Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1115/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1115/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 17493/3/2014/a1
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1115/A/2015
Ședința publică din data de 25.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. G.
JUDECĂTOR: M. M.
GREFIER: S. I. S.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 2106 din 02.03.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât L. M. G..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că prin cererea de apel apelanta-reclamantă a solicitat administrarea de înscrisuri, fără indicarea acestora, astfel încât instanța de control judiciar să se poată pronunța asupra pertinenței și utilității acestora.
Reținând că s-a solicitat judecata în lipsă, Curtea constată cercetarea judecătorească încheiată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a VII a Civilă la data de 11 decembrie 2014 reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice a solicitat suportarea pasivului neacoperit al societății debitoare . SRL de către administratorul acesteia L. M. G., în conformitate cu dispozițiile art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006.
Prin sentința civilă nr.2106/2.03.2015, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București Secția a VII a Civilă a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut că din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul a fost administratorul debitoarei. În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.
S-a evidențiat de către judecătorul sindic că faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege. Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Instanța a constatat că cererea creditorului nu indică acele fapte, în concret, săvârșite de către administratorul L. M. G. nu indică prin ce înscrisuri din dosar probează aceste fapte.
Creditorul și-a întemeiat cererea împotriva pârâților pe dispozițiile art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
S-a motivat de către judecătorul sindic că în speță, reclamanta a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege. Calitatea pârâtului de asociat și administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea lui, în lipsa unor probe certe. De asemenea, răspunderea pârâtului nu se poate atrage dacă acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apelDirecția Generală Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii cererii.
În motivarea cererii sale apelanta a arătat că instanța a procedat la soluționarea cererii cu interpretarea greșită a legii. Se subliniază faptul că prin continuarea unei activități ineficiente reprezentanții debitoarei au încălcat dispozițiile art.27 care instituie obligativitatea acestora de a se adresa tribunalului cu cerere pentru a fi supusă dispozițiilor legii, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență. S-a evidențiat că formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr.85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art.138 lit.c apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea art.27.În opinia apelantei, fapta ilicită constă în omisiunea, inacțiunea, în neîndeplinirea unei activități, în speță în nerespectarea dispozițiilor legale menționate.
În drept au fost invocate dispozițiile art.466 și următoarele din Codul de procedură civilă, Legea nr.85/2006.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea apreciază nefondat apelul pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește fondul cererii, Curtea evidențiază că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.1357 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Apelanta a susținut prin cererea inițială aplicarea dispozițiilor art. 138 lit.c din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.
Pentru a atrage incidența dispozițiilor art.138 lit.c) din lege, apelanta ar fi trebuit să dovedească în concret că pârâtul a decis continuarea activității societății în interes personal, deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
În acest cadru, apelanta a declarat că pârâtul nu a recurs la posibilitatea declanșării procedurii insolvenței de la momentul constatării stării de insolvență, dar nu a demonstrat că acesta a continuat activitatea socială doar pentru satisfacerea unui interes personal.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, apelanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimatul-pârât a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între presupusa faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Simplele aserțiuni ale apelantei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 249 Cod procedură civilă, iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului pârât săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit.c din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art.480 C.proc.civ., va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, . nr. 13, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 2106 din 02.03.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât L. M. G., CNP_, cu domiciliul în A., ., ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. M. G. M. M.
GREFIER,
S. I. S.
Red. AMG/4 ex./01.07.2015
Jud. Fond P. N.
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 408/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
