Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 203/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 203/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 34322/3/2013/a1
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 203A
Ședința publică din data de 12.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. M.
JUDECĂTOR: A. M. G.
GREFIER: L. E. A.
Pe rol se află soluționarea apelurilor formulate de apelanții C. de Insolvență P. D. A. lichidator judiciar al S.C. Akarat Investment S.R.L. și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4, împotriva sentinței civile nr.8642/21.10.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul A. S. Zeev.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că apelanții au solicitat prin cererile de apel judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.223 C.pr.civ.
Curtea ia act că apelantul C. de Insolvență P. D. A. lichidator judiciar al S.C. Akarat Investment S.R.L., deși a solicitat proba cu înscrisuri în apel, nu le-a atașat, iar celelalte părți nu au solicitat probe, astfel încât instanța de apel va proceda la soluționarea cererilor de apel pe baza probelor administrate în fața primei instanțe, atât timp cât părțile nu au depus la dosar înscrisuri noi în apel și nici nu au solicitat administrarea altor probe noi ori readministrarea probelor din fața primei instanțe.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea declară terminată cercetarea procesului și reține cauza spre soluționare.
CURTEA ,
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la data de 03.06.2014 pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă, în legătura cu procedura insolvenței derulată împotriva debitoarei S.C. Akarat Investment S.R.L., în dosarul nr._ 13 aflat pe rolul aceluiași tribunal, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4, în calitate de creditor majoritar, a chemat în judecată pe pârâtul A. S. Zeev, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, în temeiul dispozițiilor art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, să fie atrasă răspunderea personală patrimonială a acestuia pentru pasivul societății debitoare.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin sentința civilă pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a în cauza nr._ 13, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C. Akarat Investment S.R.L.
Reclamanta a înregistrat cererea de admitere a creanței sale în valoare de 21.778 lei, reprezentând obligații restante la bugetul general consolidat, creanță ce a fost înscrisă în tabelul definitiv al debitoarei de către lichidatorul judiciar.
În urma demersurilor lichidatorului judiciar a rezultat lipsa oricăror bunuri în patrimoniul societății debitoare, astfel încât nu a fost posibilă recuperarea creanțelor înscrise în tabelul definitiv.
Față de această situație se impune obligarea reprezentanților organelor de conducere ale societății debitoare la suportarea datoriilor în raport cu creditorii debitoarei.
În acest sens, reclamanta a arătat că răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societate reprezintă o răspundere civilă delictuală specială, care intervine în situația în care faptele administratorilor au determinat starea de insolvență a societății.
În speță, deși notificat în repetate rânduri, pârâtul – administrator al societății debitoare – nu a înțeles să depună documentele financiar-contabile, aspect ce are valoarea unei prezumții relative de neținere a contabilității în conformitate cu legea, potrivit art. 28 din Legea nr.85/2006, precum și a legăturii de cauzalitate între această faptă și situația încetării de plăți în care se află societatea debitoare.
Răspunderea organelor de conducere se află în strânsă legătură cu fapta culpabilă de nedepunere a documentelor financiar – contabile, omisiune ce este imputabilă acestora, față de calitatea de mandatari ai societății falite, calitate ce le impunea o diligență superioară celei manifestate în apărarea propriilor interese.
S-a mai invocat incidența dispozițiilor legale conform cărora administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, ci și pentru orice culpă.
În drept, sunt invocate prevederile art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, ale Legii nr.31/1990, ale Legii nr.82/1991 și ale OG nr.92/2003.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art.30 din OUG nr.80/2013.
Reclamanta nu a depus înscrisuri în susținerea cererii.
Legal citat, pârâtul A. S. Zeev nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală și a solicita probe în apărare.
Prin sentința civilă nr.8642/21.10.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – secția a VII-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, formulată de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4, în contradictoriu cu pârâtul A. S. Zeev.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a arătat că, potrivit dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006 și dreptului comun, condițiile cumulative ale angajării răspunderii persoanelor care au cauzat insolvența, sunt următoarele: existența unui prejudiciu constând în imposibilitatea creditorilor recuperării integrale a creanțelor, ca urmare a lipsei ori insuficienței din averea debitorului insolvent a disponibilităților bănești; acest prejudiciu este egal cu pasivul debitorului insolvent (valoarea totală a masei credale, așa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor); săvârșirea de către persoanele arătate, a uneia sau mai multor fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006; existența unei legături de cauzalitate între fapta/faptele ilicite săvârșite și starea de insolvență; dovada acestui element înseamnă implicit și dovada raportului cauzal între aceste fapte ilicite și prejudiciul creat creditorilor; fapta ilicită să fi fost săvârșită cu intenție, ca forma de vinovăție, toate faptele ilicite prevăzute de lege fiind calificate de scopul fraudulos al cauzării stării de insolvență.
Consecința antrenării răspunderii persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței, ca urmare a îndeplinirii condițiilor prezentate, este aceea că ele vor putea fi obligate să suporte o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență.
Răspunderea acestor persoane este subsidiară, în sensul că doar în ipoteza în care, în cadrul procedurii insolvenței, fie prin intermediul reorganizării judiciare, fie prin valorificări (lichidări) de bunuri ale debitorului în cadrul falimentului, nu s-a reușit plata integrală a pasivului, atunci se poate dispune obligarea pârâților la plata în întregime ori a unei părți din pasivul rămas neachitat.
Întrucât răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile speciale ale Legii nr.85/2006, derogatorii de la dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990, este o răspundere civilă de natură delictuală față de creditori, și nu contractuală ori delictuală față de debitorul persoană juridică, nu este prezumată existența niciuneia din condițiile răspunderii în discuție, iar dovada îndeplinirii acestor condiții este în sarcina probatorie a participantului la procedură care, promovând cererea de atragere a răspunderii (administratorul judiciar/lichidatorul, președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor, ori, după caz, creditorul majoritar), are poziția procesuală de reclamant.
În prezenta cauză, instanța constată că reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4 susține că starea de insolvență a debitoarei S.C. Akarat Investment S.R.L. a fost cauzată de către pârâtul A. S. Zeev, în calitate de fost administrator statutar al debitoarei, prin săvârșirea de aceasta a faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006, și anume a faptei de a nu fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
În privința faptei de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea (art.138 alin.1 lit.d teza III din lege), instanța constată că reclamantul nu precizează și nu dovedește care a fost mecanismul cauzal prin care omisiunea imputată pârâtului ar fi condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
În acest sens, nu s-a probat că pârâtul, în timpul mandatului lui de administrator, ar fi săvârșit fapte conexe ori favorizate de neținerea contabilității, precum ascunderea ori deturnarea unei părți din activele societății, însușirea de fonduri bănești, neînregistrarea unor încasări de creanțe etc., care să demonstreze caracterul fraudulos al faptei de a nu fi ținut contabilitatea conform legislației în materie și intențiile pârâtului de a-i prejudicia pe creditori.
Reclamantul se limitează la presupoziții nejustificate privind urmărirea de pârât a unor scopuri frauduloase, care însă nu suplinesc obligația sa procesuală de a dovedi în cazul concret al societății debitoare relația de cauzalitate între neținerea contabilității acestei societăți și starea de insolvență. Simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea societății la care a îndeplinit funcția de administrator, fără a se proba raportul de cauzalitate dintre această faptă și apariția stării de insolvență a societății, nu este de natură, prin el însuși, să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale conform art.138 alin.1 din lege.
Instanța mai reține, cu privire la toate faptele ilicite analizate, că reclamantul nu a probat împrejurarea că presupusele fapte săvârșite de pârât ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei. În acest sens instanța are în vedere că, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre faptele respective și apariția stării de insolvență a societății, numai împrejurarea săvârșirii de pârât a faptelor ilicite în discuție nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale și obligarea sa la suportarea pasivului societății. Pe de altă parte, din raportul privind cauzele insolvenței întocmit de lichidator în cadrul procedurii de insolvență, rezultă că principala cauză a insolvenței debitoarei a fost managementul defectuos al societății, concretizat în efectuarea unor cheltuieli excesive în raport de veniturile societății, or managementul defectuos realizat de un fost administrator al debitorului nu este enumerat între faptele ilicite, cauzatoare de insolvență, prevăzute limitativ de art.138 alin.1 din lege, și deci nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și obligarea pârâtei la suportarea pasivului societății.
În cuprinsul motivării cererii, reclamantul mai invocă o . prezumții și dispoziții legale din materia mandatului comercial, or aceste prezumții și dispoziții nu au aplicabilitate în speță, deoarece răspunderea organelor de conducere instituită de art.138 alin.1 din lege nu este de natură contractuală față de debitoare, ci de natură delictuală față de creditori, ceea ce implică obligația celui care pretinde atragerea răspunderii în discuție de a dovedi toate condițiile de existență ale unei astfel de răspunderi civile.
În consecință, instanța reține că reclamantul nu a probat săvârșirea de către pârât a unor fapte ilicite care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006 și nici că pârâtul, prin săvârșirea acestor ipotetice fapte ori prin neținerea contabilității, ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei, sens în care, nefiind întrunite condițiile de existență cumulative ale răspunderii personale prevăzute de art.138 alin.1 din lege, a respins cererea analizată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel apelanta reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4 la data de 07.11.2014, înregistrat la data de 18.11.2014 sub nr._ pe rolul Curții de Apel București – secția a VI-a civilă, prin care a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului pentru pasivul societății debitoare.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, atât timp cât s-au administrat dovezi în sensul nedepunerii obligațiilor fiscale, ceea ce echivalează cu neținerea contabilității în conformitate cu legea. S-a subliniat că temeiul răspunderii administratorului este unul contractual, astfel încât culpa sa este prezumată, iar obligativitatea întocmirii și depunerii bilanțurilor și raporturilor contabile semestriale este prevăzută de Legea nr.31/1990 și de Legea nr.82/1991.
Apelanta a învederat că intimatul nu a prezentat documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, ceea ce dovedește fapta culpabilă a administratorului care arată dezinteres față de funcționarea normală a societății, dar și legătura de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciul creat, subliniindu-se astfel îndeplinirea tuturor condițiilor legale pentru angajarea răspunderii intimatului.
S-a mai susținut existența unui mandat comercial prezumat cu titlu oneros în privința administrării societății, astfel că temeiul răspunderii este unul contractual, în care culpa este prezumată și poate consta fie într-o acțiune, fie într-o inacțiune. În acest mod, s-a făcut dovada existenței legăturii de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății și prejudiciul creat.
În drept, sunt invocate prevederile Legii nr.85/2006.
Cererea de apel este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art.30 din OUG nr.80/2013.
Apelanta nu a depus înscrisuri noi în susținerea cererii de apel.
Împotriva aceleiași sentințe civile a formulat apel apelantul C. de Insolvență P. D. A. lichidator judiciar al S.C. Akarat Investment S.R.L. la data de 13.11.2014, înregistrat la data de 18.11.2014 sub nr._ pe rolul Curții de Apel București – secția a VI-a civilă, prin care a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului pentru pasivul societății debitoare.
În motivarea apelului, apelantul a arătat că intimatul se face vinovat de fapta prevăzută la art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006 și prin aceasta a cauzat starea de insolvență a debitoarei S.C. Akarat Investment S.R.L., atât timp cât nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Astfel, în urma verificărilor la ANAF, a reieșit că societatea nu a depus bilanțurile contabile, declarații de inactivitate sau declarații fiscale lunare ulterior anului 2010, cu încălcarea dispozițiilor legale în materie fiscală incidente. Din nedepunerea documentelor contabile rezultă intenția vădită de fraudare a legii, cu scopul de a sustrage controlului statului și de a ascunde patrimoniul societății față de creditori.
Apelantul a susținut că neținerea contabilității a determinat îngrădirea dreptului creditorilor societății de a-și realiza creanțele și împiedicarea conducerii societății de a cuantifica în mod corect gradul de îndatorare al societății. De asemenea, creanța majoritară este compusă din impozite cu reținere la sursă, nevirate către bugetul consolidat al statului.
S-a mai învederat că, întrucât ulterior anului 2010 societatea debitoare nu a întocmit situațiile financiare periodice prevăzute de legea contabilității, rezultă că sumele obținute prin valorificarea stocurilor și a imobilizărilor corporale, care nu s-au mai găsit în patrimoniu la deschiderea procedurii insolvenței, au fost însușite de foștii reprezentanți ai societății, făcând imposibilă urmărirea de către creditori în vederea recuperării creanțelor lor. Conform bilanțului depus în 2010, societatea figura cu active imobilizate de 64.210 lei.
De asemenea, prin nerecuperarea sumelor datorate de partenerii de afaceri, bunurile au fost folosite în interesul persoanelor în favoarea cărora a fost lăsat să curgă termenul de prescripție, fapta prin omisiune încadrându-se în cazul reglementat de art.138 lit.a).
Apelantul a subliniat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1349 – art.1350 C.civ., fiind dovedite, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între acestea și culpa administratorului. Cu privire la acest ultim aspect, apelantul a invocat incidența dispozițiilor art.72 din Legea nr.31/1990, fiind incidentă o formă a răspunderii contractuale, ceea ce atrage aplicarea prezumției de culpă.
S-a mai învederat că administratorul statutar nu a înțeles să deschidă procedura insolvenței în termen de 30 de zile de la apariția acesteia, așa cum prevede art.27 din legea insolvenței.
În drept, sunt invocate prevederile art.8 și urm. din Legea nr.85/2006, art.466 C.pr.civ.
Cererea de apel este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art.77 din Legea nr.85/2006.
Apelantul nu a depus înscrisuri noi în susținerea cererii de apel.
Legal citat, intimatul A. S. Zeev nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței de apel pentru a-și exprima poziția procesuală și a solicita probe în apărare.
În ședința publică din data de 12.02.2015, Curtea a luat act că părțile nu au depus la dosar înscrisuri noi în apel și nici nu au solicitat administrarea altor probe noi ori readministrarea probelor din fața primei instanțe.
Examinând hotărârea atacată în raport de înscrisurile dosarului și de motivele invocate de apelanții C. de Insolvență P. D. A. lichidator judiciar al S.C. Akarat Investment S.R.L. și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4, Curtea apreciază ca nefondate apelurile declarate împotriva sentinței civile nr.8642/21.10.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală, așa cum greșit susține apelanta.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 1349 și art.1357 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Apelanții susțin aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr.85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.
Astfel, potrivit art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin fapta de a fi ținut o contabilitate fictivă, a fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Fapta prevăzută la art. 138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se referă la faptul că pârâtul ar fi ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă în cauză nu a fost probată niciuna dintre aceste fapte. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că pârâtul din prezenta cauză nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe, fiind vorba de fapte distincte, respectiv aceea de a întocmi evidențele contabile în conformitate cu legea, și respectiv aceea de a le depune în termenele și la organele stabilite de lege.
Neîntocmirea evidențelor contabile este de natură a face imposibilă stabilirea fenomenelor negative care au declanșat în final procedura insolvenței, și în niciun caz nu este de natură a dovedi în concret săvârșirea faptei prevăzută de lit. d).
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii acestuia în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, apelanții nu au făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, ar fi trebuit dovedită nu numai săvârșirea de către intimatul pârât a faptelor reclamate, ci și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată.
Aserțiunile apelanților, constând în prezumții simple, nesusținute de nicio probă concretă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.249 C.pr.civ., potrivit căruia „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
De asemenea, angajarea răspunderii în temeiul art. 138 din Legea nr.85/2006 nu poate constitui o sancțiune pentru atitudinea procesuală a pârâtului sau pentru refuzul de colaborare al acestuia cu lichidatorul judiciar, împrejurări oricum ulterioare intrării în insolvență.
Referitor la susținerea apelanților în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, Curtea constată că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare. În relațiile cu terții însă, sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită de apelantă.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului pârât săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune.
Mai trebuie precizat că apelantul C. de Insolvență P. D. A. lichidator judiciar al S.C. Akarat Investment S.R.L. a imputat intimatului și comiterea faptelor ilicite prevăzute la art.138 alin.1 lit.a) și lit.c) din legea nr.85/2006, însă aceste temeiuri de drept nu au fost avute în vedere de prima instanță la pronunțarea soluției atacate, deoarece reclamanta și-a fundamentat pretențiile exclusiv pe dispozițiile art.138 alin.1 lit.d din legea menționată. Or, în conformitate cu art.478 alin.3 C.pr.civ., în apel nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată și nu pot fi formulate pretenții noi. Cu alte cuvinte, atât timp cât la judecata în primă instanță s-au formulat apărări sub aspectul existenței sau inexistenței faptei culpabile prevăzute de art.138 alin.1 lit.d, în apel nu este posibil a se analiza cauza prin prisma unor alte fapte ilicite imputate pârâtului.
Față de cele arătate, motivele de apel întemeiate pe prevederile art.138 alin.1 lit.a și lit.c din Legea nr.85/2006 nu pot fi primite, Curtea procedând la analizarea cererii de apel a lichidatorului judiciar prin prisma criticilor care se referă la aplicarea art.138 alin.1 lit.d din același act normativ, text legal avut în vedere de judecătorul sindic și invocat de reclamantă ca temei de drept al cererii de chemare în judecată.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art.480 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondate apelurile declarate de apelanții C. de Insolvență P. D. A. lichidator judiciar al S.C. Akarat Investment S.R.L. și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4, împotriva sentinței civile nr.8642/21.10.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul A. S. Zeev.
Totodată, în temeiul art.453 C.pr.civ., instanța va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții C. de Insolvență P. D. A., cu sediul în mun. București, Calea Victoriei nr.83, ., ., sector 1, lichidator judiciar al S.C. Akarat Investment S.R.L., cu sediul în mun. București, Splaiul Unirii nr.4, Sitraco Center Aripa Nouă, Tronsonul nr.3, ., ., sector 4, și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4, cu sediul în mun. București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.8642/21.10.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul A. S. Zeev, cu reședința în mun.București, Splaiul Unirii nr.4, ., ., sector 4.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. M. A. M. G.
GREFIER,
L. E. A.
Red.jud.M.M./6 ex./18.02.2015
Tribunalul București – secția a VII-a civilă – dosar nr._
Judecător fond: C. C.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
