței civile nr.4839/13.05.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul RADUNĂ V..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art.411 alin.2 C.pr.civ.
Curtea, dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în citativ în sensul că DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în reprezentarea A.F.P. sector 2 are calitate de apelantă și nu de recurentă și față de solicitarea apelantei de judecare a cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra apelului de față, deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 4839/13.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta D.G.R.F.P București privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului R. V..
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin sentința civilă nr._/03.12.2013 a Tribunalului București - Secția a VII-a civilă, pronunțată în dosarul nr._ 13, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de debitoarea . SRL, în calitate de lichidator a fost desemnat ASID INSOLV SPRL și s-au luat măsurile legale subsecvente deschiderii procedurii falimentului.
Prin Serviciul registratură al secției, la data de 02.02.2014 creditoarea-reclamantă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice a depus cerere privind atragerea răspunderii personale a pârâtului R. V., cerere ce a fost înregistrată ca dosar civil distinct sub nr._, asociat dosarului de insolvență.
2. În motivarea cererii, creditoarea-reclamantă arăta că pârâtul, deși cunoștea că societatea se afla în încetare vădită de plăți, nu și-a îndeplinit obligația legală de a sesiza tribunalul cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, ci a continuat în propriul interes activitatea neprofitabilă a societății, manifestând dezinteres în ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății, fapte ce au condus la majorarea datoriilor existente și ajungerea debitoarei în insolvență.
Reclamanta a susținut că sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale, solicitând obligarea pârâtului la plata pasivului societății debitoare.
În drept, creditoarea-reclamantă invoca aplicarea art.138 alin.1 lit. c) din Legea nr.85/2006.
3. Analizând dispozițiile legale incidente în cauză, instanța a avut în vedere dispozițiile art.138 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006, din a căror interpretare sistematică a rezultat aspectele esențiale privind cererea în atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere/supraveghere ale debitorului în insolvență, și anume aspectele referitoare la noțiunea și natura juridică a acestei cereri, subiecții de drept ce dețin calitatea procesuală activă și cea pasivă, precum și cerințele legale pentru admiterea cererii.
Cererea privind atragerea răspunderii personale poate fi promovată de administratorul judiciar sau de lichidator ori, în baza hotărârii adunării creditorilor, de către președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor înscrise la masa credală. Întrucât, în toate cazurile, este promovată în interesul colectiv al creditorilor îndreptățiți să participe la procedură, cererea nu poate fi formulată de orice creditor în scopul satisfacerii propriei creanțe.
Calitatea procesuală pasivă (calitatea de pârâți) în cadrul acestei cererii aparține membrilor organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului (așa cum este situația administratorului de fapt).
Răspunderea patrimonială a pârâților este antrenată întrucât aceștia au cauzat starea de insolvență a debitorului prin săvârșirea uneia ori mai multora dintre faptele ilicite enumerate limitativ de la lit. a) la lit. g) ale art.138 alin.1 din lege, iar, consecutiv, prin cauzarea insolvenței, au determinat insuficiența ori lipsa lichidităților din patrimoniul debitorului necesare pentru plata integrală și la termen a datoriilor bănești certe și exigibile, prejudiciindu-i în acest fel pe creditori.
Prin dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 se instituie o răspundere civilă delictuală față de creditori a persoanelor care au determinat incapacitatea debitorului ajuns în insolvență de a-și plăti datoriile sale certe și exigibile. Prin urmare, între prejudiciul creat creditorilor, constând în imposibilitatea de a-și satisface integral creanțele, și faptele ilicite enumerate limitative de lege, săvârșite de organele de conducere/supraveghere ale debitorului (având calitatea de pârâți), există o legătură de cauzalitate mediată (indirectă), în sensul că pârâții i-au prejudiciat pe creditori în mod indirect, respectiv: i) prin săvârșirea faptelor ilicite precizate de lege, au cauzat starea de insolvență a debitorului, caracterizată prin lipsa ori insuficiența lichidităților; și ii) prin ajungerea debitorului în stare de insolvență au cauzat și incapacitatea acestuia de a-și plăti creditorii.
Condițiile cumulative ale angajării răspunderii persoanelor care au cauzat insolvența, sunt următoarele, potrivit dreptului comun și dispozițiilor speciale din legea insolvenței, anterior menționate:
- existența unui prejudiciu constând în imposibilitatea creditorilor recuperării integrale a creanțelor, ca urmare a lipsei ori insuficienței din averea debitorului insolvent a disponibilităților bănești; acest prejudiciu este egal cu pasivul debitorului insolvent (valoarea totală a masei credale, așa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor);
- săvârșirea de către persoanele arătate, a uneia sau mai multor fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de la lit. a) la lit. g) ale art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006;
- existența unei legături de cauzalitate între fapta/faptele ilicite săvârșite și starea de insolvență; dovada acestui element înseamnă implicit și dovada raportului cauzal între aceste fapte ilicite și prejudiciul creat creditorilor;
- fapta ilicită să fi fost săvârșită cu intenție, ca forma de vinovăție, toate faptele ilicite prevăzute de lege fiind calificate de scopul fraudulos al cauzării stării de insolvență.
Consecința antrenării răspunderii persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței, ca urmare a îndeplinirii condițiilor prezentate, este aceea că ele vor putea fi obligate să suporte o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență.
Răspunderea acestor persoane este subsidiară, în sensul că doar în ipoteza în care, în cadrul procedurii insolvenței, fie prin intermediul reorganizării judiciare, fie prin valorificări (lichidări) de bunuri ale debitorului în cadrul falimentului, nu s-a reușit plata integrală a pasivului, atunci se poate dispune obligarea pârâților la plata în întregime ori a unei părți din pasivul rămas neachitat.
Întrucât răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile speciale ale Legii nr.85/2006, derogatorii de la dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990, este o răspundere civilă de natură delictuală față de creditori, și nu contractuală ori delictuală față de debitorul persoană juridică, nu este prezumată existența nici uneia din condițiile răspunderii în discuție, iar dovada îndeplinirii acestor condiții este în sarcina probatorie a participantului la procedură care, promovând cererea de atragere a răspunderii (administratorul judiciar/lichidatorul, președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor, ori, după caz, creditorul majoritar), are poziția procesuală de reclamant.
4. Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că reclamanta-creditoarea nu a probat săvârșirea de către pârâtul R. V. a unor fapte ilicite care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 și nici că pârâtul, prin săvârșirea acestor ipotetice fapte, ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei, sens în care, nefiind întrunite toate condițiile de existență cumulative ale răspunderii patrimoniale prevăzute de art.138 alin.1 din lege, a respins cererea analizată ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr.4839/13.05.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a Civilă a făcut apel apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 și solicită admitere recursului, modificarea sentinței comerciale atacată, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimonială a pârâtului mai sus menționat, în calitate de administrator al debitoarei și obligarea la suportarea pasivului debitoarei cu bunurile din averea personală până la achitarea integrală a obligațiilor societății.
Apelanta arată că instituția sa s-a înscris la masa credală a debitoarei, cu suma de 382.045 RON.
Mai arată că întrucât în rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar desemnat în cauză s-a arătat că societatea nu deține bunuri pentru recuperarea datoriilor, creditorii au hotărât să formuleze cerere întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, prin care administratorul debitoarei să fie obligat la suportarea întregului pasiv rămas neacoperit.
Precizează că prin sentința pe care o recurează, judecătorul-sindic a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de Administrația Finanțelor Publice Sector 2, neținând cont de situația de fapt și de drept care a condus la starea de insolvență a societății debitoare.
Arată mai departe că Administrația Finanțelor Publice Sector 2 a înregistrat la grefa Tribunalului cererea de atragere a răspunderii personale patrimoniale împotriva administratorului debitoarei, întemeiată pe dispozițiile art. 138, alin. 1, lit. c) din Legea nr. 85/2006.
Apelanta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței comerciale atacată, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personală patrimonială a pârâtei mai sus menționată, în calitate de administrator al debitoarei și obligarea acesteia la suportarea pasivului debitoarei cu bunurile din averea personală până la achitarea integrală a obligațiilor societății conform ultimului tabel definitiv al creanțelor întocmit de către lichidatorul judiciar.
Arată în continuare că în urma analizării documentelor aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a respins cererea de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului, reținând că prevederile art. 138, lit. c din Legea nr. 85/2006 nu sunt aplicabile în cazul de față.
Învederează instanței faptul că scopul edictării dispozițiilor art. 138, a fost acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe două principii fără de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății față de faptele administratorilor care nu iau măsurile cerute de lege în cazul în care societatea se află în încetare de plăți și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.
Precizează că așa cum rezultă din actele existente la dosar, obligațiile față de creditorul bugetar sunt considerabile, ceea ce dovedește neglijarea cu vinovăție a achitării la termenele legale a taxelor, impozitelor și contribuțiilor legal datorate.
Apreciază că în aceste condiții legătura de cauzalitate între faptele pârâtului ( constând în exercitarea unui management defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afaceri erau iminente) și prejudiciul creat ( cauzat creditorilor prin neplata datoriilor) este stabilită și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății. Arată că însuși faptul că legiuitorul uzează în cuprinsul art. 138 din Legea nr. 85/2006, republicată, de verbul ,, a contribui’’ și nu de ,, a cauza’’ denotă intenția acestuia de a da valoare cauzală și acelor fapte care deși nu au cauzat direct starea de insolvență, au contribuit la producerea ei.
Menționează că întrucât administratorul societății este un mandatar al falitei, iar mandatul acestuia este prezumat a fi cu caracter oneros ( conform art. 374 Cod Comercial), activitatea debitoarei trebuie condusă cu mai multă diligență decât propriile interese.
Concluzionează că răspunderea administratorului este atrasă și datorită culpei cele mai simple a acestuia.
Susține că se creează astfel și legătura de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății debitoare ( nerespectarea dispozițiilor referitoare la ținerea evidenței contabile) și prejudiciul creat ( cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul final al obligațiilor societății debitoare) și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
În drept, își întemeiază apelul pe dispozițiile articolului 466 și următoarele din codul de procedură civilă coroborate cu cele ale Legii nr. 85/2006, Legii nr. 82/1991 și Legii nr.31/1990.
Analizând apelul prin prisma motivelor de apel expuse, se constată că nu este fondat.
Apelanta susține greșita nereținere de către instanța de fond a săvârșirii de către pârât a faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, faptă constând în dispunerea, în interes personal, a continuării unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetare de plăți.
Curtea consideră că nerespectarea de către debitoare, prin administratorul statutar al acesteia a obligației prevăzute de art. 27 din Legea nr. 85/2006 nu este de natură să conducă la concluzia săvârșirii de către intimatul pârât a faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Prevederile art. 27 instituie obligația debitorului aflat în stare de insolvență de a adresa tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Nerespectarea acestei obligații de către debitoare prin administratorul său nu poate constitui o cauză a apariției stării de insolvență a societății, deoarece este vorba despre o faptă de nerespectare a unei obligații ulterioară apariției stării de insolvență. Deci nu este întrunită condiția existenței unei legături de cauzalitate dintre fapta constând în nerespectarea obligației menționate de art. 27 din lege și prejudiciul reprezentat de starea de insolvență a societății debitoare.
Totodată, chiar dacă s-ar proba continuarea activității societății debitoare și ulterior apariției stării de insolvență a acesteia, nu s-a dovedit condiția ca această activitate ulterioară apariției stării de insolvență să se desfășoare în interesul personal al intimatului pârât în calitate de administrator statutar al debitoarei.
Astfel cum a arătat și instanța de fond, răspunderea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere de natură delictuală specială, izvorâtă din prevederile legale și nu o răspundere de natură contractuală, izvorâtă din prevederile contractului de mandat dintre societatea debitoare și administratorul acesteia. Ca urmare, antrenarea răspunderii întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 presupune dovedirea întrunirii tuturor elementelor răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția făptuitorului.
În consecință, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu nu poate fi prezumată în cazul răspunderii civile delictuale, sens în care nu pot fi luate în considerare susținerile acesteia potrivit cărora „se creează astfel legătura de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății debitoare (respectiv managementul defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afacerile societății erau iminente) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare depus la dosar) și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății”.
Totodată, fapta de exercitare de către administratorul societății debitoare a unui management defectuos nu poate constitui motiv de antrenare a răspunderii bazate pe prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, întrucât o asemenea faptă nu este incriminată de acest text de lege.
Curtea constată că în mod întemeiat s-a apreciat de către judecătorul sindic că nu poate fi atrasă răspunderea intimatului pârât în condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Față de aceste considerente, se constată că apelul nu este fondat, motiv pentru care, în baza art. 480 alin. 1 N.C.pr.civ., va fi astfel respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței civile nr.4839/13.05.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul RADUNĂ V..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15.10.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
A. P. I. C.
GREFIER,
G. M.
Red. A.P./ 4 ex.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
