Procedura insolvenţei. Decizia nr. 377/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 377/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 127/88/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 377

Ședința publică de la 30 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - E. C. G.

Judecător - N. C.

Judecător - I. M. Ș.

Grefier - M. H.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta creditoare - D.G.R.F.P. G. - A.J.F.P. T., cu sediul în T., . bis, împotriva sentinței civile nr. 4103/01.11.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata debitoare – . prin lichidator judiciar C.I.I. P. I. A., cu sediul în T., ., ..4, ., județ T., având ca obiect - procedura insolvenței/art. 131 din Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

În referatul făcut asupra cauzei grefierul de ședință arată că recursul formulat de creditoare este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru. La data de 24.04.2014 intimata debitoare prin lichidatorul judiciar a depus la dosar întâmpinare, la aceeași dată s-a comunicat recurentei un exemplar. Prin întâmpinare se invocă excepția tardivității formulării recursului de către creditoare.

Curtea constă că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității formulării recursului de către creditoarea AJFP T., excepție invocată de intimata debitoare prin întâmpinarea depusă la dosar.

CURTEA

Asupra recursului de față:

La Tribunalului T., la data de 21 iunie 2013 lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ P. I. A., desemnat în cauza privind debitoarea ., a depus la dosar cerere privind închiderea procedurii de insolvență cu privire la debitoare în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006.

Prin Sentința civilă nr. 4103/01.11.2013 Tribunalul T. a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ P. I. A..

În baza art.131 din Legea nr.85/2006, a dispus închiderea procedurii de insolvență a debitoarei ..

A dispus radierea debitoarei din registrul comerțului unde este înregistrată și notificarea sentinței debitorului, tuturor creditorilor, asociaților sau acționarilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și O. T. pentru efectuarea mențiunilor.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 06.02.2014, creditoarea D. G. – AJFP C. a declarat recurs, care a criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul de a se dispune continuarea procedurii insolvenței în vederea formulării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale în temeiul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.

La data de 24.04.2014, intimata debitoare prin lichidatorul judiciar a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării recursului de către creditoare, cu motivarea că hotărârea a fost publicată în BPI nr._/12.12.2013 iar cererea de recurs a fost depusă la data de 06.02.2014, cu depășirea termenului de 7 zile prevăzut de lege.

Analizând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art.137 din Codul de procedură civilă, excepția invocată, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține că este fondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art.8 alin.2 din Legea nr.85/2006, sub imperiul căreia a fost pronunțată hotărârea atacată: „Termenul de recurs este de 7 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel”.

Art. 7 alin. 9 din Legea nr. 85/2006 prevede că:

“Publicarea actelor de procedură sau, după caz, a hotărârilor judecătorești în Buletinul procedurilor de insolvență înlocuiește, de la data publicării acestora, citarea, convocarea și notificarea actelor de procedură efectuate individual față de participanții la proces, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării”.

Din actele dosarului, rezultă că hotărârea pronunțată de judecătorul sindic a fost publicată în BPI nr._/ la data de 12.12.2013, conform extrasului aflat la fila 16 din dosarul de fond, iar recursul declarat de AJFP T. a fost depus la data 06.02.2014, cu depășirea termenului legal de 7 zile prevăzut de dispozițiile din Legea nr. 85/2006.

Conform art.103 Cod pr.civilă, „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când parte dovedește că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința ei”.

În raport de data publicării hotărârii și data declarării recursului, se constată că termenul de 7 zile a fost depășit, termen care este imperativ, astfel că depășirea lui atrage decăderea părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Întrucât recursul a fost formulat cu depășirea termenul stabilit de lege, iar Curtea nu a identificat motive de ordine publică, urmează a admite excepția invocată de intimata debitoare și a dispune respingerea recursului ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția tardivității formulării recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta creditoare - D.G.R.F.P. G. - A.J.F.P. T., cu sediul în T., . bis, împotriva sentinței civile nr. 4103/01.11.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata debitoare – . prin lichidator judiciar C.I.I. P. I. A., cu sediul în T., ., ..4, ., județ T., ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2014.

Președinte,

E. C. G.

Judecător,

N. C.

Judecător,

I. M. Ș.

Grefier,

M. H.

red.gref.M.H.

M.H./20.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Decizia nr. 377/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA