Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 691/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 691/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 35236/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 287/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 691/2015
Ședința publică de la 29 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. H.
Judecător D. A.
Grefier L. V. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr._/05.12.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți: C. V. E. și C. D. L..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberand asupra apelului:
Pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a Civilă a fost inregistrata sub nr._ cererea formulata de reclamantul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6 prin care a solicitat obligarea paratilor C. V. E. și C. D. L., administratorii debitorului S.C. GAS DUCT S.R.L., la suportarea pasivului societatii debitoare în temeiul art. 138 alin 1 lit c) din Legea nr. 85/2006.
Prin sentința civilă nr._/05.12.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ a respins, ca neîntemeiată, cererea creditorului Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6, în contradictoriu cu pârâții C. V. E. și C. D. L., de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Natura juridica a raspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei raspunderi speciale, care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale.
Raspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci cand, prin savarsirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acestia au contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.
Pentru a putea fi angajata raspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale raspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si culpa.
Insa, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate in dispozitiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolventa.
Ca atare, aceasta forma de raspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o raspundere contractuala izvorata din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuala.
Totodata, nu sunt suficiente simple afirmatii pentru a opera angajarea raspunderii patrimoniale, deoarece partilor le revine, sarcina de a-si dovedi sustinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atraga in mod automat raspunderea membrilor organelor de conducere caci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestora, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Prin urmare, toate conditiile raspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperand nicio prezumtie de culpa.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în nerecuperarea/diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acestia le au față de debitor.
In ceea ce priveste fapta prevazuta de dispozitiile art. 138 lit. c) din legea nr. 85/2006, simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este in masura a atrage aplicabilitatea dispozitiilor legale mentionate, ci trebuie sa se arate in concret care sunt faptele savarsite de asociati care au dus la insolventa societatii.
Prin reglementarile din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Ca atare, in lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte in concret care sunt activitatile dispuse de asociati, modalitatea in care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp, si nu in ultimul rand faptul ca acestea ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.
Totodata, nu exista legatura de cauzalitate intre neformularea cererii de deschidere a procedurii si starea de insolventa, fapta fiind ulterioara aparitiei starii de insolventa, aspect ce rezulta chiar din dispozitiile art. 27 din legea insolventei.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE solicitând modificarea sentinței civile în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.
În motovare, apelanta a invocat ca hotărârea instanței de fond lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii și solicită modificarea acesteia .
Se arata ca răspunderea organelor de conducere pentru pata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civilă delictuală specială care intervine în situația în care faptele administratorilor au cauzat starea de insolvență a societății si aceasta este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei. Prin activităti ce duc în mod vădit la starea de insolvență înțelege acele activități care, deși prejudiciabile pentru patrimoniul societatii din punct de vedere financiar, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere.
Învederează instanței că prin faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, intenția legiuitorului a fost aceea de a oferi creditorilor încă un mijloc procedural prin care să-și poată recupera creanțele, respectiv sancționarea membrilor organelor de conducere conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006. Din modul în care a fost conceput acest text de lege rezultă că evidențierea existenței a cel puțin uneia din faptele prevăzute expres și limitativ este suficientă pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fără a mai fi nevoie de proba elementelor ce compun răspunderea civilă obișnuită.
Scopul reglementării dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 a fost acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe doua principii fără de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății față de faptele administratorilor care nu iau măsurile cerute de lege în cazul în care societatea se află în încetare de plăți și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.
Apreciază că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c) în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând pierderi, astfel cum rezultă din raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a societății debitoare, întocmit de lichidatorul judiciar și depus la dosarul cauzei.
În vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 în care se arată că "debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență" și "va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă".
Rezultă că asociații/administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. În acest, sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
În această situație, formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr.31/1990 cu modificările și completările ulterioare, "obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, or, conform art. 374 Cod comercial, "mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins în actul constitutiv sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în Registrul Comerțului". Prin urmare, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpa ce poate consta atât într-o acțiune, cât și într-o omisiune (neîndeplinirea unei acțiuni, ori neluarea unei măsuri atunci când acea acțiune sau acea măsură trebuie să fie întreprinsă de o anumită persoană).
Pe de alta parte, in ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 138 lit. d) din lege, precizează ca lichidatorul judiciar a aratat ca nu a intrat in posesia documentelor prevăzute de art. 28 din legea nr. 85/2006.
Totodata, a aratat ca din informațiile furnizate de Serviciul Registru Contribuabili si Declarații Persoane Juridice din cadrul Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice, debitoarea figureaza cu declarații fiscale nedepuse.
Nedepunerea de către debitoare a actelor si documentelor contabile instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea.
Astfel, prin nedepunerea documentelor se creează premisele eludării legii, ținerii unei contabilități fictive sau chiar a unei duble contabilități.
Prejudiciul derivă din starea de insolvență a debitorului și constă în imposibilitatea recuperării integrale, în condiții normale și la scadență a datoriilor, astfel cum rezultă din tabelul obligațiilor debitoarei.
Se creează astfel legătura de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății debitoare (respectiv managementul defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afacerile societății erau iminente) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare depus la dosar) și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societatii.
In drept s-au invocat dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței și ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare.
In apel nu au fost administrate probe .
Analizand sentinta apelată in raport de criticile invocate, conform art. 476 alin.1 Cod de procedura civila, Curtea constata ca instanta de fond a analizat corect materialul probator administrat in cauza si a aplicat judicios prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, apelul fiind nefondat.
Curtea retine ca pentru angajarea raspunderii prevazute de art. 138 din legea nr.85/2006 trebuie indeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 1357 cod civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovatia). Caracterul special al raspunderii reglementate de legea privind procedura insolventei decurge din aceea ca faptele considerate nelegitime si prevazute in mod expres de lege au fost savarsite de persoane care au exercitat atributii de administrare sau conducere a societatii, precum si de orice alte persoane si au constituit un element cauzator sau contributiv al starii de insolventa.
Fapta prevazuta de art. 138 alin.1 lit. c) presupune continuarea in mod constient, deci cu intentie, a unor activitati comerciale prejudiciabile pentru societate, in vederea obtinerii unor beneficii personale. In cauza, apelanta nu a facut dovada savarsirii acestei fapte de catre intimatii parati, ceea ce face inutila analiza celorlalte elemente ale raspunderii civile.
Curtea constata nefondata critica invocata de apelantă in sensul ca prima instanta nu a avut in vedere ca intimatii parati nu au solicitat deschiderea procedurii in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa, retinand ca omisiunea indeplinirii cerintei prevazute de art. 27 din legea nr. 85/2006 nu se incadreaza in ipoteza reglementata de art. 138 alin.1 lit. c).
In ceea ce priveste fapta prevazute de art. 138 alin.1 lit. d), aceasta se refera la tinerea unei contabilitate fictive, inlesnirea disparitiei unor documente contabile sau netinerea contabilitatii in conformitate cu legea.
Curtea constata ca intimatii parati nu si-au indeplinit obligatia prevazuta de art. 28 si 25 din Legea privind procedura insolventei de a preda lichidatorului judiciar registrele contabile si situatiile financiare anuale – bilanturi si conturi de profit si pierderi, ceea ce conduce la prezumtia ca nu a organizat si condus contabilitatea in conformitate cu legea nr. 82/1991. Prezumtia este sustinuta si de faptul ca nu au fost depuse situatiile financiar contabile la institutiile publice abilitate, asa cum prevede art. 26 si 27 din legea nr. 82/1991. In consecinta, Curtea constata ca s-a facut dovada faptei ilicite, prima instanta apreciind gresit ca fapta prevazuta de lege nu a fost savarsita.
Pentru angajarea raspunderii speciale, faptele ilicite prevazute de lege trebuie sa fi cauzat aparitia starii de insolventa a debitorului, iar in cauza, apelanta, careia ii revenea sarcina probei nu a facut dovada ca neindeplinirea de catre intimati a obligatiilor prevazute de Legea contabilitatii a contribuit la starea de insolventa.
Insolventa este acea stare a patrimoniului caracterizata prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile. Or, intre inactiunea ilicita a organelor de conducere ale debitorului, care nu au intocmit documentelor financiar contabile si situatia economica a debitorului care s-a aflat in imposibilitatea de a plati obligatiilor exigibile si scadente cu fondurile banesti disponibile nu exista un raport cauzal.
Curtea constată că dispozițiile art.138 din legea nr.85/2006 nu instituie nici o prezumție, apelanta având obligația de a proba elementele raspunderii in conditiile dreptului comun, sarcina probei revenindu-i, conform Codului civil.
Prin urmare, se apreciaza nefondate argumentele aduse de apelanta în legătură cu caracterul contractual al răspunderii și cu prezumarea culpei administratorului si a raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu.
Pentru considerentele expuse, Curtea, conform articolului 480 alineat 1 Cod Procedura Civila a respins ca nefondat apelul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr._/05.12.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți: C. V. E. domiciliat în București, ., ., ., sector 6, și C. D. L. domiciliată în București, ., ., ., sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 29 aprilie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. H. D. A.
GREFIER
L. V. V.
Red. Jud. M.H.
Tehnored. I.N.
5 ex.
08.06.2015
……………
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă,
Judecător - sindic: S. O.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 451/2015. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
