Contestaţie. Decizia nr. 97/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 97/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 2601/93/2013/a1

Dosar nr._ (Număr în format vechi 2384/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 97/2015

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. A.

Judecător M. H.

Grefier L. V. V.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de apel formulate de apelanta contestatoare debitoare ., prin administrator special S. A., împotriva sentinței civile nr. 1294/08.04.2014, pronunțate de Tribunalul Ilfov Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . și intimatul C. Z. M. - administrator judiciar al ..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când Curtea, din lipsă de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 28.01.2015 și a hotărât următoarele:

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov Secția Civilă sub nr._ la data de 15.01.2014, contestatoarea debitoare ., prin administrator special S. A., a solicitat înlăturarea din tabelul preliminar al creanțelor a creanței admise de administratorul judiciar pentru creditorul ..

Prin sentința civilă nr. 1294/08.04.2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov Secția Civilă în dosarul nr._, a fost respinsă contestația ca neîntemeiată, reținându-se în esență că înscrierea creditoarei . s-a făcut în baza facturilor fiscale anexate la cererea de înscriere creanțe, a contractului încheiat între părți sub nr. 18*/22.02.2011 dar și a sentinței civile nr. 4732/4.07.2013, pronunțate de Judecătoria B. în dosarul nr._, hotărâre judecătoreasca nedefinitivă, prin care debitoarea a fost obligată către creditoarea . la plata sumei de 115.119 lei, reprezentând debit și penalități de 0,15% pe zi întârziere, calculate de la scadența fiecărei facturi și până la data plății efective.

D. fiind faptul că împotriva acestei hotărâri s-a formulat cerere în anulare, administratorul judiciar a înscris creanța . sub condiție.

S-a reținut că apărările făcute de contestatoarea debitoare în prezenta cauză sunt aceleași cu cele făcute de debitoare în fața Judecătoriei B., unde s-a desfășurat litigiul înregistrat sub nr._ . Or, calea de reformare a hotărârii judecătorești pronunțate în dosarul nr._ este cererea în anulare, cale deja exercitată de debitoare și nicidecum contestația la tabel.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea debitoare ., prin administrator special S. A., cauza fiind înregistrată sub nr._ (2384/2014) pe rolul Curții de Apel București Secția a V-a Civilă.

Se arată în motivarea apelului că între cele două persoane juridice s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 18*/22.02.2011, iar pe parcursul derulării contractului, pentru produsele livrate de către ., societatea debitoare a solicitat efectuarea unui retur de mărfuri, datorită imposibilității valorificării acestora înăuntrul termenului de valabilitate, fiind neapreciate din punct de vedere calitativ și nerecomandate de medicii specialiști pentru tratamente. Mărfurile în cauză au făcut obiectul facturii fiscale . nr. 0098 / 14.04.2011, produsul fiind OZOLAN 1 mg - comprimate filmate - lot._, livrat în cantitate de 550 de cutii, nevalorificat, pentru care s-a solicitat returnarea produselor, cu respectarea prevederilor Pct. VIII - "returnarea produselor" - art. 8.1 contractual.

. nu a răspuns niciodată acestor solicitări. Apelanta apreciază că aceasta constituie o încălcare a prevederilor contractuale din partea firmei creditoare, pentru următoarele considerente: produsele s-au dovedit nevandabile; termenul de valabilitate al produselor urma să expire în următoarele luni iar la solicitarea sa de returnare, conform art. 8.1. din contact, furnizorul a refuzat să le primească, deși produsele în speță nu aveau regim termic de păstrare de 2-8 grade Celsius.

De asemenea, se susține că, urmare a unui transfer a autorizației de punere pe piață, medicamentul Ozolan 1 mg nu mai putea fi menținut în circuitul terapeutic începând din data de 11.01.2012, chiar dacă medicamentul se afla în termen de valabilitate (termen de expirare). Astfel, . s-a aflat în imposibilitatea de a-l valorifica și i-a fost refuzată returnarea de către furnizor, deși avea obligația legală de a-l retrage și distruge.

La 28.10.2014, intimata creditoare a depus întâmpinare prin care s-a apărat în fapt și în drept, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

La termenul de judecată din 21.01.2015, Curtea din oficiu, conform art. 247 alin. 1 C.p.civ., a invocat excepția tardivității declarării apelului.

Analizând actele dosarului sub aspectul excepției invocate, conform art. 248 alin. 1 C.p.civ., Curtea constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Sentința civilă nr. 1294/8.04.2014, atacată în prezenta cauză, a fost comunicată la 24.07.2014, conform dovezii aflate la fila 63 a dosarului de fond, prin publicarea ei în Buletinul procedurilor de insolvență nr._ potrivit art. 7 din Legea nr. 85/2006.

Hotărârile judecătorului-sindic pot fi atacate, separat, numai cu apel, așa cum dispune art. 12 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, iar termenul de apel este cel general de 30 de zile, prevăzut de art. 468 alin. 1 C.p.civ., în lipsa unei dispoziții speciale în legea insolvenței aplicându-se prevederile Codului de procedură civilă (art. 149 din Legea nr. 85/2006).

În ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul de apel, acesta este cel al comunicării hotărârii (art. 468 alin. 1 C.p.civ.), însă în procedura insolvenței comunicarea se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență cum dispune art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, publicarea înlocuind, de la data realizării ei, comunicarea actului de procedură efectuată individual față de participanții la proces (art. 7 alin. 9 din Legea nr. 85/2006).

Față de cele arătate, reținând că sentința civilă nr. 1294/8.04.2014 a fost publicată la 24.07.2014, că termenul de apel de 30 de zile expira la 25.08.2014 iar apelul a fost depus la oficiul poștal la data de 22.09.2014, în baza art. 245, art. 246 alin. 1, art. 247 alin. 1, art. 248 alin. 1 rap. la art. 185 alin. 1 și art. 468 alin. 1 C.p.civ., Curtea va respinge apelul ca tardiv formulat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta contestatoare debitoare ., prin administrator special S. A., cu sediul în Brănești, ., nr. 98(1), Județul Ilfov, J_, C. RO_, împotriva sentinței civile nr. 1294/08.04.2014, pronunțate de Tribunalul Ilfov Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., cu sediul în Otopeni, .. 32, Județul Ilfov, J_, CUI_, și intimatul C. Z. M. - administrator judiciar al ., cu sediul în București, Șoseaua M. B., nr. 43, ., ., ca tardiv declarat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

D. A. M. H.

GREFIER

L. V. V.

Red. Jud.D.A.

Tehnoredactat:I.N.

5 ex.

30.04.2015

………………….

Tribunalul Ilfov

Judecător sindic: S. F. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie. Decizia nr. 97/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI