Constatare nulitate act. Hotărâre din 20-10-2014, Curtea de Apel CLUJ

Comentarii

0

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 6525/3/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 493

Ședința publică din data de 20 Octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. M. C.

JUDECĂTOR: M. S.

GREFIER: M. N.

S-a luat spre examinare apelul promovat de apelanta . împotriva Sentinței civile nr. 3556 din 18.12.2013 pronunțate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr._ privind și pe intimata . având ca obiect constatare nulitate act.

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06.10.2014, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru data de 13.10.2014 și ulterior pentru data de azi, încheierile de ședință de la acele date făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 3556 din 18.12.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta ..

A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională . în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională ., și în consecință:

A fost obligată reclamanta pârâtă reconvențională . să plătească pârâtei reclamante reconvenționale ., suma de 620.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR din data plății efective cu titlul de onorariu de succes, a sumei de 690.707 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de consultanță neachitate aferente facturilor fiscale_,_,_,_ și_, la plata sumei de 410.997,58 lei reprezentând dobândă legală calculată de la data scadenței debitelor menționate anterior și până la data de 15 noiembrie 2012, precum și la plata în continuare a dobânzii legale calculate asupra debitului în cuantum de 3.504.763 lei începând cu data de 16 noiembrie 2012 și până la data plății efective.

A fost obligată pârâtă reconvențională . să plătească pârâtei reclamante reconvenționale . suma de 51.513,91 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la 4 ianuarie 2008 între reclamanta ., în calitate de beneficiar, și pârâta ., în calitate de prestator, s-a încheiat Contractul de prestări servicii de management nr. 1, potrivit căruia prestatorul s-a obligat să participe la procesul de proiectare a POLUS CENTER C., să contribuie la finalizarea documentației de proiectare, respectiv în alegerea antreprenorului principal, a verificatorilor de proiecte și a consultanților de specialitate, să colaboreze cu proiectanții, să supravegheze și să coordoneze activitatea de proiectare în cursul executării proiectului, să participe la procesul de realizare a proiectului, respectiv funcționarea acestuia, să participe la stabilirea bugetului necesar construirii proiectului, respectiv la stabilirea graficului de execuție, să supravegheze continuu executarea proiectului conform proiectului de execuție existent, să participe alături de beneficiar la pregătirea și desfășurarea licitației efectuate în vederea alegerii antreprenorului principal, la pregătirea și derularea tratativelor necesare pentru încheierea contractelor de antrepriză cu antreprenorul general, să supravegheze și să și să urmărească contractele de subantrepriză încheiate de antreprenorul general, licitația organizată și efectuată de antreprenorul general pentru alegerea subantreprenorilor, să verifice criteriile de participare stabilite de antreprenorul general, procedura licitației și procedura de alegere a subantreprenorilor, să participe respectiv să ajute cu consultanță de specialitate la desfășurarea procedurii de predare – primire, verificare de proiecte precum și realizarea adecvată a proceselor verbale de predare primire, să participe și să ofere consultanță de specialitate la realizarea bugetului centralizat al proiectului, să participe la realizarea și funcționarea arhivei centralizate a proiectului, să evalueze și să ofere consultații de specialitate pentru stabilirea mixului eficace de chiriași în cadrul PCC-lui, să participe la executarea și realizarea sarcinilor de coordonare a chiriașilor din cadrul proiectului, să redacteze modele și situații actualizate cel puțin din 2 in 2 săptămâni în ceea ce privește situația contractelor de închiriere încheiate sau în curs de încheiere cu alte persoane juridice pentru Polus Center C., toate acestea în schimbul unui onorariu lunar de 188.000 lei +TVA care va fi achitat în termen de 30 de zile lucrătoare de la data emiterii facturii (filele 28-32, vol. I dosar Tribunalul București).

Potrivit art. 2.2 alin. 4, teza a II-a din același contract, părțile au convenit ca în cazul în care prezentul contract încetează înainte de deschiderea și începerea activităților în Centrul Polus C. sau finalizarea proeictului nu are loc deloc în ceea ce privește Centrul Polus C., beneficiarul are obligația de a achita 50% din cuantumul Onorariului de succes, adică 500.000 euro + TVA în termen de 30 de zile de la data încetării prezentului contract.

Contractul a fost încheiat pe o durată de 12 luni, începând cu data de 1 ianuarie 2008 și până la data de 31 decembrie 2008, iar potrivit art. 3 alin. 2, încetarea contractului are loc la expirarea termenului, dar este posibilă rezilierea prezentului contract în mod unilateral cu un preaviz de 30 de zile sau prin acordul părților. De asemenea au stabilit că în situația în care beneficiarul decide să denunțe contractul înainte de termenul său de valabilitate, indiferent din ce motiv, acesta are obligația de a achita prestatorului toate comisioanele lunare aferente care ar fi fost plătibile conform contractului pe toată durata mandatului, într-o singură tranșă și în termen de 30 de zile de la data încetării contractului (art. 3 alin. 3 din contract).

Prin actele adiționale nr. 1/31.12.2008 și nr. 2/18.06.2008, contractul a fost prelungit succesiv până la data de 31 octombrie 2010 (filele 33-34), iar prin actul adițional nr. 3/24.02.2010, părțile au convenit reducerea onorariului lunar la suma de 137.600 lei+TVA începând cu data de 1 martie 2010 (fila 35).

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta a invocat faptul că acest contract e lipsit de scopul mediat deoarece contraprestația pârâtei a avut doar o simplă existență scriptică, iar potrivit doctrinei juridice, în cazul contractelor sinalagmatice, lipsa contraprestației unei dintre părți echivalează cu lipsa scopului mediat și atrage sancțiunea nulității absolute.

Ca noțiune, cauza actului juridic constă în scopul urmărit la încheierea unui asemenea act, art. 966 cod civil prevăzând că obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect. De asemenea art. 967 Cod civil, prevede că actul juridic este valabil cu toate că cauza nu este expresă, și că acesta, cauza, este prezumată până la proba contrarie. Cauza actului juridic este compusă din două elemente, scopul imediat și scopul mediat.

Scopul imediat, numit și scopul obligației, se determină în cadrul diferitelor categorii de acte juridice, fiind același în cadrul aceleiași categorii de acte juridice. În cazul contractelor sinalagmatice, cum este cazul contractului încheiat între părți, cauza consimțământului fiecărei părți constă în reprezentarea, prefigurarea mintală, a contraprestației. Ori, analizând contractul încheiat între părți, instanța reține că fiecare parte este titulara unor drepturi și obligații reciproce și interdependente, astfel că nu se poate reține o lipsă a unei contraprestații care să fie analizată pe tărâmul scopului imediat. Faptul că reclamanta a încheiat și alte contracte de management și consultanță cu alte părți având același obiect (integral sau parțial) cu cel al contractului încheiat între părți, nu poate duce la concluzia că obligațiile asumate de către pârâtă prin contractul de prestări servicii de management nr. 1 din 4 ianuarie 2008, sunt pur formale.

Scopul mediat, pe de altă parte, numit și scopul actului juridic, reprezintă acel element al cauzei care constă în motivul determinant pentru încheierea actului juridic, motiv care se referă fie la însușirile contraprestației fie la însușirile celeilalte părți, acesta caracterizându-se prin faptul că este un element subiectiv și variabil de la o categorie de acte la altă categorie, și chiar în cadrul aceleiași categorii, de la un act la altul.

Lipsa de cauză, în cadrul contractelor sinalagmatice, apare atunci când obiectul contraprestației reprezentată nu există la încheierea actului juridic, ori în cazul de față, ambele părți au avut în vedere serviciile de care urma să beneficieze, respectiv prețul care urma să fie încasat, ori în acest context nu se poate vorbi nici de o falsitate a scopului mediat.

Cauza nu este reală atunci când este falsă și este falsă atunci când există eroare asupra acelui sau acelor elemente care constituie motivul determinant al consimțământului, însă falsitatea cauzei nu atrage nulitatea absolută a actului juridic ci doar o nulitate relativă, însă instanța nu a fost sesizată cu o acțiune în constatarea nulității relative a actului juridic ci a uneia absolute, astfel că nu va analiza în continuare acest aspect.

Având în vedere faptul că în contractul încheiat între părți nu există nici o mențiune expresă cu privire la cauză, raportat la dispozițiile art. 967 Cod civil, existența cauzei este prezumată, reclamanta fiind cea care este obligată să facă dovada lipsei cauzei cât și să dovedească nevalabilitatea cauzei.

Faptul că societatea reclamantă este o societate de proiect, societate care nu are o reglementare distinctă, nu poate duce la concluzia că această societate nu poate încheia acte juridice cu asociații, societăți pe care aceștia le controlează sau alte societăți aflate în cadrul aceluiași grup de societăți, căci aceste aspecte țin de o eventuală atragere a răspunderii asociaților/administratorilor pentru faptele lor față de societate, iar nu la nulitatea, ab initio, a actelor încheiate de persoana juridică controlată de aceștia, ori reclamanta nu a făcut dovada existenței unui caz de nulitate absolută.

De asemenea, cu privire la dispozițiile art. 41 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, instanța reține că sancțiunea prescrisă de această dispoziție nu este nulitatea contractelor de administrare și conducere, ci faptul că sumele plătite în temeiul acestor contracte, în cazul în care serviciile nu sunt efective, nu sunt cheltuieli deductibile, neputându-se reține de aici existența unei prezumții cu privire la o cauză ilicită în asemenea contracte.

Mai reține instanța faptul că obiectul contractului încheiat între părți nu este contrar legii, căci aceasta nu interzice prestarea de servicii de consultanță în vederea dezvoltării unui proiect imobiliar, astfel că nu se poate discuta de un scop imediat ilicit.

În ceea ce privește executarea sau neexecutarea obligațiilor asumate prin convenția încheiată între părți sau executarea necorespunzătoare invocată de către reclamantă, instanța reține că acestea sunt elemente ulterioare încheierii actului juridic putând constitui elemente fie pentru o reziliere a contractului fie pentru antrenarea unei răspunderi contractuale a pârâtei, aceste aspecte neavând nici o relevanță asupra încheierii valabile a contractului, căci nulitatea actului juridic privește cauze anterioare, cel mult concomitente încheierii actului juridic.

Având în vedere faptul că instanța nu a reținut existența unor cauze de nulitate absolută raportat la cele invocate de către reclamantă, nu va mai analiza susținerile părților referitoare la restituirea prestațiilor executate, având în vedere că această restituire ar fi fost o consecință a constatării nulității absolute a contractului, ceea ce nu este cazul.

Raportat la cele de mai sus, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta . având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de prestări servicii de management nr. 1 din 4 ianuarie 2008 și repunerea părților în situația anterioară.

În ceea ce privește cererea reconvențională formulată, instanța a reținut că potrivit documentelor depuse la dosarul cauzei (filele 207-235 vol. II dosar Tribunalul București), în perioada iunie –octombrie 2010 pârâta E. D. SRL și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de prestări servicii de management nr. 1 din 4 ianuarie 2008, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 3 la acest contract, emițând în sarcina reclamantei . facturile fiscale_,_,_,_ și_ aferente acestor servicii în sumă totală de 690.707 lei.

Potrivit art. 2.2 alin. 4, teza a II-a din contractul de prestări servicii de management nr. 1 din 4 ianuarie 2008, părțile au convenit ca în cazul în care prezentul contract încetează înainte de deschiderea și începerea activităților în Centrul Polus C. sau finalizarea proeictului nu are loc deloc în ceea ce privește Centrul Polus C., beneficiarul are obligația de a achita 50% din cuantumul Onorariului de succes, adică 500.000 euro + TVA în termen de 30 de zile de la data încetării prezentului contract.

Ori, această clauză este suficient de clară, în sensul că, oricare ar fi stadiul de dezvoltare a proiectului imobiliar, pârâta este îndreptățită să primească un onorariu de succes, adică 500.000 euro + TVA în termen de 30 de zile de la data încetării contractului.

Nu poate fi reținută susținerea reclamantei cum că această clauză este aplicabilă doar în contextul în care reclamanta ar fi denunțat în mod unilateral contractul căci această situație este prevăzută în mod expres în art. 3 alin. 3 din contract, potrivit căruia în situația în care beneficiarul decide să denunțe contractul înainte de termenul său de valabilitate, indiferent din ce motiv, acesta are obligația de a achita prestatorului toate comisioanele lunare aferente care ar fi fost plătibile conform contractului pe toată durata mandatului, într-o singură tranșă și în termen de 30 de zile de la data încetării contractului.

Contractul a fost încheiat pe o durată de 12 luni, începând cu data de 1 ianuarie 2008 și până la data de 31 decembrie 2008, fiind prelungit ulterior până la data de 31 octombrie 2010, iar potrivit art. 3 alin. 2, încetarea contractului are loc la expirarea termenului, ori având în vedere îndeplinirea condiției suspensive avute în vedere de părți în art. 2.2 alin. 4 teza a II-a, respectiv încetarea contractului anterior finalizării proiectului, reclamanta . datorează pârâtei . suma de 620.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR din data plății efective cu titlul de onorariu de succes.

Potrivit art. 43 cod comercial, datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile, iar potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Potrivit art. 2 și 3 din O.G. nr. 13/2011, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără sa se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală penalizatoare, care se stabilește la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României plus 4 puncte procentuale. Pentru perioada cuprinsă între data scadenței și până la 15 noiembrie 2012, pârâta a calculat valoarea dobânzii legale la suma de 410.997,58 lei prin raportare la debitul datorat ( contravaloare facturi aferente serviciilor prestate 690.707 la care se adaugă onorariul de succes de 2.814.056 lei, echivalent a 620.000 euro la data formulării cererii reconvenționale.).

Față de cele de mai sus, instanța a admis cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională . în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională ., și în consecință a obligat reclamanta pârâtă reconvențională . să plătească pârâtei reclamante reconvenționale ., suma de 620.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR din data plății efective cu titlul de onorariu de succes, a sumei de 690.707 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de consultanță neachitate aferente facturilor fiscale_,_,_,_ și_, la plata sumei de 410.997,58 lei reprezentând dobândă legală calculată de la data scadenței debitelor menționate anterior și până la data de 15 noiembrie 2012, precum și la plata în continuare a dobânzii legale calculate asupra debitului în cuantum de 3.504.763 lei începând cu data de 16 noiembrie 2012 și până la data plății efective.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, reclamanta pârâtă reconvențională . căzând în pretenții, a fost obligată plătească pârâtei reclamante reconvenționale . suma de 51.513,91 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

. prin cererea de suspendare a executării vremelnice a solicitat să se dispună suspendarea execuției vremelnice a hotărârii până la soluționarea apelului formulat împotriva acesteia.

În motivare arată că în raport de situația prezentată, de motivele de nelegalitate și netemeinicie care afectează hotărârea primei instanțe precum și de prejudiciul grav și iminent pe care l-a suferit prin punerea în executare a hotărârii în cauză apreciază că prezenta cauză prin care solicită suspendarea execuției vremelnice este întemeiată.

Cererea este admisibilă față de consacrarea expresă a acestei facultăți pentru instanța de apel sesizată cu judecarea apelului împotriva unei hotărâri cu execuție vremelnică, execuție care justifică formularea cererii de suspendare.

Prin apelul formulat . a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și respingerii cererii reconvenționale formulate de intimata E..

În motivare se arată, potrivit Contractului de Prestări Servicii de Management (Contractul) a cărui anulare formează obiectul cererii de chemare în judecată, încheiat la data de 04.01.2008, intimata E. s-a obligat sa presteze către T. o . servicii de consultanta de afaceri in legătura cu: (i) proiectarea, (ii) execuția lucrărilor de construire a centrului Polus Constanta (iii) selectarea si supravegherea antreprenorului si subantreprenorilor, (iv) realizarea bugetului si (v) închirierea centrului comercial.

Conform art. 2.1 din Contract, obiectul acestuia a constat în prestarea de către intimata E. a 12 categorii de servicii de consultanță stabilite prin art. 2.1. din Contract în schimbul unui Onorariu lunar si a Onorariului de Succes la momentul deschiderii Centrului Polus Constanta, in anumite condiții strict stabilite prin Contract.

Inițial, conform art. 2.2 din Contract, onorariul lunar orar a fost stabilit la suma de 188.000 Ron + TVA. Ulterior, prin art. 1 din Actul adițional nr. 3, onorariul lunar a fost modificat de la 188.000 Ron la 137.600 Ron, pentru perioada cuprinsă între data de 01.03._10 (data expirării termenului contractual)

Durata inițiala a Contractului a fost de un an incepand cu 1.01.2008, aceasta fiind prelungita prin acte adiționale pana la data de 31.10.2010.

In baza acestui Contract, E. a incasat pentru perioada ianuarie 2008 - mai 2010 onorarii in valoare de 6.463.485 Lei.

Apelanta susține că sentința atacată este netemeinică și nelegală, fiind rezultatul unei aprecieri, interpretări și înțelegeri greșite a probelor administrate în cauză, a clauzelor contractuale și legale relevante, respectiv, a întregii situații de fapt deduse judecății.

Mai mult, atât soluția asupra cererii principale cât și soluția asupra cererii reconvenționale sunt pronunțate cu nesocotirea ci cu neobservarea evidentă a unora dintre argumentele principale de fapt și de drept prezentate de subscrisa în fața primei instanțe. Toate acestea se subsumează nemotivării hotărârii, sau, după caz, netemeiniciei acesteia în pofida argumentelor parțial adevărate prezentate de prima instanță în sprijinul soluției sale.

În opinia acesteia, fără a nesocoti prezumția relativă de existență a cauzei convențiilor în general, când vine vorba de contractele de prestări servicii de consultanță sau management, însuși legiuitorul își schimbă concepția asupra acestei prezumții, recunoscând o practică a societăților de a folosi aceste contracte cu un alt scop, sens în care, pentru protejarea bugetului statului, legiuitorul a stabilit pe calea art. 21 Cod fiscal și a normelor de punere în aplicare condiții restictive de probare a acestora.

Potrivit dispozițiilor amintite: "Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: [...] m) cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităților desfășurate și pentru care nu sunt încheiate contracte" - art. 21 alin. 4 lit. m

Normele metodologice prevăd, la rândul lor: Pct. 48. "Pentru a deduce cheltuielile cu servicii de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat între părți sau în baza oricărei forme contractuale prevăzute de lege; justificarea prestării efective a serviciilor se efectuează prin: situații de lucrări, procese - verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare: contribuabilul trebuie să dovedească necesitate efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate [...].

Dispozițiile amintite, au tocmai menirea de a evita transferul de valoare fără echivalent din patrimoniul unui contribuabil în cel al altei persoane și vin astfel în preîntâmpinarea unei practici instituite în perioada de după anul 1990 care a abundat în facturi întocmite în special de către persoane afiliate nerezidente, care nu aveau o contrapartidă reală în serviciile prestate .

În consecință, nu a susținut - astfel cum a concluzionat prima instanță - că acest tip de contracte, respectiv, contractele de prestări servicii de consultanță ar fi din start nelegale, ci a arătat că, datorită caracterului nematerial și greu de verificat al produsului unor astfel de servicii, s-a generalizat practica folosirii acestor contracte cu un scopul simulat de a transfera sume între societăți, mecanism înlesnit în cazul societăților din același grup.

Desigur, dispozițiile invocate reglementează un raport de drept fiscal iar ele nu conduc automat la nulitatea contractului - motiv pentru care argumentul nici nu trebuie analizat independent de celelalte motive de nulitate - însă are relevanță sub aspect probator întrucât înlătură sau, cel puțin, afectează prezumția de existență a cauzei, situație în care instanța nu poate face abstracție de acest aspect în analiza celorlalte probe.

Contractul încheiat cu PAZ și considerentele Sentinței arbitrale privind lipsa cauzei și neprestarea serviciilor - dovadă în plus că T., la data analizată, a folosit contracte de prestări servicii de consultanță cu alt scop

În plus față de recunoașterea existenței unei astfel de practici de către legiuitor, a arătat și că această practică a fost efectiv folosită în cazul concret al T., sub influența foștilor asociați, nu doar pe calea Contractului încheiat cu E., ci și pe calea unui alt contract identic cu cel analizat încheiat de aceasta cu PAZ, o altă societate controlată de d-1. Pazskany.

Deși a depus la dosarul cauzei sentința arbitrală din care rezulta că acest caz dedus judecății nu este singular și că există un alt contract (identic din toate punctele de vedere] prin care s-a stabilit că scopul încheierii sale nu a fost acela ca părțile să presteze, respectiv, să beneficieze de serviciile de management și consultanță, prima instanță a făcut abstracție totală de această probă în soluția pronunțată, fără a o aminti și fără a o lua în considerare.

Astfel, prin sentința arbitrală pronunțată în data de 28 iunie 2013 în dosarul_/GZ/MHM având ca obiect existența/valabilitatea cauzei contractului încheiat între T. și PAZ și prestarea sau nu a serviciilor, instanța arbitrală a reținut că părțile au apelat la preconstituirea unor înscrisuri doar pentru a crea aparența înșelătoare că serviciile s-ar fi prestat, deși acest lucru nu este adevărat.

Există dovezi cu valoare probatorie de natură a răsturna prezumția de existență a cauzei Independent de relevanța pe care instanța de apel o va acorda dispozițiilor fiscale anterior analizate și chiar precedentului din care rezultă că, în exact aceași perioadă, sub vechea administrare, T. a folosit un alt contract identic pentru a transfera sume în patrimoiul societății Paz, la dosarul cauzei există probe cu valoare probatorie de natură a răsturna prezumția de existență a cauzei care dovedesc părțile nu au prefigurat o contraprestație obligației asumate de T. pentru plata onorariului.

La data semnării Contractului, încheierea acestuia nu se mai justifica și nu mai era necesară, câtă vreme pentru toate serviciile contractate cu intimata E. au fost incheiate anterior contracte cu alti consultanți

-Trigranit - Contractul din data de 3.09.2007 care acoperă toate serviciile E.,- IBT Rom Construct SRL - contractul din 21.08.2007 pentru supervizarea antreprenorului general, SHDS International Engineering SRL - care a activat in paralel cu IBT din luna aprilie 2008 si 1-a inlocuit incepand cu septembrie 2008, fiind de asemenea implicat in concepția bugetului, selectarea noului antreprenor general, a subcontractorilor, in supravegherea proiectării, inclusiv in redactarea standardelor de contract pentru aceste categorii de contractanți, Prompt Trading SRL, care a fost implicata in selectarea subantreprenorilor, Imob Tim SRL, AMV Term SRL, DDL SRL si Habit SRL, toti implicați in coordonarea chiriașilor si nu in ultimul rand, Paz Management G. SRL, pentru constituirea arhivei.

Parte dintre serviciile menționate în Contract erau efectiv lipsite de obiect, fiind imposibilă prestarea lor, fazele de dezvoltare cărora le reveneau fiind finalizate. Astfel: la momentul semnării Contractului de prestări servicii de management care prevede ca E. va fi implicata in selectarea antreprenorului general, proiectul avea deja un antreprenor general, respectiv Arcadom SRL (contractul fiind semnat la 21.08.2007); de asemenea, la data incheierii Contractului, se afla in vigoare contractul de management si supravegherea construcției incheiat intre T. I. SRL si IBT, activitate care ulterior a fost preluata de către SHDS, si anume din luna septembrie 2008;

Inexistența vreunei dovezi din care să rezulte prestarea de către E. a vreunui serviciu ori, mai mult, existența unor dovezi ce excludeau posibilitatea prestării serviciilor de către intimata E.: nu exista nicio dovada privitoare la implicarea E., ulterior rezilierii contractului cu Arcadom, in selectarea noului antreprenor general, Tracon SRL; nu exista nicio dovada privitoare la participarea E. la procesul de selecție a subcontractorilor; nu exista nicio dovada privitoare la implicarea E. în activitatea de construction management; in ceea ce privește bugetul, acesta a fost conceput de Trigranit cu contribuția SHDS International Engineering SRL, in ceea ce privește costurile de construire; conform documentației existente, in selectarea si coordonarea activităților legate de chiriași au fost implicați Trigranit, precum si alti consultanți: Imob Tim, DDL, AMV Term si Habit; desi E. si-a asumat obligația de a participa la realizarea si funcționarea unei arhive centralizate a proiectului, nu a existat o arhiva funcționala, documentele fiind depozitate in Constanta, Cluj si București; desi lucrările de construire a centrului comercial au fost suspendate in anumite intervale de timp (începutul anului 2008, pentru verificarea modificărilor neautorizate efectuate de antreprenorul general, primele noua luni ale anului 2009, cand antreprenorul a oprit, pur si simplu, lucrările), E. a continuat sa transmită rapoarte de activitate in acele perioade;

Este adevărat că prestarea serviciilor reprezintă un aspect ulterior încheierii Contractului iar nu unul concomitent acestui moment, însă, este greșită concluzia primei instanțe potrivit căreia prestarea sau nu a serviciilor nu ar avea nicio relevanță asupra nulității Contractului.

Ca orice alt aspect de fapt, conduita părților ulterior încheierii contractului poate și trebuie avută în vedere în analiza intenției reale a părților la data încheierii contractului. De aceea, dacă serviciile nu au fost prestate iar, cu toate acestea, părțile ( în special pretinsul beneficiar al acestora) au preconstituit probe în scopul creării aparenței prestării lor, consideră că există un fapt obiectiv care dovedește intenția părților de a deturna scopul Contractului.

Se poate observa astfel că, în afara rapoartelor de activitate evident preconstituite, nu există nici cea mai simplă dovadă că E. ar fi prestat vreun serviciu în beneficiul T..

De la luna la luna, E. a modificat doar data raportului, conținutul acestuia fiind identic cu raportul transmis în luna precedenta si referindu-se, oricum, la activități care erau prestate de alți consultanți sau care nici nu aveau cum sa fie prestate in condițiile stagnării proiectului. Aceste rapoarte de activitate aveau, așadar, un caracter formal, fiind destinate doar creării unei justificări contabile plăților efectuate către E..

Intimata E. a recunoscut expres intenția părților, la data încheierii Contractului, ca 9 categorii de servicii dintr-un total de 12 sa nu fie prestate

Chiar și în ipoteza înlăturării tuturor probelor și argumentelor anterioare, prin întâmpinare și cerere reconvențională (pag. 17 pct. 86) E. a recunoscut lipsa contraprestației susținând că "Serviciile E. acopereau în general doar punctele c), l) și j] din articolul 2.1. al Contractului de Prestări Servicii de Management, celelalte nefiind prestate tocmai datorită faptului că au fost încheiate contracte cu alți consultanți".

Or, în condițiile în care prețul a fost stabilit pentru prestarea a 12 categorii de servicii, iar E. recunoaște că nu s-a intenționat prestarea a % din serviciile care au format obiectul Contractului, această recunoaștere este o probă suficientă pentru a dovedi motivul de nulitate invocat și, bineînțeles, excepția de neexecutare pe care a invocat-o în vedere respingerii cererii reconvenționale.

Deși, aparent, recunoașterea intimatei E., ar fi doar parțială, se poate totuși observa că motivul pentru care aceasta susține că nu s-ar fi urmărit și prestat cele 9 categorii de servicii se extinde și asupra celorlalte 3 categorii despre care intimata afirmă că părțile au intenționat să le presteze, respectiv, să beneficieze de acestea.

Toate serviciile menționate în art. 2.1 din Contract au format obiectul celorlalte contracte încheiate anterior de T., cel mai relevant fiind contactul încheiat cu T. care acoperea toate serviciile E., iar nu doar 9 din acestea.

în consecință, consideră că soluția primei instanțe - care nici măcar nu a observat (în pofida concluziilor noastre orale și scrise) una dintre cele mai importante probe astfel cum este mărturisirea - este netemeinică și nelegală.

Cererea reconvențională formulată de E.

Prin cererea reconvențională, intimata a solicitat plata onorariul de succes, precum și plata onorariului lunar pentru perioada iunie 2010 - octombrie 2010, perioadă în care noul asociat a preluat efectiv tot pachetul de părți sociale.

Prima instanță a admis cererea considerând că ar exista dovezi ale prestării servirilor și că onorariul de succes s-ar acorda în orice situație.

Soluția este greșită, cererea reconvențională fiind vădit neîntemeiată. Desigur, admiterea cererii principale și anularea contractului reprezintă un prim motiv de respingere a cererii reconvenționale.

Idependent însă de soluția asupra cererii principale, cererea reconvențională se impune a fi respinsă, pe de o parte, pentru că serviciile solicitate la plată nu au fost prestate, în cauză operând astfel excepția de neexecutare ce se resfrânge asupra obligației de plată a întregului onorariu iar nu numai asupra celui orar iar, pe de altă parte, pentru onorariu de succes nici nu este îndeplinită situația premisă prefigurată prin Contract.

Neprestarea serviciilor - excepția de neexecutare

Arătă că, indiferent de onorariul orar sau cel de succes, onorariul are natura juridică a unui preț al serviciilor, fiind în legătură directă de reciprocitate și interdependență cu obligația de prestare a acestora, legături care stau la baza excepției de neexecutare.

Așadar, câtă vreme serviciile nu au fost prestate, în temeiul excepției de neexecutare, se impune respingerea în întregime a cererii reconvenționale.

Netemeinicia soluției instanței de apel se observă în primul rând chiar din motivarea superficială a acesteia care se limitează să indice un număr de file din dosar ca reprezentând probe ale prestării servirilor și să afirme că facturile emise de pârâta E. ar reprezenta dovada îndeplinirii obligațiilor asumate de aceasta din urmă.

Or, este imposibil de imaginat cum ar putea reprezenta o dovadă a prestării serviciilor pentru perioada iunie - octombrie 2010 doar un raport lunar de activitate care se limitează să enumere o . servicii identice cu cele din perioada anterioară, fără să fie însoțit de nicio altă proba a prestării serviciilor, al activității concrete, al produsului final al serviciilor pretins a fi prestate.

Emiterea de facturi către T., pe de altă parte, în niciun caz nu poate reprezenta dovada prestării serviciilor de către E. căci nu în aceasta consta serviciul la care E. pretinde că s-ar fi obligat. Este așadar exclus ca solicitarea de plată (singurul efect juridic ce poate fi atribuit în acest caz facturii emise de E.) să fie asimilată dovezi prestării serviciilor pentru care se emite factura.

Nu numai că, față de aceste împrejurări, nu rezultă prestarea serviciilor, însă și de această dată prima instanță a nesocotit că E. a recunoscut că nu a prestat cea mai mare parte a serviciilor, ceea ce face ca cererea acestora să fie vădit netemeinică.

Onorariul lunar fix a fost stabilit pentru toate serviciile iar nu numai pentru o parte din acestea. Or, chiar făcând abstracție totală de lipsa dovezilor de prestare a vreunui serviciu, în condițiile în care onorariul lunar a fost unul fix (nu orar) iar E. recunoaște că nu a prestat cea mai mare parte a serviciilor (desigur fără ca aceasta să însemne că le-ar fi prestat pe celelalte) este imposibil de înțeles cum a raționat prima instanță când a decis serviciile au fost prestate și că subscrisa avem obligația de plată, chiar integrală, a onorariului.

În plus, orice probe ar fi adus intimata E. în sprijinul pretinsei prestări acestea trebuiau analizate în raport de argumentele prezentate în sprijinul cererii de anulare, situație în care s-ar fi observat și că serviciile nici nu putea să fie prestate nefiind necesare subscrisei.

Inexistența situației premisă pentru acordarea onorariului de succes

Cu referire specială la onorariul de succes, un alt motiv pentru care - consideră -instanța trebuia să respingă cererea este și acela că nu era îndeplinită situația premisă pentru acordarea acesteuia.

Conform art. 2.2. din Contract „Prestatorul este de asemenea îndrituit la un Onorariu de succes in cuantum de 1.000.000 Euro (un milion de euro) + TVA. Acest onorariu de succes trebuie achitat de Beneficiar Prestatorului în termen de 30 de zile de la deschiderea și începerea activității Centrului Polus Constanta. Părțile convin ca în cazul in care prezentul contract încetează înainte de deschiderea si începerea activităților in Centrul Polus Constanta sau finalizarea proiectului nu are Ioc deloc in ceea ce privește Centrul Polus Constanta, Beneficiarul are obligația de a achita 50% din cuantumul Onorariului de succes, adică 500.000 Euro (cinci sute mii euro) + TVA in termen de 30 de zile de la încetarea prezentului contract".

În cererea reconvențională E. se limitează la a cita aceasta clauză contractuală și a menționa data la care Contractul a încetat prin ajungere la termen, alegând o interpretare simplistă a articolului sus-menționat.

În realitate, este imposibil de imaginat un scenariu în care onorariul de succes ar putea fi datorat în condițiile în care - la data încetării Contractului și data preluării Proiectului de către Immofinanz - proiectul era falimentar.

Cauza onorariului de succes trebuie să se regăsească în contribuția pe care E. ar fi avut-o la dezvoltarea centrului, în sensul în care finalizarea în bune condiții a centrului comercial și beneficiile subsecvente obținute de operatorul centrului din exploatarea acestuia să fi devenit posibile și în urma serviciilor prestate de E. în faza dezvoltării.

Or, chiar făcând abstracție de dovezile că serviciile pretins executate de intimata E. au fost în realitate prestate de alte societăți, existența unei astfel de contribuții la succes este exclusă din cauza stării falimentare în care se afla proiectul la data preluării acestuia de către Immofinanz.

La acea dată, Trigranit decisese să nu mai investească în dezvoltarea centrului comercial, iar activele T. erau pe punctul de a fi executate silit.

Prin preluarea proiectului de către Immofinanz, a avut loc o „resetare" a acestuia, așa încât finalizarea proiectului se datorează exclusiv investițiilor și eforturilor Immofinanz, deci succesul centrului nu are nicio legătură cu ceea ce s-a întâmplat înainte de data preluării.

Starea falimentară rezultă cu evidență din prețul achitat de Immofinanz pentru achiziția părților sociale din cadrul T..

Astfel cum rezultă din art. 2 al Contractului de vânzare părți sociale încheiat între Brassolis și Immofinanz (prin societatea din grup Bloczek), prețul achitat pentru preluarea părților sociale ale T. a fost unul simbolic, de numai 1 Euro.

Prețul se justifică tocmai prin aceea că valoarea totală a datoriilor T. depășea cu mult activul, astfel cum rezultă și din pagina 3 a Raportului de evaluare întocmit de Erst&Young asupra situației financiare a T., conform căruia valoarea capitalului este una negativă (între -32 milioane Euro și -24 milioane Euro).

Numai datoria către furnizori era, la aceea dată de 12.000.000 Euro, pentru 6.600.000 Euro fiind deja declanșată executarea silită, datorii care nu includeau și creditul bancar.

În același timp, veniturile previzionate ale Centrului Comercial Polus C. se diminuaseră față de estimările din 2007, rata închirierii spațiilor din galeria comercială fiind sub așteptări.

Pe cale de consecință apare cu evidență că T. nu ar putea să datoreze onorariul de succes de peste 600.000 Euro pentru servicii de consultanță și management aferente unui proiect falimentar ale cărui datorii depășeau valoarea pasivului.

Intimata ., prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea ca neîntemeiat a apelului formulat de către T. I. SRL si menținerea in integralitate a Sentinței Civile nr. 3556/18.12.2013 pronunțata de către Tribunalul Specializat Cluj, in Dos. nr._ .

La data de 04.01.2008, intre E. D. SRL (in continuare „E."), in calitate de prestator si T., in calitate de beneficiar, a fost încheiat Contractul de Prestări Servicii de Management (in continuare „Contractul de Management" - Anexa 2 la întâmpinarea formulata in fata primei instanțe).

Obiectul Contractului de Management l-a reprezentat prestarea de către E., fara exclusivitate, a unor activități de management de proiect, definite la art. 2.1 din Contractul de Management, cu privire la Proiectul Polus Center Constanta.

Potrivit dispozițiilor art. 2.2 din Contractului de Management, „prestatorul este de asemenea "îndrituit la un Onorariu de succes in cuantum de 1.000.000 Euro (un milion de euro) + TVA. Acest Onorariu de succes trebuie achitat de

Beneficiar Prestatorului in termen de 30 de zile de la deschiderea si începerea activității Centrului Polus Constanta. Părțile convin ca in cazul in care prezentul contract "încetează înainte de deschiderea si "începerea activităților in Centrul Polus Constanta sau finalizarea proiectului nu are loc deloc in ceea ce privește Centrul Polus Constanta, Beneficiarul are obligația de a achita 50% din cuantumul Onorariului de succes, adică 500.000 euro (cinci sute mii euro) + TVA in termen de 30 de zile de la data "încetării prezentului contract".

Contractul de Management a fost prelungit in mod succesiv prin intermediul Actelor Adiționale nr. 1 si nr. 2 pana la data de 31.10.2010, dupa care nu a mai fost reînnoit, incetandu-si efectele la data de 01.11.2010. Cu titlu preliminar, arătă ca T. in baza principiului disponibilității a solicitat instanței de fond sa pronunțe nulitatea absoluta a Contractului de Management pentru lipsa scopului imediat.

Instanța de fond a analizat in mod concret si efectiv probele de la dosarul cauzei in limitele investirii sale, respectiv din prisma motivelor de nulitate absoluta a Contractului de management invocate de către T..

Argumentele T. expuse in fata instanței de fond si in cuprinsul Motivelor de Apel nu sunt de natura sa susțină pretinsa lipsa a scopului imediat si sa atragă sancțiunea nulității absolute a Contractului de Management, Sentința de fond fiind legala si temeinica.

Prin motivele de apel formulate, T. susține ca prevederile art. 21 din Codul Fiscal si ale normelor metodologice aferente pot inlatura sau cel puțin afecta prezumția de existenta a cauzei Contractului de Management raportat la rațiunea reglementarii lor de către leguitor, respectiv aceia de a împiedica practica folosirii Contractelor de management, consultanta si asistenta in cazul societăților din același grup cu un scop simulat de a transfera sume de bani intre aceste societăți.

Premisa instituita de T. nu poate sta la baza analizei lipsei cauzei Contractului de Management in condițiile in care: (i) art. 21 din Codul fiscal nu instituie prezumția ca toate Contractele de prestări servicii de consultanta încheiate intre societăți aparținând aceluiași grup sunt încheiate ab initio in scop simulat; (ii) art. 21 din Codul Fiscal reglementează ipoteze distincte fata de cele analizate in prezentul litigiu si prevede posibilitatea organelor fiscale de a înlăturară din cuprinsul cheltuielilor deductibile solicitate de un contribuabil anumite sume ce reprezintă cheltuieli de management, consultanta sau asistenta in condițiile in care aceste cheltuieli nu au fost realizate conform exigentelor fiscale, (indicate la pct. 48 din Normele Metodologice); (iii) art 21 din Codul Fiscal nu poate fi invocat in vederea înlăturării prezumției de valabilitate a cauzei unui contract de natura comerciala (impusa expres de art. 967 Cod Civil), fiind o norma fiscala ce are legătura stricta cu modul de calcul a bazei de impozitare si modul de calcul a impozitului pe venit, astfel cum in mod corect a reținut si

instanța de fond.

Simplu fapt ca doar unul din asociații E. (A. Paszkany) a deținut o participatie minima in cadrul Brassolis (asociat al T.) nu reprezintă in sine o dovada a lipsei cauzei Contractului de management si implicit a încheierii sale nevalabile.

O suspiciune cu privire la nevalabila încheiere a Contractului de Management ar fi putut subzista in ipoteza in care aceeași persoana sau persoane interpuse ar fi semnat contractul atat din partea E., cat si din partea T..

Obiectul Contractului de Management nu este contrar legii in condițiile in care normele legale nu interzic prestarea de servicii de consultanta in vederea dezvoltării unui proiect imobiliar intre societăți din același grup.

Sentința Arbitrală pronunțata in Dos._/GZ/MHM al Curții Internationale de Arbitraj a Camerei Internationale de Arbitraj invocata de către T. (in continuare: „Sentința Arbitrală") nu este de natura sa producă efecte in prezenta cauza in conditile in care: (i) vizează alte parti: T. si PAZ MANAGEMENT GROUP; (ii) tranșează o cerere cu un obiect diferit: T. a solicitat constatarea de către arbitrii ca „nul si neavenit" a Contractului de Consultanta Profesionala încheiat intre T. si PAZ Management Group.; (iii) prin Sentința Arbitrală, arbitrii au respins cererea T. si nu au reținut ca „părțile au apelat la preconstituirea unor înscrisuri doar pentru a crea aparenta inselatoare ca serviciile s-ar fi prestat".

Valoarea probatorie a Sentinței Arbitrale in prezenta cauza poate fi cel mult cea a unui înscris relevând o hotărâre judecătoreasca definitiva pronunțata intre alte parti asupra unui alt obiect.

Faptul ca instanța de fond nu a făcut trimitere in considerentele sale la aceasta Sentința Arbitrata nu poate justifica o eroare de judecata sau o lipsa de motivare a Sentinei de Fond.

Instanța de judecata nu este ținuta in motivarea soluției sale sa facă o analiză concretă și analitică a tuturor argumentelor juridice ale părții care stau la baza motivelor cererii, instanța putând să le grupeze (înalta Curte de Casație si Justiție, Secția II civila, Decizia nr. 3332 din 27.10.2011).

Sentința de fond respecta exigentele motivării sale si cuprinde „un răspuns specific explicit la problemele decisive pentru procedura în cauză". (Hotărârea C.E.D.O. din 15 martie 2007, în cauza G. contra României).

In consecința din considerentele expuse in cadrul Motivelor de Apel cu privire la efectele Sentinței Arbitrale, rezulta faptul ca T. incearca . sa dea valoare juridica si probatorie unor simple afirmații expuse trunchiat.

Prin Motivele de Apel T. susține faptul ca instanța de fond nu a analizat probe relevante administrate in dosar de natura sa înlăture prezumția de valabilitate si existenta a cauzei Contractului de Management.

Sunt considerate elemente de natura sa înlăture prezumția de valabilitate si existenta a cauzei Contractului de Management următoarele: (i)Existenta unor Contracte cu obiect identic incheiate de către T. cu alti consultanți si executate anterior încheierii Contractului de Management.

Faptul ca, reprezentanții T. au încheiat anterior sau concomitent cu derularea Contractului de Management alte contracte de consultanta cu conținut similar nu are relevanta si nu poate constitui un temei pentru a inlatura prezumția de legalitate si valabilitate a cauzei Contractului de Management.

O atare conduita a T. poate conduce cel mult la concluzia unui management defectuos al societății care nu si-a gestionat cu eficienta resursele, de natura a atrage răspunderea reprezentanților T. in măsura in care aceștia au acționat in dauna societății si au urmărit fraudarea acesteia prin încheierea mai multor contracte cu același obiect.

Deciziile de management ale unei societăți, luate de către reprezentanții necontestați ai acesteia nu pot avea valoarea probatorie solicitata de către T., respectiv aceea de a rastura prezumția de existenta a cauzei.

La momentul încheierii Contractul de management E. nu avea dreptul exclusiv de a afectua servicii de management asupra Proiectului Centrului Comercial Polus Constanta iar fata de complexitatea si amplitudinea proiectului, atribuirea unor serviciile asemănătoare către mai multe societăți nu afecta in nici un fel serviciile prestate de către E..

Lipsa prestării efective a activităților contractate de către E..

Arătă ca instanța de fond a reținut in mod corect faptul ca executarea necorespunzatoare sau neexecutarea obligațiilor asumate contractual sunt elemente ulterioare încheierii Contractului de Management care sunt de natura a susține rezilierea contractului sau antrenarea unei răspunderi contractuale a E. si nicidecum nulitatea absoluta a Contractului de Management.

T. face o confuzie voita intre regimul juridic al nulității actului pentru cauza ilicita si cel al neexecutarii contractului in măsura sa atragă răspunderea contractuala.

Prestarea unor servicii de consultanta in vederea dezvoltării Proiectului Centrului Comercial Polus Constanta in schimbul unui pret a fost voința reala avuta in vedere de parti la încheierea Contractului de Management menținută pana la încetarea efectelor acestuia in anul 2010.

Afirmațiile T. referitoare la preconstituirea de probe de către parti in scopul creării aparentei prestării serviciilor sub forma Rapoartelor lunare de activitate, raman la stadiu de simple supoziții contrazise de probele existente la dosar.

Dovada implicării E. in Proiectul Polus Center Constanta si efectivitatea prestării serviciilor rezulta: conduita T. de a achitata contravaloarea facturilor emise de către E. conform Contractului de Management pana in anul 2010.

Arată că argumentul legal al lipsei cauzei nu a fost structurat de către T. ca decurgând din comportamentul exclusiv al unei singure parti (E.) ci ca o preocupare reciproca a pârtilor contractuale care ar fi știut ab initio ca Contractul de Management este inexistent.

In acest sens E. ar fi trebuit sa nu îndeplinească nicio activitate de consultanta iar T. sa nu plătească nicio suma de bani pentru aceasta pretinsa activitate.

Ca urmare tocmai faptul ca T. a achitat contravaloarea facturilor emise de către E. in baza Contractului de Management contrazice teza inițiala a apelantei.

T. prin reprezentanții sai autorizați, a confirmat prestarea efectiva si calitatea serviciilor prin semnarea Proceselor verbale periodice si s-a declarat "mulțumită de calitatea serviciilor prestate de către E. Developmenf.

Faptul ca rapoartele periodice au conținut similar nu semnifica o dovada a lipsei cauzei la încheierea actului, ci doar a faptului ca experiența anterioara relevanta a grupului de societăți din care face parte E. nu necesita informări detaliate cu privire la toate aspectele proiectului (unele se derulau la nivelul conducerii asociatului Brassolis).

Arătă ca, in condițiile in care T. a avut îndoieli cu privire la neconformitatea serviciilor E. sau chiar legat de existenta acestora, in orice moment al desfășurării relațiilor contractuale (n.n. in decursul a 3 ani) a avut posibilitatea de a refuza/semna cu obiecții Procesele verbale lunare de Activitate.

Faptul ca intre E. si T. s-au încheiat Procese verbale lunare de Activitate si in perioada „suspendării proiectului" se datorează faptului ca suspendarea a vizat faza tehnica a lucrărilor proiectului si nu a avut nici o consecința asupra fazei de dezvoltare a proiectului.

Faza de dezvoltare a proiectului s-a desfășurat pe parcursul întregii perioade a Contractului de Management si a vizat activitățile asumate de E. ( n.n. respectiv execuție tehnica, investiție, negocieri, discuții cu potențiali chiriași).

Susținerile T. in sensul ca nu a luat la cunoștința despre modul de prestare a serviciilor decât ulterior dobândirii pârtilor sociale de către Immoeast nu pot fi susținute.

Immoeast a dobândit o participatie minoritara, care ii permitea controlul asupra oricărui aspect in derularea Proiectului Polus Center Constanta, inca de la data de 17.07.2007 (anterior semnării Contractului de Management) (a se vedea in acest sens Anexa 1 a întâmpinării si Cererii reconvenționale);

La data de 04.02.2008 (ulterior semnării Contractului de Management), asociații T., Brassolis si Imoeast au adoptat Hotărârea T. din data de 04.02.2008 (a se vedea Anexa 2 a Notei de probe depuse in fond) prin care asociații au decis: numirea d-lui F. C. (angajat al E. conform Anexei 1 a Notei de probe depuse la dosarul de fond), in funcția de administrator al T.; deschiderea unui punct de lucru al T. la adresa din Cluj-N., ., adresa ce reprezintă si azi sediul social al E..

E. a prestat astfel toate serviciile prevăzute in Contractul de Management fie prin angajații proprii, fie prin colaboratori contractați astfel: (i) Atribuțiile privind bugetul Proiectului Polus Center Constanta (art. 2.1. lit.c, d, h al Contractului de Management) au fost îndeplinite in mod direct si exclusiv de către A. Paszkany Jr. la nivelul conducerii Brassolis/Trigranit datorita confidențialității aspectelor care privesc sumele implicate, modul de finanțare; (ii) Atribuțiile in ceea ce privește antrepriza tehnica a Proiectului Polus Center Constanta (art. 2.1., lit. a, b, e, f, g, al Contractului de Management) au fost realizate prin angajarea de către E. a ., societatea specializata in proiectare si construcție. (Contractul încheiat cu Assix SRL a fost depus la dosarul de fond); (iii) Atribuțiile in ceea ce privește popularea spatiilor comerciale din cadrul Polus Center Constanta (art. 2.1., lit. i, j, k, I al Contractului de Management) au fost realizate in mod direct, prin angajatul F. C. (calitatea de angajat a acestuia fiind dovedita prin Adeverința eliberata de E. depusa la dosarul de fond);

Arătă ca E. nu a susținut faptul ca părțile nu au urmărit decât prestarea a 1/4 din obligațiile asumate, astfel cum in mod eronat susține apelanta.

Prin Rapunsul la interogatoriu administrat in fata primei instanțe (pct. 5 din Interogatoriu) E. a declarat ca afirmațiile din întâmpinare (n.n. aceleași afirmații care sunt considerate de către T. o recunoaștere) au fost defapt „eroare materia/a. Serviciile E. D. SRL acopereau toate punctele menționate la art. 2.1 din Contractul de prestări servici.

Ca urmare T. nu se poate prevala in mod just de existenta unei probe (mărturisirea invocata la pag.11 din Motivele de Apel) suficienta pentru a dovedi lipsa existentei si valabilității cauzei Contractului de Management.

T. in pofida oricărei modificări in structura asociativa, este o persona juridica unica, distincta de proprii asociați, căreia nu ii este permisa negarea propriilor fapte/acte pentru simplul motiv ca asociatul majoritar actual (Immoeast) are o concepție diferita de asociatul majoritar anterior (Brassolis), de la care a cumpărat părțile sociale.

Excepției de neexecutare a Contractului de Management.Lipsa simultaneității prestaților.

Prin Motivele de Apel, referitor la critica soluției primei instanțe cu privire la Cererea Reconvențională a E., T. invoca pentru prima data excepția de neexecutare a Contractului de Management.

Prin invocarea unei excepții de neexecutare a contractului o parte are dreptul sa refuze executarea obligațiilor sale pana in momentul in care cealaltă parte isi executa propriile obligații.

Excepția de neexecutare a contractului poate sa fie invocata doar in condițiile in care prestațiile promise reciproc de părțile contractante sunt executate simultan.

Astfel, momentul invocării execeptiei de neexecutare de către T. trebuia sa coincidă cu momentul in care E. i-a solicitat plata contravalorii serviciilor prestate.

Intre Euromenor si T. s-au desfășurat raporturi comerciale in temeiul Contractului de Management in decursul a trei ani (n.n. 2008 - 2010). In acest timp T. desi era in poziția, recunoscuta de lege, de a contesta prestarea efectiva a serviciilor de către E. si implicit de a refuza plata contravaloarii lor nu a făcut acest lucru.

Atâta timp cat T. nu si-a exercitat acest drept si nu a invocat excepția de neexecutare in momentul in care era oportun si fiabil un eventual refuz de executare a propriilor obligații, in prezent, invocarea excepției de neexecutare a Contractului de Management nu isi mai găsește nici o susținere.

Contractul de Management a încetat, Proiectul Centrului Comercial Polus Constanta fiind finalizat iar invocarea excepției de neexecutare este lipsita de efecte.

E. a executat cu buna credința obligațiile care ii reveneau, prestând in favoarea T. servicii de consultanta, conform Contractului de Management.

Contravaloarea Serviciile prestate de E. este in cuantum de 690.707 lei rezultând din cuprinsul Facturilor Fiscale necontestate de către T..

In consecința, conform prevederilor art. 2.2. din Contractul de Management si prevederile legale specifice contractelor sinalagmatice, instanța de fond a reținut in mod corect faptul ca T. are obligația de a achita E. contravaloarea Facturilor Fiscale emise in baza Contractului de Management.

T. datorează E. onorariul de succes conform art. 2.2. alin.4 din Contractul de Management.

Plata onorariului de succes nu a fost condiționata de prestarea vreunui serviciu suplimentar si/sau de beneficiile obținute de T. la finalizarea proiectului respectiv de succesul proiectului Polus Center Constanta.

Singura condiție prevăzute de parti pentru plata acestui onorariu in cuantum diminuat cu 50% a fost aceea ca: „Contractul sa "înceteze anterior deschiderii oficiale a Polus Center Constanta ".

Contrar susținerilor T., la momentul încheierii Contractului de Management, Proiectul Polus Center Constanta nu era un „proiect falimentar", preluarea sa de către Immoeast având loc nu datorita faptului ca s-ar fi aflat in pragul lichidării ci exclusiv ca o finalizare a achiziție de tip forward convenita de Brassolis si Immoeast inca din anul 2007.

In concluzie, instanța de fond a reținut in mod corect obligația T. de a achita onorariul de succes al E. in cuantum de 50% (500.000 EUR) raportat la indeplinirea condiției suspensive avute in vedere de parti la art. 2.2. alin. 4 teza a II din Contractul de Management, acesta încetând la data de 31.10.2010, anterior deschiderii oficiale a Polus Center Constanta.

Analiza apelului declarat relevă următoarele :

Reclamanta ., în calitate de beneficiar, și pârâta ., în calitate de prestator, au încheiat Contractul de prestări servicii de management nr. 1, potrivit căruia prestatorul s-a obligat să participe la procesul de proiectare a POLUS CENTER C., să contribuie la finalizarea documentației de proiectare, respectiv în alegerea antreprenorului principal, a verificatorilor de proiecte și a consultanților de specialitate, să colaboreze cu proiectanții, să supravegheze și să coordoneze activitatea de proiectare în cursul executării proiectului, să participe la procesul de realizare a proiectului, respectiv funcționarea acestuia, să participe la stabilirea bugetului necesar construirii proiectului, respectiv la stabilirea graficului de execuție, să supravegheze continuu executarea proiectului conform proiectului de execuție existent, să participe alături de beneficiar la pregătirea și desfășurarea licitației efectuate în vederea alegerii antreprenorului principal, la pregătirea și derularea tratativelor necesare pentru încheierea contractelor de antrepriză cu antreprenorul general, să supravegheze și să și să urmărească contractele de subantrepriză încheiate de antreprenorul general, licitația organizată și efectuată de antreprenorul general pentru alegerea subantreprenorilor, să verifice criteriile de participare stabilite de antreprenorul general, procedura licitației și procedura de alegere a subantreprenorilor, să participe respectiv să ajute cu consultanță de specialitate la desfășurarea procedurii de predare – primire, verificare de proiecte precum și realizarea adecvată a proceselor verbale de predare primire, să participe și să ofere consultanță de specialitate la realizarea bugetului centralizat al proiectului, să participe la realizarea și funcționarea arhivei centralizate a proiectului, să evalueze și să ofere consultații de specialitate pentru stabilirea mixului eficace de chiriași în cadrul PCC-lui, să participe la executarea și realizarea sarcinilor de coordonare a chiriașilor din cadrul proiectului, să redacteze modele și situații actualizate cel puțin din 2 in 2 săptămâni în ceea ce privește situația contractelor de închiriere încheiate sau în curs de încheiere cu alte persoane juridice pentru Polus Center C., toate acestea în schimbul unui onorariu lunar de 188.000 lei +TVA care va fi achitat în termen de 30 de zile lucrătoare de la data emiterii facturii.

Potrivit art. 2.2 alin. 4, teza a II-a din același contract, părțile au convenit ca în cazul în care prezentul contract încetează înainte de deschiderea și începerea activităților în Centrul Polus C. sau finalizarea proeictului nu are loc deloc în ceea ce privește Centrul Polus C., beneficiarul are obligația de a achita 50% din cuantumul Onorariului de succes, adică 500.000 euro + TVA în termen de 30 de zile de la data încetării prezentului contract.

Contractul a fost încheiat pe o durată de 12 luni, începând cu data de 1 ianuarie 2008 și până la data de 31 decembrie 2008, iar potrivit art. 3 alin. 2, încetarea contractului are loc la expirarea termenului, dar este posibilă rezilierea prezentului contract în mod unilateral cu un preaviz de 30 de zile sau prin acordul părților. De asemenea au stabilit că în situația în care beneficiarul decide să denunțe contractul înainte de termenul său de valabilitate, indiferent din ce motiv, acesta are obligația de a achita prestatorului toate comisioanele lunare aferente care ar fi fost plătibile conform contractului pe toată durata mandatului, într-o singură tranșă și în termen de 30 de zile de la data încetării contractului .

Prin actele adiționale nr. 1/31.12.2008 și nr. 2/18.06.2008, contractul a fost prelungit succesiv până la data de 31 octombrie 2010, iar prin actul adițional nr. 3/24.02.2010, părțile au convenit reducerea onorariului lunar la suma de 137.600 lei+TVA începând cu data de 1 martie 2010 .

Apelanta reclamantă a invocat faptul că acest contract e lipsit de scopul mediat deoarece contraprestația pârâtei a avut doar o simplă existență scriptică, iar potrivit doctrinei juridice, în cazul contractelor sinalagmatice, lipsa contraprestației unei dintre părți echivalează cu lipsa scopului mediat și atrage sancțiunea nulității absolute.

Cauzei eficiente generatoare in rezultat i se opune cauza finală, a reținut doctrina de specialitate .Cauza finală se exprima prin scopul urmărit de cei care încheie un contract, finalitatea actului civil fiind imaginată .

Această imagine a destinației țintei actului juridic care sunt efectele sale concretizează cauza finală.

Finalitatea actului juridic este imaginată iar această imagine a destinației sunt efectele . Cauza finală nu exprima decât imaginea intelectuală a acestor efecte și asigură orientarea consimțământului spre materializarea lor.

Prin urmare cauza

finală nu este decât motivul juridic al voinței interne pe care o conduce spre exterior cu consimțirea rezultatului juridic .

Cauza finală determina orientarea și focalizarea voinței juridice pe un anumit țel care va fi atins in intenția părților actului juridic din acest motiv cauza finală cuprinde intenția de a atinge exterior un anumit scop sau obiectiv .

Cauza finală nu se identifică cu obiectivul sau cu ținta actului civil deoarece acestea sunt diferite .Cauza finală a obligației civile și cauza finală a contractului reprezintă noțiuni complementare care nu se exclud când se cercetează dacă cauza este licită și morală se cercetează motivul concret pentru care un contractant s-a angajat juridic adică se analizează obligația fiecărei părți a contractulului.

Disocierea dintre cauza obligației și aceea a contractului este rezultatul unui unghi de a vedea lucrurile .Contractul în ansamblul său exprimat de efectele actului juridic cauza finală nu exprimă decât imaginae intelectuală.

Astfel dacă se privește contractul în ansamblul său cauza va fi considerată un element structural iar operațiunea trebuie să corespundă ca un tot unui anumit scop juridic.

Dacă se evidențiază distinct diferitele raporturi de obligații generate de contract și se analizează izolat atunci funcțional vor ieși în evidență scopurile ori motivele fiecărui raport obligațional.

Cauza finală abstractă cuprinde motivele subiective care au determinat consimțământul dar se concretizează în scopul imediat și abstract tot timpul același pentru fiecare tip de act juridic în parte.

Cauza abstractă este complinită de cauza concreta în economia oricărei operațiuni juridice civile .Cauza concretă denumită și cauza mediata este reprezentată de scopul concret al contractului încheiat. În actele oneroase cauza concretă se referă la anumite însușiri ale contraprestației celeilalte părți fiind cunoscuta de către părți ca motiv determinant care a Împins pe fiecare parte să contracteze, aceasta fiind cea care alipsit în viziunea reclamantei ceea ce nu s-a demonstrat întrucât apare confirmată tocmai existența sa meterializată în obligații executate .

Prezumția existenței cauzei dă naștere obligației în sarcina celui care afirmă că nu există cauza de a face dovada celor afirmate. Fiind vorba de o prezumție relativa sarcina probei se răstoarnă în dezavantajul celei care susține absența cauzei.

Dacă este adevărat că apare cauza ca fiind un element structural al contractului iar sancțiunea este nulitatea, este la fel de adevărat că așa cum s-a reținut în precedent absența cauzei trebuie dovedită de partea care o afirmă.

Din caracterul de element structural al cauzei rezultă și faptul că aceasta trebuie să existe în mod cert la momentul încheierii contractului doar lipsa cauzei la acest moment va determina nulitatea operațiunii juridice.

Curtea reține că orice modificări intervenite ulterior momentului încheierii în voința părților, cum ar fi o eventuală voință de nu mai executa contractul, nu pot regresa la momentul încheierii pentru a atrage sancțiunea nulității.

Realitatea cauzei se concretizează în ideea că aceasta trebuie să fie efectivă și serioasă iar prin efectivitate s-a înțeles că elementul cauză există.

Seriozitatea cauzei se referă la intenția celui care exprimă consimțământul de a se lega juridic adică de a conferi consimțământului forță juridică. Realității cauzei i se opune absența și falsitatea cauzei absența cauzei semnifică inexistenta acesteia și se referă cu prioritate la cauza concretă ceea ce înseamnă că voința nu a fost exprimată în sensul de a produce efecte juridice.

Falsitatea cauzei presupune exprimarea eronată sau inexacte a cauzei ceea ce determină o intenție juridică insuficient caracterizată pentru a produce efecte juridice. Cauza ca și motiv determinant al încheierii contractului constituie motorul nașterii acordului de voință și de aceea trebuie să întrunească cerințele prevăzute de lege respectiv să existe să fie licită și morală.

Sancțiunea nulității are scopul de a garanta respectarea legii la încheierea unui act juridic așadar motivele pentru care se solicită aplicarea acestei sancțiuni trebuie să fie contemporane cu momentul încheierii convenției.

Nulitatea este deci o sancțiune care constă în desființarea retroactivă a efectelor unui act juridic pe motiv că nu s-au respectat condițiile legale la momentul încheierii sale.

Apelanta încearcă să utilizeze sancțiunea nulității ca pe un mijloc de apărare pentru a justifica neexecutarea parțială a contractului însă această operațiune nu poate fi validată.

Nulitatea se diferențiază de rezilierea prin raportare și la efectele pe care acestea le au asupra convenției.

Apelanta deși susține că urmărește aplicarea sancțiunii nulității, în fapt, în raport de pretențiile concrete deduse judecății determinate și de executarea parțială a convenției de către aceasta urmărește în fapt rezilierea pentru neexecutare.

Chiar dacă și rezilierea reprezintă o sancțiune aceasta totuși trebuie să vizeze un contract valid. Dacă la nulitate motivul de ineficiență este genetic și contemporan momentului formării contractului cauza care determina rezilierea este întotdeauna ulterioară.

Apelanta prin toate apărările formulate invocă împrejurări ulterioare momentului încheierii convenției respectiv maniera de punere în executare a clauzelor contractuale de respectare a obligațiilor de către fiecare dintre cocontractanți.

Teza apelantei cu privire la lipsa cauzei în ceea ce privește contractul supus analizei însă nu poate fi validată pentru toate cele evidențiate anterior.

Prima instanță a apreciat în mod corect că din analiza contractului încheiat între părți nu se poate reține lipsa unei contraprestații care să fie analizată din perspectiva lipsei scopului imediat.

Calificarea împrejurări că pentru aceeași obligație care ar reveni pârâtei au fost încheiate și alte convenții având același obiect nu poate în nici o ipoteza să determine lipsa scopului în ceea ce privește contractul în analiză, nevoile persoanei juridice fiind diverse și nepresupunând executarea lor de către un subiect unic.

Încheierea de către o persoană juridică care are în structura funcțională un departament juridic a unei convenții de consultanță cu o casa de avocatură nu poate fi sancționată cu nulitatea pentru lipsa cauzei .

Analiza realizată de către prima instanță cu privire la condițiile de valabilitate a convențiilor respectiv în concret cu privire la existența cauzei imediate și a celei mediate în ceea ce privește contractul de management în analiză a fost corect realizată contrar celor susținute de către apelantă.

Prestația ce urma a fi îndeplinită de către partea cocontractantă nu reprezenta o operațiune unică, consultanță în afaceri era în legătură cu proiectarea ,execuția lucrărilor de construire a Centrului Polus C. selectarea și supravegherea antreprenorului și subantreprenorilor, realizarea bugetului și închirierea centrului comercial.

Așadar analiza existenței condițiilor de valabilitate afirmate ca nefiind prezente de către reclamantă trebuie realizata în acest context și având în vedere natura complexă a convenției ce este supusă analizei.

Contrar celor afirmate de către apelantă prima instanță nu a realizat o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în raport de probatoriul administrat chiar clauzele contractuale au fost interpretate în sensul în care principiile o impun respectiv pentru a produce efecte juridice și nu pentru a le înlătura.

Apelanta admite că există o prezumția relativă a existenței cauzei convențiilor însă apreciază că legiuitorul ar fi introdus o derogare în ceea ce privește contractele de management.

Interpretarea dispozițiilor art 21 din Codul fiscal în consonanță cu cele afirmate de către apelantă nu poate fi realizată. Legiuitorul a instituit norme în ceea ce privește condițiile de aplicare a deducerilor însă din aceasta nu se poate extrage concluzia că ar fi instituit o prezumție de fraudă asupra tuturor contractelor de management, consultanță, asistență sau prestări servicii .

Normele Codului fiscal vizează o . cheltuieli apreciate ca fiind nedeductibile fără ca prin aceasta să poată fi dedusă concluzia apelantei în sensul că s-a instituit o prezumție de nelegalitate în privința acestora.

Instituirea unor exigențe sporite de către legiuitor pentru a putea verifica în concret existența și realitatea operațiilor afirmate ca realizate pentru a fi valorificate drepturile fiscale nu poate fi echivalată cu instituirea unei prezumției de fraudă.

Aserțiunile apelantei vizând împrejurarea că textul legal din Codul fiscal ar afecta prezumția de legalitate instituită prin normele Codului civil nu poate fi primită pentru că o astfel de derogare ar fi fost necesar a fi instituită prin norme exprese.

Textul invocat de apelantă statuează că: cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităților desfășurate și pentru care nu sunt încheiate contracte.

Exigentele instituite de legiuitor pentru a putea fi valorificate drepturile fiscale respectiv deductibilitatea nu pot fi apreciate ca instituind o prezumție de fraudă contrar celor susținute de apelantă.

Textul indică doar necesitatea justificării și existenței contractelor așa cum pentru deductibilitatea altor sume impune atingerea unui anumit scop .

Sub aspect probator existența unui text legal care cere exigență sporită pentru valorificarea drepturilor pe tărâm fiscal nu poate constitui probă în sensul dorit de apelantă de a constitui o probă care să susțină teza sa în sensul nulității convenției.

Critica apelante ei în ceea ce privește sentința atacată sub aspectul omisiunii primei instanțe de analizare a probei constând în hotărârea arbitrară de asemenea nu poate fi primită cu efectele dorite de aceasta.

Sentința arbitrală invocată vizează alte părți iar analiza existenței elementelor intenționale la momentul încheierii unei convenții nu poate fi realizată prin elemente extrinseci Convenției. Încheierea unor convenții fie ele și simulate cu alte părți nu poate evidenția care au fost resorturile la momentul încheierii convenției analizate existența unei convenții simulate nu determină concluzia că toate convențiile încheiate în epoca respectivă de către cocontractanți au fost simulate.

Faptele unuia dintre asociații unei persoane juridice nu pot influența voința exprimată de persoana juridică prin organele sale statutare în condiții legale. Existența unui alt contract fie el și identic sub aspectul obiectului nu poate atrage sancțiunea nulități si în privința unei alte convenții având în vedere că verificarea îndeplinirii condițiilor esențiale de existență a convențiilor se realizează în concret în raport de fiecare convenție.

Teza apelantei că reprezintă o dovadă indubitabilă a nulității prezentei convenții pronunțarea unei sentințe arbitrale care a reținut inexistența cauzei în ceea ce privește contractul încheiat între pârâtă și un terț nu este de natura a răsturna prezumția existenței cauzei .

Deși apelanta susține că la dosarul cauzei există probe de natură a răsturna prezumția de existență a cauzei care dovedesc că părțile nu au prefigurat o contra prestației obligației asumate de pentru plata onorariul lui nu evidențiază care anume sunt acestea.

Împrejurarea că la data semnării contractului existau încheiate convenții în baza cărora alte persoane juridice urmau să îndeplinească unele din obligațiile ce au fost asumate și prin convenția a cărei nulitate este afirmată nu echivalează cu lipsa cauzei convenției contrar celor susținute de apelanta.

Încheierea unor convenții cu terți nu reprezintă o suprimare a dreptului de a încheia convenții similare și cu alte persoane juridice. Împrejurarea afirmată de către reclamantă cu privire la existența spre exemplu unui antreprenor general și inutilitatea contractării serviciilor pârâtei s-a dovedit a fi superfluu întrucât chiar în derularea convenției s-a demonstrat necesitatea intervenției antreprenorului General respectiv a schimbării acestuia datorită problemelor intervenite în executarea convenției.

Apelanta susține că deși este adevărat că prestarea serviciilor reprezintă un aspect ulterior încheierii contractului iar nu unul concomitent este greșită concluzia primei instanțe potrivit căreia prestarea sau nu a serviciilor nu are nici o relevanță asupra nulității contractului.

Curtea apreciază că prima instanță a reținut în mod corect că neexecutarea contractului este ulterioară momentului încheierii acestuia și nu poate să regreseze pentru a produce efectele dorite de apelantă la momentul încheierii convenției.

Omisiunea prestării serviciilor de către una dintre părți reprezintă o neexecutare a obligațiilor valabil asumate și nu poate constitui un motiv de anulare a unei convenției.

Pretinsa preconstituire a probelor în scopul creării aparentei prestării lor susținuta de apelantă ar presupune existența unei conivențe frauduloase care ar implica inclusiv operațiuni realizate în scopul fraudării de către partea care solicită acum aplicarea sancțiunii nulității.

Disocierea pe care încearcă să o antameze apelanta cu privire la entitatea juridică de la momentul încheierii convenției și cea care acum pretinde aplicarea sancțiunii nu poate fi primită.

Documentele pe care apelanta înțelege să le folosească pentru a justifica lipsa contraprestației vin în fapt să dovedească tocmai îndeplinirea obligațiilor așa cum a reținut și prima instanță.

Conduita părților ulterior încheierii contractului poate și trebuie avută în vedere așa cum susține și apelanta însă din întocmirea documentelor care să dovedească îndeplinirea obligațiilor asumate de către fiecare dintre părți pe deoparte, întocmirea rapoartelor de activitate pe de altă parte, plata facturilor emise pentru serviciile prestate relevă că nu numai la momentul încheierii convenției ci și ulterior cauza convenției contractului a existat.

Afirmarea de către E. a împrejurării că serviciile prestate de către acesta ar fi acoperit doar punctele c., l. și j. din articolul 2.1 al contractului de prestări servicii de management întrucât pentru celelalte au fost încheiate contracte cu alți consultanți nu poate fi valorificată în maniera urmărita de apelantă.

Poziția procesuală a pârâtei reclamantă reconvențională a fost în sensul că a îndeplinit întocmai toate obligațiile asumate prestarea unora dintre serviciile asumate urmând a fi realizată prin persoane de specialitate.

Corect a evidențiat pârâta că la momentul încheierii contractului de management E. nu avea dreptul exclusiv de a efectua servicii de management asupra proiectului Centrul Comercial Polus C. iar față de complexitatea acestuia atribuirea unor servicii către alte societăți apărea ca necesară.

Împrejurarea că reclamanta a semnat prin reprezentanți procesele verbale care dovedeau îndeplinirea obligațiilor și a procedat la plata facturilor emise în temeiul acestora nu poate justifica teza preconstituirii documentelor întrucât chiar entitatea reclamantă este cea care a semnat prin reprezentanți înscrisurile.

Distincția pe care încearcă să o realizeze reclamanta între entitatea juridică de la data semnării contractului și cea de la data declanșării demersului judiciar nu poate fi admisă întrucât distinct de persoanele fizice care constituie o persoană juridică voința acesteia se formează și exteriorizează independent de acestea iar odată exprimată poate fi opusă chiar și emitentului.

Teza apelantei privind nulitatea convenției nu poate fi prin urmare validată întrucât dovada lipsei cauzei nu a fost realizată prezumțiile rămânând să opereze în favoarea celor pentru care au fost edictate .

Critica apelantei referitoare la soluția pronunțată în privința cererii reconvenționale se fundamentează pe susținere că atâta vreme cât serviciile nu au fost prestate, în temeiul excepției de neexecutare, se impune respingerea în întregime a cererii reconvenționale.

Netemeinicia soluției instanței, susține apelanta, se observă în primul rând chiar din motivarea superficială a acesteia care se limitează să indice un număr de file din dosar ca reprezentând probe ale prestării servirilor și să afirme că facturile emise de pârâta E. ar reprezenta dovada îndeplinirii obligațiilor asumate de aceasta din urmă.

Prima instanță a indicat în fapt filele la care se află documentele care justifică pretențiile reclamantei reconvenționale iar în ceea ce privește facturile emiterea lor dovedește întinderea obligației corelative prestării serviciului .

Poate constitui dovadă a prestării serviciilor pentru perioada iunie - octombrie 2010 și un raport lunar de activitate care enumeră o . servicii identice cu cele din perioada anterioară, atâta timp cât tipul serviciilor era același iar prestarea acestuia era periodică .

Corect a evidențiat intimata reclamantă reconvențională că, momentul invocării execeptiei de neexecutare de către T. trebuia sa coincidă cu momentul in care E. i-a solicitat plata contravalorii serviciilor prestate.

Invocarea excepție i de neexecutare a contractului de către o parte presupune că acesta paralizează dreptul celeilalte să refuze executarea obligațiilor sale pana in momentul in care cealaltă parte își executa propriile obligații.

Contractul de Management care justifică pretențiile reclamantei reconvenționale a fost executat in decursul a trei ani, 2008 – 2010, fără a fi fost contestată prestarea efectiva a serviciilor de către E. si cu plata contravalorii lor .

Invocarea excepției de neexecutare a Contractului de Management doar concomitent cu acțiunea în constatarea nulității nu poate fi apreciată ca eficientă.

Contravaloarea Serviciile prestate de E. a fost stabilită corect în raport de clauzele contractuale prevederilor art. 2.2 și facturile fiscale emise ca fiind în cuantum de 690.707 lei.

Cu privire la onorariul de succes conform art. 2.2. alin.4 din Contractul de Management, trebuie reținut că plata onorariului presupunea executarea cel puțin parțială a contractului, pentru îndeplinirea integrală fiind prevăzute alte sume .

Conform art. 2.2. din Contract „Prestatorul este de asemenea îndrituit la un Onorariu de succes in cuantum de 1.000.000 Euro (un milion de euro) + TVA. Acest onorariu de succes trebuie achitat de Beneficiar Prestatorului în termen de 30 de zile de la deschiderea și începerea activității Centrului Polus Constanta. Părțile convin ca în cazul in care prezentul contract încetează înainte de deschiderea si începerea activităților in Centrul Polus Constanta sau finalizarea proiectului nu are Ioc deloc in ceea ce privește Centrul Polus Constanta, Beneficiarul are obligația de a achita 50% din cuantumul Onorariului de succes, adică 500.000 Euro (cinci sute mii euro) + TVA in termen de 30 de zile de la încetarea prezentului contract".

Susținerea apelantei potrivit căreia cererea reconvențională se limitează la a cita aceasta clauză contractuală și a menționa data la care Contractul a încetat prin ajungere la termen, alegând o interpretare simplistă a articolului nu poate fi valorificată în maniera dorită .

Clauza supusă analizei este clară iar părțile au stabilit de la momentul închierii convenției întinderea obligației astfel că nu era necesară nici o interpretare fie ea simplistă sau sofisticată .

Consecința respingerii acțiunii principale este acea a valorificării obligațiilor asumate prin convenția a cărei nulitate s-a solicitat iar claza care include sumele pretinse nu poate fi înlăturată odată ce s.a demostrat îndeplinirea condițiilor .

Jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului,a statuat că dreptul la un proces echitabil include ca o componentă importantă, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră elocvente pentru cauza lor, instanțele fiind obligate, în considerarea garantării acestui drept, în a examina problemele esențiale spețe, admițându-se că instanța nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susținere a părților, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluționarea cauzei, doar ignorarea completă a acestora echivalând cu lipsirea părților de un veritabil acces la justiție.

Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența deja consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Întrucât Convenția nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat ca fiind efectiv decât dacă aceste observații sunt cu adevărat" ascultate ", adică examinate propriu-zis de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului ", obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor. argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza V an de Hurk c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, § 59; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, § 30). Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Prima instanță a analizat toate susținerile reclamantei corelat cu apărările pârâtei ,iar motivarea reflectă analiza fiecărei teze invocate de reclamantă în raport de aprecierile instanței, astfel că nici din acest punct de vedere nu pot fi primite alegațiile apelantei .

Considerentele enunțate au format convingerea instanței cu privire la legalitatea sentinței apelate și a caracterului nefondat al apelului declarat, astfel că în baza art 296 C pr civ, Curtea va respinge apelul declarat de S.C. T. I. SRL împotriva sentinței civile nr. 3556 din 18.12.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj pe care o va menține in întregime.

Prin Cererea de suspendare formulată de apelantă a solicitat să se dispună suspendarea execuției vremelnice a hotărârii până la soluționarea apelului formulat împotriva acesteia, iar În motivare a arătat că în raport de situația prezentată, de motivele de nelegalitate și netemeinicie care afectează hotărârea primei instanțe precum și de prejudiciul grav și iminent pe care l-a suferit prin punerea în executare a hotărârii în cauză apreciază că cererea este întemeiată, însă în raport de data soluționării apelului și limitele stabilite de art 280 C pr civ în privința suspendării, Curtea va respinge cererea de suspendare ca fiind rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de suspendare ca fiind rămasă fără obiect.

Respinge apelul declarat de S.C. T. I. SRL împotriva sentinței civile nr. 3556 din 18.12.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj pe care o menține in întregime.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 20.10.2014.

PREȘEDINTEJUDECĂTORGREFIER

A. M. C. M. S. M. N.

red.AMC/SMD

2 ex./9.12.2014

← Strămutare. Sentința nr. 115/2014. Curtea de Apel CLUJ		Pretenţii. Decizia nr. 19/2014. Curtea de Apel CLUJ →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Dizolvare societate. registrul comerţului. Decizia nr. 637/2014. Curtea de Apel CLUJ Acţiune în constatare. Sentința nr. 144/2014. Curtea de Apel CLUJ Strămutare. Sentința nr. 24/2014. Curtea de Apel CLUJ Strămutare. Sentința nr. 115/2014. Curtea de Apel CLUJ