Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1077/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1077/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 1504/93/2013/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DOSAR NR._
(Număr în format vechi 1179/2015)
DECIZIA CIVILĂ NR.1077/2015
Ședința publică de la 22 iunie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: F. L. ȘALAR
JUDECĂTOR: M. C. S.
GREFIER: V. G.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta –creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, împotriva Sentinței civile nr.623 din 24.02.2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. A. E..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea reține apelul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, constată :
Prin sentința civilă nr. 623 din 24.02.2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul_ a fost respinsă cererea formulată de reclamanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ilfov, în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov, împotriva pârâtului M. A. E., ca neîntemeiată.
În motivarea sentinței, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la cererea de atragere a răspunderii instanța reține că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul a fost administratorul debitorului.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Reclamanta și-a întemeiat cererea împotriva pârâtei pe dispozițiile art. 138 lit. c și d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, reclamanta a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege. Calitatea pârâtului de administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că aceasta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea ei, în lipsa unor probe certe. De asemenea, răspunderea pârâtului nu se poate atrage dacă aceasta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
În concluzie, în speță nu ne aflam în nici una din ipotezele prevăzute de lit. c) a art. 138 din lege.
Fapta prevăzută la art. 138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamanta nu au probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamanta nu au făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
În concluzie, în speță nu ne aflam în nici una din ipotezele prevăzute de lit. d) a art. 138 din lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, care a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii formulate.
În motivarea apelului, apelanta a arătat următoarele:
Prin sentința civila apelata instanța de fond a respins ca nefondata cererea de atragere a răspunderii personale patrimoniale pe motiv ca, in speța, nu a fost dovedita legătura de cauzalitate intre faptele paratului si ajungerea societății in stare de insolventa.
Prima instanța a soluționat procesul fara a intra in judecata fondului (art.480 alin. 2 si 3 Cod procedura civila).
Prin continuarea unei activități ineficiente, reprezentantul debitoarei a încălcat dispozițiile art. 27 din Legea nr. 85/2006, care instituie obligativitatea acestuia de a se adresa tribunalului cu cerere pentru a fi supusă dispozițiilor acestei legi, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolventa.
Prin încălcarea acestor dispoziții legale se dovedește faptul că prin continuarea activității societății care se afla în încetare de plăți, administratorul societății nu a făcut altceva decât să adâncească pierderile debitoarei (art. 138 lit. c). Societatea a acumulat în decursul timpului datorii care nu au putut fi achitate, dovadă fiind datoriile acesteia către bugetul de stat.
În această situație, formularea cererii prevăzute de art. 27 din același act normativ, nu este o opțiune a debitorului, ci o obligație pe care administratorul nu o poate încălca.
În acest context, dispozițiile art. 138 lit. c reprezintă o sancțiune care trebuie aplicată administratorului care a încălcat dispoziții imperative ale legii care impun obligația de a solicita stabilirea stării de insolventa, cu mențiunea că interesul acestora este prezumat, datorită faptului că mandatul în baza căruia a condus societatea comercială este unul comercial, prezumat a fi oneros (art. 72 din Legea 31/1990 rep.).
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plați, asa cum este reglementata de prevederile art. 138 din Legea 85/2006, este o răspundere speciala care pune la indemana creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitorului.
Răspunderea pe care o reglementează dispozițiile art. 138 din legea insolvenței, este o răspundere contractuală. în acest caz, administratorul este considerat culpabil, fără a mai produce alte dovezi împotriva acestuia, cu excepția aceleia de a se face constatarea, de către judecătorul sindic, a ajungerii societății la stadiul de încetare de plăți.
Neindeplinirea obligațiilor legale, creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor și creditelor societății debitoare de către pârâți în alte scopuri, dovedește culpa acestora în ajungerea societății debitoare în incapacitate de plată.
Dispozițiile art. 138 alin. 1 trebuie înțelese în sensul de mai sus intrucat ne aflam în fața unei norme speciale derogatorie de la dreptul comun. Prin săvârșirea oricărei fapte descrisă de art. 138, culpa persoanei trebuie examinată după criteriul bunului profesionist (bonus pater familias).
În cauză sunt întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv am arătat ca exista un prejudiciu, exista o fapta ilicita, o legătura de cauzalitate intre cele doua si exista de asemenea si prezumția de culpa a asociaților.
- In ceea ce privește existenta unei fapte ilicite
Administratorul unei societăți este obligat sa solicite el insusi aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006, nu numai in situația apariției stării de incetare de plați, ci chiar si in situația in care aceasta stare este iminenta.
In acest sens, pentru acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolventa. In acesta situație, formularea unei cereri întemeiata pe dispozitiile Legii nr.85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorul nu o poate incalca, iar dispozițiile art. 138 lit c) apar ca o sancțiune aplicata administratorului pentru incalcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Fapta ilicita a administratorului societății consta in exercitarea unui management defectuos, in sensul ca a dispus continuarea unei activități care ducea in mod vădit societatea debitoare in starea de insolventa, iar dovada acesteia rezulta implicit din simpla ajungere a debitorului in incapacitate de plata. Cu privire la prejudiciul cauzat creditorilor, acesta deriva din starea de insolventa a debitorului si consta in imposibilitatea recuperării integrale, in condiții normale si la scadenta a datoriilor, astfel cum rezulta din tabelul obligațiilor debitoarei.
Legătura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu consta in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala cat si in condițiile de legalitate ale societății.
- In privința prejudiciului
Existenta unui prejudiciu cert cauzat apelantei de către parat prin conducerea defectuoasa a societății s-a stabilit cu prisosința in cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciara, prin întocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final consolidat al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.
- Sub aspectul culpei
In privința izvorului răspunderii civile, aceasta are atat sorginte delictuala (izvorand din nerespectarea obligațiilor legale) cat si contractuala (izvorâta din contractul de mandat pe care reprezentanții societății il incheie cu societatea). Primează in acest caz calitatea de mandatar a reprezentanților societății.
Art. 11 al Legii nr.82/1991, modificata si republicata, la alin. (1) arata in mod clar ca: "Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art.1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective."
Pe tot parcursul desfășurării procedurii de faliment si in cursul judecării cererii, intimatul nu a făcut in nici un fel dovada existentei unor cauze care sa il absolve de aceste obligații contractuale, rezultând in mod evident existenta culpei.
- In ceea ce privește legătura de cauzalitate
Societatea comerciala este o grupare de persoane constituita pe baza unui contract de societate in care asociații se inteleg sa puna in comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerț in scopul realizării de profit. Deci prin contractul de societate, asociații se obliga la săvârșirea anumitor acte de comerț de natura a produce profit.
O societate comerciala nu poate funcționa viabil in condițiile in care admnistratorii sau asociații sai manifesta un dezinteres total in ceea ce privește indeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe, impozite si contribuții cu reținere la sursa.
Acesta este raportul de cauzalitate intre faptele culpabile ale asociaților si administratorului ce constau in neindeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea si neaplicarea legii) si prejudiciul creat creditorilor prin ..
Mai mult, nu se poate vorbi de neimplicare a administratorului in ajungerea in stare de faliment a societății atâta vreme cat a reținut, dar nu a virat la bugetul de stat, sume de natura impozitelor cu stopaj la sursa, impozit salarii, CAS asigurați, șomaj asigurați, sănătate asigurați. Esența acestei categorii de impozite este ca societatea comerciala care are de plătit un venit către o persoana fizica sau juridica are obligația legala de a nu acorda venitul respectiv fara a calcula si retine obligația fiscala aferenta. Arătam ca, de regula, termenul de plata al acestor impozite este lunar astfel incat societatea trebuia sa vireze la bugetul de stat impozitul corespunzător la termenele stabilite.
Categoria de impozite cu stopaj la sursa este considerata esențiala din punct de vedere fiscal intrucat privește in principal asigurarea unor drepturi ale salariaților cum ar fi asigurările sociale, șomajul, pensia.
Decizia nevarsarii sumelor aferente acestei categorii de impozite aparține administratorului societății.
Contribuțiile CAS angajator, accidente de munca, șomaj angajator, fond de garantare, sănătate angajator, concedii si indemnizații reprezintă practic obligațiile angajatorului către bugetul de stat.
Urmare a activității desfășurate de administratorul societății, societatea a intrat in încetare de plați, si pe cale de consecința in faliment, instituția noastră fiind prejudiciata prin neplata impozitelor, taxelor si contribuțiilor cu stopaj la sursa, dobânzilor si penalităților aferente acestora.
Acumularea de dobânzi si penalități fac dovada inca odată ca administratorul societății s-a aflat in culpa cu privire la producerea si majorarea prejudiciului, fiind cel care a coordonat activitatea societății comerciale.
Aplicarea legii insolventei in ceea ce privește răspunderea organelor de conducere nu inlatura aplicarea legii penale, achitarea prejudiciului fiind in folosul persoanei vinovate.
Conform art. 219 alin. (1) lit. p) din Codul de procedura fiscala: "Constituie contravenții următoarele fapte: reținerea și nevărsarea în totalitate, de către plătitorii obligațiilor fiscale, a sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni."
Din adresa nr. 8742/05.03.2014 emisa de către A.J.F.P.Ilfov, rezulta ca societatea nu si-a îndeplinit obligațiile in ceea ce privește intocmirea si depunerea declarațiilor stabilite de legislația fiscala începând cu semestrul doi al anului 2009.
In considerarea celor expuse mai sus, instanța de fond a analizat eronat situația de fapt, considerând ca nu sunt întrunite nici una dintre ipotezele cuprinse in art. 138 c) si d) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolventei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 si urm. din Codul de Procedura Civila, Legea nr. 85/2006.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel formulate, a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele :
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere personală, de natură delictuală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, membrii organelor de conducere au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Fiind o răspundere delictuală, înseamnă că pentru a fi angajată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998 – 999 C.civ. 1864 (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență, aspect ce rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului a cauza.
Apelanta a susținut incidența dispozițiilor art. 138 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006.
Pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, apelanta ar fi trebuit să dovedească în concret că pârâtul a decis continuarea activității societății în interes personal, deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Simpla continuare a unei activități nerentabile nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii dacă nu este făcută și dovada interesului personal. Acuzația adusă pârâtului privind managementul defectuos nu este sancționată de art. 138 din lege.
Invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că prin faptele enumerate de lege s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Referitor la fapta prevăzută de art. 138 lit. d, astfel cum a reținut în mod corect instanța de fond, reclamanta nu a explicat și dovedit legătura de cauzalitate dintre fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea și starea de insolvență a debitoarei.
Astfel, chiar dacă se poate reține existența faptei ilicite de a nu ține contabilitatea conform legii din faptul nepredării documentelor, aceasta nu duce automat la dovedirea și celorlalte condiții ale răspunderii. Ținând seama de natura delictuală a acestui tip de răspundere, condițiile nu se prezumă, ci trebuie dovedite.
În ceea ce privește susținerile apelantei referitoare la răspunderea de natură contractuală izvorâtă din calitatea de mandatar a administratorului, acestea nu pot fi reținute, căci, în cauză, apelanta-creditoare este terț față de contractul de mandat invocat, astfel încât nu se poate prevala de obligațiile născute în sarcina pârâților prin acesta. D. în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terți, situație ce nu se regăsește în cauză.
De asemenea, susținerile referitoare la nereținerea impozitelor și taxelor potrivit legii nu sunt relevante în prezenta cauză, această faptă neputând fi încadrată în nici unul din cele două texte de lege invocate în susținerea cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, Curtea apreciază sentința pronunțată ca fiind legală și temeinică, astfel că, în temeiul art. 480 alin.1 NCPC, va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta-creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, cu sediul în București, ., sector 3, împotriva Sentinței civile nr.623 din 24.02.2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. A. E., cu domiciliul in Voluntari, .. 7A, județul Ilfov, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 iunie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
F.L. ȘALAR M. C. S.
GREFIER,
V. G.
Red.Jud.Ș.F.L./30.06.2015
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul Ilfov
Președinte: B. P.V.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 440/2015. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
