Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 310/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 310/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 21889/3/2013/a1
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Decizia civilă nr. 310
Ședința publică de la 03 Martie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTEMIHAELA I. P.-B.
JUDECĂTORLILIANA C.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 a FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 7397 din 19.09.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul H. M. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul personal și asistat de avocat R. M. M. care depune la dosar împuternicirea avocațială nr._/2015, lipsă fiind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimatul, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de apel.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii apelate ca fiind temeinică și legală. Solicită a se avea în vedere faptul că în cauza de față nu au fost aduse argumente în susținerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a intimatului. Consideră că în mod legal instanța de fond a reținut că în privința faptelor prev. de art. 138 alin. 1 lit.d din Legea nr.85/2006, apelanta-reclamantă este cea care trebuie să își dovedească afirmațiile. Totodată solicită a se avea în vedere că legea specială nu instituie o prezumție cu privire la neținerea contabilității. De asemenea, solicită a se avea în vedere că din înscrisurile aflate din dosarul de fond reiese faptul că intimatul a creditat în mod constant societatea debitoare cu suma de 97.130,04 lei, astfel încât consideră că rezultă în mod evident că interesul intimatului nu a fost acela de a aduce debitoarea în stare de insolvență și nici să continue activitatea acesteia doar pentru interesul său personal. Solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii apelate ca fiind temeinică și legală pentru considerentele expuse pe larg prin întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civila nr. 7397 din 19.09.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ s-a respins cererea ca neintemeiata, formulata de reclamantul D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCUERSTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5 in contradictoriu cu paratul H. M. A. .
Pentrua pronunța acesta sentința, tribunalul a reținut ca pentru a putea fi angajata raspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale raspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si culpa.
Insa, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate in dispozitiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolventa.
Ca atare, aceasta forma de raspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o raspundere contractuala izvorata din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuala.
Totodata, nu sunt suficiente simple afirmatii pentru a opera angajarea raspunderii patrimoniale, deoarece partilor le revine, potrivit art.1169 C.civ., sarcina de a-si dovedi sustinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atraga in mod automat raspunderea membrilor organelor de conducere caci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestora, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Prin urmare, toate conditiile raspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperand nicio prezumtie de culpa.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în nerecuperarea/diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acestia le au față de debitor.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Fapta prevăzută la art.138 lit d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamantul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu ar fi ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lui în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamantul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București, in reprezentarea Administrației Sector 5 a Finanțelor Publice, solicitand admiterea apelului, schimbarea sentintei in sensul de a admite cererea formulata și de a obliga parata la plata datoriilor restante către creditorii debitoarei S.C. D. HM S.R.L, pentru urmatoarele motive de apel:.
Atâta timp cat declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse, conform obligației legale, la organul fiscal teritorial, rezulta clar ca nu a fost ținuta contabilitatea in conformitate cu legea, fiind îndeplinite cerințele art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
In conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 82/1991 republicata, "răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorului.".
Or, in cazul răspunderii contractuale, culpa paratului este prezumata potrivit art. 1082 cod civil raportat la art. 138 lit d) din Legea nr. 85/2006.
Prin rapoartele de activitate întocmite de lichidatorul judiciar rezulta ca paratul sus menționat nu a prezentat toate documentele prevăzute de art. 28 din legea insolventei, din care reiese concluzia ca in cauza nu au fost respectate dispozițiile art. 1 si art. 5 din Legea nr. 82/1991, republicata.
Potrivit principiilor dreptului civil, pentru a se solicita răspunderea civila a unei persoane este necesar sa se dovedească raportul de cauzalitate dintre fapta culpabila a persoanei respective si prejudiciul cauzat.
Din rapoartele lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a administratorului, constând in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății si prejudiciul cauzat statului prin neplata datoriilor către aceștia.
Creditorii au suferit un prejudiciu a cărei existenta certa este stabilita prin constatarea de către tribunal a faptului ca debitoarea S.C. D. HM S.R.L a ajuns in încetare de plați si ca impotriva acesteia a fost declanșata procedura falimentului.
Fiind tărâmul răspunderii civile contractuale culpa este prezumata potrivit art. 1082 Cod Civil, iar răspunderea trebuie apreciata in abstracte, cu mai multa rigurozitate, avandu-se in vedere ca s-a acționat in temeiul unui mandat comercial.
Acesta este raportul de cauzalitate intre fapta culpabila a administratorului, constând in nerespectarea si neaplicarea legii si prejudiciul adus statului prin . societății.
In cazul de fata, inacțiunea consta in nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația tinerii contabilității, in special, in nerespectarea prevederilor Legii nr. 82/1991, Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Din modul in care a fost conceput textul art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 rezulta ca simplul fapt ca acesta a dispus in interes personal continuarea unei activități care ducea in mod vădit societatea in încetare de plați este suficient pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale fără a mai fi nevoie de a proba elementele ce compun răspunderea civila obișnuita.
De asemenea, inacțiunea constând in nerespectarea dispozițiilor legale privind obligația tinerii contabilității este evidenta prin nedepunerea actelor contabile prevăzute la art. 28 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei. care echivalează cu o determinare a dispariției lor, conducând la concluzia ca s-a intenționat sa se ascundă modul in care au fost folosite bunurile societății, cat si disponibilitățile bănești ale societății debitoare.
Intimatul H. M. A. a solicitat respingerea apelului.
Asupra apelului:
Potrivit art. 138 lit.d din Legea nr.85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
Apelanta trebuia să probeze afirmațiile formulate, invocarea prevederilor art. 138 lit. d din lege nu atrage automat răspunderea administratorului deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora.
În ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 138 lit.d), nedepunerea actelor contabile menționate de apelanta nu echivalează cu sensul dat de legiuitor expresiei „ nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea”.
Pentru a se atrage răspunderea administratorului este necesar ca neținerea contabilității în conformitate cu legea, ceea ce înseamnă lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile, să fi avut drept consecință ajungerea debitoarei în starea de insolvență.
Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage în mod automat răspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestuia, numai pentru nedepunerea evidențelor contabile ori pentru neținerea contabilității, prevăzând posibilitatea atragerii răspunderii, numai după ce s-au produs dovezi în acest sens.
Răspunderea administratorului societății nu este de natură contractuală întemeiată pe mandat, cum eronat susține apelanta, care ar fi aplicabilă doar în raport cu societatea însăși, al cărui mandatar este administratorul.
Răspunderea sa este de natură delictuală și pentru a fi antrenată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate.
În consecință, pentru motivele reținute, Curtea va constata apelul nefondat și îl va respinge 480 alin.1 Noul C.pr.civ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 a FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 7397 din 19.09.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul H. M. A., domiciliat în București, ..2, ., ., sector 5.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 03.03.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
M. I. B.-P. L. C.
GREFIER,
F. D.
Red.Jud.MIBP, 23.03.2015
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Președinte: Judecator Sindic — P. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
