Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 406/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 406/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 16251/3/2013/a1.1

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ

Dosar nr._ (Număr în format vechi 2921/2014)

DECIZIA CIVILĂ NR.406/A

Ședința publică de la 17 Martie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE E.-S. R.

Judecător P. P.

Grefier M. A. P.

********

Pe rol judecarea apelului formulat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.4738/09.05.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ /a1, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât C. L.-M..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul pârât Chitiță L. M. prin avocat D. Burticel, care depune împuternicire colectivă la dosar, lipsind apelanta-reclamantă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Curtea acordă cuvântul părții prezente pe excepția tardivității formulării cererii de apel, excepție invocată prin întâmpinare.

Intimatul pârât C. L.-M., prin apărător, solicită admiterea excepției tardivității formulării cererii de apel. În susținere arată că, după ce Curtea de Apel a respins ca inadmisibil recursul, reclamanta a înțeles să formuleze după un an de zile apel împotriva hotărârii pronunțate la data de 09.05.2014.

Curtea, deliberând asupra excepției tardivității formulării apelului, o respinge față de dispozițiile art.457 alin.3 NCPC, dispoziții potrivit cărora termenul de declarare a căii de atac prevăzută de lege începe să curgă de la data comunicării deciziei prin care s-a respins ca inadmisibil recursul. Se constată că reclamanta a formulat apelul în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, termen ce a început să curgă de la comunicarea deciziei prin care s-a respins ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege (cale de atac ce a fost indicată greșit în dispozitivul sentinței atacate).

La interpelarea instanței, intimatul-pârât arată că nu mai are alte cereri prealabile de formulat sau probe de solicitat.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente pe cererea de apel.

Intimatul pârât C. L.-M., prin apărător, solicită respingerea apelului ca nefondat întrucât nu există niciun element de legătură între pretinsa faptă ilicită și culpă. Învederează că și lichidatorul judiciar a apreciat că nu poate să formuleze cerere întemeiată pe art.138 din Legea nr.85/2006 întrucât nu sunt elemente concrete care să conducă la atragerea răspunderii.

Curtea închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Civilă sub nr._ /a1, reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului C. L.-M., în baza art.138 lit.c) din legea nr.85/2006 și obligarea acestuia la suportarea pasivului neacoperit al societății debitoare S.C. Kiros Product S.R.L.

Prin sentința civilă nr.4738/09.05.2014 tribunalul a respins această cerere ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul-sindic a reținut că invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu este de natură să atragă, în mod automat, răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.

Prin urmare, toate condițiile răspunderii reglementate de procedura insolvenței trebuie dovedite, neoperând nicio prezumție de culpă.

Reclamanta a invocat dispozițiile art.138 lit.c) din legea nr.85/2006, însă simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este în măsură a atrage aplicabilitatea dispozițiilor legale menționate, ci trebuia să se arate, în concret, care sunt faptele săvârșite de asociați ce au dus la insolvența debitoarei.

Ca atare, în lipsa unor dovezi concrete din care să rezulte în concret care sunt activitățile dispuse de asociați, modalitatea în care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp și nu în ultimul rând faptul că acestea ar fi produs starea de insolvență, nu s-a putut reține ca fiind dovedită fapta ilicită.

Instanța de fond a mai reținut că nu există legătură de cauzalitate între fapta pârâtului de a nu formula cererea în termenul prevăzut de art.27 din legea nr.85/2006 și starea de insolvență deoarece, astfel cum rezultă din dispozițiile menționate, starea de insolvență este anterioară faptei.

Pentru aceste motive tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă în baza art.138 lit.c) din legea insolvenței.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal (termen calculat potrivit prevederilor art.457 alin.3 Noul Cod de Procedură Civilă), reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE, acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă sub același nr. unic_ /a1.

În motivarea apelului reclamanta a arătat că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii. Astfel, a susținut apelanta că în cauză sunt incidente dispozițiile art.138 lit.c) din legea nr.85/2006 în sensul că reprezentanții debitoarei aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.

S-a arătat că intimatul-pârât a încălcat dispozițiile art.27 din legea insolvenței, dispoziții ce instituiau obligativitatea sa de a se adresa tribunalului cu cerere pentru deschiderea procedurii, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență. Intimatul-pârât avea obligația (iar nu opțiunea) formulării unei cereri întemeiată pe dispozițiile legii insolvenței, conform art.27, iar dispozițiile art.138 lit.c) apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art.27 din lege.

Apelanta a invocat faptul că mandatul administratorului este un mandat comercial, cu titlu oneros, astfel că intimatul-pârât răspunde și pentru culpa cea mai ușoară, nu numai pentru dol.

Legătura de cauzalitate între fapta ilicită a intimatului-pârât (managementul defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afaceri erau iminente) și prejudiciul creat (cauzat prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare) constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.

Față de motivele invocate, apelanta-reclamantă a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a intimatului-pârât C. L.-M..

În drept, apelanta a invocat dispozițiile art.466 și urm. Noul Cod de procedură civilă, ale legii nr.85/2006 și ale legii nr.31/1990.

În cauză intimatul-pârât C. L.-M. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării apelului, iar pe fond a solicitat respingerea lui ca nefondat pentru motivele de fapt și de drept expuse prin întâmpinare.

În ședința publică din 17.03.2015 Curtea a pus în discuția părților excepția tardivității declarării apelului, excepție ce a fost respinsă ca nefondată pentru considerentele arătate în încheierea de ședință.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Apelanta-creditoare a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a intimatului–pârât C. L.-M. întemeiată pe dispozițiile articolului 138 alineat 1 litera c) din legea nr.85/2006, astfel cum rezultă din cererea formulată de aceasta.

Curtea apreciază că dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 instituie răspunderea civilă delictuală a membrilor organelor de conducere ale societății debitoare. Pentru antrenarea acestei răspunderi este necesară proba elementelor cumulative prevăzute de art. 998–999 Cod civil. În plus, articolul 138 impune ca atragerea răspunderii să intervină în funcție de o calitate determinantă a persoanei fizice raportat la debitorul aflat în insolvență, pentru faptele anume prevăzute la literele a)-g), dar și în condițiile în care se dovedește legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a societății lichidate.

Față de aceste considerente, Curtea apreciază că dispozițiile art.138 din legea nr.85/2006 nu instituie nici o prezumție, nici măcar relativă, apelanta având obligația de a le proba în întregime și cumulativ, conform articolului 249 Noul Cod de Procedură Civilă.

Prin urmare, Curtea va înlătura argumentele aduse de apelanta-creditoare referitoare la culpa administratorului bazată pe mandatul comercial, aceste argumente fiind străine de caracterul delictual al răspunderii speciale a membrilor organelor de conducere.

În speță, doar condiția prejudiciului a fost dovedită, căci pasivul societății debitoare nu a fost acoperit în urma desfășurării procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006.

În ceea ce privește fapta, Curtea apreciază că aceasta trebuia să se circumscrie dispozițiilor art.138 alin.1 lit.c) din lege (dispunerea, în interes personal, a continuării unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți), acestea fiind limitele învestirii instanței de fond de către apelantă.

Apelanta nu a dovedit, nici în fond și nici în recurs, săvârșirea unor asemenea fapte de către intimatul-pârât. De altfel, și în apel creditoarea s-a limitat la invocarea unor aspecte generale privind angajarea răspunderii, fără o indicare concretă a faptelor săvârșite de intimat. Calitatea acestuia de administrator al debitoarei nu poate duce la concluzia că a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 din lege, pentru a se putea atrage răspunderea patrimonială, în lipsa unor probe certe.

Curtea arată că desfășurarea unei activități comerciale este prezumată a fi în interesul societății și nu al organelor de conducere, iar apelanta nu a răsturnat această prezumție, nedovedind interesul personal al intimatului-pârât în continuarea activității comerciale și nici că această continuare a activității ducea în mod vădit la încetare de plăți.

Dezinteresul intimatului-pârât în funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății, aspect invocat de către apelantă, nu poate fi reținut ca echivalând cu dispunerea continuării în interes personal a activității, având ca rezultat încetarea de plăți, faptă reținută de lit. c) a art. 138; de altfel, apelanta nu numai că nu a probat, dar nici nu a invocat/indicat activitățile care ar fi continuat în interes personal. Simpla nedeclarare la timp a insolvenței nu poate echivala cu fapta indicată de art.138 lit.c) atât timp cât, de la momentul insolvenței reale (iar nu declarate), activitatea putea înceta de facto.

De altfel, în ceea ce privește invocarea de către apelantă a nesocotirii de către intimat a obligației de a solicita aplicarea dispozițiilor legii nr.85/2006, Curtea precizează că alin.1 al art.27 are în vedere obligația societății debitoare de a solicita deschiderea procedurii reglementată de legea nr.85/2006 în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență, iar alineatul 2 are în vedere posibilitatea societății debitoare de a formula o astfel de cerere în cazul în care apariția stării de insolvență este iminentă. Prin urmare, încălcarea dispozițiilor alineatului 1 nu constituie motiv de ajungere în insolvență, căci această stare este deja instalată (iar pe de altă parte nu se circumscrie faptelor prevăzute de articolul 138), iar alineatul 2 are în vedere posibilitatea și nu obligația societății debitoare de a formula cererea în caz de apariție a stării de insolvență iminentă. Ca atare, câtă vreme debitoarea are doar dreptul de a cere deschiderea procedurii, nu și obligația legală de a face, în cazul în care nu se adresează tribunalului aceasta comite o omisiune căreia îi lipsește caracterul ilicit.

Concluzionând, Curtea apreciază că nerespectarea dispozițiilor art.27 din Legea nr.85/2006 nu se circumscrie faptei prevăzute de articolul 138 litera c) din lege și nici nu respectă cerința impusă de acest text ca fapta (omisiunea) să fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.

Toate motivele de apel invocate de apelantă reprezintă afirmații întemeiate pe prezumții simple, fără nicio probă certă a săvârșirii faptelor prevăzute de art.138 lit. c) de către intimatul-pârât.

În concluzie, Curtea constată că apelanta nu a făcut decât dovada prejudiciului. În lipsa dovedirii săvârșirii faptelor prevăzute de art.138 lit.c), a raportului de cauzalitate între aceste fapte și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență, angajarea răspunderii patrimoniale în baza art.138 din legea nr.85/2006 nu poate fi antrenată.

Așadar, hotărârea apelată este legală și temeinică, fiind în concordanță atât cu probele administrare în cauză, cât și cu dispozițiile legale invocate, criticile formulate fiind fără temei.

Ca urmare, în baza art.480 alin.1 Noul Cod de procedură civilă Curtea va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRATIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.4738/09.05.2014 pronunțate de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ /a1 având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. L.-M., domiciliat în București, ..28, ., ., sector 2 și cu domiciliul ales la SCA M., P. și Asociații în București, ..65, ., sector 1, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17 Martie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

E.-S. P. P.

R.

GREFIER,

M.-A. P.

Red. Jud. ESR

Tehnoredactat: ESR

4 ex./30.03.2015

Comunicat 2 ex…………………….

Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă

Jud. sindic: P. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 406/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI