Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1278/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii comerciale / 2014

Decizia nr. 1278/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 2222/93/2013

Dosar nr._ (Număr în format vechi 2351/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

Decizia civilă nr. 1278

Ședința publică de la 18 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C.

JUDECĂTOR C. M. N.

GREFIER I. L. P.

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta creditoare ..M. SRL împotriva sentinței civile nr.955/11.03.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata debitoare . SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta creditoare prin avocat B. L. cu împuternicire avocațială depusă la fila 52 dosar și intimata debitoare prin consilier juridic U. V. T. cu delegație depusă la fila 62 dosar de fond.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Intimata debitoare prin consilier juridic arată că nu mai susține excepțiile tardivității formulării apelului și excepția netimbrării invocate prin întâmpinare.

Curtea ia act că intimata debitoare nu mai susține excepțiile invocate prin întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe apel.

Apelanta creditoare prin avocat solicită admiterea apelului, anularea hotărârii apelate și trimiterea cauzei judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii insolvenței. Susține că nu există nicio condiție prevăzută de Legea nr.85/2006 care să impună creditorului să facă dovada că nu și-a putut recupera creanța pe calea dreptului comun și că instanța de fond a apreciat greșit efectele pe care angajamentul de plată dat de către debitoare la 22 martie 2013 le-a produs față de partea de creanță rezultând din facturile fiscale emise înainte de data de 31.01.2010. Mai arată că termenul de prescripție a început sub imperiul Decretului nr.167/1958 și este supus până la stingerea lui acestui act normativ. Odată început să curgă termenul de prescripție, nu se contestă că pentru facturile emise anterior datei de 31.01.2010 acest termen de prescripție s-a stins.

Susține că este o prescripție începută să curgă sub imperiul legii vechi, împlinită în perioada de valabilitate a Noului Cod Civil, însă este supusă legii vechi. Pe de altă parte, această recunoaștere este dată sub imperiul Noului cod civil și își produce efectele prevăzute de acesta. Invocă dispozițiile art. 2507 și 2510 N Cciv. Consideră că dacă se raportează la aceste dispoziții, urmează să se constate că a operat o renunțare la prescripție. Prin recunoașterea angajamentului de plată, în fapt, a operat o novație. Conchizând, apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii insolvenței. Solicită cheltuieli de judecată conform dovezilor depuse la dosar. Depune concluzii scrise.

Intimata debitoare prin consilier juridic solicită respingerea apelului ca netemeinic și nelegal și menținerea hotărârii atacată ca fiind legală și temeinică. Arată că deși, apelanta contestă în totalitate sentința civilă, își însușește punctul de vedere al instanței, precum și faptul că au fost încălcate dispozițiile art.478 NCPC în sensul că apelanta formulează pretenții noi cu privire la cuantumul penalităților de întârziere, fără a se explicita concret de ce se modifică acest cuantum. Nu solicită cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.

Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

CURTEA

Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.955/11.03.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._ a fost respinsă contestația formulată de către debitoarea . SRL, a fost respinsă cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea . ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință prima instanța a avut în vedere art.1 și art.3 pct.5 din Legea nr.85/2006, potrivit cărora procedura insolvenței se aplică debitorilor, având calitatea de comercianți, societăți agricole, grupuri de interes economic sau de alte persoane juridice de drept privat ce desfășoară și activități economice, aflați în stare de insolvență sau de insolvență iminentă, iar conform art. 3 pct.1 din lege, insolvența reprezintă acea stare a patrimoniului debitorului caracterizată prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.

Mai prezintă relevanță următoarele dispoziții normative din aceeași lege:

- art.3 pct.1 lit.a), care prevede că ,,insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, dupa 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori ,,

- art. 31 alin.1: ,,orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă,,

- art.3 pct.6: ,,prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile ,,

- art. 3 pct. 7,, prin creditor se înțelege persoana fizică sau juridică ce deține un drept de creanță asupra averii debitorului și care a solicitat, în mod expres, instanței să îi fie înregistrată creanța în tabelul definitiv de creanțe sau în tabelul definitiv consolidat de creanțe și care poate face dovada creanței sale față de patrimoniul debitorului, în condițiile prezentei legi. Au calitatea de creditor, fără a depune personal declarațiile de creanță, salariații debitorului;

- art.3 pct.12: ,, cuantumul minim al creanței pentru a putea fi introdusă cererea creditorului este de 45.000 lei”.

Rezultă, din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale, că aplicarea procedurii insolvenței reglementate de Legea nr.85/2006 este supusă îndeplinirii a două condiții ce privesc persoana debitorului:

- debitorul să aibă calitatea de: societate comercială, societate cooperatistă, organizație cooperatistă, societate agricolă, grup de interes economic sau de altă persoană juridică de drept privat ce desfășoară și activități economice ori să aibă calitatea de: comerciant –persoană fizică ce acționează individual, asociație familială

- debitorul să se afle în stare de insolvență sau insolvența să fie iminentă.

În ce privește proba stării de insolvență a patrimoniului debitorului, se instituie în favoarea creditorului prezumția legală potrivit căreia debitorul se află într-o stare vădită de insolvență. În acest sens, legiuitorul, pornind de la faptul material al neplății unei datorii certe, lichide și exigibile prezumă: lipsa ori insuficiența lichidităților din patrimoniul debitorului și împrejurarea că neplata datoriei este consecința acestei lipse ori insuficiențe de disponibil bănesc.

Prezumția legală arătată este însă relativă, întrucât, conform art.33 alin.2, 5 din Legea nr.85/2006, debitorul are posibilitatea de a contesta starea de insolvență și de a face proba situației faptice contrare, respectiv că dispune de lichidități suficiente pentru a acoperi integral creanța pretinsă de creditor, și că, în mod implicit, neplata datoriei nu are drept cauză insuficiența lichidităților, ci alte cauze (debitorul dispune de lichidități, dar, indiferent de temeinicia motivelor invocate, refuză ori întârzie plata).

Mai rezultă faptul că pentru deschiderea procedurii de insolvență, la cererea creditorului, mai este necesar îndeplinirea și a următoarelor condiții ce privesc creanța creditorului și a căror dovedire este sarcina creditorului conform art. 1169 din C.civ.:

- creanța creditorului să aibă o valoare egală ori mai mare de 45 000 lei.

- creditorul să aibă o creanță certă, lichidă și exigibilă

- creanța să fie exigibilă de mai mult de 90 de zile de la scadență.

În fapt,

Prin contractul nr. 98/28.10.2008, f. 7-8, creditoarea ..M. SRL în calitate de vânzător s-a obligat să vândă debitoarei . SRL în calitate de cumpărătoare produse petroliere - carburanți auto, benzină, motorină – în scopul folosirii la parcul auto propriu.

În art. 4.3 din contract părțile au stipulat că „în cazul în care beneficiarul nu-și respectă termenul scadent de plată asumat, va datora penalități de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la valoarea obligațiilor neachitate.

În baza acestui contract creditoarea a emis facturi fiscale în valoare totală de_,54 lei și a calculat penalități de întârziere în valoare de 313.423,18 lei. Totodată, părțile au prevăzut la art. 9.3 din contract că acesta se încheie pe o perioadă de 1 an cu posibilitatea de prelungire cu acordul ambelor părți.

Prin angajamentul de plată semnat la data de 22.03.2013 – f.10, debitoarea a solicitat eșalonarea debitului în cuantum de 56 044,54 lei.

În ceea ce privește condițiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească o creanță instanța consideră că cererea formulată de creditoare este nejustificată. În cauză, existența creanței reclamate este discutabilă din punct de vedere juridic, astfel că, sumele înscrise în documentele creditoarei nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă în sensul art. 662 Cod Procedură Civilă.

Astfel, instanța reține că în prezenta cauză s-a ridicat problema lipsei calității de reprezentant al d-ului P. P. care a semnat atât contractul nr.98/28.10.2008, f.7-8, cât și angajamentul de plată din 22.03.2013 – f.10, creditoarea precizând că acesta a fost mandatarul de facto în relația comercială cu debitoarea, angajând în acest fel pe deplin răspunderea acestei societăți.

Din această perspectivă, instanța apreciază că soarta actelor îndeplinite cu depășirea puterilor primite sau în lipsa unui mandat se încadrează în teoria mandatului aparent, aplicație a teoriei aparenței în drept, care se bazează pe ideea că, dacă un terț, în baza unei credințe eronate, îndeplinește un act cu o persoană care nu avea dreptul sau puterea să-l îndeplinească, aparența astfel creată permite recunoașterea validității și opozabilității actului respectiv. Condițiile pentru a se aplica o astfel de teorie sunt îndeplinite și în această speță întrucât:

1. Aparența de mandat există, în condițiile în care soțul administratorului a semnat și aplicat ștampila societății debitoare pe actele încheiate,

2. Credința legitimă a intimatei cu privire la calitatea de reprezentant a semnatarului rezultă tot din aspectele învederate la pct.1;

3. Prejudiciul iminent care ar fi suferit de către creditoare, în eventualitatea în care nu s-ar da efecte aparenței, rezultă din livrarea produselor facturate și neachitate de către . SRL;

4. Imputabilitatea aparenței create mandantului, care a făcut să fie credibilă existența mandatului și a contribuit la crearea și menținerea acestei aparențe.

Contractul în cauză are o cauză valabilă și licită deoarece, potrivit art. 966 - 968 C. civ., existența unei cauze valabile și licite a convențiilor este prezumată. Sarcina probei revine părții care susține inexistența sau nevalabilitatea cauzei, această dovadă urmând a fi făcută prin referire la scopul imediat și mediat al încheierii respectivei convenții.

Cu toate acestea instanța reține că, în speță, creditoarea a emis facturi fiscale în intervalul de timp 30.09.2008 – 31.05.2011, la care a calculat penalități de întârziere în cuantum de 302 413,66 lei, deși contractul a fost încheiat pentru un an 28.10.2008 – 28.10.2009, părțile neprelungind în mod expres efectele acestuia. Faptul livrării de produse debitoarei ulterior datei expirării datei contractului nu înlătură în principiu obligația achitării contravalorii acestora, în condițiile în care existența unor raporturi juridice între părți cu caracter obligațional, pot rezulta și din alte împrejurări decât un contract încheiat în scris între părți. Astfel, debitoarea nu a contestat nici un moment împrejurarea că aceste produse nu i-au fost livrate, mai mult a semnat un angajament de plată în data se 22.03.2013, cu privire la suma de_,54 lei. Situația diferă în ceea ce privește penalitățile de întârziere, care, astfel cum rezultă din anexa depusă la f. 68, au fost calculate și cu privire la facturi emise după data expirării contractului – 28.10.2009. Instanța apreciază că aceste penalități de întârziere au fost calculate fără temei legal, neavând la baza acordul expres al reprezentantului debitoarei.

Totodată, instanța reține că dreptul material la acțiune cu privire la o parte din facturile fiscale în baza cărora creditoarea și-a întemeiat cererea de chemare în judecată este prescris, în condițiile în care angajamentul debitoarei . SRL prin care a recunoscut datoria în cuantum de 56 044,54 lei a intervenit la data de 22.03.2013. Aceasta este situația facturilor nr. 154/30.09.2008,_/31.10.2008,_/31.11.2008,_/31.12.2008,_/31.01.2009,_/28.02.2009,_/31.03.2009,_/30.01.2009,_/31.05.2009,_/30.06.2009,_/30.06.2009,_/31.07.2009,_/31.08.2009,_/31.08.2009,_/30.09.2009,_/31.10.2009,_/30.11.2009,_/31.12.2009,_/31.01.2010 în valoare totală de_,63. De asemenea, o parte din penalitățile de întârziere calculate cu privire la facturile emise în baza contractului nr. 98/28.10.2008, f. 7-8 sunt prescrise, având în vedere că pentru fiecare zi de întârzierea curge un nou termen de prescripție.

Prin urmare, atât timp cât procedura reglementată de Legea nr. 85/2006 nu reprezintă un mijloc de recuperare a unui debit ci este o procedură specială care se aplică numai în momentul în care respectivul debit nu s-a putut recupera pe căile reglementate de dreptul comun, în cauză, în lipsa unei creanțe certe, nu se justifică începerea procedurii insolvenței, motiv pentru care cererea introductivă urmează a fi respinsă. Cum aspectul certitudinii creanței nu s-a confirmat, instanța consideră că în cadrul acestei proceduri execuționale colective nu se poate realiza o analiză aprofundată, constatând în incertitudinea cuantumului debitului, a penalităților de întârziere.

Prin urmare, in lipsa unei creanțe certe, ca una din condițiile obligatorii declanșării procedurii Legii nr. 85/2006, în condițiile art. 662 alin. 2 din Codul Civil cererea introductivă a fost respinsă. Totodată, reținând alte considerente decât cele expuse în fața instanței, a fost respinsă ca neîntemeiată și contestația formulată de către debitoare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea solicitând

schimbarea în tot a hotărârii apelate și, pe cale de consecință, să se dispună deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei ., pentru creanța neachitată reprezentată de:

-56.044,54 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale neachitate:

-180.474,30 lei, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere, calculate de la data scadenței facturilor fiscale neachitate emise în perioada 28.10._09 în baza Contractului nr. 098/28.10.2008 și până la data introducerii apelului în conformitate cu Art. 478 alin. (5) Cod Proc. Civ.:

- Penalități de întârziere pentru facturile fiscale neachitate emise în perioada 28.10._09 în baza Contractului nr. 098/28.10.2008. calculate de la data introducerii prezentei cereri și în continuare până la deschiderea procedurii de insolvență; cu cheltuieli de judecată.

In motivarea apelului s-a arătat cu privire la primul capăt de cerere, respectiv obligarea debitoarei la plata sumei de 56.044,54 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale neachitate, că această creanță este certă, certitudinea creanței rezultă din însăși recunoașterea acesteia de către debitoare, prin însușirea expresă a valorii creanței, înscrisă în cuprinsul facturilor fiscale emise de către apelanta în perioada 30.09._11.

În speță, creanța principală, reprezentată de contravaloarea facturilor fiscale neachitate în cuantum de 56.044,54 lei. este însușită, recunoscută și acceptată la plată de către debitoare, prin semnarea facturilor fiscale, precum și a bonurilor de combustibil aferente fiecărei alimentări în parte.

Astfel, contravaloarea facturilor fiscale neachitate este acceptată în mod expres, prin semnarea acestora de către reprezentantul legal al debitoarei, precum și prin semnarea bonurilor de combustibil aferente fiecărei alimentări în parte.

Facturile acceptate constituie dovada faptului că ..M. SRL și-a îndeplinit toate obligațiile derivate din raporturile comerciale. întocmai după cum acestea au fost asumate prin Contractul nr. 098/28.10.2008.

In consecință, creanța sa îndeplinește condițiile prevăzute de Legea 85/2006, precum și cele ale art. 46 Cod comercial, potrivit căruia „obligațiunile comerciale" se probează, printre altele, și cu facturi acceptate la plată.

Mai mult decât atât, la data de 22.03.2013 debitoarea . SRL, prin reprezentantul său legal, a agreat semnarea unui angajament de plată prin care se obliga la achitarea eșalonată a întregului debit restant, în cuantum de 56.044,54 lei, pe o perioadă de aproximativ 2 ani de zile, prin plata lunară a sumei de 2.500 lei, însă debitoarea nu a înțeles ulterior să-și respecte angajamentul de plată asumat!

De asemenea, învederează instanței de judecată faptul că debitoarea nu a contestat niciodată certitudinea debitului datorat, însă refuză cu rea-credință ori se află în imposibilitate de plată să-și onoreze obligațiile comerciale!

Creanța este lichidă. Conform dispozițiilor art. 662. alin. 3, C. Proc. Civ., "Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat".

Lichiditatea creanței sale rezultă din valoarea facturilor fiscale neachitate, emise în mod legal de către apelanta în perioada mai sus menționată.

Suma de 56.044,54 lei reprezintă contravaloarea facturilor fiscale neachitate, al căror cuantum este recunoscut de către debitoare, prin semnarea acestora, a bonurilor de combustibil aferente fiecărei alimentări în parte, precum șl a unui angajament de plată!

Creanța este exigibilă - "dacă obligația debitorului este ajunsă la scadentă", conform art. 662. alin. 4, C. Proc. Civ.

Conform art. 4.2. din Contractul nr. 098/28.10.2008, ..Termenul de plată este de 5 - 10 zile de la data facturării".

Facturile fiscale fiind emise în perioada 30.09._11, scadența acestora a intervenit astfel 10 de zile mai târziu, corespunzător perioadei 10.10._11.

Astfel, întreaga creanță a societății apelante a devenit exigibilă la data de 10.06.2011.

Pe cale de consecință, scadența tuturor facturilor fiscale în cauză a fost depășită cu mai mult de 700 de zile (de la data scadenței ultimei facturi fiscale emisă, respectiv 10.06.2011, și până la data de 16.05.2013), astfel încât creanța pe care o deține împotriva debitoarei este exigibilă și neachitată.

Referitor la capătul accesoriu al prezentei acțiuni, privind obligarea debitoarei la plata sumei de 313.423,18 lei, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere calculate de la data scadenței facturilor fiscale până la data introducerii prezentei cereri și în continuare până la deschiderea procedurii de insolvență, apreciază cererea justificată de următoarele argumente:

Conform cap. IV Termen de plată, art. 4.3. din Contractul nr. 098/28.10.2008: „In cazul in care beneficiarul nu-și respectă termenul scadent de plată asumat, va datora penalități de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la valoarea obligațiilor neachitate. Penalitățile curg până la achitarea integrală a debitului, acestea putând depăși cuantumul debitului".

Facturile acceptate la plată au angajamentul juridic asumat prin puterea Contractului încheiat între părți, astfel încât, pentru întârzierea la plată, debitoarea datorează penalități de întârziere la plată, conform clauzelor contractuale mai sus menționate.

Din moment ce facturile fiscale neachitate au fost recunoscute și acceptate la plată de către debitoare, atât prin semnarea și ștampilarea Contractului nr. 098/28.10.2008, semnarea facturilor fiscale emise în mod legal de către apelanta, precum și a bonurilor de combustibil aferente fiecărei alimentări în parte, cât și prin semnarea și ștampilarea angajamentului de plată asumat de către debitoare la data de 22.03.2013, accesorile ce reprezintă penalități de întârziere se raportează la debitul principal, dovedindu-se astfel certitudinea creanței sale, reprezentantă de contravaloarea penalităților de întârziere.

Ca atare, . SRL datorează penalități de întârziere în cuantum de 313.423,18 lei, calculate de la dala scadenței facturilor fiscale până la data introducerii prezentei cereri și penalități de întârziere calculate în continuare până la deschiderea procedurii de insolvență (modul de calcul al penalităților de întârziere este anexat prezentei cereri).

Pe cale de consecință, debitoarea . TRANS SRL datorează conform Contractului nr.098/28.10.2008 și în baza art. 1082 Cod civil care prevede că „Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese, sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea - credință din partea-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din cauză străină, care nu-i poate fi imputată.", penalități de întârziere în cuantum total de 313.423,18 lei, la care se adaugă penalitățile de întârziere calculate de la data introducerii prezentei cereri și până la data deschiderii procedurii de insolvență."

Cu privire la prescripția dreptului la acțiune la data de 22.03.2013 debitoarea, prin reprezentantul său legal, în persoana d-lui P. P., în calitate de Administrator, a agreat, prin semnare și ștampilare, un Angajament de Plată în favoarea subscrisei ..M. SRL, prin care debitoarea se obliga la achitarea, în mod eșalonat, către apelanta, a întregului debit în cuantum de 56.044,54 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale neachitate emise în perioada 30.09._11 în baza Contractului de vânzare - cumpărare nr. 98/28.10.2008!

Astfel, în conformitate cu prevederile Codului Civil, respectiv Cartea VI - Despre prescripția extinctivă, decădere și calculul termenelor, Titlul I - Prescripția extinctivă, Capitolul III - Cursul prescripției extinctive. Secțiunea 3 - întreruperea prescripției extinctive, Art. 2.537 Cazurile de întrerupere a prescripției,

„Prescripția se întrerupe:

1. printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția;" și coroborat cu prevederile Art. 2.538 din același act normativ, respectiv

A.. (1) „Recunoașterea se poate face unilateral sau convențional și poate fi expresă sau tacită." A.. (2) „Când recunoașterea este tacită, ea trebuie să rezulte fără echivoc din manifestări care să ateste existența dreptului celui împotriva căruia curge prescripția. Constituie acte de recunoaștere tacită plata parțială a datoriei, achitarea, în tot sau în parte, a dobânzilor sau penalităților, solicitarea unui termen de plată și alte asemenea."

Astfel, conform dispozițiilor legale mai sus amintite, prin recunoașterea de către debitoare la data de 22.03.2013 a întregului debit datorat subscrisei, prin semnarea și ștampilarea unui Angajament de plată prin care debitoarea . SRL a solicitat subscrisei eșalonarea la plată a datoriei sale. prescripția dreptului material la acțiune invocată de către debitoare în contestația sa a fost întreruptă, termenul de prescripție a întregii creanțe a subscrisei începând să curgă din nou de la data de 22.03.2013.

Ca atare, solicită instanței de judecată să constate faptul că întreaga creanță a subscrisei solicitată în cuprinsul cererii inițiale formulată în prezentul dosar, privind deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei . SRL era, la data înregistrării cererii, neprescrisă, aflându-se astfel în interiorul termenului prevăzut de Art. 2.517, Cod. Civil și, pe cale de consecință, solicită respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune al subscrisei, invocat de către debitoare, ca neîntemeiat.

De asemenea, solicită instanței să constate faptul că, atât valoarea individuală a debitului principal în cuantum de 56.044,54 lei datorat de către debitoare subscrisei, cât și cea cumulată a debitului principal și a penalităților de întârziere datorate de către debitoare subscrisei, în cuantum total de 358.458,20 lei la data de prezentei ( valoare cumulată pe care apelanta apreciem că instanța de judecată trebuie să o ia în considerare în raport cu pragul minim prevăzut de de Art. 3, alin. (12) din Legea 85/2006), depășesc pragul minim de admisibilitate a unei cereri privind deschidere procedurii de insolvență împotriva unui debitor, în valoare de 45.000 lei."

Cu privire la primul element de care este condiționată admisibilitatea unei cereri de deschiderea a procedurii de insolvență împotriva unui debitor, și anume deținerea împotriva acestuia de către creditor a unei creanțe certe, lichide și exigibile, instanța de judecată a menționat în motivare:

"Mai rezultă faptul că pentru deschiderea procedurii de insolvență, la cererea creditorului, mai este necesar îndeplinirea și a următoarelor condiții ce privesc creanța creditorului și a căror dovedire este sarcina creditorului conform art. 1169 din C.Civ.:

-creanța creditorului să aibă o valoare egală ori mai mare de 45.000 lei.

-creditorul să aibă o creanță certă, lichidă și exigibilă.

-creanța să fie exigibilă de mai mult de 90 de zile de la scadență.

In ceea ce privește condițiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească o creanță, instanța consideră că cererea formulată de creditoare este nejustificată. în cauză, existența creanței reclamate este discutabilă din punct de vedere juridic, astfel că sumele înscrise în documentele creditoarei nu 1eprezintă o creanță certă, lichidă si exigibilă în sensul art. 662 Cod Procedură Civilă",

Însă omite să arate în continuarea acestei afirmații și argumentarea acestor considerente.

Astfel, privitor la calitatea de reprezentant legal a d-lui P. P.. semnatarul tuturor documentelor ce atestă deținerea de către apelanta a unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva debitoarei . SRL. instanța s-a pronunțat în sensul atribuirii acestuia a calității de Mandatar al societății debitoare, capabil astfel să angajeze pe deplin răspunderea comercială și patrimonială a debitoarei în relația acesteia cu terții, în speța de față cu apelanta ..M.SRL. în acest sens, toate înscrisurile depuse de către apelanta la dosarul prezentei cauze, în susținerea cererii de deschidere a procedurii de insolvență împotriva debitoarei . SRL și-au păstrat validitatea juridică, producând efecte în consecință!

În mod eronat, în opinia apelantei, instanța de judecată a considerat creanța deținută de către societatea apelantă împotriva debitoarei . SRL ca fiind parțial prescrisă. deși acest aspect, invocat de către debitoare, fusese deja anterior contraargumentat de către apelanta în cuprinsul răspunsului formulat la întâmpinarea acesteia.

După cum apelanta a arătat în cuprinsul răspunsului formulat la întâmpinarea debitoarei . SRL și a reiterat și ulterior în cuprinsul apelului:

"(...) Astfel, în conformitate cu prevederile Codului Civil, respectiv Cartea VI - Despre prescripția extinctivă, decădere și calculul termenelor. Titlul 1 - Prescripția extinctivă, Capitolul UI - Cursul prescripției extinctive. Secțiunea 3 - întreruperea prescripției extinctive, Art. 2.537 Cazurile de întrerupere a prescripției,

„Prescripția se întrerupe:

2. printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția:"

și coroborat cu prevederile Art. 2.538 din același act normativ, respectiv

Astfel, conform dispozițiilor legale mai sus amintite, prin recunoașterea de către debitoare la data de 22.03.2013 a întregului debit datorat apelantei, prin semnarea și ștampilarea unui Angajament de plată prin care debitoarea . SRL a solicitat subscrisei eșalonarea la plată a datoriei sale. prescripția dreptului material la acțiune invocată de către debitoare în contestația sa a fost întreruptă, termenul de prescripție a întregii creanțe a subscrisei începând să curgă din nou de la data de 22.03.2013!

De asemenea, solicită instanței să constate faptul că, atât valoarea individuală a debitului principal în cuantum de 56.044,54 lei datorat de către debitoare subscrisei, cât și cea cumulată a debitului principal și a penalităților de întârziere datorate de către debitoare subscrisei, în cuantum total de 358.458,20 lei la data de prezentei (valoare cumulată pe care apelanta apreciem că instanța de judecată trebuie să o ia în considerare în raport cu pragul minim prevăzut de Art. 3, alin. (12) din Legea 85/2006), depășesc pragul minim de admisibilitate a unei cereri privind deschidere procedurii de insolvență împotriva unui debitor, în valoare de 45.000 lei.",

Aspecte ce dovedesc, fără echivoc, faptul că termenul de prescripție al creanței deținută de către societatea apelantă împotriva debitoarei . SRL a fost întrerupt prin urmarea de către această societate a unui Angajament de plată la data de 22.03.2013: Faptul că acest Angajament de plată a fost agreat de către debitoare la data de 22.03.2013, ulterior împlinirii termenului de prescripție pentru o parte din facturile fiscale neachitate de către debitoare, nu are desigur un efect în sensul rămânerii ca prescrise a respectivelor facturi fiscale, așa după cum a concluzionat instanța de judecată în cuprinsul sentinței anterior amintite, neexistând nicio prevedere ală în acest sens. Ba din contră, tocmai acesta este sensul dat de către legiuitor prevederilor legale mai sus amintite privind întreruperea prescripției dreptului material la acțiune, și anume acela al întreruperii termenului de prescripție pentru o creanță prescrisă, indiferent de data la care a intervenit întreruperea și începerea, de la data respectivă, a curgerii unui nou termen de prescripție.

În acest sens, solicită instanței de judecată să constate faptul că întreaga creanță deținută de către societatea apelantă împotriva debitoarei . SRL, în cuantum de 56.044,54 Ici, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise în perioada 30.09._11, este în momentul de față neprescrisă!

În finalul dispozitivului Sentinței Civile nr. 955/1 1.03.2014 instanța de judecată mai consemnează:

"Prin urmare, atât timp cât procedura reglementată de Legea nr. 85/2006 nu reprezintă un mijloc de recuperare a unui debit, ci este o procedură specială care se aplică numai în momentul în care respectivul debit nu s-a putut recupera pe căile pe căile reglementate de dreptul comun, în cauză, în lipsa unei creanțe certe, nu se justifică începerea procedurii in solventei, motiv pentru care cererea introductivă urmează a fi respinsă. Cum aspectul certitudinii creanței nu s-a confirmat, instanța consideră că în cadrul acestei proceduri execuționale colective nu se poate realiza o analiză aprofundată, constând în incertitudinea cuantumului debitului, a penalităților de întârziere.

Prin urmare, în lipsa unei creanțe certe, ca una din condițiile obligatorii declanșării procedurii Legii nr. 85/2006, în condițiile art. 662 alin. 2 din Codul Civil, cererea introductivă urmează a fi respinsă".

Cu privire la cele mai sus precizate de către instanța de judecată, ține să sublinieze faptul că instanța de judecată a apreciat aceste aspecte în mod complet subiectiv, fără a exista absolut niciun temei legal în baza căruia o astfel de considerare ar putea fi emisă.

Astfel, nicăieri în cuprinsul Legii nr. 85/2006 nu se face vreo referire la faptul că această lege este aplicabilă doar în cazurile debitorilor în privința cărora nu s-a reușit recuperarea creanțelor deținute de către creditori pe căile reglementate de dreptul comun, fiind delimitate în mod foarte clar condițiile în care un creditor poate formula o cerere de deschidere a procedurii de insolvență împotriva unui debitor, precum și condițiile de admisibilitate a unei astfel de cereri.

Mai mult decât atât, apelanta apreciază faptul că Legea nr. 85/2006 reprezintă „un mijloc de recuperare a unui debit" deținut de către unul sau mai mulți creditori împotriva unuia sau a mai multor debitori, existând multiple posibilități prevăzute de această lege privind recuperarea de sume de la debitor(i) și distribuirea ulterioară a acestora către diferiții creditori, în ordinea rangurilor de preferință, fie în cadrul procedurii de reorganizare judiciară, fie în cadrul procedurii simplificate faliment.

Pe cale de consecință, vizavi de cele considerate de către instanța de judecată în dispozitivul sentinței Civile nr. 955/11.03.2014, apelanta ..M. SRL apreciază faptul că hotărârea pronunțată de către instanța de judecată privind respingerea cererii de chemare în judecată prin are apelanta a solicitat deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei . SRL a fost dată fără aplicarea prevederilor legale privind prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune, în speță condițiile și efectele întreruperii acesteia, precum și a celor privind temeinicia și dreptul apelantei de a formula împotriva debitoarei . SRL o cerere de deschidere a procedurii de insolvență împotriva acesteia, instanța apreciind că apelanta ar fi trebuit să întreprindă cu totul alte acțiuni judiciare, fundamentate pe aIte prevederi legislative, în vederea recuperării creanței datorate de către debitoare.

Totodată, consideră că instanța de judecată a manifestat o atitudine inexplicabil de pasivă vizavi de pronunțarea asupra celui de-al doilea element esențial privind admisibilitatea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței împotriva unei societăți debitoare, și anume prezumata stare de vădită solvabilitate a acesteia, după cum ea însăși, instanța de judecată, a consemnat în cuprinsul Sentinței civile nr. 955/11.03.2014:

Rezultă, din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale, că aplicarea procedurii insolvenței reglementate de Legea nr. 85/2006 este supusă îndeplinirii a două condiții ce privesc persoana debitorului:

- debitorul să aibă calitatea de: societate comercială, societate cooperatistă, organizație cooperatistă, societatea agricolă, grup de interes economic sau de altă persoană juridică de drept privai ce desfășoară și activități economice ori să aibă calitatea de: comerciant -

persoană fizică ce acționează individual, asociație familială.

- debitorul să se afle în stare de insolvență sau insolvență să fie iminentă. "

Astfel, din lecturarea întregii Sentințe Civile nr. 955/11.03.2014 se poate constata faptul că instanța de judecată nu s-a pronunțat nicăieri în cuprinsul acesteia pe seama văditei stări de insolvabilitate a debitoarei . SRL, cu toate că acest aspect a fost des amintit și îndelung disputat în cuprinsul cererilor și înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, atât de către apelanta ..M. SRL, cât și de către debitoarea . SRL!

În drept, își întemeiază cerere pe dispozițiile Legii 85/2006, art. 466 alin. (1), art. 478 alin. (5), art. 662. alin. (3) și (4) C. Proc. Civ.. art. 1.082. 2.537 și 2.538 Cod Civil.

Intimata debitoare . SRL a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității apelului și excepția netimbrării apelului, excepții pe care intimata, in ședința publică din 18.12.2014 nu le-a mai susținut.

Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și in raport de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Curtea reține că pentru deschiderea procedurii de insolvență, la cererea creditorului, este necesar îndeplinirea următoarelor condiții ce privește creanța creditorului:

- creanța creditorului să aibă o valoare egală ori mai mare de 45.000 lei.

- creditorul să aibă o creanță certă, lichidă și exigibilă.

- creanța să fie exigibilă de mai mult de 90 de zile de la scadență.

In cauza de față Curtea constată că apelanta creditoare a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei pentru creanța reprezentată de 56.044,54 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale neachitate, 313.423,18 lei reprezentând contravaloare penalități de întârziere calculate de la data scadenței facturilor fiscale și până la data introducerii cererii de deschidere a procedurii, penalități de întârziere de la data introducerii cererii și in continuare până la deschiderea procedurii.

In ceea ce privește debitul principal in cuantum de 56.044,54 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale emise de creditoare și neachitate de către debitoare, Curtea reține că in mod corect a constatat prima instanță a intervenit pentru facturile fiscale scadente până la data de 15.02.2010. Astfel, angajamentul de plată semnat de debitoare prin care recunoștea debitul in cuantum de 56.044,54 lei a fost emis la data de 22.03.2013 și el nu valorează o întrerupere a prescripției dreptului material la acțiune astfel cum susține apelanta creditoare pentru facturile care erau prescrise la acea dată, respectiv pentru cele scadente până la data de 15.02.2010.

In acest sens Curtea reține că pentru a opera întreruperea termenului de prescripție, recunoașterea trebuie să aibă loc in cursul termenului de prescripție și nu după împlinirea acestuia. Prin urmare, recunoașterea debitului prin angajamentul de plată semnat de debitoare are ca efect întreruperea prescripției doar pentru facturile scadente după data de 22.03.2010, iar aceste facturi pentru care nu a intervenit prescripția au o valoare totală de 32.786,90 lei, sumă aflată sub nivelul valorii prag reglementate de art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006.

Referitor la penalitățile de întârziere calculate de creditoare Curtea reține că cele aferente facturilor prescrise sunt și ele prescrise, iar in ceea ce privește penalitățile calculate pentru facturile fiscale emise in afara perioadei contractuale, in mod corect a reținut prima instanță faptul că aceste nu sunt datorate in lipsa unui angajament in acest sens din partea debitoarei și prin urmare nu au un caracter cert.

Cu privire la motivele de apel referitoare la starea de insolvabilitate de a debitoarei, Curtea nu le va mai analiza ca urmare a constatării faptului că suma solicitată de creditoare nu îndeplinește condițiile mai sus enunțate, creanța care este certă, lichidă și exigibilă fiind sub nivelul valorii prag pentru care se poate solicita deschiderea procedurii insolvenței. Mai mult, in aceste condiții, nici nu mai prezintă relevanță faptul că debitoare este/sau nu in stare vădită de insolvență, câtă vreme creanța creditoarei nu îndeplinește condițiile cerute de legea nr.85/2006 pentru a se putea cere deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.

Având in vedere aceste considerente, Curtea, in temeiul art.480 alin.1 C.pr.civ, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelanta creditoare ..M. SRL cu sediul în Voluntari, .. Stefănești), nr. 4, J. Ilfov, împotriva sentinței civile nr.955/11.03.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata debitoare . SRL cu sediul în Comuna D., ., J. Ilfov, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 decembrie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

A. C. C. M.

GREFIER

I. L. P.

Red. Jud. A.C/Tehnored.A.C/ I.N.

4 ex./16.01.2015

…………………..

Tribunalul Ilfov

Judecător -sindic: R. N.

← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea...		Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... →

Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1278/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1278/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI