Procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni. Decizia nr. 190/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 190/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 795/3/2013/a2

Dosar nr._ (Număr în format vechi 412/2015)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 190/2015

Ședința publică de la 16 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M.-SPERANȚA C.

JUDECĂTOR G. G.

JUDECĂTOR I. P.

GREFIER C. L.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta petentă V. S. LICHIDATOR JUDICIAR AL . împotriva încheierii pronunțate la 04.11.2014 de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ 13 în contradictoriu cu intimata debitoare . PRIN LICHIDATOR JUDICIAR V. S.P.R.L. și intimatele creditoare I. M. GROUP SA și . SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta petentă, prin practician în insolvență M. A. B. care depune la dosar delegație, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței lipsa de procedură cu intimata debitoare, dovada de citare întorcându-se cu mențiunea destinatar mutat.

Curtea față de lipsa de procedură cu intimata debitoare, face aplicarea dispozițiilor art.98 Cod de procedură civilă și constată procedura de citare ca fiind legal îndeplinită.

Din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1085 aliniatul 1 Cod de procedură civilă, invocă excepția inadmisibilității cererii de recurs și acordă cuvântul recurentei petente pe excepția invocată.

Recurenta petentă, prin apărător, solicită instanței respingerea excepției de inadmisibilitate a recursului, apreciind că măsura luată de către judecătorul fondului poate fi atacată cu recurs.

Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția de inadmisibilitate a cererii de recurs.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față:

Prin încheierea din Camera de Consiliu, pronunțată la 4.11.2014 Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă a respins cererea de reexaminare formulată de petentul lichidator judiciar V. S.P.R.L., ca neîntemeiată

În motivarea încheierii judecătorul - sindic a reținut că prin încheierea de ședință pronunțată la data de 07.10.2014 în dosarul nr._ 13, a fost dispusă amendarea lichidatorului judiciar al debitoarei ., V. S., cu suma de 1.500 lei, în baza art. 22 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, motivat de faptul că lichidatorul judiciar nu s-a prezentat în instanță la termenul de judecată în vederea susținerii cauzei și nici nu a depus raport de activitate.

Petentul a solicitat la 15.10.2014 reexaminarea amenzii judiciare stabilită în sarcina sa, susținând că în mod neîntemeiat s-a dispus amendarea sa, având în vedere faptul că s-a prezentat în ședința publică din data de 07.10.2014, după apelarea cauzei, ocazie cu care a depus raportul de activitate, îndeplinindu-și astfel obligațiile ce îi revin în calitate de lichidator judiciar, singura sa culpă fiind aceea de a nu fi prezent la apelarea cauzei, împrejurare cauzată de prezența reprezentantului său la Curtea de Apel București pentru susținerea unei alte cauze.

Judecătorul - sindic a constatat, contrar susținerilor petentului, că lichidatorul judiciar a fost corect amendat pentru nedepunerea raportului de activitate și pentru neprezentarea la termenul acordat în cauză în vederea continuării procedurii, întrucât o atitudine diligentă ar fi impus încunoștințarea tribunalului, anterior ședinței de judecată cu privire la imposibilitatea de prezentare, printr-o cerere însoțită de înscrisuri doveditoare.

Mai mult, petentul nu a arătat care au fost cauzele care l-au pus în imposibilitatea depunerii în termen util a raportului de activitate la dosarul cauzei, ci abia în ziua termenului de judecată.

Cât privește cuantumul amenzii aplicate, de 1500 lei, judecătorul - sindic a apreciat că acesta nu este disproporționat față de abaterea sancționată, raportat la calitatea de profesionist a petentului, calitate ce ar trebui să constituie o garanție cu privire la modul de îndeplinire a atribuțiilor prevăzute în sarcina acestuia.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs V. S., lichidator judiciar al debitoarei ., recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V a Civilă, sub nr._, din 12.02.2015.

Recurentul a susținut că cele reținute de judecătorul - sindic nu corespund realității, întrucât recurentul s-a prezentat în ședința publică din data de 7.10.2014 după apelarea cauzei la prima strigare dar înlăuntrul desfășurării ședinței de judecată, depunând raportul de activitate și luând termen în cunoștință.

Mai mult, strigarea cauzei în ședința din 7.10.2014 s-a făcut în lipsa părților, nu doar în lipsa lichidatorului judiciar, ci și în lipsa creditorilor din dosar, . care a răspuns la momentul aplicării cauzei neavând la acel moment calitatea de creditor în condițiile legii insolvenței.

În drept, art. 8 din Legea nr.85/2006, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În ședința publică de la 16.03.2015 Curtea, din oficiu, a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului, excepție pe care o va admite pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 1084 Cod procedură civilă „Amenda și despăgubirea se stabilesc prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia”, iar, potrivit dispozițiilor art. 1085 alin. 1 Cod procedură civilă „Împotriva încheierii prevăzută la art. 1084, cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora”.

În conformitate cu dispozițiile art. 1085 alin. 3 Cod procedură civilă „Cererea (de reexaminare) se soluționează prin încheiere irevocabilă, dată în Camera de Consiliu, de către instanța de judecată ori de președintele instanței de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea”.

Se constată că, potrivit textelor de lege imperative, precitate, împotriva încheierii de stabilire a amenzii legea instituie calea de atac a reexaminării, iar cererea de reexaminare se soluționează de instanță printr-o încheiere cu caracter irevocabil, neputând fi atacată prin nicio cale de atac.

Ca atare, recursul declarat împotriva unei asemenea încheieri va fi respins ca inadmisibil ( a se vedea în același sens, C.S.J., dec. nr. 1398 din 5.04.2001).

Curtea mai reține că, potrivit art. 149 din Legea nr. 85/2006, „Dispozițiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de Procedură Civilă (...)”.

Rezultă că, atâta timp cât Legea nr. 85/2006 nu conține nicio referire în acest sens, dispozițiile legale procedurale ale art. 1085 Cod procedură civilă sunt incidente în cauză, aplicarea sancțiunii amenzii și soluționarea căii de atac a reexaminării acesteia fiind măsuri de drept procesual și nu de drept substanțial, sens în care dispozițiile Legii nr. 85/2006 se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă.

Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta petentă V. S. LICHIDATOR JUDICIAR AL . împotriva încheierii pronunțate la 04.11.2014 de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ 13 în contradictoriu cu intimata debitoare . PRIN LICHIDATOR JUDICIAR V. S.P.R.L. și intimatele creditoare I. M. GROUP SA și . SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Martie 2015.

Președinte,

M.-SPERANȚA C.

Judecător,

G. G.

Judecător,

I. P.

Grefier,

C. L.

Red.Jud. S.M.C.

3.04.2015

Tehnored.A.A.

2 ex./3.04.2015

Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă

Judecător Sindic: E. B. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni. Decizia nr. 190/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI