Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 301/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 301/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 29832/3/2013/a1
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 301/A/2015
Ședința publică din data de 26.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. G.
JUDECĂTOR: M. M.
GREFIER: S. I. S.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva sentinței civile nr. 5331/26.05.2014, pronunțate de Tribunalul București–Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât A. R. HUSEIN A., prin curator special B. I..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin compartimentul registratură, la data de 22.01.2015, apelanta-reclamantă a depus la dosar cerere în care solicită cheltuieli de judecată în valoare de 100 lei.
În ceea ce privește cererea de repunere a cauzei pe rol, formulată de apelanta-reclamantă, Curtea constată că apelanta a complinit lipsurile care au împiedicat judecata pricinii și au reprezentat temeiuri pentru suspendarea acesteia, motiv pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod de procedură civilă, dispune repunerea cauzei pe rol.
Reține că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, nu a solicitat administrarea unui probatoriu nou în calea de atac, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.5331 din 26 mai 2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București Secția a VII a Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea creditorului Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în contradictoriu cu pârâtul A. R. Hussein A. în calitate de administratori ai ., de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art. 138 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
A constatat judecătorul sindic că din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul a fost administratorul debitoarei. În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.
Se arată că din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Instanța constată că cererea creditorului nu indică acele fapte, în concret, săvârșite de către administratorul A. R. Hussein A. și nu indică prin ce înscrisuri din dosar probează aceste fapte. Creditorul și-a întemeiat cererea împotriva pârâților pe dispozițiile art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Evidențiază instanța de fond că, în speță, reclamanta a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege. Calitatea pârâtului de asociat și administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea lui, în lipsa unor probe mai presus de orice îndoială. De asemenea, răspunderea pârâtului nu se poate atrage dacă acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
A concluzionat instanța de fond că în speță nu ne aflam în nici una din ipotezele prevăzute de lit. c) a art. 138 din lege.
Fapta prevăzută la art. 138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamanta nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, creditorul Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice, înregistrat pe rolul Curții de Apel București Secția a VI a Civilă la data de 25.07.2014, prin care a solicitat instanței de apel să modifice sentința și să admită cererea de atragere a răspunderii patrimoniale. În cererea de apel s-a solicitat citarea intimatului pârât conform dispozițiilor art.167 din Codul de procedură civilă.
În motivarea cererii sale apelanta a reclamat incidența art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006, subliniind că responsabilitatea pentru manifestarea acestor încălcări ale dispozițiilor legale revine cu certitudine administratorilor și asociaților, față de prevederile art.138 lit.d. Se consideră că în culpă este administratorul și asociatul debitoarei întrucât aceștia, deși au fost notificați de mai multe ori de către lichidator, nu au fost găsiți și astfel, nu au predat acestuia documentele contabile prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006.
Cu referire la existența faptei ilicite, apelanta citează dispozițiile art.1 alin.1 din Legea nr.82/1991, precum și dispozițiile art.73 alin.1 lit.c și art.73 alin.2 din aceeași lege, subliniind că rezultă în mod clar că societatea debitoare, prin administratorii și asociații acesteia, nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale.
În privința prejudiciului, consideră apelanta că acesta a fost cauzat reclamantei prin conducerea defectuoasă a societății, s-a stabilit cu prisosință în cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciară, prin întocmirea de către lichidator a tabelului final al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.
Sub aspectul culpei, se subliniază că izvorul răspunderii civile este atât delictual cât și contractual, primând calitatea de mandatar a reprezentanților societății. Sunt redate dispozițiile art.11 alin.1 din Legea nr.82/1991 și se arată că, administratorul, având de îndeplinit un contract tacit de mandat în temeiul art.72 din Legea nr.31/1990, are și o răspundere contractuală față de terții păgubiți. În opinia apelantei, obligația ținerii contabilității în conformitate cu prevederile legale incumbă administratorului în baza legii, fiind una dintre obligațiile cuprinse în contractul de mandat tacit sau expres care se încheie între societate și administratorul ei.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate, se subliniază că singurul rezultat previzibil al unei atitudini de dezinteres față de prevederile legale ce guvernează și reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale este falimentul acelei societăți. Consideră apelanta că nu se poate vorbi de neimplicare a administratorilor și asociaților în ajungerea în stare de faliment a societății atât timp cât a constituit, dar nu a virat la bugetul de stat sume de natura impozit microintreprinderi și impozit profit. Deci societatea, și implicit administratorii și asociații acesteia au obținut profit din activitățile comerciale desfășurate, fără să plătească impozitele aferente.
Concluzionează apelanta că instanța de fond a analizat eronat situația de fapt.
În drept au fost invocate prevederile art.466 și urm. din Codul de procedură civilă, Legea nr.85/2006.
Prin încheierea din data de 25.09.2014 Curtea a încuviințat cererea apelantei de aplicare a dispozițiilor art.167 Cod procedură civilă în ceea ce privește citarea intimatului pârât, cetățean sirian cu adresa declarată incomplet la ORC, dispunând, în conformitate cu art.167 alin.3 și art.58 alin.3 și 4 din Codul de procedură civilă, numirea unui curator special.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate de apelanta Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, Curtea apreciază nefondat apelul pentru următoarele considerente:
Cu referire la fondul litigiului, Curtea arată că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.1357 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale, împrejurare reținută, de altfel, în mod temeinic, de către instanța fondului.
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Apelanta susține aplicarea dispozițiilor art.138 lit. c) din Legea nr.85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.
Pentru a atrage incidența dispozițiilor art.138 lit.c) din lege, apelanta ar fi trebuit să dovedească în concret că pârâtul a decis continuarea activității societății în interes personal, deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
În acest cadru, apelanta a declarat că pârâtul nu a recurs la posibilitatea declanșării procedurii insolvenței de la momentul constatării stării de insolvență, dar nu a demonstrat că acesta a continuat activitatea socială doar pentru satisfacerea unui interes personal.
Simplele aserțiuni ale apelantei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.249 Cod procedură civ., iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Cu referire la incidența dispozițiilor art.138 lit.d, Curtea constată că apelanta face referire la nedepunerea documentelor contabile la organele fiscale. Contrar celor reclamate, actele și lucrările dosarului consemnează publicarea indicatorilor financiari pe site-ul ministerului de finanțe până în anul 2012, în condițiile în care la data de 17.04.2013 a fost numit un lichidator.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, apelanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimatul-pârât a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între presupusa faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Natura juridica a răspunderii administratorului societății poate fi una contractuala atunci când este rezultatul unei obligații derivând din contractul de mandat, între subiectele răspunderii preexistând un raport juridic contractual, în condițiile în care mandatul este cuprins in actul constitutiv sau hotărârea adunarii generale si este acceptat prin semnarea in Registrul Comerțului. Or, în cauză, apelanta creditoare este terț față de contractul de mandat invocat, astfel încât nu se poate prevala de obligațiile născute în sarcina pârâtei din acest mandat.
D. in raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementarile referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandateaza pe administrator sa o reprezinte si sa o angajeze in relatiile cu terti, situație ce nu se regăsește în cauză.
Cu referire la pretinsul profit obținut de societate și, implicit, de către administratorii și asociații acesteia prin neplata impozitelor, Curtea evidențiază că această împrejurare reprezintă o prezumție ce nu se coroborează cu alte probe. În plus, interesul personal reclamat de dispozițiile art.138 presupune un beneficiu nemijlocit al intimatului pârât.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului-pârât săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit.c) și d) din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art.480 alin.1 C.proc.civ., va respinge apelul, ca nefondat.
Având în vedere că apelanta reclamantă este parte care pierde procesul în înțelesul dispozițiilor art.453 alin.1 Cod procedură civilă, cheltuielile ocazionate de desfășurarea procesului constând în remunerație curator special vor rămâne în sarcina acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 5331/26.05.2014, pronunțate de Tribunalul București–Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât A. R. HUSEIN A., prin curator special B. I., cu domiciliul în București, .. 55, ., ., sector 5, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. M. G. M. M.
GREFIER,
S. I. S.
Red. AMG/4 ex./26 martie 2015
Jud. Fond P. N.
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
