Conflict de competenţă. Sentința nr. 380/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 380/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 1171/33/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚĂ Nr. 380/2014
Ședința din camera de consiliu de la 25.09.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. D.
GREFIER: C. I.
S-a luat spre examinare conflictul negativ de competență ivit între JUDECĂTORIA BISTRIȚA și TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD, pentru soluționarea cererii de încuviințare a executării silite formulate de executorul judecătoresc T. M. privind pe creditor S. S.A.R.L. PRIN KRUK ROMÂNIA și debitor B. P..
Soluționarea conflictului s-a realizat în camera de consiliu fără citarea părților.
INSTANȚA
Prin încheierea civilă nr. 6534/CC/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr.8027/ 190/2014 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Bistrița la soluționarea cererii de încuviințare a executării silite formulată de executor T. M. și în consecință s-a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanța a reținut că în conformitate cu disp.art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte,administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Întru respectarea dispozițiilor art.529 alin.1 C.proc.civ., “Instanța își verifică din oficiu competența, chiar dacă este de ordine privată, putând cere părții lămuririle necesare.”
Totodată, potrivit art. 528 alin.2 din C.proc.civ., în celelalte cazuri decât cele arătate la alineatul 1 al aceluiași articol, competența instanței este supusă regulilor prevăzute pentru cererile contencioase, iar dispozițiile art.529 din același act normativ prevede că în cadrul cererilor necontencioase, instanța își verifică din oficiu competența, chiar dacă este de ordine privată iar dacă se declară necompetentă, va trimite dosarul instanței competente.
Potrivit însă Deciziei Curții Constituționale a României nr. 348/2014, pronunțată la data de 17 iunie 2014, dispozițiile articolului 650 alineatul (1) din codul de procedură civilă au fost declarate neconstituționale, decizie ce a intrat în vigoare pe data de 16 iulie 2014, când a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 529, fiind obligatorie de la acea dată. Mai exact, această decizie se referă la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 650 alin. (1) și art. 713 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă, act normativ care se aplică de la 15 februarie 2013.
Având în vedere Decizia CCR amintită, prin care a fost declarat neconstituțional aliniatul 1 al art.650 din Codul de Procedură Civilă, de la data de 16.07.2014, aplicabile în cazul cererilor privind încuviințarea executării silite, și luând în considerare că pe durata de 45 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept, instanța a reținut că în prezent, legea nu mai prevede în mod expres care este instanța de executare.
Pentru argumentele înfățișate și văzând dispozițiile invocate mai sus, în temeiul art. 129 alin. 2 pct. 2 Cod de procedură civilă, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Bistrița, invocată de instanță, din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Investit cu soluționarea cauzei, prin încheierea nr. 1210/2014 pronunțată la data de 28.08.2014, Tribunalului Bistrița-Năsăud a admis excepția necompetentei materiale a Tribunalului Bistrița-Năsăud, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Bistrița.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul Bistrița-Năsăud a constată că într-adevăr nu pot produce efecte juridice prevederileart. 650 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă, text legal ce indica expres instanța de executare ca fiind judecătoria, ca urmare a admiterii excepției de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială "Lapmor Impex" - S.R.L. din G. în Dosarul nr. 8._ al Judecătoriei G., prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 348/2014, pronunțată la data de 17 iunie 2014, și publicată în Monitorul oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, decizie prin care s-a constatat că dispozițiile art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale.
Cu toate acestea, în optica acestui tribunal, competența materială de soluționare în primă instanță a cererilor de încuviințare a executării silite revine judecătoriei, iar nu tribunalului, pentru că acest lucru se desprinde din interpretarea art.665 alin.1-2 din noul Codul de Procedură Civilă ce reglementează tocmai încuviințarea executării silite, iar acest text legal este în vigoare și incident în cauză, dar nu a fost avut în vedere de către Judecătoria Bistrița.
Potrivit art.665 alin.1-2 din noul Cod de procedură civilă, în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita să se dispună încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 664 alin. (1) și dovada taxei de timbru.
(2) Cererea de încuviințare a executării silite se soluționează de instanță în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea acesteia la judecătorie, prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților. Pronunțarea se poate amâna cu cel mult 48 de ore, iar motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunțare.
Acest text legal este relevant și incident în determinarea competenței materiale de soluționare a cererilor de încuviințare a executării silite, text legal neexaminat de Judecătoria Bistrița în considerentele încheierii prin care a dispus declinarea competenței materiale, deoarece prevede în mod expres că cererea se depune la judecătorie, și chiar dacă nu arată expres că judecătoria soluționează cererea, acest lucru se poate deduce chiar din termenul scurt prevăzut pentru soluționare, ceea ce înseamnă în mod firesc că această instanță - judecătoria, iar nu tribunalul, e competentă material și trebuie să soluționeze pe fond cererea de încuviințare a executării silite, textul legal neputând fi interpretat în sensul că judecătoria doar înregistrează cererea de încuviințare a executării silite, iar apoi o trimite tribunalului care ar fi în accepțiunea primei instanțe instanța de executare.
Chiar și din interpretarea teleologică a prevederilor art. 713alin 2 Cod procedură civilă ce indică posibilitatea introducerii contestației la executare la instanța de executare sau la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul, s-ar putea ajunge la aceeași concluzie că judecătoria este competentă material să soluționeze în primă instanță cererea de încuviințare a executării silite, în sensul că dacă contestația la executare silită se poate introduce și se judecă în primă instanță de judecătorie, înseamnă că și cererea de încuviințare a executării silite se judecă tot de către judecătorie, neputând fi permis, în lipsa unui text legal expres, ca tribunalul doar să încuviințeze executarea silită, iar judecătoria să judece contestația la executare silită
Totodată, constatând ivirea conflictului negativ de competență, in temeiul art 134 din Codul de procedura civila, a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel Cluj, instanță în drept să hotărască asupra conflictului ivit.
Curtea de Apel Clujsesizată cu soluționarea conflictului de competență ivit între Tribunalul Bistrița-Năsăud și Judecătoria Bistrița, aflate în raza de competență a Curții de Apel Cluj, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată Judecătoria Bistrița, executorul judecătoresc T. M., a solicitat să se încuviințeze executarea silită a unui contract de credit.
Curtea constată că de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial nr. 529/16.07.2014, dispozițiile art. 650 alin. (1) NCPC, declarate neconstituționale, au fost suspendate de drept, urmând ca efectele lor juridice să înceteze la expirarea termenului de 45 de zile de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial. Din punct de vedere, practic, prevederile art. 650 alin. (1) NCPC nu mai produc efecte juridice de la data de 16 iulie 2014.
Această din urmă susținere comportă însă o nuanțare, în ceea ce privește întinderea reală a declarației de neconstituționalitate, ca și o discuție referitoare la aplicarea ratione temporis a deciziei Curții Constituționale.
Din lecturarea deciziei privind excepția de neconstituționalitate admisă de către Curții Constituționale reiese că a privit exclusiv criteriul de stabilire a competenței teritoriale, același criteriu fiind apreciat de Curtea Constituțională ca nefiind în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 126 alin. (2) din Constituție, ca și cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Ca urmare, deși dintr-o inadvertență regretabilă, Curtea Constituțională a constatat că „dispozițiile art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale”, fără a face distincția (care se impunea) între competența materială și cea teritorială a instanței de executare, din considerentele deciziei – considerente care, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, sunt ele însele obligatorii– rezultă limpede că întinderea declarației de neconstituționalitate este limitată la problema competenței teritoriale.
Că este așa rezultă și din considerentele deciziei, unde se arată că instanța de executare este judecătoria, fiind apoi enunțate diferite criterii posibile de determinare a judecătoriei competente teritorial. În plus, există încă suficiente texte legale care consacră competența materială a judecătoriei ca instanță de executare (. art. 665 alin. 2, art. 713 alin. 2).
Ca urmare, și după data de 16 iulie 2014, instanța de executare este judecătoria, fiind fără temei susținerea judecătoriei, potrivit căreia competența ar reveni tribunalului, potrivit competenței de drept comun a acestei instanțe (art. 95 pct. 1 NCPC). Însă, nici în vechea și nici în actuala reglementare cererile de competența instanței de executare nu au fost date în competența tribunalului (cu excepția cererilor de încuviințare a executării silite a hotărârilor străine, chestiune care însă nu face obiectul prezentei cereri), de unde rezultă că aplicarea subsidiară a textului de lege menționat nu corespunde nici voinței legiuitorului, nici deciziei Curții Constituționale.
Pentru considerentele enunțate, Curtea va stabili potrivit disp. art. 135 C.pr.civ. competența de soluționare a prezentei cereri, în favoarea Judecătoria Bistrița.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a cererii formulate de executorul judecătoresc T. M. împotriva debitorului B. P. în favoarea judecătoriei Bistrița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 25.09.2014.
JUDECĂTORGREFIER
M. DIACONESCUCRIȘAN I.
M.D. 03 Octombrie 2014
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 244/2014. Curtea de Apel... | Obligatia de a face. Decizia nr. 154/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
