Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 770/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 770/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 28-01-2014 în dosarul nr. 1555/1285/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIE CIVILĂ Nr. 770/2014
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I.
Judecător A.-I. A.
Judecător D. P.
Grefier M. N. Ț.
Pe rol, judecarea recursului declarat de . PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CII N. S. P. împotriva sentinței civile nr. 1307 din data de 29.04.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj în contradictoriu cu intimata B. E. având ca obiect Angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006_ antr.rasp.dep.de CII N. S. P..
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 din C. pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1.307 din 29.04.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj, s-a respins cererea formulată de CII N. S. P. în calitate de lichidator al debitoarei S.C. B. P. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. E.. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 4062/05.11.2012 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei S.C. B. P. S.R.L. la solicitarea creditoarei DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE a județului CLUJ. Astfel, anterior deschiderii procedurii insolvenței, calitatea de administrator statutar al societății debitoare a deținut-o pârâta B. E., care cumulează și calitatea de asociat unic al societății debitoare.
Potrivit art. 138 alin. 1 lit. b și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței în cazul în care …sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitoarei…, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin fapta de (b) a face acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice, respectiv (d) prin fapta de a ține o contabilitate fictivă sau de a face să dispară unele documente contabile ori prin aceea de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea.
Angajarea răspunderii civile delictuale implică întrunirea cumulativă a patru condiții: săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de art. 138 alin. 1, fapta ilicită să fi cauzat insolvența societății debitoare în tot sau în parte, existența vinovăției autorului faptei ilicite, existența unui prejudiciu, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și existența prejudiciului. Revenind la procedura specială a antrenării răspunderii civile delictuale în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic reține că s-a făcut dovada existenței faptei ilicite constând în neținerea contabilității în conformitate cu legea de către pârâta B. E., în calitate de administrator al societății debitoare., faptă care rezultă din evidențele ORC Cluj, respectiv de pe mențiunea efectuată pe extrasul ORC al societății debitoare ˝ nedepus bilanțul contabil pe 2009-2011˝, faptă asimilată neținerii contabilității în conformitate cu legea.
Judecătorul sindic a apreciat că pârâtei îi revenea, în calitate de administrator statutar, obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat, fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, potrivit art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.31/1990, precum și din disp. art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată. Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din Legea nr.82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
Însă, între fapta de a nu ține contabilitatea și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență nu se poate reține o legătură de cauzalitate pentru că, pe de o parte legea nu asimilează unei asemenea fapte prezumția ajungerii în stare de insolvență, iar pe de altă parte textul legal este explicit – în măsura identificării persoanei care prin săvârșirea uneia din/unor fapte(le) ilicite enumerate să fi cauzat starea de insolvență. Prejudiciul constă în imposibilitatea creditorului de a-și recupera creanța datorită faptei ilicite a administratorului statutar care a determinat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Prezumția este definită de vechiul cod civil ca fiind ˝consecințele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut˝. Nefiind instituită o prezumție legală, judecătorul sindic reține că prezumțiile simple sunt acele concluzii logice pe care judecătorul le poate trage de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut, fiind necesar ca între faptul vecin pe care se sprijină prezumția și faptul principal să existe o conexitate, o legătură strânsă. În plus, concluzia logică pe care magistratul o trage de la un fapt cunoscut, în speță, existența unei fapte ilicite și atât, la faptul necunoscut, al ajungerii debitoarei în stare de insolvență ar trebui să fie aplicabilă tuturor spețelor identice ulterioare și anterioare. Or, din modul în care este redactat art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 rezultă fără dubiu că simpla existență a faptelor ilicite enumerate la lit. a-g nu atrag de plano răspunderea civilă delictuală ci trebuie dovedită cauzarea stării de insolvență de către acea persoană.
Pe de altă parte, este puțin probabil ca societatea să nu fi avut propria evidență a datoriilor și creanțelor pe care le are de plătit/încasat cât timp în tabelul definitiv de creanțe figurează un singur creditor, ceea ce nu echivalează, desigur, cu ținerea contabilității, dar nici nu conduce automat la concluzia inexistenței unei evidențe a creanțelor și datoriilor societății și, implicit, a ajungerii în stare de insolvență din această cauză.
Concluzionând, în lipsa unor circumstanțe concrete ale desfășurării activității societății debitoare, judecătorul sindic nu va aplica prezumția simplă a ajungerii societății debitoare în stare de insolvență ca urmare a neținerii contabilității de către pârâtul administrator statutar, astfel încât antrenarea răspunderii delictuale a pârâtei în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 nu poate opera.
Cea de-a doua faptă ilicită imputată fostului administrator statutar – a făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice - din nou nu poate fi reținută ca atare exclusiv din perspectiva invocată de lichidatorul judiciar.
Potrivit art. 1169 din vechiul Cod civil, aplicabil potrivit art. 230 lit. a din Legea nr. 71/2011 cel care face o propunere înaintea instanței trebuie să o dovedească. Or, reclamantul nu a justificat în ce au constat actele de comerț efectuate de pârâta B. E. sub acoperirea debitoarei B. P. SRL, prin raportare la neplata obligației bugetare privind taxa pe valoare adăugată.
Or, din perspectiva art. 1169 Cod civil afirmațiile lichidatorului judiciar sunt nedovedite în speță: astfel scadența obligației de plată a sumei de 2.229.548 de lei a fost în 05.09.2011. Or, raportat la acest moment, lichidatorul nu a invocat nici un fel de date contabile pentru a se evidenția existența sau nu a unor disponibilități bănești în averea debitoarei. Pe de altă parte, la momentul august 2011, plata taxei pe valoare adăugată devenea exigibilă la momentul facturării obligației de plată, iar nu la momentul încasării sumei de bani de emitent, astfel încât prezumția lichidatorului judiciar potrivit căruia debitoarea ar fi încasat suma de bani, dar a refuzat plata TVA-ului este pur ipotetică, dar mai ales neprobată.
Față de considerentele expuse, constatând faptul că argumentele invocate de lichidatorul judiciar sunt neîntemeiate, judecătorul sindic, în temeiul art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, a respins cererea formulată de CII N. S. P. în calitate de lichidator al debitoarei S.C. B. P. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. E..
Împotriva acestei sentințe, CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ N. S. P. a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea în întregime a sentinței atacate în sensul admiterii cererii formulate pentru antrenarea răspunderii personale a pârâtei B. E. și obligarea acesteia la plata întregului pasiv al debitoarei în cuantum de 2.987.138 lei.
În motivarea recursului, recurentul a susținut că în mod neîntemeiat a reținut instanța de fond ca fiind întemeiată cererea pentru antrenarea răspunderii administratorului statutar, deoarece a dovedit că a făcut toate demersurile necesare pentru a lua legătura cu pârâta pentru ca aceasta să predea toate actele contabile către lichidatorul judiciar, așa cum impun dispozițiile art. 28 din Legea nr. 85/2006, dar aceasta nu a dat curs acestor solicitări. Prin urmare, a susținut recurentul, cum pârâta nu a predat nici bunurile și nici actele contabile ale societății, neputând fi identificate nici eventuale stocuri care ar putea figura în patrimoniul societății, este evident că aceasta nu a ținut contabilitatea societății în conformitate cu legea.
În opinia recurentului, lipsa documentelor contabile, nepredarea acestora și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale fac dovada săvârșirii de către pârâtă a faptei prev. de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, prejudiciu fiind evident și reprezintă valoarea pasivului, respectiv suma de 2.987.138 lei, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății.
Totodată, conform site-ului Ministerului Finanțelor reiese că pârâta B. E., în calitate de administrator statutar al S.C. B. P. S.R.L. nu a depus raportările financiar-contabile la instituțiile bugetare și nu a prezentat nici un bilanț contabil și nici alte documente cerute de către organele fiscale, astfel încât la data de 27.09.2012 D.G.F.P. Cluj a formulat cerere de deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
Față de cele menționate, recurentul apreciază că în speță sunt îndeplinite cerințele pentru atragerea răspunderii, așa cum impun în mod expres prev. Legii nr. 85/2006 și sunt următoarele: prejudiciul, fapta, legătura de cauzalitate, vinovăția. Din aspectele reținute, a concluzionat recurentul, sunt întrunite condițiile răspunderii delictuale referitoare la prejudiciu, faptă, persoană vinovată și culpă în persoana administratorului statutar și astfel poate fi antrenată răspunderea acestuia pentru pasivul debitoarei aflate în insolvență. Pârâta intimată B. E., deși legal citată, nu s-a prezentat personal sau prin reprezentat în față instanței și nu a depus întâmpinare prin care să-și exprime poziția procesuală.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente:
Instanța de recurs apreciază întemeiate susținerile judecătorului sindic privind lipsa oricărei incidențe în cauză a dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. b din legea 85/2006 sunt întemeiate. Astfel, deși avea sarcina probei, reclamantul lichidator judiciar nu a solicitat administrarea vreunei probe care să confirme că pârâta intimată în calitate de fost administrator statutar a făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice. Reclamantul recurent nu a justificat în ce au constat actele de comerț efectuate de pârâta B. E. sub acoperirea debitoarei B. P. S.R.L., prin raportare la neplata obligației bugetare privind taxa pe valoare adăugată.
Lichidatorul judiciar recurent în prezentul dosar pare a achiesa la rândul său la aceste concluzii deoarece prin motivarea căii de atac declarate nu mai face vreo referire la incidența acestui temei de drept privind angajarea răspunderii și nici nu aduce vreo critică sentinței recurate cu privire la concluziile anterior enunțate.
În ceea ce privește temeiul de angajare a răspunderii reglementat de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006, instanța de recurs apreciază faptul că recursul declarat este întemeiat. Astfel, potrivit art. 138 din Legea nr.85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate în mod exhaustiv de acest text de lege. Răspunderea întemeiată pe această normă este o răspundere civilă delictuală specială deoarece are ca scop obligarea persoanelor prevăzute în mod expres de text de lege să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-o. De aceea, antrenarea acestei răspunderi presupune ca starea de insolvență a societății debitoare să fie asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute de articolul de lege amintit mai sus. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa celui față de care se antrenează răspunderea.
Contrar argumentelor judecătorului sindic, instanța de recurs reține că în speță sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale. Lichidatorul judiciar a susținut că din faptul nepredării documentelor contabile de către pârâta intimată administrator statutar se prezumă că aceasta nu a condus contabilitatea în conformitate cu dispozițiile legale, fapt ce a determinat starea de insolvență a debitoarei și prejudicierea creditorilor.
Dacă actele contabile ar fi existat, nu exista nici un motiv justificativ pentru care acestea să nu fie predate lichidatorului judiciar, mai ales în condițiile în care nepredarea actelor contabile întrunește și elementele constitutive ale unei infracțiuni speciale reglementată de art. 147 din Legea 85/2006 și angajează în consecință răspunderea penală a fostului administrator statutar. Din faptul nepredării actelor contabile instanța are singura variantă de a prezuma într-o manieră logică faptul că aceste acte nu sunt predate pentru că nu există, iar în final nu există pentru că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, faptă prevăzută în enumarea limitativă de la art. 138 din Legea 85/2006.
În evidențele Registrului Comerțului care fac deplină dovadă față de terți, intimata pârâtă deține calitatea de administrator. Corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr.31/1990, care în art. 73 lit. c stabilește că administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr.82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului
Răspunderea patrimonială a administratorului statutar al debitoarei poate fi antrenată în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 dacă acesta a comis una din faptele enumerate în mod limitativ de legiuitor în cuprinsul acestui text de lege, faptă care să fi condus debitoarea în stare de insolvență și să prejudicieze creditorii acesteia. Verificând îndeplinirea acestor condiții în cauza dedusă judecății, judecătorul sindic a constatat că aceste cerințe sunt îndeplinite în mod cumulativ în privința pârâtei intimate B. E..
Astfel, cerința prejudicierii creditorilor este îndeplinită și decurge din imposibilitatea în care se află aceștia de a-și încasa creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind că aceasta are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora. În cauza de față prejudiciul adus creditorilor este de 2.987.138 lei, fiind reflectat în tabelul definitiv al creanțelor.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații. În aceste condiții există un raport de cauzalitate direct între neținerea contabilității și starea de insolvență, deoarece o activitate economică care nu se reflectă în nici un act contabil are un scop străin legii, nu poate fi evidențiată, analizată sau ameliorată și se îndreaptă inevitabil spre insolvabilitate.
Judecătorul sindic argumentează respingerea cererii de angajare a răspunderii invocând faptul că nu există un raport de cauzalitate între neținerea contabilității și starea de insolvență iar pe de altă parte realitatea practică demonstrează faptul că multe societăți care nu au ținut contabilitatea și nu au depus actele contabile au fost dizolvate și radiate fără a mai intra în procedura de insolvență.
În opinia instanței de recurs considerentele analizate suferă anumite corecturi. Astfel, ele pornesc de la o falsa identitate între neținerea contabilității și nedepunerea actelor contabile. Astfel, nedepunerea actelor contabile a constituit un caz de dizolvare a societăților comerciale reglementat de art. 237 alin. 1 lit. d din Legea 31/1990, în prezent abrogat. Însă depunerea actelor contabile este o obligație a societății în relația acestora cu instituțiile publice cu rol de evidență, publicitate și control în domeniu, fără a se suprapune cu ținerea contabilității în sine. Altfel spus, chiar dacă contabilitatea este ținută conform tuturor normelor, persoana responsabilă poate omite să depună actele necesare la instituțiile cu competențe legale în acest sens, reglementarea, scopul și consecințele celor două noțiuni fiind diferite.
Pe de altă parte trebuie făcută o distincție clară între starea de insolvență și deschiderea procedurii de insolvență. Astfel, deși o societate este în stare de insolvență, procedura nu este automat deschisă deoarece uneori creditorii rămân în pasivitate iar starea de insolvență nu poate fi constatată de către instanță. Mai mult, deși art. 27 din Legea 85/2006 reglementează obligația reprezentanților legali de a solicita instanței deschiderea procedurii de insolvență atunci când societatea se află în această stare, în realitate obligația nu este de fiecare dată respectată, fapt reflectat pe deplin de practica judiciară.
În consecință, există într-adevăr posibilitatea reținută de către judecătorul sindic ca o societate ai cărei administratori nu respectă obligația de a ține contabilitatea să nu ajungă în insolvență, însă această situație nu dovedește în vreun fel lipsa raportului de cauzalitate dintre neținerea contabilității și starea de insolvență. Dimpotrivă, așa cum am enunțat și anterior, acest raport de cauzalitate există și el este dovedit prin faptul că o activitate economică care nu se reflectă în nici un act contabil are un scop străin legii, nu este evidențiată și în consecință nu poate fi analizată sau ameliorată și se îndreaptă inevitabil spre insolvabilitate.
Pentru toate aceste argumente, în baza dispozițiilor art. 304 alin. 1 punctul 9 C.p.c., instanța va admite recursul declarat de către CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ N. S. P. împotriva sentinței civile nr. 1.307 din 29.04.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj, pe care o va modifica în sensul că admite cererea de chemare în judecată și în consecință obligă pârâta B. E. la plata sumei de 2.987.138 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ N. S. P. împotriva sentinței civile nr. 1.307 din 29.04.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj, pe care o modifică în sensul că admite cererea de chemare în judecată și în consecință obligă pârâta B. E. la plata sumei de 2.987.138 lei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. I. A. A. I. D. P.
GREFIER,
M. N. ȚAR
Red.A.A.I./26.02.2014.
Dact.H.C./3 ex.
Jud.fond: D.H..
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 556/2014. Curtea de... | Contestaţie. Decizia nr. 434/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
