Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 50/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 50/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 32582/3/2013/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2584/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR. 50/A
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE E.-S. R.
Judecător P. P.
Grefier M. A. P.
********
Pe rol judecarea apelului formulat de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.7056/10.09.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât N. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, după care:
Nefiind cereri prealabile formulate sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea dispozițiilor art.223 alin.3) Noul Cod de procedură civilă, astfel cum s-a solicitat.
CURTEA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Civilă sub nr._, reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului N. M., în baza art.138 lit.d) din legea nr.85/2006 și obligarea acestuia la suportarea pasivului neacoperit al societății debitoare S.C. EAST BROADCASTING MEDIA S.R.L.
Prin sentința civilă nr.7056 din 10.09.2014 Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă a respins această cerere ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul - sindic a reținut că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 din legea insolvenței trebuie îndeplinite cumulativ atât condițiile generale ale răspunderii delictuale, cât și condiții speciale prevăzute de dispoziția legală în discuție.
Debitorii care sunt supuși procedurii insolvenței se află, în urma activității desfășurate, în încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, creditorul a făcut doar afirmații generice referitoare la nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația ținerii contabilității fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art.138 lit.d) din lege.
Fapta prevăzută la art.138 lit.d) din lege cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se referă la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă creditorul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) a art.138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege ori că nu a depus raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
A mai reținut instanța de fond că, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, creditorul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Față de aceste considerente, instanța a respins cererea ca nefondată, constatând că în speță nu își găsește aplicarea niciuna din ipotezele prevăzute de lit.d) a art.138 din lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă sub același număr unic_ .
În motivarea apelului reclamanta a arătat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
A susținut apelanta că în cauză sunt incidente dispozițiile art.138 lit.d) în sensul că reprezentanții debitoarei aveau obligația legală să înregistreze la organul fiscal declarațiile și bilanțurile contabile aferente activității desfășurate, or debitoarea nu figurează cu bilanțuri contabile depuse la organul fiscal pentru perioada 2007-2013. Această omisiune reprezintă o încălcare a dispozițiilor legii contabilității.
În aceste condiții, lipsa actelor contabile și neîndeplinirea obligațiilor legale menționate creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor și creditelor societății debitoare de către pârât în alte scopuri, lasă să se înțeleagă o intenție de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului statului activitatea generatoare de venituri a societății, precum și de a ascunde patrimoniul față de creditori; dovedește culpa pârâtului în ajungerea debitoarei în incapacitate de plată.
Apelanta a invocat faptul că mandatul administratorului este un mandat comercial, cu titlu oneros, astfel că intimatul-pârât răspunde și pentru culpa cea mai ușoară, nu numai pentru dol.
Apelanta a mai arătat că în cauză este dovedită legătură de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă a pârâtului (neținerea contabilității în conformitate cu prevederile legale) și prejudiciul cauzat creditorilor, legătură de cauzalitate ce constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
Față de motivele invocate, apelanta a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii formulată în temeiul art.138 lit.d) din Legea nr.85/2006 și obligării intimatului-pârât să suporte, în întregime, datoriile societății debitoare astfel cum acestea au fost stabilite în tabelul definitiv consolidat al creanțelor.
În drept, apelanta a invocat dispozițiile art.466 și urm. Noul Cod de Procedură Civilă, Legea nr.85/2006, Legea nr.31/1990, republicată.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Apelanta-creditoare a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a intimatului–pârât N. M. întemeiată pe dispozițiile articolului 138 alineat 1 litera d) din legea nr.85/2006, astfel cum rezultă din cererea formulată de aceasta.
Curtea apreciază că dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 instituie răspunderea civilă delictuală a membrilor organelor de conducere ale societății debitoare. Pentru antrenarea acestei răspunderi este necesară proba elementelor cumulative prevăzute de art. 998–999 Cod civil. În plus, articolul 138 impune ca atragerea răspunderii să intervină în funcție de o calitate determinantă a persoanei fizice raportat la debitorul aflat în insolvență, pentru faptele anume prevăzute la literele a)-g), dar și în condițiile în care se dovedește legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a societății lichidate.
Față de aceste considerente, Curtea constată că dispozițiile art.138 din legea nr.85/2006 nu instituie nici o prezumție, nici măcar relativă, apelanta având obligația de a le proba în întregime și cumulativ, conform articolului 1169 Cod civil.
Prin urmare, Curtea va înlătura argumentele aduse de apelanta-creditoare în legătură cu prezumarea culpei administratorului bazată pe mandatul comercial, aceste argumente fiind străine de caracterul delictual al răspunderii speciale a membrilor organelor de conducere.
În speță, doar condiția prejudiciului a fost dovedită, căci pasivul societății debitoare nu a fost acoperit în urma desfășurării procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006.
În ceea ce privește fapta, Curtea apreciază că aceasta trebuia să se circumscrie dispozițiilor art.138 alin.1 lit.d) din lege (ținerea unei contabilități fictive, neținerea contabilității în conformitate cu legea sau dispariția unor documente contabile), acestea fiind limitele învestirii instanței de fond de către apelantă.
Apelanta nu a dovedit, nici în fond și nici în apel, săvârșirea unor asemenea fapte de către intimatul-pârât.
Apelanta a invocat nedepunerea la organul fiscal a declarațiilor și bilanțurilor contabile aferente activității desfășurate (această omisiune reprezentând o încălcare a legii contabilității) și a apreciat că această nedepunere instituie o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor și creditelor societății debitoare de către pârât în alte scopuri, lasă să se înțeleagă o intenție de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului statului activitatea generatoare de venituri a societății, precum și de a ascunde patrimoniul față de creditori; dovedește culpa pârâtului în ajungerea societății debitoare în incapacitate de plată.
Sub acest aspect susținerile apelantei sunt nefondate având în vedere, pe de o parte, faptul că pentru angajarea răspunderii întemeiată pe dispozițiile art.138 din legea nr.85/2006 (răspundere civilă delictuală) trebuie dovedită îndeplinirea tuturor condițiilor menționate anterior, nefiind instituită nici o prezumție, nici măcar relativă, iar pe de altă parte împrejurarea că nedepunerea documentele financiar-contabile la organele abilitate nu poate fi asimilată cu săvârșirea faptelor ilicite prevăzute de lit.d) a art.138 din legea nr.85/2006, în lipsa unor dovezi certe a ținerii unei contabilități fictive, a neținerii contabilității în conformitate cu legea sau a dispariției unor documente contabile.
Toate motivele de apel invocate de apelantă reprezintă afirmații întemeiate pe prezumții simple, fără nicio probă certă a săvârșirii faptelor prevăzute de art.138 lit. d) de către intimatul-pârât.
În concluzie, Curtea constată că apelanta nu a făcut decât dovada prejudiciului. În lipsa dovedirii săvârșirii faptelor prevăzute de art.138 lit.d), a raportului de cauzalitate între aceste fapte și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență, angajarea răspunderii patrimoniale în baza art.138 din legea nr.85/2006 nu poate fi antrenată.
Prin urmare, hotărârea apelată este legală și temeinică, fiind în concordanță atât cu probele administrare în cauză, cât și cu dispozițiile legale invocate, criticile formulate fiind fără temei.
Ca urmare, în baza art.480 alin.1 Noul Cod de procedură civilă Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.7056/10.09.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât N. M. cu domiciliul în Vanuatu, localitatea Port Vila, citat prin afișare la ușa instanței, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 Ianuarie 2015.
Președinte, E.-S. R. | Judecător, P. P. | |
Grefier, M. A. P. |
Red.Jud. E.S.R.
Tehnored. ESR
4 ex./26.02.2015
Comunicat 2 ex/………………………
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă
Judecător – sindic: M. M.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 457/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
