Contestaţie. Decizia nr. 200/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 200/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 25122/3/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 408/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 200/2015
Ședința publică de la 18 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. A.
Judecător M. H.
Judecător A. M. S. U.
Grefier L. V. V.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta contestatoare creditoare A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr._/15.12.2014, pronunțate de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare B. C. SA, prin lichidator judiciar PRICEWATERHOUSECOOPERS BUSINESS RECOVERY SERVICES IPURL, și intimații creditori, membrii ai comitetului creditorilor, C. DE E. ȘI CONSEMNAȚIUNI CEC SA și ..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta creditoare, prin avocat D. R., care depune împuternicire avocațială, și intimata debitoare, prin avocat A.-I. Șarcane care, de asemenea, depune împuternicire avocațială, lipsind celelalte intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimata debitoare, prin apărător, depune întâmpinare.
Recurenta creditoare, prin apărător, arată că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua la cunoștință de întâmpinare.
Curtea constată că la dosarul cauzei nu există raportul contestat și dispune lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a se depune acest raport.
La a doua strigare se prezintă recurenta creditoare, prin avocat D. R., și intimata debitoare, prin avocat A.-I. Șarcane, lipsind celelalte intimate.
Recurenta creditoare, prin apărător, depune raportul privind procedura de faliment a Băncii C. SA.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe recurs.
Recurenta creditoare, prin apărător, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și să se constate că la nivelul lunii aprilie 2014 au fost cheltuite sume din fondul unic de lichidare fără aprobarea comitetului creditorilor. Aceasta depune concluzii scrise.
Intimata debitoare, prin apărător, solicită respingerea recursului ca nefondat. Aceasta arată că, în primul rând, acele persoane angajate, subiecți ai contractelor de muncă încheiate, în realitate, nu sunt persoane de specialitate în sensul Legii nr. 85/2006. În al doilea rând, încheierea acestor contracte a fost raportată în fiecare raport de activitate de la încheierea acestor contracte și până în prezent. În al treilea rând, admiterea recursului duce la o situație imposibilă pentru că vor exista atunci contracte de muncă, respectiv un contract de asistență juridică, perfect legal încheiate care sunt în vigoare și, totuși, pentru lunile pentru care s-a făcut contestația este nelegal să fie plătite sumele corespunzătoare acelor contracte. Cu alte cuvinte, sunt anumite luni în care este perfect legală plata obligațiilor, conform acelor contracte, dar sunt câteva luni în care este nelegală efectuarea acestor plăți.
În replică, recurenta creditoare, prin apărător, arată că a făcut o cerere judecătorului-sindic de a verifica întreaga activitate a lichidatorului, dar pentru acele luni în care ar fi legale acele cheltuieli, așa cum afirmă intimata debitoare, A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI este decăzută din dreptul de a le contesta.
CURTEA
Creditoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, la data de 11.08.2014, a formulat contestație împotriva raportului privind procedura de faliment a Băncii C. SA din 30.04.2014.
Prin sentința civilă nr._/15.12.2014, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se că, potrivit art. 21 din Legea nr. 85/2006, creditoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI a formulat contestație împotriva măsurilor constând în efectuarea cheltuielilor de procedură menționate în raportul de activitate privind procedura de faliment a Băncii C. SA din 30.04.2014. Contestația se referă la sumele reprezentând cheltuieli salariale și onorariu de avocat, efectuate în luna aprilie 2014.
În ceea ce privește contractele individuale de muncă, judecătorul-sindic a reținut că acestea au fost încheiate în anul 2005 (pentru contabil), 2008 (pentru șofer) și respectiv 2012 (pentru operatorul calculatoare). Aceste contracte de muncă privesc desfășurarea unor activități uzuale pentru o societate în faliment; vizează funcții deja existente în structura organizatorică a băncii, nu reprezintă contracte încheiate cu persoane de specialitate, în sensul art. 23 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, s-a constatat o evoluție descrescătoare a cheltuielilor, la sfârșitul anului 2011 având loc o restructurare de personal, sens în care au fost disponibilizați trei salariați, totodată efectuându-se reduceri de normă, plățile privind salariile și contribuțiile aferente anului 2012 fiind cu aproximativ 50% sub nivelul anului 2011.
Lichidatorul a urmărit să reducă costurile, sens în care judecătorul-sindic a reținut că a înființat postul de operator introducere, validare și prelucrare date, post pe care a fost angajată o persoană cu normă redusă și cu un salariu mult redus față de cel acordat anterior, iar conducătorul auto se ocupă de aspectele administrative curente ale procedurii.
Totodată, s-a reținut că operațiunile contabile trebuie îndeplinite lunar, fiind absolut necesară funcționarea unui contabil.
Mai mult, debitoarea B. C. este parte în mai multe litigii aflate pe rolul instanțelor de judecată (litigiul privind dreptul de proprietate asupra imobilului aflat în proprietatea băncii în faliment și cele derivate din acesta, precum și cel prin care se urmărește scutirea de la aplicarea unui impozit pe respectivul imobil și alte litigii care au fost menționate în rapoartele lunare), astfel că, începând cu luna septembrie 2011, a fost încheiat un contract de asistență juridică cu un onorariu lunar fix, întrucât banca nu avea angajat un consilier juridic care să gestioneze aceste dosare.
Sub aspectul dispozițiilor art. 86 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, invocate de contestatoare, judecătorul-sindic a reținut că acestea nu stabilesc că o societate în faliment nu trebuie să aibă salariați, ci conferă o anumită facilitate pentru concedierea salariaților în caz de faliment, în sensul că legiuitorul a acordat o derogare de la dispozițiile de drept comun în materia concedierii, care prevăd proceduri suplimentare și un termen de preaviz mai mare.
S-a mai reținut că toate aceste contracte au fost aduse la cunoștința creditorilor lunar, atât prin rapoartele depuse la dosar, cât și prin publicare în BPI, că niciun creditor (deci nici AAAS) nu a contestat si nici nu a adus vreo obiecție cu privire la încheierea contractelor și nici cu privire la sumele achitate în temeiul acestora.
D. urmare, măsurile luate de lichidator în exercițiul atribuției sale de a conduce activitatea debitorului au fost apreciate ca având drept scop maximizarea averii băncii în faliment, pentru acoperirea unei valori cât mai mari din creanțele înscrise la masa credală, acționându-se astfel în interesul creditorilor.
Nu în ultimul rând, judecătorul-sindic a atras atenția creditoarei că, în măsura în care consideră că procedura de lichidare este mult prea greoaie și costisitoare, că au intervenit elemente noi față de momentul încheierii contractelor sus-amintite, că nu se mai impune continuarea acestora din diverse motive, poate să solicite lichidatorului judiciar să convoace adunarea creditorilor, care să stabilească o nouă strategie de lichidare a patrimoniului debitoarei și să stabilească dacă este oportună continuarea litigiilor în care debitoarea este parte, respectiv menținerea contractelor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea creditoare A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, cauza fiind înregistrată sub nr._ (408/2015) pe rolul Curții de Apel București Secția a V-a Civilă.
În motivarea recursului, se arată, sub un prim aspect întemeiat de recurentă pe prevederile art. 304 pct. 8 C.p.civ., că instanța de fond, sesizată cu verificarea legalității măsurilor dispuse de lichidatorul judiciar în luna aprilie 2014 și cuprinse în raportul contestat, nu a analizat temeinic fondul cauzei. S-a rezumat să constate faptul că lichidatorul a luat măsura de plată a salariilor către angajații existenți ai debitoarei și a onorariului avocatului ce reprezintă debitoarea în litigii. Existența acestor măsuri ale lichidatorului judiciar reprezintă însă o stare de fapt, contestația vizând legalitatea acestor măsuri.
Instanța nu s-a pronunțat asupra legalității menținerii contractelor individuale de muncă într-un moment la care activitatea debitoarei este practic inexistentă. Mai mult, judecătorul-sindic nu a înțeles să se pronunțe asupra motivelor invocate de recurentă, în sensul că acele contracte nu au fost aprobate de comitetul creditorilor și nici de adunarea creditorilor.
Recurenta susține că legea insolvenței prevede în mod expres că lichidatorul are posibilitatea de a desemna persoane de specialitate în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale, însă pentru aceasta trebuie să solicite aprobarea comitetului creditorilor, în situația în care remunerația persoanelor de specialitate urmează a fi achitată din averea debitoarei, norma legală în această materie fiind una imperativă.
În cauză, lichidatorul judiciar nu a convocat comitetul creditorilor pentru a supune aprobării acestuia încheierea contractelor în discuție.
În concluzie, recurenta consideră că instanța a interpretat în mod greșit raportul privind procedura de faliment a Băncii C. SA la data de 30.04.2014, împotriva căruia s-a formulat contestație, și a schimbat înțelesul acestuia, în sensul că a considerat legală menținerea contractelor individuale de muncă și a contractului de asistență juridică, în raport de prevederile art. 23 din Legea nr. 85/2006.
Al doilea motiv de recurs, întemeiat de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.civ., vizează lipsa motivării în drept a soluției pronunțate de prima instanță.
Contestația a fost întemeiată pe art. 17, 21 și 23 din Legea nr. 85/2006, deci în raport de aceste prevederi recurenta consideră că instanța avea obligația de a analiza contestația în privința legalității și a temeiniciei în drept. Instanța s-a mulțumit să constate că lichidatorul judiciar ar fi desemnat persoane de specialitate pentru exercitarea atribuțiilor sale, în temeiul art. 23, fără însă a mai lua în considerare și prevederile ce urmau în același articol,
Referitor la fondul cauzei, în temeiul art. 3041 C.p.civ., se arată că în faza procedurală a lichidării nu se justifică în niciun mod menținerea contractului individual de muncă, chiar și part-time, a unui șofer, având în vedere că în momentul de față debitoarea nu mai deține niciun autoturism în posesie și/sau proprietate.
De asemenea, un contabil nu mai este necesar având în vedere că debitoarea nu mai desfășoară activitate. Plata impozitelor prevăzută în raportul lichidatorului poate fi efectuată direct de către acesta, în virtutea mandatului pe care îl deține.
Recurenta apreciază neîntemeiate argumentele lichidatorului în sensul că desfășurarea activității unui contabil nu poate fi supusă aprobării comitetului creditorilor întrucât acel contract individual de muncă ar fi fost încheiat înainte de . Legii nr. 85/2006. Este de notorietate faptul că în procedura insolvenței nu subzistă principiul conform căruia o cauză se va judeca în temeiul normelor legale în vigoare la data introducerii acțiunii, decât atunci când legea prevede expres acest lucru. Prin urmare, nu se poate admite argumentul că procedura insolvenței debitoarei, fiind începută în temeiul Legii nr. 64/1995, s-ar continua parțial în temeiul Legii nr. 85/2006 iar pentru anumite aspecte pe vechea reglementare.
În ceea ce îl privește pe operatorul de calculatoare, recurenta apreciază, de asemenea, că nu se justifică o continuare a activității acestuia, având în vedere că finalitatea procedurii de lichidare a debitoarei va fi aceea de distribuire a sumelor rămase în patrimoniul acesteia, iar baza de date și documentele vor fi arhivate.
Referitor la contractul de asistență juridică, recurenta arată că, din plenitudinea cauzelor enumerate de lichidatorul judiciar în cuprinsul raportului pe care l-a contestat, numai două cauze sunt actualmente pe rol, respectiv dosarul nr._ pe rolul Tribunalului A. și dosarul nr._/3/2010 aflat pe rolul Tribunalului București.
Se precizează că aceste două dosare au ca obiect procedura insolvenței și au termene la distanțe destul de îndelungate între ele. Prin urmare, necesitatea reprezentării debitoarei nu impune menținerea unui contract de asistență juridică prin care debitoarea achită lunar 2.700 RON + TVA. Având în vedere că cel puțin 4 luni vor trece de la ultimul și până la următorul termen, consideră că acesta ar duce la o cheltuială nejustificat de mare de aproximativ 10.800 RON din averea debitoarei, pentru servicii juridice care în esență nu sunt prestate.
În susținere, au fost depuse înscrisuri.
La 18.03.2015, intimata debitoare, prin lichidator judiciar, a depus întâmpinare prin care s-a apărat în fapt și în drept, reluând pe fond argumentele aduse și în fața primei instanțe și solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, văzând și dispozițiile articolului 3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Criticile dezvoltate în cadrul primului motiv de recurs au fost întemeiate de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C.p.civ., respectiv instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Recurenta susține că instanța de fond a interpretat greșit raportul lichidatorului judiciar atacat în prezenta cauză și a schimbat înțelesul acestuia în sensul că a considerat legală menținerea contractelor individuale de muncă și a contractului de asistență juridică, contrar dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 85/2006.
Curtea constată, în acord cu aprecierile intimatei debitoare, prin lichidator judiciar, că susținerile recurentei nu se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.p.civ. întrucât judecătorul-sindic nu a procedat la interpretarea raportului dedus judecății și nu a schimbat înțelesul acestuia, ci a analizat plățile dispuse de lichidatorul judiciar în luna aprilie 2014, evidențiate în raportul lunar contestat, și contextul în care acestea au fost efectuate.
Prin urmare, invocându-se încălcarea de către prima instanță a art. 23 din Legea nr. 85/2006, criticile recurentei se circumscriu art. 304 pct. 9 C.p.civ., din perspectiva căruia Curtea le va și analiza.
De asemenea, în cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, întemeiat chiar de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.civ., aceasta reiterează în esență încălcarea art. 23 din Legea nr. 85/2006 de către instanța de fond, motiv pentru care analiza criticilor se va realiza unitar, inclusiv prin raportare la susținerile care privesc fondul cauzei, Curtea înțelegând să răspundă în comun, prin argumentele și aprecierile ce vor urma, tuturor criticilor recurentei, precum și apărărilor corelative ale intimatei debitoare.
Art. 23 din Legea nr. 85/2006 prevede că, „în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale, administratorul judiciar/lichidatorul va putea desemna persoane de specialitate. Numirea și nivelul remunerațiilor acestor persoane vor fi supuse aprobării comitetului creditorilor în cazul în care acestea vor fi achitate din averea debitoarei sau se vor supune aprobării judecătorului-sindic în cazul în care se vor remunera din fondul unic constituit conform art. 4”.
În reglementarea anterioară, art. 21, ulterior republicării art. 27 din Legea nr. 64/1995 cuprindea dispoziții similare cu privire la posibilitatea desemnării persoanelor de specialitate, diferența constând în aceea că numirea și nivelul retribuțiilor acestor persoane erau întotdeauna supuse aprobării judecătorului-sindic.
Recurenta susține că judecătorul-sindic a analizat doar prima teză a art. 23 și a pronunțat în consecință o sentință lipsită de bază legală, neraportându-se și la teza a II-a.
În realitate însă, judecătorul-sindic a considerat că art. 23 nu este aplicabil contractelor în cauză, întrucât nu sunt încheiate cu persoane de specialitate, în sensul acestui articol.
Opinia primei instanțe nu este fondată. Aceasta pentru că, deși sunt vizate funcții deja existente în fosta structură organizatorică a băncii, banca nu mai desfășoară nicio activitate specifică obiectului său de activitate, fiind vorba, cum susține lichidatorul judiciar prin întâmpinare, doar de activități uzuale pentru o societate în faliment.
Faptul că persoanele angajate au ocupat poziții devenite vacante, dar deja existente în structura organizatorică a băncii, nu are relevanță, contractele fiind încheiate ulterior intrării în insolvență și în considerarea art. 27 din Legea nr. 65/1994, respectiv art. 23 din Legea nr. 85/2006, întrucât persoanele angajate desfășoară activitățile curente de lichidare, activități care revin potrivit legii lichidatorului judiciar, deci acordă asistență acestuia în domeniile lor de specialitate.
Reținând aplicabilitatea acestor norme, Curtea constată că nu există aprobarea judecătorului-sindic, respectiv a comitetului creditorilor cu privire la numirea și nivelul remunerațiilor acestor persoane, criticile recurentei fiind întemeiate sub acest aspect.
Prima instanță nu s-a pronunțat asupra legalității menținerii acestor contracte și nici Curtea nu o va face, având în vedere că aceasta excede cadrului procesual de față, cauza privind contestația formulată de creditoarea recurentă împotriva raportului lichidatorului judiciar, raportat la cheltuielile aferente procedurii constând în salarii și servicii avocat.
Instanța este în măsură să analizeze modul în care lichidatorul judiciar justifică aceste cheltuieli și să le înlăture pe cele pentru care apreciază că nu există bază legală, cum este și cazul cheltuielilor în speță pentru care, deși legea prevede în mod expres și imperativ aprobarea judecătorului-sindic, în prezent a comitetului creditorilor, o asemenea aprobare nu există.
Nu se creează în acest fel o situație contradictorie în sensul că se mențin contractele dar plățile nu se pot efectua. Aceasta deoarece contractele sunt încheiate de lichidatorul judiciar, în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale, astfel că, în măsura în care se obține aprobarea comitetului creditorilor, plățile sunt achitate din averea debitoarei, în caz contrar acestea revin lichidatorului. Intenția legiuitorului, prin impunerea acestei aprobări, a fost aceea de a proteja averea falitei, însă nimic nu se opune ca lichidatorul judiciar să suporte aceste cheltuieli, în măsura în care consideră că serviciile respective sunt absolut necesare în îndeplinirea atribuțiilor lui, dar nu obține aprobarea comitetului creditorilor sau judecătorului-sindic pentru numirea sau nivelul remunerațiilor acestor persoane.
Nu are relevanță împrejurarea că aceste contracte au fost încheiate cu mai mulți ani în urmă iar plățile contestate reprezintă doar efecte ale acestor măsuri, fără a fi contestate măsurile în sine, cât timp plățile sunt prestații lunare cărora le lipsește aprobarea necesară, după cum, dacă la acest moment s-ar obține aprobarea comitetului creditorilor, plățile următoare, în baza acelorași contracte, ar fi valide.
Lichidatorul judiciar invocă un acord tacit al tuturor creditorilor băncii în efectuarea acestor plăți, dat fiind faptul că au fost efectuate mai mulți ani, fără nicio obiecție din partea creditorilor.
Curtea va înlătura aceste susțineri, apreciind că o aprobare tacită sau implicită este incompatibilă, pe de o parte cu caracterul imperativ al normelor ce reglementează necesitatea îndeplinirii acestei condiții, lipsa de diligență a creditorilor neputând să acopere îndeplinirea unei condiții legale, iar pe de altă parte cu modul în care sunt reglementate atribuțiile și funcționarea comitetului creditorilor sau obligativitatea judecătorului-sindic de a se pronunța prin încheiere.
În ceea ce privește utilitatea și necesitatea contractelor în discuție, la care ambele părți se referă prin cererea de recurs, respectiv întâmpinare, și la care s-a raportat și instanța de fond, acestea sunt aspecte legate de oportunitatea încheierii și menținerii lor, care nu pot fi analizate de instanță, atribuțiile judecătorului limitându-se la controlul de legalitate și nu de oportunitate (art. 11 alin. 2 din Legea nr. 85/2006).
Față de cele arătate, potrivit art. 312 alin. 1, 2 și 3 rap. la art. 304 pct. 9 C.p.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006, Curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința atacată în sensul că, potrivit art. 21 rap. la art. 23 din Legea nr. 85/2006, va admite contestația și va obliga lichidatorul judiciar să returneze în patrimoniul debitoarei sumele plătite în luna aprilie 2014 cu titlu de salarii, costuri salariale și servicii avocat.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta contestatoare creditoare A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr._/15.12.2014, pronunțate de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare B. C. SA, prin lichidator judiciar PRICEWATERHOUSECOOPERS BUSINESS RECOVERY SERVICES IPURL, și intimații creditori, membrii ai comitetului creditorilor, C. DE E. ȘI CONSEMNAȚIUNI CEC SA și ..
Modifică în tot sentința atacată în sensul că:
Admite contestația.
Obligă lichidatorul judiciar să returneze în patrimoniul debitoarei sumele plătite în luna aprilie 2014 cu titlu de salarii, costuri salariale și servicii avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 martie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. M. H. A. M. S.
U.
GREFIER
L. V. V.
Red. Jud.D.A.
Tehnoredactat:I.N.
2 ex.
22.04.2015
………………….
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Judecător sindic: B. A. E.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
