Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 105/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 105/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 1216/98/2013/a1
Dosar nr._ (Număr intern 3367/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 105/2014
Ședința publică de la 11 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E.-S. R.
Judecător P. P.
Grefier E.-R. L.
***************
Pe rol judecarea apelului formulat de reclamanta creditoare reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA împotriva sentinței civile nr.2261 F din 30.08.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. P. și intimata debitoare . prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ B. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata pârâtă personal, care se legitimează cu C.I. . nr._ eliberată de SPCLEP Slobozia în data de 08.08.2012, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că în cauză apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.
Având cuvântul pe alte cereri, probatorii, intimata susține că nu are alte cereri de formulat.
Intimata pârâtă, personal, solicită respingerea apelului ca nefondat.
Curtea, nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița –Secția Civilă sub nr._, creditoarea DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA, a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului P. P., în baza art.138 lit. d) din Legea nr.85/2006, solicitând obligarea acestuia la acoperirea pasivului debitoarei ..
Prin sentința civilă nr.2261/F/30.08.2013 tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul - sindic a reținut că în raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, lichidatorul judiciar a stabilit că pârâtul a răspuns notificărilor sale și i-a pus la dispoziție actele contabile, iar cauzele apariției stării de insolvență au fost scăderea bruscă a achiziției de fier vechi și o dată cu aceasta și scăderea veniturilor și creșterea concurenței, activitatea desfășurându-se în mediul rural.
Fapta prevăzută la art.138 lit.d) și invocată de reclamantă nu este aptă prin ea însăși să provoace o stare de insolvență, neputându-se stabili o relație de necesitate între această faptă și insolvență.
În aceste condiții, îi revenea reclamantei sarcina de a dovedi atât fapta, cât și că această faptă a produs insolvența.
Art. 138 lit. d) nu instituie o prezumție a vinovăției și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și insolvență, ci doar limitează faptele ilicite, cerând însă expres condiția existenței raportului de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență.
Așadar, în ceea ce privește existența faptei ilicite, instanța a apreciat că nu s-a dovedit că administratorul a ținut o contabilitate fictivă sau neconformă cu legea. Faptul că acesta nu a predat documentele contabile organelor financiare nu poate crea, în lipsa altor probe, prezumția ținerii contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale, reclamanta fiind obligată să-și probeze susținerile, mai ales în condițiile în care lichidatorul a menționat că lui i s-au predat actele prevăzute de art.28 din legea nr.85/2006. Prezumțiile nu înlocuiesc nici probele, nici sarcina probei, având doar un caracter complementar și subsidiar.
Față de considerentele de mai sus, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, creditoarea DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA, acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă sub același nr. unic_ .
În motivarea apelului creditoarea a arătat că instanța de fond nu a analizat probele ce le-a depus la dosar, respectiv raportul de inspecție fiscală nr.359 din 07.05.2013 al Activității de Inspecție Fiscală Ialomița, raport ce constituie mijloc de probă conform art.2331 din Codul de procedură fiscală.
Așadar, proba faptelor a fost făcută cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, necombătute de către pârât, iar legătură de cauzalitate dintre faptele săvârșite de acesta și ajungerea debitoarei în insolventa rezultă indubitabil din faptul că prejudiciul a fost cauzat de săvârșirea acestor fapte constatate prin actele de control, organele de inspecție stabilind și cuantumul creanței cu care AJFP Ialomița s-a înscris la masa credală.
Prin raportul de inspecție fiscala nr.359/07.05.2013 a fost finalizată inspecția fiscală la societate, iar la Cap.V din actul de control se menționează expres faptul că societatea nu a pus la dispoziția organelor de control documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate.
A susținut apelanta că împrejurarea potrivit căreia debitoarea nu deține bunuri, care să poată fi valorificate pentru acoperirea creanțele creditorilor, denotă prejudicierea acestora, deoarece scopul în sine al acțiunii de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere este acoperirea creanțelor rămase neachitate prin procedura lichidării.
Din formularea tezei finale a art.138 alin.1 rezultă că simplul fapt al constatării uneia dintre faptele enumerate expres si limitativ de art.138 din legea nr.85/2006 este necesar și suficient pentru a atrage răspunderea membrilor organelor de conducere, fără a mai fi nevoie de proba condițiilor pentru răspunderea delictuală. Rezidă din aceasta intenția legiuitorului de a oferi creditorilor încă o modalitate procedurală de recuperare a creanțelor prin atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere.
Referitor la temeiul de drept invocat, art.138 lit.d), apelanta a precizat că intimatul-pârât, în calitate de administrator statutar, nu a pus la dispoziția organelor de inspecție fiscală documentele contabile prevăzute de art.20 din Legea nr.82/1991 (documentele primare ce stau la baza înregistrării în contabilitate, registrul jurnal, registrul inventar și cartea mare), aspect ce generează ipoteza inexistenței acestor documente, ascunderii lor sau distrugerii acestora.
Din considerentul arătat se poate constata că intimatul-pârât nu a urmărit ținerea contabilității în conformitate cu legea, iar nedepunerea evidențelor contabile pe perioada anterioară deschiderii procedurii are drept rezultat ascunderea modului în care au fost folosite bunurile societății, făcându-se imposibilă verificarea modalității de înregistrare a operațiunilor contabile, încălcându-se astfel dispozițiile art. 27 alin. 1 din legea nr.82/1991 raportat la art. 196 alin.1 și art.73 alin.1 din Legea nr.31/1990.
Nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la organizarea contabilității nu are drept consecință doar o simplă neglijentă sau necunoașterea legii, ci induce ideea de intenție de fraudă la lege în scopul de a se sustrage controlului autorităților statului precum și de a ascunde patrimoniul debitoarei de creditorii urmăritori.
A mai susținut apelanta că lichidatorul judiciar, deși menționează că i-au fost puse la dispoziție actele contabile, nu a efectuat o analiză a activității comerciale, activitate generatoare de prejudicii și care a avut drept efect ajungerea societății în stare de încetare de plăti.
În aceste condiții, sunt îndeplinite dispozițiile art.138 lit. d) din legea nr.85/2005 în sensul că debitoarea, prin pârât, a ținut o contabilitate fictivă neconformă cu legea sau nu a ținut contabilitatea conform legii.
Față de motivele invocate, apelanta-creditoare a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.
În drept, apelanta a invocat dispozițiile art.8 și art.12 din Legea nr.85/2006, art.466, art.470 Noul Cod de Procedură Civilă.
În cauză, intimatul – pârât nu a formulat întâmpinare.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulare, Curtea constată că apelul este nefundat pentru următoarele considerente:
Apelanta-creditoare a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a intimatului–pârât P. P. întemeiată pe dispozițiile articolului 138 alineat 1 litera d) din legea nr.85/2006, astfel cum rezultă din cererea formulată de aceasta.
Curtea apreciază că dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 instituie răspunderea civilă delictuală a membrilor organelor de conducere ale societății debitoare. Pentru antrenarea acestei răspunderi este necesară proba elementelor cumulative prevăzute de art. 998–999 Cod civil. În plus, articolul 138 impune ca atragerea răspunderii să intervină în funcție de o calitate determinantă a persoanei fizice raportat la debitorul aflat în insolvență, pentru faptele anume prevăzute la literele a)-g), dar și în condițiile în care se dovedește legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a societății lichidate.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că dispozițiile art.138 din legea nr.85/2006 nu instituie nici o prezumție, nici măcar relativă, apelanta având obligația de a le proba în întregime și cumulativ, conform articolului 1169 Cod civil.
Față de cele arătate mai sus, Curtea va înlătura criticile formulate de apelanta-creditoare potrivit cărora simplul fapt al constatării uneia dintre faptele expres și limitativ enumerate de art.138 din legea nr.85/2006 este suficient pentru atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, fără a mai fi nevoie de proba condițiilor pentru răspunderea delictuală, aceste argumente fiind străine de caracterul delictual al răspunderii speciale a membrilor organelor de conducere.
În speță, doar condiția prejudiciului a fost dovedită, căci pasivul societății debitoare nu a fost acoperit în urma desfășurării procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006.
În ceea ce privește fapta, Curtea apreciază că aceasta trebuia să se circumscrie dispozițiilor art.138 alin.1 lit.d) din lege (ținerea unei contabilități fictive, neținerea contabilității în conformitate cu legea sau dispariția unor documente contabile), aceasta fiind limita învestirii instanței de fond de către apelantă.
Apelanta nu a dovedit, nici în fond și nici în apel, săvârșirea unor asemenea fapte de către intimatul-pârât. Calitatea acestuia de administrator al debitoarei nu poate duce la concluzia că a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 din lege, pentru a se putea atrage răspunderea patrimonială, în lipsa unor probe certe.
Susținerile apelantei potrivit cărora instanța de fond nu a analizat toate probele depuse la dosar, respectiv raportul de inspecție fiscală nr.359/07.05.2013, sunt nefondate. Aceasta deoarece, din considerentele sentinței atacate rezultă că instanța a analizat în întregime actele și lucrările dosarului, neînlăturând de la această analiză nici un înscris al cauzei. Împrejurarea că judecătorul-sindic nu a făcut vorbire în mod expres despre respectivul raport sau faptul că nu i-a dat valoarea probantă dorită de apelanta-reclamantă nu echivalează cu o neanalizare a probei.
În ceea ce privește faptele enumerate expres și limitativ de textul de lege invocat (ținerea unei contabilități fictive, neținerea contabilității în conformitate cu legea sau dispariția unor documente contabile), Curtea constată că apelanta nu a dovedit, nici în apel și nici în fond, săvârșirea de către intimatul-pârât a vreuneia dintre ele.
Astfel, apelanta a invocat faptul că societatea debitoare nu a pus la dispoziția organelor de control documentele justificative care au stat la baza înregistrărilor în contabilitate. Această faptă însă nu se regăsește în ipotezele reglementate de art.138 lit.d) din legea insolvenței, iar concluziile trase de apelantă în sensul că acest aspect generează ipoteza inexistenței documentelor, ascunderii lor sau distrugerii acestora reprezintă o simplă prezumție, fără nicio probă certă în acest sens.
De altfel, lichidatorului judiciar i-au fost predate actele contabile ale debitoarei, iar acesta, în urma analizării lor, nu a constatat vreo încălcare a prevederilor art.138 lit.d) din legea nr.85/2005.
Nici împrejurarea că nu ar fi fost depuse toate raportările contabile la organele fiscale nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor dovezi certe. Raportul fiscal de inspecție întocmit de apelanta-creditoare, deși constituie mijloc de probă conform Codului de procedură fiscală, el nu reprezintă o probă certă a săvârșirii faptelor prevăzute de art.138 lit.d), căci nepredarea documentelor către organele de control fiscal nu este sinonimă cu ținerea unei contabilități fictive, cu neținerea contabilității în conformitate cu legea sau cu dispariția unor documente contabile.
De altfel, simplul fapt al neținerii contabilității potrivit legii nu conduce în mod automat la angajarea răspunderii patrimoniale reglementată de articolul 138, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. În speță nu s-a făcut dovada acestui raport de cauzalitate, existența lui nefiind prezumată, iar raportul fiscal invocat de apelantă nefăcând această probă.
Toate motivele de apel invocate de apelantă reprezintă afirmații întemeiate pe prezumții simple, fără nicio probă certă a săvârșirii faptelor prevăzute de art.138 lit. d) de către intimatul-pârât.
În concluzie, Curtea constată că apelanta-reclamantă nu a făcut decât dovada prejudiciului. În lipsa dovedirii săvârșirii faptelor prevăzute de art.138 lit.d), a raportului de cauzalitate între aceste fapte și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență, angajarea răspunderii patrimoniale în baza art.138 din legea nr.85/2006 nu poate fi antrenată.
Față de aceste considerente, Curtea constată că hotărârea apelată este legală și temeinică, fiind în concordanță atât cu probele administrare în cauză, cât și cu dispozițiile legale invocate, criticile formulate fiind fără temei.
Ca urmare, în baza art.480 alin.1 Noul Cod de procedură civilă Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de reclamanta creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA, cu sediul în Slobozia, ..14, J. IALOMIȚA, împotriva sentinței civile nr.2261 F din 30.08.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. P., cu domiciliul în comuna Andrășești, . nr.78, J. IALOMIȚA și intimata debitoare . prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ B. A., cu sediul în Slobozia, .. 66, ., J. IALOMIȚA, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 Februarie 2014.
Președinte, E.-S. R. | Judecător, P. P. | |
Grefier, E.-R. L. |
Red. Jud. ESR
24.03.2014
Tehnoredactat: A.A.
5 ex./25.03.2014
..03.2014
Tribunalul Ialomița - Secția Civilă
Jud. sindic: L. I. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
