Conflict de competenţă. Sentința nr. 367/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 367/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 1173/33/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A C.,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚĂ C. NR. 367/2014
Ședința camerei de consiliu din 23 Septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-M. I.
GREFIER: I. S.
S-a luat spre examinare conflictul de competență ivit între Judecătoria Bistrița și Tribunalului Bistrița Năsăud, în vederea soluționării cererii de încuviințare a executării silite formulată de S. C. PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI „O. ȘI ASOCIAȚII” împotriva debitorului C. G..
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 131C.pr.civ. coroborat cu dispozițiile art. 135 C.pr.civ., constată este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentului conflict.
Soluționarea conflictului de competență s-a realizat în camera de consiliu, fără citarea părților.
CURTEA
Prin încheierea comercială nr. 6536 din 13.08.2014 pronunțată de JBN în dosarul nr._ s-a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, invocată de instanță, din oficiu.
S-a declinat în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, formulată de S. civilă profesională de executori judecătorești O. și ASOCIAȚII.
Pentru a pronunța această încheiere judecătoria a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Întru respectarea dispozițiilor art.529 alin.1 C.proc.civ., “Instanța își verifică din oficiu competența, chiar dacă este de ordine privată, putând cere părții lămuririle necesare.”
Totodată, potrivit art. 528 alin.2 din C.proc.civ., în celelalte cazuri decât cele arătate la alineatul 1 al aceluiași articol, competența instanței este supusă regulilor prevăzute pentru cererile contencioase, iar dispozițiile art.529 din același act normativ prevede că în cadrul cererilor necontencioase, instanța își verifică din oficiu competența, chiar dacă este de ordine privată iar dacă se declară necompetentă, va trimite dosarul instanței competente.
Potrivit însă Deciziei Curții Constituționale a României nr. 348/2014, pronunțată la data de 17 iunie 2014, dispozițiile articolului 650 alineatul (1) din codul de procedură civilă au fost declarate neconstituționale, decizie ce a intrat în vigoare pe data de 16 iulie 2014, când a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 529, fiind obligatorie de la acea dată. Mai exact, această decizie se referă la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 650 alin. (1) și art. 713 alin. (1) din Codul de Procedură C., act normativ care se aplică de la 15 februarie 2013.
Art. 650 alin. (1) din Codul de Procedură C., care a fost declarat neconstituțional, prevedea că: “Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel“, dispoziție legală ce reprezenta o excepție de la regula generală. Iar art. 650 alin. 2 din Codul de Procedură C. prevede că „Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe sau organe”.
Astfel, având în vedere Decizia CCR amintită, prin care a fost declarat neconstituțional aliniatul 1 al art.650 din Codul de Procedură C., de la data de 16.07.2014, aplicabile în cazul cererilor de încuviințare a executării silite, și luând în considerare că pe durata de 45 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept, precum și faptul că, în prezent, legea nu mai prevede în mod expres care este instanța de executare, devin aplicabile dispozițiile de drept comun în materie de competență, respectiv prevederile art. 95 Cod de procedură civilă, ce instituie regula că tribunalele „judecă în primă instanța toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe”.
Este adevărat că în considerentele deciziei Curții Constituționale au fost criticate criteriile de stabilire a competenței teritoriale, însă prin dispozitiv s-a reținut neconstituționalitatea întregului alin. 1 a art. 650 Cod de procedură civilă – drept urmare în prezent nu este în vigoare un text legal care să definească instanța de executare și care să stabilească reguli speciale de competență în materia executării silite, singurele criterii de stabilire a competenței rămânând cele de drept comun. Ori, conform art. 126 alin. 2 din Constituția României „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, nefiind astfel permis judecătorului să stabilească competența prin analogie, prin raportate la situații asemănătore și la uzanțe.
Pentru argumentele înfățișate și văzând dispozițiile invocate mai sus, în temeiul art. 129 alin. 2 pct. 2 Cod de procedură civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Bistrița, invocată de instanță, din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Prin încheierea civilă nr. 1212 din 28.08.2014 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._ s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Bistrița-Năsăud, invocată din oficiu.
S-a declinat în favoarea Judecătoriei Bistrița competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulate de S. C. Profesională de Executori Judecătorești „O. și ASOCIAȚII”, împotriva debitorului C. G..
S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Bistrița-Năsăud și Judecătoria Bistrița.
S-a dispus suspendarea, din oficiu, a judecății și trimiterea dosarului la Curtea de Apel Cluj pentru soluționarea conflictului.
Pentru a pronunța această încheierea tribunalul a reținut următoarele:
Tribunalul a constatat că într-adevăr nu pot produce efecte juridice prevederileart. 650 alin. (1) din Codul de Procedură C., text legal ce indica expres instanța de executare ca fiind judecătoria, ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate ridicată de S. Comercială "Lapmor Impex" - S.R.L. din G. în Dosarul nr. 8._ al Judecătoriei G., prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 348/2014, pronunțată la data de 17 iunie 2014, și publicată în Monitorul oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, decizie prin care s-a constatat că dispozițiile art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale .
Cu toate acestea, tribunalul a reținut că, potrivit legii, competența materială de soluționare în primă instanță a cererilor de încuviințare a executării silite revine judecătoriei, iar nu tribunalului, pentru că acest lucru se desprinde din interpretarea art.665 alin.1-2 din noul Codul de Procedură C. ce reglementează tocmai încuviințarea executării silite, iar acest text legal este în vigoare și incident în cauză, dar nu a fost avut în vedere de către Judecătoria Bistrița.
Potrivit art.665 alin.1-2 din noul Cod de procedură civilă, în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita să se dispună încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 664 alin. (1) și dovada taxei de timbru.
(2) Cererea de încuviințare a executării silite se soluționează de instanță în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea acesteia la judecătorie, prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților. Pronunțarea se poate amâna cu cel mult 48 de ore, iar motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunțare.”
Acest text legal este relevant și incident în determinarea competenței materiale de soluționare a cererilor de încuviințare a executării silite, text legal neexaminat de Judecătoria Bistrița în considerentele încheierii prin care a dispus declinarea competenței materiale, deoarece prevede în mod expres că cererea se depune la judecătorie, și chiar dacă nu arată expres că judecătoria soluționează cererea, acest lucru se poate deduce chiar din termenul scurt prevăzut pentru soluționare, ceea ce înseamnă în mod firesc că această instanță - judecătoria, iar nu tribunalul, e competentă material și trebuie să soluționeze pe fond cererea de încuviințare a executării silite, textul legal neputând fi interpretat în sensul că judecătoria doar înregistrează cererea de încuviințare a executării silite, iar apoi o trimite tribunalului care ar fi în accepțiunea primei instanțe instanța de executare.
Chiar și din interpretarea teleologică a prevederilor art. 713alin 2 Cod procedură civilă ce indică posibilitatea introducerii contestației la executare la instanța de executare sau la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul, s-ar putea ajunge la aceeași concluzie că judecătoria este competentă material să soluționeze în primă instanță cererea de încuviințare a executării silite, în sensul că dacă contestația la executare silită se poate introduce și se judecă în primă instanță de judecătorie, înseamnă că și cererea de încuviințare a executării silite se judecă tot de către judecătorie, neputând fi permis, în lipsa unui text legal expres, ca tribunalul doar să încuviințeze executarea silită, iar judecătoria să judece contestația la executare silită.
De altfel, prin dispoziția de la pct.2 din dispozitivul Deciziei Curții Constituționale, nr.348/2014, s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate ridicată în același dosar și s-a constatat că dispozițiile art.713 alin.(1) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.132 noul Cod procedură civilă, a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și în consecință a declinat în favoarea Judecătoriei Bistrița competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de S. civilă profesională de executori judecătorești O. și ASOCIAȚII privind pe creditoarea E. Investment RO GmbH și pe debitorul C. G., în baza contractului de credit nr._/12.03.2007, pentru suma de 7357,72 lei.
Potrivitart.133 pct.2 noulCod procedură civilă, tribunalul a constatat ivit un conflict negativ de competență, iar potrivit art.134 noul Cod de procedură civilă a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului Curții de apel Cluj în vederea soluționării acestui conflict, această instanță fiind competentă să soluționeze acest incident procedural potrivit art.135 alin.1 noulCod procedură civilă, fiind instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict.
Curtea de Apel Cluj sesizată cu soluționarea conflictului de competență ivit între Tribunalul Bistrița-Năsăud și Judecătoria Bistrița, ambele aflate în raza sa de competență, reține următoarele:
În fapt, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița, S. civilă profesională de executori judecătorești „O. și Asociatii”, prin executor judecătoresc U. L. V., a solicitat să se încuviințeze executarea silită a unui contractului de credit nr._/12.03.2007, pentru satisfacerea creanței în sumă de 7357,72 lei, la cererea creditoarei E. Investment RO GmbH, prin mandatar . SRL, împotriva debitorului C. G..
Potrivit dispozițiilor art. 650 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014, pronunțată la data de 17 iunie 2014 și publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că dispozițiile art. 650 alin. 1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, astfel că, de la data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial, dispozițiile declarate neconstituționale au fost suspendate de drept, urmând ca efectele lor juridice să înceteze la expirarea termenului de 45 de zile de la data publicării deciziei.
Ca atare, din punct de vedere practic, prevederile art. 650 alin. 1 din Codul de procedură civilă care stabilesc întinderea noțiunii de instanță de executare nu mai produc efecte juridice de la data de 16 iulie 2014.
Această din urmă susținere comportă însă o nuanțare, în ceea ce privește întinderea reală a declarației de neconstituționalitate, ca și o discuție referitoare la aplicarea ratione temporis a deciziei Curții Constituționale.
Analizând cuprinsul deciziei privind excepția de neconstituționalitate admisă de către Curtea Constituțională, se constată că aceasta a privit exclusiv criteriul de stabilire a competenței teritoriale, respectiv condiția legală care stabilea competența instanței în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, acest criteriu fiind apreciat de Curtea Constituțională ca nefiind în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 5, art. 21 alin. 3 și art. 126 alin. 2 din Constituție, și totodată cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Ca urmare, deși dintr-o inadvertență regretabilă, Curtea Constituțională a constatat că „dispozițiile art. 650 alin. 1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale”, fără a face distincția (care se impunea) între competența materială și cea teritorială a instanței de executare, din considerentele deciziei – considerente care, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, sunt ele însele obligatorii – rezultă limpede că întinderea declarației de neconstituționalitate este limitată la problema competenței teritoriale.
Astfel, în motivarea deciziei mai sus arătate, se evidențiază că instanța de executare este judecătoria, fiind apoi enunțate diferitele criterii posibile de determinare a judecătoriei competente teritorial.
În plus, în speță se impune concluzia că în cuprinsul Codului de procedură civilă există încă alte texte legale care consacră competența materială a judecătoriei ca instanță de executare (art. 665 alin. 2, art. 713 alin. 2), după cum în mod corect a apreciat Tribunalul Bistrița Năsăud în prezenta cauză.
Ca urmare, se impune concluzia că, și după data de 16 iulie 2014, instanța de executare este judecătoria, fiind fără temei susținerea primei instanțe sesizate potrivit căreia competența ar reveni tribunalului, în temeiul competenței de drept comun a acestei instanțe (art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civlă).
Astfel, nici în vechea și nici în actuala reglementare cererile de competența instanței de executare nu au fost date în competența tribunalului (cu excepția cererilor de încuviințare a executării silite a hotărârilor străine, chestiune care însă nu face obiectul prezentei cereri), de unde rezultă că aplicarea subsidiară a textului de lege menționat nu corespunde nici voinței legiuitorului, nici deciziei Curții Constituționale.
Pentru considerentele enunțate, Curtea va stabili, potrivit dispozițiilor art. 135 din Codul de procedură civilă, competența de soluționare a prezentei cereri având ca obiect încuviințarea executării silite, în favoarea Judecătoriei Bistrița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulate de S. C. PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI „O. ȘI ASOCIAȚII”, cu sediul în Bistrița, .. 37, apartamentul 1 jud. Bistrița Năsăud, împotriva debitorului C. G., cu domiciliul în loc. D. nr. 60, . Năsăud, având ca obiect cerere de încuviințare a executării silite, în favoarea Judecătoriei Bistrița.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 23.09.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
A. M. I. I. S.
Red. A.M.I. dact. GC
2 ex/30.09.2014
| ← Suspendare provizorie a executării. Hotărâre din 16-01-2014,... | Radieri ca urmare a dizolvării. Decizia nr. 340/2014. Curtea de... → |
|---|
