Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1375/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1375/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 47120/3/2011/a2
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DOSAR NR._
(Număr în format vechi 860/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR.1375/R/2014
Ședința publică de la 16 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. S. V.
JUDECĂTOR: F. L. ȘALAR
JUDECĂTOR: M. C. S.
GREFIER: V. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva Sentinței civile nr._ din 23.10.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Ț. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Față de obiectul cauzei și având în vedere că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
I. Prin Sentința civilă nr._/23.10.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea AFP Sector 3, în contradictoriu cu pârâta Ț. M., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța soluția de respingere a cererii de atragere a răspunderii administratorului, întemeiată pe art. 138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a reținut în esență că reclamanta nu a făcut dovada săvârșirii de către pârât a faptelor prevăzute la art.138 lit.c) din lege și nici a legăturii de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a societății debitoare.
II. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, pentru Administrația Finanțelor Publice Sector 1, solicitând a se dispune în sensul admiterii cererii și obligării pârâtului la suportarea în întregime a datoriilor societății debitoare, astfel cum au fost stabilite în tabelul definitiv al creanțelor împotriva societății debitoare . SRL.
În motivarea recursului, s-a arătat că hotărârea este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, caz prevăzut de art. 304 pct.9 C.pr.civ., solicitându-se și examinarea cauzei sub toate aspectele conform art. 3041 C.pr.civ.
Recurenta subliniază incidența dispozițiilor art. 138 lit.c), față de continuarea activității debitoarei în situația în care insolvența era vădită, precum și neîndeplinirea obligației reprezentanților debitoarei de a formula o cerere de deschidere a procedurii.
Consideră că, potrivit art. 1357 din Noul Cod Civil, culpa este prezumată, iar răspunderea trebuie apreciată „in abstracto”, pe tărâmul răspunderii civile contractuale.
Se susține că este dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor.
III. Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază nefondat recursul, pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. 1864 (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 alin.1 lit.c) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.
Pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 138 alin.1 lit.c) din Legea nr. 85/2006, recurenta ar fi trebuit să dovedească în concret că pârâtul a decis continuarea activității societății în interes personal, deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Simpla continuare a unei activități nerentabile, care duce vădit la insolvență nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii daca nu este făcuta și dovada interesului personal. Acuzația adusă pârâtului privind managementul defectuos nu este sancționată de art. 138 din lege.
Recurenta a susținut că pârâtul nu a solicitat declanșarea procedurii insolvenței de la momentul constatării stării de insolvență, dar nu a demonstrat că acesta a continuat activitatea socială doar pentru satisfacerea unui interes personal.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, reclamanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către pârât a faptei ilicite, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență. Invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
În ceea ce privește susținerile recurentei potrivit cărora răspunderea administratorului trebuie apreciată „in abstracto”, față de incidența dispozițiilor art. 1082 din Codul civil 1864, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi primită. Natura juridică a răspunderii administratorului societății poate fi una contractuala atunci când este rezultatul unei obligații derivând din contractul de mandat, între subiectele răspunderii preexistând un raport juridic contractual, în condițiile în care mandatul este cuprins in actul constitutiv sau hotărârea adunării generale si este acceptat prin semnarea în Registrul Comerțului. Or, în cauză, recurenta creditoare este terț față de contractul de mandat invocat, astfel încât nu se poate prevala de obligațiile născute în sarcina pârâtului din acest mandat.
D. în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terți, situație ce nu se regăsește în cauză.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva Sentinței civile nr._/23.10.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Ț. M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.S. V. F.L. ȘALAR M.C. S.
GREFIER,
V. G.
Red.Jud.A.S.V./17.06.2014
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București
Președinte: V. S.C.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
