Acţiune în anulare. Decizia nr. 969/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 969/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 1764/98/2013/a26
Dosar nr._ (Număr în format vechi 699/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
…..
DECIZIA CIVILĂ Nr.969A
Ședința publică de la data de 10 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - I. C.
Judecător - A. P.
Grefier - M. I.
Pe rol soluționarea cererilor de apel formulate de apelanții P. Ș. administrator special al S.C. „V.” SRL împotriva sentinței civile nr.798 din data de 19.12.2014 și împotriva încheierilor premergătoare și A. H. SRL, împotriva sentinței civile nr.798 din data de 19.12.2014, pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul D. I.P.U.R.L. administrator judiciar al S.C. „V.” SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul P. Ș. administrator special al S.C. „V.” SRL, prin avocat T. C. M. cu delegație la fila 54 din dosar, apelanta A. H. SRL prin avocat S. A. cu delegație la fila 28 din dosar și intimatul D. I. administrator judiciar al S.C. „V.” SRL, prin avocați I. C. și M. S. cu delegații la filele 90 și 91 din dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Curtea acordă părților cuvântul pe cereri prealabile și pe probe.
Apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe cererile de apel.
Apelanta A. H. SRL, prin avocat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței pronunțată de Tribunalul Teleorman și respingerea ca inadmisibilă a acțiunii de anulare a contractului de împrumut, în subsidiar, solicită admiterea apelului schimbarea în tot a sentinței și respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pe excepția lipsei de interes, apărătorul apelantei arată că instanța de fond a soluționat în mod greșit excepția lipsei de interes. Consideră că nu există interes în promovarea acțiunii în anulare a contractului de împrumut. Pe excepția inadmisibilității, consideră că instanța de fond a soluționat în mod greșit această excepție, temeiul de drept stabilit este art.79 și art.80 din legea insolvenței. Arată că este vorba de un contract de împrumut prin care nu s-a transferat și nu s-a substituit nici un drept patrimonial, ci s-a reglementat modul în care V. a primit niște sume de bani. Nu produce nici un prejudiciu celui împrumutat. P. achitarea redevenței aferentă anului 2011 către ADS, V. urmărea să mărească patrimoniul prin exploatarea suprafeței, nu urmărea să exploateze niște creditori care nu existau la acel moment, procedura insolvenței s-a deschis în 2013. Împrumutul a avut o cauză reală și justificată, suma a fost împrumutată conform înscrisurilor de la dosar. Trebuie să se aibă în vedere că ADS a returnat acești bani. Consideră că aceasta este dovada că această sumă a fost achitată anterior. Solicită să se aibă în vedere și faptul că administratorul judiciar a înscris A. H. în tabel cu o creanță sub condiție suspensivă având în vedere acest contract de împrumut.
La întrebarea instanței dacă apelanta s-a înscris cu această creanță din contractul de împrumut având în vedere că în sentință se menționează contractul de cesiune de creanță nu contractul de împrumut. Apărătorul apelantei precizează că este vorba de aceeași sumă.
Apelantul P. Ș. administrator special al S.C. „V.” SRL, prin avocat, cu privire la acest aspect, arată că este vorba de o creanță complexă, solicită acordarea unui termen pentru a depune dovezi la dosar dacă se consideră necesar. Arată că A. H. a solicitat înscrierea la masa credală cu o creanță mult mai mare, aceasta a acumulat toată creanța și a adăugat și creanța de 28.000 lei, declarația de creanță a A. H. are în vedere toate acestea atât împrumutul cât și preluarea creanțelor de la celelalte societăți și diminuată cu această cesiune de creanță.
Apelantul P. Ș. administrator special al S.C. „V.” SRL, prin avocat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, apreciază că prezenta cauză este lipsită de interes de principiu conform art.79, art.80 din legea insolvenței. Atacarea unui contract de împrumut în care debitorul este cel împrumutat, nu s-a solicitat dobândă, practic nu numai că nu este un act fraudulos având în vedere că creditorilor le este favorabil, aceștia se înscriu la masa credală pentru reintrarea în posesia acestei sume. Dacă se susține neexecutarea acestui contract de împrumut, deși nu se contestă executarea, administratorul judiciar face o confuzie voită între validitatea contractului și neexecutarea contractului. Apreciază că nu este admisibilă această acțiune și nu are un interes legitim. În dovedirea executării contractului a depus la dosar ordinul de plată vizat de BCR și solicitarea ADS-ului din 2011 de plată a sumei de 4,7 milioane lei. A arătat că în mod greșit s-a reținut incidența art.80 alin.1 lit. c, deoarece nu ne aflăm în cazul unei constituiri și nici într-un transfer de drepturi patrimoniale. Desigur că este o obligație corelativă de restituire, dar afirmă că patrimoniul nu a fost afectat în nici un fel. Practic ceea ce a primit s-a obligat să restituie.
Intimatul D. I., administrato judiciar al S.C. „V.” SRL, prin avocați, solicită respingerea apelurilor formulate, ca nefondate. Cu privire la excepției lipsei de interes, arată că evident există un interes în promovarea acțiunii deoarece admiterea acțiunii duce la reducerea pasivului patrimoniului societății.
Cu privire la excepția inadmisibilității, arată că împrumutul de consumație poate mări pasivul patrimonial, contractul are în cuprinsul său o sumă, nu este un contract cadru, nu se poate vorbi de inadmisibilitate.
Pe fond, arată că un contract de împrumut constituie un drept de creanță în favoarea A. și în dauna celorlalți creditori. Chiar dacă nu este un contract purtător de dobândă, banii ies din patrimoniul împrumutătorului și intră în patrimoniul împrumutatului, după care, la restituirea împrumutului banii ies din patrimoniul împrumutatului și intră în patrimoniul împrumutătorului, ca atare vorbim de sume care intră și ies din patrimoniul societății. Consideră că acțiunea este admisibilă și fondată. Consideră că în mod corect judecătorul sindic a constatat faptul că nu este îndeplinită condiția ca terțul să nu fi avut intenția de a întârzia, înșela restul creditorilor, practic a avut în vedere protejarea celorlalți creditori. Consideră că judecătorul sindic a procedat la soluționarea corectă a cauzei, în concluzie, solicită respingerea apelurilor ca nefondate și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor de față constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman – Secția Civilă sub nr._ /a26, la data de 16.06.2014, petenta S.C. „V.” SRL, prin administrator judiciar D. I. a solicitat în contradictoriu cu intimații S.C. „A. H.” SRL și P. Ș., anularea contractului de împrumut nr.826/ 25.05.2011.
În motivarea cererii, s-a arătat că în cauză avem de-a face cu un contract cu cauză ilicită, scopul vădit al acestuia fiind acela de a crea datorii fictive prin acte constituite pro causa, ambele părți având cunoștință de faptul că acest contract are o cauză ilicită. Așadar, contractul este lovit de nulitate absolută.
De asemenea, procedura insolvenței s-a deschis la data de 15.07.2013, iar data contractului este 25.05.2011, cu aproximativ 2 ani înainte de deschiderea procedurii.
S-a mai arătat că sunt incidente dispozițiile art.79 și art.80 din Legea 85/2006.
Cazurile de anulare sunt prevăzute la art.80 alin.1 lit. c (acte cu intenția părților de a leza drepturile creditorilor – contractul de împrumut constituie un drept de creanță în favoarea S.C. „A. H.” SRL afectând direct drepturile celorlalți creditori) și art.80 alin.2 lit. a, d și e (P. Ș. este administratorul S.C. „V.” SRL și asociat cu 100% din părțile sociale și este administrator în S.C. „A. H.” SRL.
S-a învederat că cererea de deschidere a procedurii a fost formulată chiar de debitoare prin administrator, în aceeași perioadă cu primul act atacat.
În drept au fost invocate dispozițiile art.46 alin.1, art.79 și art.80 din Legea 85/ 2006, art.1236 și art.1238 Cod civil.
În susținere, au fost depuse, în copii, înscrisuri.
La data de 08.07.2014, P. Ș. administrator special al V. SRL a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea în procedura regularizării a cererii de chemare în judecată (conform art.200 C.pr.civ.), în subsidiar petenta să clarifice/precizeze cadrul procesual raportat la care va înțelege să invoce lipsa competenței teritoriale și funcționale (cererea fundamentată pe dispoziții din dreptul comun nu este de competența judecătorului sindic și nu este vizată Decizia de strămutare; implicit cauza ar trebui declinată la instanța de la domiciliul pârâtului).
S-a solicitat trimiterea acțiunii la registratura Tribunalului Teleorman (în măsura în care instanța ar fi competentă teritorial și material) în vederea repartizării ei cu respectarea principiului repartizării aleatorii) iar în măsura în care nu vor fi admise excepțiile, să se dispună respingerea acțiunii ca lipsită de obiect, iar în subsidiar ca nefondată.
În motivare, s-a arătat că cererea nu cuprinde mențiunile prevăzute de art.194 C.pr.civ., dacă reclamantă ar fi V. SRL, nu sunt menționate în acțiune codul unic de înregistrare, nr. de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul și contul bancar ale reclamantului. Indiferent cine ar fi reclamant, nu este menționat numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces; D. I. este o persoană juridică conform art.13 și art.23 alin.3 din OUG 86/2006 care are la rândul său un reprezentant; nu s-a indicat valoarea obiectului cererii – nu este clar ce se susține – că înscrisul constatator al unui contract consensual este nul sau niciodată nu s-ar fi primit nici un leu împrumut de către V.; motivele de fapt și de drept nu sunt clar și structurat precizate – sunt indicate temeiuri din dreptul comun și legea insolvenței.
Practic, primul capăt de cerere fiind întemeiat pe o cauză de drept comun nu ar atrage în nici un fel competența Tribunalului Teleorman (nefăcând obiectul hotărârii de strămutare), al doilea capăt întemeiat formal pe dispozițiile art.79-80 din Legea 85/ 2006 pare a fi o cerere incidentală procedurii insolvenței, iar instanța va urma să clarifice dacă acest litigiu purtat între părți diferite de dosarul de insolvență, este vizat de hotărârea de strămutare.
Este total atipic, ca pârâtul să fie citat cu mențiunea obligațiilor prevăzute de art.205 alin.2 C.pr.civ., iar reclamantul să fie exonerat total obligațiilor prevăzute de Noul Cod de procedură civilă la regularizarea acțiunii.
Referitor la necesitatea precizării (clarificării) cadrului procesual, s-a arătat că în acțiune s-a menționat că reclamant ar fi V. SRL prin administrator judiciar D. I., iar la punctul 2 este indicat ca temei de drept art.79 – 80 din Legea 85/ 2006, susțineri incompatibile. Potrivit art.85 din Legea 85/2006 „legitimarea procesuală în acțiunile în anulare reglementate de art.79 și 80 aparține administratorului judiciar și, respectiv, lichidatorului, iar în cazul prevăzut la art.81 alin.2, comitetului creditorilor. Au calitate procesuală pasivă în acțiunile în anulare prevăzute la art.79 și 80, debitorul și, după caz, cocontractantul său. Debitorul va fi citat în calitate de pârât prin administratorul special.
Practic, V. SRL nu numai că nu este reclamantă ci este pârâtă, fiind reprezentată în acțiunile fundamentate pe dispozițiile art.79 – 80 din Legea 85/2006 de administratorul special și totodată, D. I. ar fi potrivit art.85 alin.5 din Legea 85/2006 reclamant în nume propriu (având o poziție procesuală proprie, iar nu de reprezentant).
Au fost invocate și dispozițiile art.99 C.pr.civ., iar referitor la problema timbrajului dispozițiile art.77 din Legea 85/2006. Practic, nu toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sunt scutite de taxă de timbru, ci doar cele în aplicarea dispozițiilor legii insolvenței; capătul 1 al cererii având trimiteri la dispoziții din Codul civil (2011) nu are nicio legătură cu dispozițiile legii insolvenței și implicit este supus timbrajului.
Privind competența judecătorului sindic au fost invocate dispozițiile art.11 alin.2 din Legea 85/2006, capătul 1 al acțiunii nefiind de competența acestuia.
În ceea ce privește inadmisibilitatea, lipsa de interes și caracterul nefondat al acțiunii, s-a arătat că aceasta conține o confuzie voită între contract și instrumentul constatator (probator) al acestuia. Potrivit art.1.166 cod civil (2011) „contractul este acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic” și totodată potrivit art.1.178 „contractul se încheie prin simplul acord de voințe al părților dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă.”
D. I. nu a negat explicit că nu s-ar fi creditat efectiv societatea – și că nu ar fi existat un acord de voință între societate și creditor, a invocat ca și critici: scopul contractului de a crea datorii fictive și acte constitutive pro cauza.
Înscrisurile contestate nu sunt singura probă a încheierii contractului de împrumut de consumație, toate operațiunile fiind reflectate în actele contabile depuse, banii fiind acordați fie prin casierie, fie în cont. Documentele ce probează plata efectivă a banilor precum și întreaga evidență contabilă probează faptul că V. SRL a fost efectiv creditată și că există un contract de împrumut de consumație.
Concluzionând, așa cum a fost formulată acțiunea, este inadmisibilă.
Administratorul judiciar nu a indicat nicio cauză concretă de anulare raportat la dispozițiile art.79 – 80 din Legea 85/2006, ci doar niște temeiuri de drept; nu numai că patrimoniul debitoarei nu a scăzut prin împrumuturi însă aceasta a beneficiat de finanțare ceea ce a avantajat-o (creditorii sunt cei care puteau ipotetic solicita anularea).
Nu s-a explicat în niciun fel cauza ilicită a finanțării unei societăți comerciale și totodată nu pot fi de principiu incidente dispozițiile art.79-80 din Legea 85/2006. A primi un împrumut de către societatea debitoare nu poate fi în nici un caz un act fraudulos; dacă împrumutul nu ar exista efectiv, suma nu ar fi înscrisă la masa credală, însă contestatoarea în sine a unui contract de împrumut în care debitorul este împrumutat nu se încadrează în nici un caz în ipotezele reglementate de art.79-80 din Legea 85/2006.
Împrumutul nu este un act de transfer de proprietate și în nici un caz nu s-a dat de la societatea debitoare ci s-a luat de la un creditor ignorat apoi de administratorul judiciar la întocmirea tabelului. Paradoxul situației expuse a fost recunoscut indirect de administratorul judiciar prin convocarea comitetului pentru 3 iulie 2014, prin care a solicitat: analiza modalităților legale de recuperare a sumei de circa 4,7 milioane lei, sumă ce reprezintă redevența achitată în avans de S.C. „V.” SRL prin O.P. 86/ 27.05.2011.
În subsidiar, în măsura în care va fi admisă acțiunea, s-a solicitat aplicarea art.83 alin.2 din Legea 85/2006 și să se constate că creditorul are împotriva V. SRL o creanță de aceeași valoare cu suma împrumutată.
În drept au fost invocate dispozițiile art.79 – 80 și urm. din Legea 85/2006, art.1.166 și art.1.178 Cod civil (2011).
La data de 31.07.2014, petenta S.C. „V.” SRL prin administrator judiciar D. I. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea tuturor excepțiilor și apărărilor formulate de intimații P. Ș. și S.C. „A. H.” SRL
În motivare, în legătură cu nulitatea acțiunii față de dispozițiile art.200 C.pr.civ., s-a arătat că instanța nu a emis nicio adresă din care să reiasă că i s-ar fi pus în vedere să regularizeze acțiunea, anularea cererii putând fi dispusă doar dacă partea nu s-a conformat în termen dispozițiilor date de instanță.
Referitor la cadrul procesual, s-a arătat că acțiunea are două capete de cerere, unul în care se cere constatarea nulității absolute a actelor atacate, în care S.C. „V.” SRL are calitatea de reclamant, reprezentat de administratorul judiciar D. I. și un al doilea capăt de cerere care privește anularea actelor atacate, conform procedurii speciale stabilite de legea insolvenței, în care reclamantul ester administratorul judiciar iar S.C. „V.” este pârâtă reprezentată de administratorul special P. Ș..
Relativ la competența de soluționare a cererii, a considerat că întreaga cerere este de competența judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Teleorman. În primul rând pentru că se aplică cu prioritate dispozițiile speciale ale legii insolvenței, competența aparținând judecătorului sindic, ambele capete de cerere având ca finalitate nulitatea actului juridic civil; de asemenea, ambele capete de cerere trebuie judecate împreună și nu disjunse, pentru a se evita situația în care două instanțe diferite ar pronunța soluții contradictorii.
În legătură cu aspectul timbrajului, s-a arătat că acțiunea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, conform art.77 din Legea 85/2006; cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere lucrurile sunt clare, iar cu privire la primul capăt de cerere, chiar dacă este întemeiat pe dispoziții de drept comun și acesta este acoperit de dispozițiile art.77, întrucât acțiunea a fost introdusă de administratorul judiciar, a fost introdusă în cadrul insolvenței și are ca scop maximizarea averii debitoarei prin recuperarea unor sume ce fac obiectul unor acte juridice lovite de nulitate.
Față de inadmisibilitatea cererii, a considerat că atât timp cât legea (norma generală în cazul primului capăt de cerere și norma specială în cazul cel de-al doilea) permite formularea unei acțiuni de genul celei promovate, nu se poate vorbi de inadmisibilitate, cel mult de caracterul fondat sau nu al cererii; în concluzie urmează a fi respinsă și această excepție.
Privind lipsa de interes, s-a arătat că atât timp cât în temeiul acestor presupuse împrumuturi s-au formulat declarații de creanță la dosar, este evident interesul lămuririi pe cale judecătorească a valabilei sau nu încheieri a contractelor atacate, cu atât mai mult există un interes în situația în care împrumuturile nu au fost acordate decât formal, fără transferul sumelor de bani din contracte, în acest caz contractele fiind constituite în vederea justificării unor creditori artificiali la masa credală cu scopul de a prejudicia ceilalți creditori și de a controla adunarea creditorilor.
Pe fondul cauzei, s-a învederat că, contractele atacate au fost constituite în vederea justificării unor creditori artificiali la masa credală cu scopul de a prejudicia ceilalți creditori și de a controla adunarea creditorilor, astfel fiind incidente și normele de drept comun privind nulitatea absolută și cele speciale ale legii insolvenței privind nulitatea relativă.
În legătură cu aspectul că împrumutul nu este un act de transfer de proprietate, s-a învederat că în speță este vorba de împrumut de consumație nu de folosință, așadar bunurile împrumutate (banii) intră în patrimoniul împrumutatului, acesta având obligația de a restitui alte bunuri de gen; deci este vorba de un dublu transfer de proprietate (de la împrumutător la împrumutat la momentul acordării împrumutului și de la împrumutat la împrumutător la momentul restituirii).
Cu referire la cererea subsidiară ca în situația admiterii acțiunii să se constate că creditoarea are împotriva V. o creanță egală ca valoare cu creanța ce a făcut obiectul actelor anulate, s-a arătat că, creditoarea ar putea cere valoarea împrumutului doar dacă se dovedește că a și predat efectiv banii către împrumutat.
În al doilea rând, nu este îndeplinită condiția ca terțul să fie de bună credință și să nu fi avut intenția de a împiedica, întârzia ori înșela creditorii debitorului fiind evident că prin încheierea de contracte de împrumut fără a vira suma împrumutată către împrumutat, s-a urmărit crearea de creditori artificiali în dauna celorlalți creditori.
A considerat că această cerere subsidiară are caracterul unei cereri reconvenționale și trebuie timbrată ca atare.
P. încheierea din 10.09.2014, față de cadrul procesual stabilit, s-a dispus rectificarea citativului în sensul că D. I. – reprezentant legal procesual al S.C. „V.” SRL are calitatea de petent, iar P. Ș. și S.C. „V.” SRL prin administrator special P. Ș. sunt intimați.
P. Sentința civilă nr.798/19.12.2014 pronunțată în dosarul nr.1764/98/ 2013/a26 Tribunalul Teleorman – Secția civilă a respins excepțiile lipsei de interes și inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiate, a admis acțiunea și a anulat contractul de împrumut nr.826/25.05.2011 încheiat între S.C. „A. H.” SRL și S.C. „V.” SRL.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul, a reținut că, de principiu, nu s-ar putea exclude niciun act care vizează drepturi și obligații patrimoniale ale debitorului, din sfera actelor susceptibile de anulare în condițiile art.79-80 din Legea nr.85/2006.
Pe de o parte pentru că legiuitorul nu face o astfel de diferențiere, vorbind doar de „anularea actelor frauduloase” la art.79, respectiv de „anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale” la art.80 din Legea insolvenței, constituiri sau transferuri ce pot viza și drepturi de creanță, nu numai acte translative de proprietate sau alte drepturi reale.
În cauză, s-a mai reținut că practicianul în insolvență respectând termenul legal prevăzut de art.81, a apreciat în funcție de datele relevante ale speței că respectivul contract de împrumut încheiat între S.C. „A. H.” SRL și S.C. „V.” SRL reprezentată de P. Ș. au o cauză ilicită, invocând atât dispozițiile art.46, art.79 și art.80 alin.1 lit. c și alin.2 lit. a, d și e din legea insolvenței dar și cele ale codului civil, respectiv ale art.1236 și art.1238.
Cu referire la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a constatat că, intimatul P. Ș. invocă această excepție, motivând că, nu se poate solicita anularea unui înscris constatator, acțiunea conținând o confuzie voită între contract și instrumentul constatator(probator) al acestuia.
Motivul invocat ține de temeinicia acțiunii în opinia instanței și urmează a fi analizat prin prisma probelor ce se vor administra în cauză, astfel că neconstituind un impediment în formularea acțiunii, s-a apreciat că excepția invocată este neîntemeiată.
Prevalându-se de mijlocul legal pus la dispoziție de legea insolvenței pentru înlăturarea actelor frauduloase în scopul ocrotirii intereselor masei credale, tribunalul a reținut că administratorul judiciar a justificat interesul legitim, deoarece eventuala constatare a ineficacității acestui act încheiat în perioada suspectă are drept consecință reducerea pasivului patrimoniului și mărirea gajului general al creditorilor, astfel că, a respins ca neîntemeiată și excepția lipsei de interes legitim.
Examinând acțiunea din perspectiva art.79 din legea insolvenței invocat în acțiune, tribunalul a constatat că acest text se referă la actul fraudulos încheiat de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii (perioada suspectă), actul fraudulos fiind acela care a fost săvârșit în scopul de a leza dreptul altui creditor, iar frauda o denaturare voită a realității, cu scopul de a determina o altă persoană să piardă un bun sau un drept.
Conceptul de fraudă, s-a indicat, este legat de cauza actului juridic, care provoacă nulitatea acelui act încheiat în perioada suspectă, dacă este ilicită, privându-l de efectele scontate de părți
Acțiunea bazată pe art.79 tinde nu numai la sancționarea fraudei, ci și la restabilirea echilibrului șanselor creditorilor.
Ansamblul pe care îl formează textele art.79 și art.80 (ansamblu dedus din articolele precedente, art.77 și art.78, precum și din articolele consecutive, art.81-85) demonstrează, în opinia tribunalului, că normele privind anularea unor acte ale debitorului încheiate în perioada suspectă nu trebuie să fie interpretate sub unica prezență a ideii de fraudă, acest ansamblu fiind menit, mai curând, să reconstituie activul averii debitorului, pentru a reîntregi gajul general al creditorilor.
Nulitățile din perioada suspectă reprezintă o excepție de la regula conform căreia creanțele anterioare deschiderii procedurii rămân neschimbate. Ele au menirea să reîntregească averea debitorului pentru asigurarea succesului reorganizării și pentru a maximiza plata creanțelor.
În speță, s-a reținut că prin contractul de împrumut nr.826 încheiat la data de 25.05.2011 S.C. „A. H.” SRL, reprezentată de administrator P. Ș. s-a obligat să dea cu titlu de împrumut S.C. „V.” SRL, reprezentată de administrator P. Ș. suma de 28.000 lei începând cu data încheierii contractului (fără să se menționeze nr. tranșelor și cuantumul acestora), împrumutatul urmând să restituie această sumă în termen de 2 luni, nerespectarea acestui termen atrăgând după sine calcularea de penalități de 1% întârziere.
Ulterior, la data de 15.07.2013, la solicitarea debitoarei S.C. „V.” SRL prin reprezentant legal P. Ș., Tribunalul Ialomița deschide procedura generală a insolvenței, iar împrumutătorul S.C. „A. H.” SRL, se înscrie la masa credală cu suma de 4.293.216,3 lei (2.922.498,99 lei), invocând nu contractul de împrumut, ci contractul de cesiune de creanță nr.492/21.05.2013 și contractul de garanție reală imobiliară autentificat la BNP Asociați S. I. și M. R. A. sub nr.2059 la data de 10.07.2013.
În acest context, s-a apreciat a fi util de subliniat că ambele contracte în baza cărora intimata S.C. „A. H.” SRL s-a înscris la masa credală au fost încheiate în considerarea procesului verbal de stingere a datoriilor și a Acordului din datele de 05.12.2012 și 08.01.2013, înscrisuri încheiate în vederea urgentării rambursării împrumuturilor de către S.C. „V.” primite de la societățile A. în baza contractelor de împrumut, unul dintre acestea fiind și contractul a cărui nulitate se solicită prin prezenta.
Coroborând data contractării împrumutului cu cea a deschiderii insolvenței, tribunalul, reținând calitatea de administrator cu puteri depline și acționar unic al intimatei S.C. „A. H.” SRL, dar și de asociat majoritar și administrator al societății debitoare, a reprezentantului P. Ș., a constatat existența unei fraude împotriva creditorilor a căror drepturi au fost afectate, în sensul de a le fi scăzute șansele satisfacerii cerințelor acestora, prezumția de fraudă fiind fundamentată pe obligația debitoarei de a nu-și mări pasivul patrimonial când starea de insolvență era iminentă.
Față de considerentele expuse, s-a apreciat că în cauză sunt incidente doar dispozițiile art.79 și art.80 alin.1 lit. c, situația premisă a acestui din urmă articol, fiind intenția comună a părților contractante, în sensul diminuării activului patrimonial sau măririi pasivului patrimonial al debitorului, în frauda creditorilor cu corolarul cunoașterii (implicit acceptării) acesteia de către cocontractantul debitorului, împrejurare față de care analiza celorlalte temeiuri de drept invocate
Întrucât scopul actului juridic l-a constituit fraudarea creditorilor, s-a constatat a fi ilicită cauza, iar efectul a fost nulitatea absolută a actului încheiat astfel.
În raport de situația dedusă judecății vădit atipică și modul de soluționare a acțiunii instanța nu a făcut aplicarea dispozițiilor art.83 alin.2 din legea insolvenței, expresia „repunerea în situația anterioară” din acest articol fiind în opinia instanței eronată, pentru că acest fenomen oricum nu se produce niciodată, restituirea prestațiilor efectuându-se la nivel de ficțiune juridică.
În consecință, s-a apreciat că acțiunea formulată este întemeiată dispunându-se în consecință.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 23 februarie 2015, au declarat apel intimații, cererile de apel fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă, la data de 11 martie 2015.
P. apelul declarat, apelantul P. Ș. administrator special al V. SRL a criticat atât sentința civilă nr.798 pronunțată la 19.12.2014 cât și încheierile premergătoare pronunțate în dosar și a solicitat schimbarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii de anulare a contractului de împrumut formulată de D. I..
În motivarea apelului se prezintă situația de fapt, iar cu privire la cadrul procesual, se arată că deși instanța a invocat formal dispozițiile art.85 alin.5 și alin.6 din Legea nr.85/2006 într-o încheiere premergătoare, atât acțiunea formulată și cât sentința atacată se referă la un cadru procesual incorect.
Se arată în acest sens că acțiunea este formulată de V. SRL prin administrator judiciar, prin sentința apelată se reține că D. I. este „reprezentant procesual” al V. SRL, în condițiile în care, în realitate, legitimitate procesuală activă are doar D. I. în nume propriu (iar nu ca reprezentant procesual al V. SRL) conform art.85 alin.5.
O altă critică vizează greșita soluționare a excepției lipsei de interes apelantul susținând că în opinia sa administratorul judiciar nu poate justifica condiția interesului promovării acțiunii deoarece anularea unui contract de împrumut în care nu s-a perceput dobândă, nu poate duce la „reducerea pasivului” unui debitor.
Apreciază apelantul fie V. SRL nu a primit niciodată sumele de bani conform contractului, și atunci sancțiunea nu este nulitatea contractului, ci invocarea excepției de neexecutare/rezoluțiunea și neprimirea împrumutătorului la masa credală, fie V. SRL a primit sumele de bani de la A. H. SRL și atunci urmare a anulării cauzei plății (contractul de împrumut) V. SRL trebuie să restituie sumele de bani primite - ceea ce nu poate duce la „reducerea pasivului”.
A treia critică vizează greșita soluționare a excepției inadmisibilității deoarece printr-un contract de împrumut de consumație, nu se poate, de principiu, mări pasivul debitoarei (în cauză nu intră analiza vreunei clauze privind dobânda/penalități pretinse, ci exclusiv simpla acordare de împrumut, în contract existând mențiunea că dobânda este 0).
Se arată că deși există obligația corelativă de restituire a împrumutului acest lucru nu înseamnă că se mărește pasivul atât timp cât împrumutul de consumație, presupune ca în prealabil nașterii obligației de restituire, împrumutatul să primească suma de bani (practic activul crește în aceeași măsură cu pasivul cu suma de bani împrumutată, iar patrimoniul debitorului rămâne neschimbat).
Solicitarea anulării unui contract cadru de împrumut de consumație (fără a verifica dacă sumele s-au plătit efectiv) cu motivația că ar fi fraudulos prin prisma creșterii pasivului persoanei împrumutate este, în opinia apelantului, inadmisibilă.
În ceea ce privește soluția pronunțată pe fondul cauzei se arată că în măsura în care administratorul judiciar consideră că împrumutul efectiv nu a existat, există un alt mecanism reglementat la art.66 din Legea 85/2006, și anume verificarea creanței înainte de înscrierea în tabel, iar creditorul A. H. SRL a fost înscris la masa credală cu o creanță sub condiție suspensivă.
Mai susține apelantul că potrivit dovezilor depuse la dosar (extras de cont, ordin de plată vizat de bancă) împrumutul a fost efectiv acordat.
Se mai invocă faptul că împrumutul a avut o cauză reală, justificată, deoarece prin adresa_/27.05.2011 ADS a solicitat V. să achite suma de 4.696.235 lei, reprezentând 100% din redevența aferentă anului 2011, iar suma a fost achitată de societatea debitoare cu sumele virate de societățile din grupul A..
O altă critică vizează greșita reținere a incidenței art.80 alin.1 lit. c) din Legea 85/2006, text de lege, care în opinia apelantului nu poate fi aplicat împrumutului de consumație, art.80 referindu-se la ipoteza în care V. SRL ar fi constituit sau transferat drepturi patrimoniale către terți.
În realitate, prin contractele de împrumut, nu numai că V. SRL nu a transferat/constituit nimic către terți, ci s-a reglementat modul în care V. SRL primește sume de bani de la împrumutător.
Mai susține apelantul și greșita reținere a „măririi pasivului”, deoarece pe de o parte „ceilalți creditori” nu existau în luna mai 2011, iar pe de altă parte șansele „celorlalți creditori” nu au scăzut, ci au crescut. Din suma creditată de A. H. SRL se vor putea îndestula toți creditorii care vor fi menționați în tabelul definitiv.
Apelantul mai arată că practica și doctrina au statuat că nulitățile reglementate de art.79 - 80 din Legea 85/2006 sunt nulități relative (în acest sens există și termene de invocare a nulității, precum și termen limită de analiză în trecut a actelor debitorului - 3 ani), judecătorul sindic reținând în mod eronat la pagina 7 incidența nulității absolute.
O ultimă critică vizează soluționarea eronată a cererii întemeiate pe dispozițiile art.83 alin.2 din Legea nr.85/2006, motivat de faptul că judecătorului nu îi este permis să aprecieze dacă o normă legală este greșită - ci doar să o aplice sau să constate dacă este sau nu aplicabilă cauzei.
În drept au fost invocate prevederile art.466 și urm. C.pr.civ. și art.12 alin.2 din Legea 85/2006.
În susținerea apelului, apelantul a depus la dosarul cauzei, în copii, înscrisuri.
Apelul a fost legal timbrat cu suma de 100 lei, taxă judiciară de timbru.
P. apelul declarat apelanta A. H. SRL a solicitat modificarea în tot a sentinței apelate și pe cale de consecință, în principal, respingerea ca inadmisibilă a acțiunii, iar în subsidiar respingerea ca nefondată a acțiunii în anularea contractului de împrumut nr.826/25.05.2011.
În motivarea apelului de prezintă situația de fapt și se apreciază că tribunalul a respins în mod greșit excepția lipsei de interes.
Se arată în dezvoltarea acestei critici că anularea unui contract de împrumut în care nu s-a perceput dobândă nu poate duce la „reducerea pasivului” unui debitor.
Se mai adaugă că încheierea contractului de împrumut putea genera două situații distincte, respectiv: V. nu a primit niciodată suma de bani ce face obiectul Contractului de împrumut, caz în care sancțiunea nu este nulitatea contractului, ci invocarea excepției de neexecutare, respectiv rezoluțiunea și neprimirea împrumutătorului la masa credală; sau V. a primit suma de bani, caz în care, în eventualitatea anulării acestuia, debitoarea ar trebui să restituie sumele de bani primite de la A. H.. Nici această situație nu ar putea avea drept consecință reducerea pasivului.
O altă critică vizează soluționarea excepției inadmisibilității, arătându-se că temeiul de drept stabilit de instanță a fost reprezentat de dispozițiile art.79 și art.80 din Legea nr.85/2006, astfel că obiectul acțiunii în anulare îl puteau constitui exclusiv actele încheiate anterior deschiderii procedurii insolvenței, respectiv cu 3 ani înainte de acest moment.
Se amintesc prevederile art.14 alin.5 și art.15 C.pr.civ. și se arată că potrivit dispozițiilor art.11 alin.2 din Legea nr.85/2006, atribuțiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței. Formularea unei acțiuni sau a unui capăt de cerere în care sunt invocate temeiuri prevăzute de C.civ. nu sunt de competența judecătorului sindic.
În al doilea rând, se arată că potrivit dispozițiilor art.79 din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar poate introduce la judecătorul sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, iar art.80 din același act normativ se referă la ipoteza în care debitoarea constituie sau transferă drepturi patrimoniale către terți. Or, prin contractele de împrumut, inclusiv prin Contractul de împrumut încheiat între V. și subscrisa, debitoarea nu a transferat/ constituit nici un drept patrimonial către terți, ci, dimpotrivă s-a reglementat modul în care V. a primit sume de bani.
În plus, susține apelanta, împrumutul de consumație fără dobândă nu poate produce niciun prejudiciu celui împrumutat.
Apelanta apreciază că soluția pronunțată pe fondul cauzei este eronată, susținând că prin Contractul de împrumut nr.826/25.05.2011 A. H. a împrumutat V. cu suma de 28.000 lei, dovada acordării efective a împrumutului fiind dată de ordinul de plată nr.503/30.05.2011, care atestă transferul către V. a sumei de 28.000 lei.
În al doilea rând, se susține că împrumutul ce a făcut obiectul Contractului de împrumut a avut o cauză reală și justificată, ADS solicitând V. să achite suma de 4.696.235 lei reprezentând 100% din redevența aferentă anului 2011.
Se subliniază că potrivit înscrisurilor doveditoare depuse la dosar, constând în ordine de plată vizate de instituții bancare, suma de 4.724.237 lei provine de la societăți din grupul A., ca urmare a încheierii unor contracte de împrumut.
În al treilea rând, se apreciază că nu se poate susține că un contract de împrumut încheiat în anul 2011, prin care V. a primit cu titlu de împrumut o sumă de bani pentru a achita o redevență către ADS ar fi fost întocmit pro causa, în condițiile în care starea de insolvență nu era iminentă în anul 2011, aceasta fiind constatată tocmai în anul 2013, când debitoarea a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței.
În al patrulea rând, se critică faptul că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile art.80 alin.1 lit. c) din Legea nr.85/2006, întrucât acestea nu sunt incidente în cazul împrumutului de consumație.
Apelanta amintește prevederile art.80 alin.1 lit. c din legea nr.85/2006, art.1166 și art.1178 C.civ. și arată că prin Contractul de împrumut, V. nu a transferat și nu a constituit drepturi patrimoniale către terți, ci a reglementat modul în care urma să primească sume de bani de la societățile împrumutătoare, inclusiv de la A. H.. Astfel, neexistând un transfer de drepturi patrimoniale către terți anterior, A. H. nu are ce restitui, neprimind nimic în schimbul acordării sumei împrumutate.
În al cincilea rând, susține apelanta, în situația în care administratorul judiciar ar fi considerat că împrumutul efectiv nu ar fi existat, acesta avea la îndemână mecanismul prevăzut de dispozițiile art.66 din Legea nr.85/2006, respectiv verificarea creanței înainte de înscrierea acesteia în tabel. De altfel, administratorul judiciar a și folosit acest mecanism, A. H. fiind înscrisă în tabelul preliminar al creanțelor cu o creanță sub condiție suspensivă.
Apelanta critică și modul în care judecătorul sindic a soluționat cererea întemeiată pe dispozițiile art.83 alin.2 din legea nr.85/2006 susținând că, în subsidiar, prin întâmpinarea formulată la cererea de chemare în judecată, a solicitat judecătorului sindic ca, în măsura în care va admite acțiunea introductivă formulată de V., să aplice dispozițiile art.83 alin.2 din Legea nr.85/2006 și să constatate că A. H. are împotriva V. o creanță de aceeași valoare cu suma ce a făcut obiectul Contractului de împrumut nr.826/25.05.2011.
Judecătorul sindic a respins solicitarea, iar apelanta consideră că soluția instanței este nelegală, susținând că judecătorului nu îi este permis să facă aprecieri în sensul că o normă legală este sau nu greșită, acesta fiind chemat doar să o aplice sau să constate dacă norma este sau nu incidență în respectiva cauză, iar la dosar nu a fost depusă nicio probă care să demonstreze reaua-credință a apelantei.
În drept au fost invocate dispozițiile art.470 și urm. C.pr.civ.
Apelul a fost legal timbrat cu suma de 100 lei, taxă judiciară de timbru.
La data de 09 aprilie 2015 prin serviciul Registratură, s-a depus la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de D. I. administrator judiciar al S.C. „V.” SRL prin care s-a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate.
În combaterea motivelor de apel se arată relativ la excepția lipsei de interes că este evident că există un interes întrucât admiterea acțiunii duce la reducerea pasivului patrimonial, lămurește componența creditorilor.
În legătură cu excepția inadmisibilității, arătă că și contractul de împrumut de consumație poate mări pasivul patrimonial, acest contract nefiind exceptat prin vreo normă juridică de a face obiectul acțiunii promovate, iar contrar celor susținute de apelanți, contractul nu este unul cadru, acesta având o sumă înscrisă în cuprinsul său.
Se susține că avem de-a face cu un contract cu cauza ilicită, scopul vădit al acestuia fiind acela de a crea datorii fictive prin acte constituite pro causa. Conform art.1236 alin.2 și art.1238 alin.2 C.civ. ambele părți având cunoștință de faptul că acest contract are o cauză ilicită, contractul este lovit de nulitate absolută.
Susține intimatul că actul de împrumut constituie un drept de creanță în favoarea S.C. „A. . drepturile celorlalți creditori, iar pe de altă parte P. Ș. este administratorul S.C. „V.” SRL și asociat și administrator în S.C. „A. . deschidere a procedurii a fost formulată chiar de debitoare prin administrator.
Contractul este constituit în vederea justificării unor creditori artificiali cu scopul de a prejudicia ceilalți creditori și de a controla adunarea creditorilor, fiind incidente și normele de drept civil privind nulitatea absolută și cele ale legii insolvenței privind nulitatea relativă.
În legătură cu apărarea pârâtelor că împrumutul nu este act de transfer de proprietate, se învederează că în speță vorbim de împrumut de consumație, nu de folosință. Așadar bunurile împrumutate (banii) intră în patrimoniul împrumutatului, acesta având obligația de a restitui alte bunuri de gen. Așadar vorbim de un dublu transfer de proprietate (de la împrumutător la împrumutat la momentul acordării împrumutului și de la împrumutat la împrumutător la momentul restituirii).
Față de cererea subsidiară a apelantelor ca în situația admiterii acțiunii să se constate că creditoarea are împotriva V. SRL o creanța egală ca valoare cu creanța ce a făcut obiectul actelor anulate, se apreciază că în mod temeinic s-a respins această cerere, pentru cel puțin două motive: creditoarea ar putea cere valoarea împrumutului doar dacă se dovedește că a și predat efectiv banii către împrumutat; nu este îndeplinită condiția ca terțul să nu fi avut intenția de a împiedica, întârzia ori înșela pe creditorii debitorului.
Atât timp cât nu există prevedere contrară în contractul de împrumut, suma împrumutată se preda împrumutatului dintr-o dată (fapt care nu reiese din nici un înscris), nu prin plăți succesive așa cum încearcă să demonstreze apelanții.
Se mai învederează că art.2145 alin.2 din noul C.civ. arată că până la proba contrară, împrumutul având ca obiect o sumă de bani se prezumă a fi cu titlu oneros, deci împrumuturile nu sunt acte dezinteresate ale membrilor grupului A., așa cum susțin apărătorii acestora.
Mai adaugă intimatul faptul că „ceilalți creditori” nu existau la momentul datei înscrise în contract, nu are relevanță pentru simplul motiv că legea nu face această distincție între creditorii de la data încheierii actului atacat și creditorii înscriși la masa credală care au devenit creditori după încheierea actului.
În drept au fost invocate prevederile art.46 alin.1, art.79 și art.80 din Legea 85/ 2006, art.1236 și art.1238 C.civ.
La data de 05 mai 2015, prin serviciul Registratură, s-a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare formulat de P. Ș. prin care s-a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimat și admiterea apelurilor astfel cum au fost motivate.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând apelurile în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și cu observarea prevederilor art.476 N. C.pr.civ., Curtea, constată următoarele:
În primul rând se constată că apelanții au critici similare în ceea ce privește sentința pronunțată de judecătorul sindic motiv pentru care cererile de apel vor fi analizate împreună.
1. Critica referitoare la greșita stabilire a cadrului procesual formulată de apelantul P. Ș. nu este fondată.
Potrivit prevederilor art.85 alin.5 din legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței „legitimarea procesuală activă în acțiunile în anulare reglementate de art.79- 80 aparține administratorului judiciar, respectiv, lichidatorului, iar în cazul prevăzut de art.81 alin.2 comitetului creditorilor”.
În cauza de față judecătorul sindic a fost sesizat cu o acțiune în anularea unui contract de împrumut încheiat între apelanta A. H. SRL și debitoarea S.C. „V.” SRL, în temeiul art.79 – 80 din legea nr.85/2006, dispoziții legale în baza cărora a și fost soluționat litigiul pe fond.
Este adevărat că prin cererea de chemare în judecată a fost indicată drept reclamantă S.C. „V.” SRL prin administrator judiciar D. I., însă prin încheierea de ședință din data de 10 septembrie 2014 judecătorul sindic, raportat la natura specifică a procedurii insolvenței precum și la prevederile legii nr.85/2006 a constatat că titularul acțiunii este D. I. – administrator judiciar al S.C. „V.” SRL. În calitate de intimați au fost conceptați A. H. SRL și S.C. „V.” SRL prin administrator special P. Ș..
În atare condiții Curtea apreciază că judecătorul sindic a stabilit cadrul procesul în acord cu prevederile art.85 din Legea nr.85/2006, simplul fapt că în încheierile de ședință și în sentință s-a menționat că D. I. este administratorul judiciar al S.C. „V.” SRL neputând conduce la concluzia că societatea debitoare acționează atât în calitate de reclamantă cât și de pârâtă.
Din simpla lectură a hotărârii pronunțate în cauză precum și a încheierilor premergătoare rezultă fără dubiu că, în fața instanței de fond, calitatea de reclamant a revenit administratorului judiciar D. I..
În concluzie critica relativă la modul de stabilire a cadrului procesual nu va fi primită.
2. Critica referitoare la greșita soluționare a excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii, invocată de ambii apelanți, este nefondată.
Interesul este definit drept folosul practic, imediat pe care îl are partea pentru a justifica punerea în mișcarea a procedurii judiciare. Pentru a justifica sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să îndeplinească anumite condiții: să fie legitim (corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale); să fie născut și actual (să existe în momentul în care este formulată cererea); să fie personal și direct (folosul practic urmărit prin declanșarea procedurii judiciare să aparțină celui care recurge la acțiune).
Analizând îndeplinirea cerințelor enunțate în litigiul de față, se constată, că administratorul judiciar al S.C. „V.” SRL justifică interes în prezentul demers judiciar odată ce art.85 din legea nr.85/2006 în conferă legitimare procesuală, iar, după cum în mod judicios a indicat și judecătorul sindic, în caz de admitere a acțiunii se poate ajunge la micșorarea pasivului (interes legitim). De asemenea, raportat la motivele invocate prin cerere se constată că administratorul judiciar a urmărit protejarea patrimoniului debitoarei aflată în insolență în exercitarea atribuțiilor pe care legea insolvenței i le-a conferit (interes personal și direct, născut și actual).
Nu pot fi primite afirmațiile apelanților în sensul că în măsura în care V. nu ar fi primit niciodată sumele de bani conform contractului sancțiunea care ar interveni ar fi excepția de neexecutare/rezoluțiunea și neprimirea împrumutătorului la masa credală, deoarece, pe de o parte, contractul de împrumut de consumație este un contract real (remiterea sumei de bani vizând însăși valabila încheiere a contractului), iar pe de altă parte înlăturarea împrumutătorului de la masa credală ar profita celorlalți creditori.
Pe cale de consecință Curtea urmează să înlăture criticile formulate de apelanți cu privire la modul de soluționare a excepției lipsei de interes, apreciind că soluția judecătorului sindic asupra excepției este corectă.
3. Critica referitoare al greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii, nu este, de asemenea, fondată.
Se constată că apelantul P. Ș. a invocat prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond inadmisibilitatea acțiunii, motivând, în esență, că un contract de împrumut de consumație nu ar putea mări pasivul debitoarei. Judecătorul sindic a înlăturat această excepție indicând că, în realitate, susținerile apelantului sunt chestiuni care vizează temeinicia acțiunii și nu admisibilitatea acesteia.
În opinia Curții soluția judecătorului sindic este corectă. Inadmisibilitatea apare ca un fine de neprimire, intervenind atunci când partea uzează de o cale procedurală ce nu i-a fost pusă la îndemână de lege. În cauza de față administratorul judiciar a uzat de o cale permisă de lege – acțiunea în anularea actelor frauduloase reglementată de art.79 – art.80 din legea nr.85/2006, iar posibilitatea de a anula un contract de împrumut de consumație pentru motivele invocate prin cererea de chemare în judecate sunt chestiuni care vizează temeinicia cererii, nu admisibilitatea acesteia.
De asemenea, nu vor fi primite criticile formulate de apelanta A. H. relative la necompetența funcțională a judecătorului sindic, deoarece în cazul în care s-ar fi stabilit că acțiunea nu intră în sfera atribuțiilor judecătorului sindic soluția nu ar fi fost de respingere a cererii ca inadmisibilă, ci cauza trebuia transpusă/declinată către un alt complet/altă instanță.
3. Criticile relative la greșita admitere a cererii de chemare în judecată invocate de ambii apelanți sunt fondate.
Astfel Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată, administratorul judiciar al S.C. „V.” SRL a solicitat anularea contractului de împrumut nr.826/ 25.05.2011 încheiat între A. H. SRL, în calitate de împrumutător, și S.C. „V.” SRL, în calitate de împrumutat, motivat de faptul că este un act preconstituit, având o cauză ilicită, scopul vădit al acestuia fiind de a crea datorii fictive prin acte constituite pro causa.
Pentru a se dovedi caracterul fraudulos al contractului administratorul judiciar a făcut referire la faptul că actul a fost încheiat cu aproximativ 2 ani înainte de deschiderea procedurii, precum și la faptul că P. Ș. administrator și asociat al V. este administrator și în cadrul A. H..
P. Contractul de împrumut 826/25.05.2011 apelanta A. H. s-a obligat să împrumute debitoarea S.C. „V.” SRL cu suma de 28.000 lei, fiind stabilit termen de restituire – două luni. Potrivit extrasului de cont și ordinului de plată anexate la dosarul cauzei, la data de 30.05.2011 A. H. a transferat în contul V. suma de 28.000 lei.
Potrivit art.79 din Legea nr.85/2006 „administratorul judiciar (…) poate introduce la judecătorul – sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii”, iar potrivit art.80 alin.1 lit. c (reținut de judecătorul sindic drept temei pentru anularea celor două contracte) „administratorul judiciar (…) poate introduce la judecătorul sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin (…) acte încheiate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a leza în orice alt fel drepturile”.
Plecând de la aceste prevederi legale se constată că în cazul art.79 legiuitorul a descris, prin criteriile menționate, categoria de gen a actelor vizate în acest caz prin acțiuni în anulare, fără a le mai enumera fie și exemplificativ. P. urmare orice acțiune care îndeplinește cerințele expres menționate în textul respectiv – și care nu se încadrează în categoriile prevăzute de art.80 – va putea fi formulată în procedura insolvenței, fiind de competența judecătorului sindic. Art.79 prevede o categorie generală de acte încheiate în dauna creditorilor, putând fi vorba de orice fel de acte deoarece producerea unei daune creditorilor poate interveni prin acte atât cu caracter patrimonial cât și nepatrimonial.
Totodată se impune a se menționa că pentru admiterea unei acțiuni întemeiată pe dispozițiile art.79 trebuie să se probeze cele două condiții de fond care rezultă expres din text (încheierea în mod fraudulos și producerea unei daune creditorilor) precum și intervenirea actului în perioada de trei ani anteriori deschiderii procedurii.
În cazul art.80 legiuitorul a descris, de asemenea, categoria de gen a actelor și operațiunilor vizate în acest caz prin acțiuni în anulare, dar, în continuare, a făcut și o enumerare a speciilor de acte avute în vedere în această categorie, enumerare care trebuie considerată limitativă, iar nu exemplificativă. P. urmare, vor putea fi formulate în procedură, în competența judecătorului sindic numai acele acțiuni în anulare care vizează speciile de acte și operațiuni astfel cum sunt enumerate în textul de lege în discuție și se încadrează totodată și în categoria descrisă în paragraful întâi al textului. În concret art.80 are în vedere exclusiv acte cu caracter patrimonial, și anume, constituirile și transferurile de drepturi către terți, realizate numai prin speciile de acte expres enumerate.
În cazul acțiunilor întemeiate pe dispozițiile art.80, pentru a fi admise, este suficient să se probeze elementele descriptive ale actului astfel cum se regăsesc în textul de lege din alineatele articolului respectiv, precum și din paragraful 1, nepunându-se problema probării în mod expres, ci doar implicit a unei fraude.
În ceea ce privește proba, atât în cazul art.79 cât și în cazul art.80, se vor avea în vedere dispozițiile dreptului comun în măsura în care sunt compatibile potrivit art.149 din lege, cu mențiunea că în cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile art.80 se vor avea în vedere în primul rând dispozițiile art.83 și art.84.
Aplicând aceste considerente teoretice la speța de față se constată, în primul rând, faptul că administratorul judiciar a solicitat anularea a unui contract de împrumut de consumație în care societatea debitoare V. SRL are calitatea de împrumutat.
Contractul de împrumut (în concepția Codului civil de la 1865 aplicabil în cauză prin raportare la data încheierii contractului) este un contract real, unilateral în temeiul căruia o persoană numită împrumutător, transmite în proprietatea unei alte persoane, numită împrumutat, o câtime de lucruri fungibile și consumptibile, cu obligația pentru împrumutat de a restitui la scadență o cantitate egală de lucruri de același gen și calitate.
În atare condiții în mod corect apelanții arată că prin contractul a cărui anulare s-a solicitat societatea debitoare nu a constituit și nici nu a transferat către terț vreun drept patrimonial, motiv pentru care nu se poate cere anularea respectivului act în temeiul art.80 alin.1 lit. c.
Este adevărat că la scadență debitoarea avea obligația de a restitui suma împrumutată, fapt care implica transferul unei sume de bani către împrumutător, însă prevederile art.80 alin.1 sunt foarte clare în a permite formularea unei acțiuni de genul celei de față numai în cazul în care societatea a constituit sau a transferat un drept patrimonial către un terț, obligația legală de restituire a unui împrumut nefiind avută în vedere de legiuitor.
P. urmare referirile făcute de judecătorul sindic la prevederile art.80 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006 pentru a se reține o intenție comună de fraudă urmează a fi înlăturate.
Analizând acțiunea în anulare din perspectiva art.79 din Legea nr.85/2006 Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de textul de lege, pentru a se dispune în cadrul acțiunii de față anularea contractului.
Astfel, în ceea ce privește data încheierii contractului (25.05.2011) se constată că actul a fost încheiat în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței (15.07.2013).
În schimb în ceea ce privește încheierea actului în mod fraudulos și producerea unei daune creditorilor, prin raportare la motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, aceste două condiții nu pot fi reținute ca fiind dovedite.
P. acțiune administratorul judiciar invocă caracterul fraudulos al actului numai prin raportare la data încheierii și la faptul că P. Ș. era administrator în cadrul ambelor societăți, or aceste motive sunt insuficiente pentru a se ajunge la admiterea acțiunii.
Este adevărat că actul de împrumut a fost încheiat în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, însă nu s-a prezentat nicio dovadă din care să rezulte că în anul 2011 existau indicii că societatea V. ar putea intra în insolvență.
Nu pot fi primite susținerile administratorului judiciar în sensul că împrumutul nu ar fi real deoarece sumele de bani ar fi trebuit să se regăsească în patrimoniul societății, odată ce tocmai administratorul judiciar a înscris A. H. în tabelul creditorilor. Potrivit art.66 din legea nr.85/2006 administratorul judiciar are obligația de a verifica toate creanțele, cu excepția celor constatate prin titluri executori, or în măsura în care nu s-ar fi dovedit virarea sumelor de bani în contul societății societatea apelantă nu ar fi trebuit înscrisă în tabelul preliminar. Mai mult la dosar s-au depus dovezi din care rezultă că apelanta A. H. a transferat suma de 28.000 lei către V., însă aspectele referitoare la predarea/virarea sumei împrumutate în contul societății debitoare, eventuala restituire a sumei și stabilirea creanței la care ar fi îndreptățită apelanta A. H., se pot verifica în cadrul contestației la tabelul preliminar.
În atare condiții constatând că în cauză nu sunt întrunite condițiile impuse de art.79 și art.80 din legea nr.85/2006 pentru a se dispune anularea contractului, Curtea nu va mai analiza criticile referitoare la nulitatea reglementată de aceste texte de lege și nici la modul în care s-au soluționat cererile formulate de apelanți în temeiul art.83 din legea insolvenței.
P. urmare, având în vedere toate considerentele arătate mai sus, Curtea apreciază că în cauză nu sunt întrunite condițiile legale pentru a se dispune anularea contractului de împrumut nr.826/25.05.2011, motiv pentru care, cu observarea prevederilor art.79 și art.80 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006 și art.480 alin.2 și alin.3 C.pr.civ., va admite apelul, va schimba în parte sentința apelantă și va respinge cererea de chemare în judecată ca nefondată, menținând, totodată, celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de apelantul P. Ș. administrator special al S.C. „V.” SRL, cu domiciliul în Fetești, ., jud. Ialomița, împotriva sentinței civile nr.798 din data de 19.12.2014 și împotriva încheierilor premergătoare, și de apelanta A. H. SRL cu sediul în Fetești ., ., și sediul procesual ales la S.C.A. „Țuca, Z. & Asociații”, în București, sector 1, ..4-8, clădirea America House, ., . civile 798 din data de 19.12.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul D. I. cu sediul în A. ., . Teleorman, administrator judiciar al S.C. „V.” SRL cu sediul în ., având cod de identificare fiscală RO_ și numărul de ordine în Registrul Comerțului J_ .
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Respinge cererea de anulare a contractului nr.826/25.05.2011 ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 Iunie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. C. A. P.
GREFIER
M. I.
Red. Jud. I.C./ Tehnored. I.C./M.I.
5 ex./
Tribunalul Teleorman – Secția Civilă
Judecător sindic – M. Nuți D.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 396/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
