Procedura insolvenţei. Decizia nr. 46/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 46/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 7443/118/2012/a2
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 46
Ședința publică din 16 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. R.
Judecător: A. P.
Judecător: G. P.
Grefier: T. O.
S-a luat în examinare recursul – litigii cu profesioniști formulat de recurenta creditoare D.G.R.F.P. G. – A.J.F.P. C., cu sediul în C., ., nr.18, județul C., împotriva Sentinței civile nr.1805/11.06.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ 12/a1, în contradictoriu cu intimata debitoare . – cu sediul în C., ..2A, județ C. - prin lichidator judiciar D. & CO SPRL, cu sediul în C., C., ..8, județul C., intimatul pârât D. N., cu domiciliul în C., ., ., având ca obiect procedura insolvenței – Art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimatul pârât D. N., av. M. Veriotti, conform împuternicirii avocațiale . nr._/2013, depusă la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu dispozițiile art.153 și urm. N.C.P.C.
Recursul este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Totodată se învederează că pe parcursul derulării procedurii prealabile s-a comunicat intimaților cererea de recurs, iar la data de 11.11.2013 intimatul D. N. depus la dosar întâmpinare ce a fost comunicată recurentei.
Avocat M. Veriotti pentru intimatul D. N., solicită încuviințarea probei cu înscrisurile, depunând la dosar Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență a debitoarei întocmit de lichidatorul judiciar precum și Raportul nr.4 întocmit de lichidatorul judiciar.
Precizează că nu mai are alte cereri sau probe de formulat, nici excepții de invocat, solicitând acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Curtea încuviințează pentru intimatul pârât proba cu înscrisurile aflate la dosar și, luând act că nu mai sunt alte cereri sau probe de formulat, nici excepții de invocat, acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat M. Veriotti pentru intimatul D. N. solicită respingerea recursului învederând că instanța de fond în mod corect a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, nefăcându-se dovada legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Creditoarea DGFP C. a solicitat judecătorului-sindic antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului D. N. în calitate de asociat și administrator statutar al ., care urmează să suporte pasivul debitoarei.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâtul se face vinovat de săvârșirea faptelor reglementate de art. 138 lit. d) din Legea 85/2006, răspunderea instituită de textele menționate fiind una delictuală specială reglementată de art. 998-999 Cod civil, ale cărei condiții sunt întrunite în cauză. În acest sens, susține că prejudiciul este format din pasivul debitorului astfel cum rezultă din tabelul definitiv, vinovăția se apreciază chiar prin existența unei culpe, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul produs este prezumată de lege, iar fapta ilicită se circumscrie prevederilor art. 138 lit. d) din Legea 85/2006.
Referitor la acest din urmă element al răspunderii delictuale, reclamanta învederează că debitoarea avea obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar și a judecătorului sindic documentele și informațiile prevăzute de legea 85/2006, respectiv bilanțul și copiile registrelor contabile, lista completă a tuturor bunurilor sale precum și lista completă a tuturor creditorilor. Ori, din rapoartele întocmite de administratorul judiciar, reiese faptul că nu a intrat în posesia documentelor contabile ale societății și nu a putut determina cu exactitate cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență.
Din verificarea datelor publicate, rezultă că administratorul societății debitoare nu a declarat pierderea, sustragerea ori distrugerea documentelor contabile și nici nu a depus situațiile financiare la Registrul Comerțului și la administrația financiară, deși avea această obligație instituită prin art. 1 din Legea 82/1991, dar și prin art. 73 alin. 1 lit. c și e din Legea 31/1990. Nedepunerea evidenței contabile poate indica faptul că aceasta nu a fost întocmită, că nu au fost înregistrate veniturile și cheltuielile, acte care au avut drept scop sustragerea de la plata către bugetul de stat a obligațiilor fiscale.
Pârâtul D. N. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, apreciind că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor la care se face referire în cererea de chemare în judecată.
Prin sentința civilă nr.1805/11.06.2013 Tribunalul C. a respins acțiunea.
A reținut instanța de fond că, prin încheierea nr. 820/02.07.2012 pronunțată de Tribunalul C. - prin judecătorul sindic, s-a admis cererea debitoarei . și, în consecință, s-a dispus . procedura simplificată a debitoarei, în calitate de lichidator judiciar fiind desemnat D.&CO SPRL.
În exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, lichidatorul judiciar a întocmit rapoarte de activitate, în conformitate cu art. 21 alin 1 din Legea 85/2006, în care a arătat că nu a reușit să intre în posesia actelor contabile ale societății, administratorul nepunându-i la dispoziție înscrisurile solicitate.
Totodată, lichidatorul judiciar a procedat la întocmirea tabelelor de creanță, potrivit tabelului definitiv înregistrat la data de 05.02.2013 valoarea totală a creanțelor admise împotriva averii debitoarei . fiind de 1.511.046,39 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea 85/2006 „...judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea”.
Examinând cererea creditoarei în raport de aceste dispoziții legale, s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale nici uneia din faptele invocate.
Astfel, nedepunerea actelor arătate de art.28 din Legea nr.85/2006, neînregistrarea bilanțurilor contabile la O.R.C. nu se regăsesc în conținutul laturii obiective reglementată de art.138 lit.d, respectiv în ținerea unei evidențe fictive, provocarea dispariției unor documente contabile sau neținerea contabilității conform legii.
Răspunderea administratorului unei societăți comerciale pentru motivul că nu a ținut contabilitatea în conformitatea cu legea, fiind o obligație izvorâtă din lege, este o răspundere civilă delictuală, astfel că, pentru angajarea acestei răspunderi, trebuie să se dovedească, în condițiile art. 1169 Cod civil, întrunirea condițiilor reglementate de art. 998-999 Cod civil, și anume: existența faptei ilicite reglementată de art. 138 lit. d), a prejudiciului suferit, a culpei pârâtului, precum și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Pentru aplicarea art.138 alin.1 lit.d), trebuie dovedit că a fost ținută o contabilitate fictivă, că au dispărut documente contabile sau nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea. Faptul că evidența contabilă nu a fost predată lichidatorului, care nu a putut analiza activitățile desfășurate de debitor și nici modul în care a fost condusă contabilitatea, este prevăzut la art.147 din Legea 85/2006, care stabilește că refuzul reprezentantului debitorului de a pune la dispoziția lichidatorului documentele menționate la art.28 din lege se pedepsește. Așadar, lichidatorul judiciar avea posibilitatea de a da curs acestor dispoziții legale, dacă aprecia că sunt întrunite condițiile. Pe de altă parte, predarea înscrisurilor prevăzute de art.28 din lege lichidatorului judiciar este o obligație a debitorului ulterioară deschiderii procedurii de insolvență, astfel că neîndeplinirea acestei obligații nu poate cauza starea de insolvență.
În ceea ce privește obligația administratorului de a ține registrele în conformitate cu legea, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, respectiv neținerea contabilității să fi cauzat ajungerea societății în stare de insolvență, ori în cauză nu s-a dovedit acest lucru.
Instanța a reținut că reclamantul nu arată care dintre cele trei elemente materiale ale activității păgubitoare săvârșite de administrator ar fi incidente în cauză, iar din actele de la dosar, întocmite de lichidatorul judiciar, nu rezultă caracterul fictiv al evidențelor contabile, nici dispariția unor documente contabile și nici încălcarea dispozițiilor legale privind evidența contabilă.
Pe de altă parte, nici ideea unei prezumții de culpă în sarcina administratorului nu poate fi primită de către instanță, deoarece, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin mai multe decizii ( Decizia nr. 905/2008, Decizia nr.82/2007 ), dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 „nu instituie prezumția de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită”, ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvență și care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere.
Cum reclamanta nu a produs dovezi în acest sens, rezultă că nu poate fi reținută răspunderea pârâtului pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 alin.1 lit.d).
Pentru considerentele prezentate, cererea reclamantei a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea D.G.F.P. C., criticând-o pentru nelegalitate și temeinicie, invocând prevederile art.8 alin. din Legea 85/2006, art.304 alin.9 și art.3041 Cod pr.civilă.
În susținerea recursului, arată recurenta că, rezulta fără echivoc, faptul că au fost încălcate prevederile Legii nr. 82/1991 a contabilității, în sensul că administratorii statutari nu au ținut contabilitatea societății pe care o administrau în conformitate cu legislația în vigoare, faptă sancționată de Legea nr. 85/2006 prin art. 138 alin. 1 lit. d). Mai mult, fapta ilicită prevăzuta de art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 rezultă și din aceea că, din fapta membrilor organelor de conducere ai societății debitoare de a nu prezenta documentele spre verificare, se poate ajunge la concluzia că acesta nu a ținut contabilitatea în conformitate cu dispozițiile legale in materie.
De asemenea, precizează recurenta că, deși lichidatorul judiciar avea cunoștința de faptul că administratorul societății a încălcat prevederile Legii nr. 82/1991, în raportul final depus la dosarul cauzei conchide că nu se pot desprinde cauzele care au dus la încetarea de plăți si nici persoanele cărora le-ar fi imputabila aceasta stare și că se impune închiderea procedurii insolventei.
Solicită recurenta să se constate că, răspunderea instituită de art. 138 din lege este o răspundere delictuala specială, care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, astfel fiind necesară îndeplinirea condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale care reies din art. 998-999 cod civil (fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate, culpa).
Răspunderea reglementata de art. 138 din lege dă posibilitatea persoanelor indicate de legiuitor de a asigura acoperirea pasivului debitorului, astfel încât scopul prevăzut de lege să fie cat mai ușor realizabil, iar răspunderea administratorului unei societăți comerciale pentru motivul că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, fiind o obligație izvorâtă din lege, este o răspundere civila delictuală.
Conform art. 1 din Legea nr. 82/1991, organizarea și ținerea contabilității constituie o obligație profesionala a comercianților. Pentru stabilirea rezultatelor activității desfășurate, comerciantul este obligat ca, pe baza înregistrărilor din registrele de contabilitate, să întocmească bilanțul contabil și să îl depună la administrația financiară. Prin urmare, răspunderea pentru organizarea si tinerea contabilității revine administratorului sau altei persoane care are obligația gestionarii patrimoniului, în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 82/1991.
Cu privire la prejudiciu, arată recurenta că, acesta este format din pasivul debitorului ajuns în stare de insolventa, iar prejudiciul, cauzat instituției recurente este cuantificat in declarația de creanța ce a fost înregistrata în tabelul definitiv al creanțelor.
Apreciază recurenta că fapta ilicită se circumscrie prevederilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, respectiv faptul că administratorii "au ținut o contabilitate fictivă, au ținut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea", împrejurarea că debitoarea nu a declarat pierderea, sustragerea ori distrugerea documentelor contabile, coroborat cu faptul că nu a depus situațiile financiare, atât la Registrul Comerțului, cât și la administrația financiară competentă, prezumând că administratorul nu a mai ținut contabilitatea în condițiile prescrise de lege, ceea ce a avut drept consecința imposibilitatea cunoașterii performanțelor financiare și, implicit, încetarea de plăți.
Totodată recurenta arată că legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul produs este prezumată de lege, prin dispozițiile cuprinse în art. 73 din Legea 31/1990 republicată (administratorii sunt solidari răspunzători de societate pentru existenta registrelor cerute de lege și corecta lor ținere).
Pentru motivele expuse solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate, cu consecința admiterii cererii de antrenare a răspunderii personale patrimoniale.
Intimatul pârât D. N. formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Judecătorul sindic a apreciat că pârâtul nu se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzută de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, constând în neținerea contabilității în conformitate cu legea.
Potrivit textului de lege menționat, „membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului ” vor fi obligați să suporte o parte din pasivul debitorului dacă le este imputabilă starea de insolvență, prin faptul că “au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea”.
Așadar, una dintre modalitățile în care se poate săvârși fapta constă în neținerea contabilității în conformitate cu legea contabilității și cu alte legi speciale.
De aceea, în ceea ce privește probatoriul necesar susținerii răspunderii delictuale pe această faptă, trebuie reținut faptul că neținerea contabilității este o faptă negativă generală, care, potrivit regulilor probațiunii, nu poate fi dovedită decât prin faptul pozitiv contrar.
Probatoriul, însă, revine tot reclamantului, având în vedere că nașterea unei prezumții simple ( art. 1203 C.civil – text în vigoare), aceea a neținerii contabilității decurgând din nedepunerea evidenței contabile, nu răstoarnă sarcina probei și nu obligă pe pârâți să dovedească faptul contrar.
Nu ne aflăm în prezența unei prezumții legale relative ( decizia Curții Constituționale nr.1134/2008) instituită de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, ci este vorba despre o prezumție simplă, stabilită de judecător.
Astfel, în raport cu fapta ilicită invocată, reclamanta creditoare trebuia să probeze, fără urmă de îndoială, că pârâtul a încălcat prevederile Legii nr.82/1991, în sensul că, în calitate de administrator statutar nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legislația în vigoare și că această faptă este aceea care a generat starea de insolvență a societății debitoare.
Simpla împrejurare menționată de lichidatorul judiciar în cuprinsul raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență, cu privire la imposibilitatea stabilirii dacă documentația contabilă a fost în conformitate cu legislația în vigoare, nu poate atrage, în lipsa unui probatoriu concludent, răspunderea pârâtului în cadrul instituit de art.138 din Legea nr.85/2006.
Pentru toate aceste argumente, constatând că din probatoriul administrat nu rezultă săvârșirea faptei ilicite și legătura de cauzalitate dintre nedepunerea evidenței contabile și pasivul reclamat de creditoare, în temeiul art.496 alin.1 N.C.P.C, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul – litigii cu profesioniști formulat de recurenta creditoare D.G.R.F.P. G. – A.J.F.P. C., cu sediul în C., ., nr.18, județul C., împotriva Sentinței civile nr.1805/11.06.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ 12/a1, în contradictoriu cu intimata debitoare . – cu sediul în C., ..2A, județ C. - prin lichidator judiciar D. & CO SPRL, cu sediul în C., C., ..8, județul C., intimatul pârât D. N., cu domiciliul în C., ., ., ., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 Ianuarie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. R. A. P. G. P.
Grefier,
T. O.
Jud.fond: D.C.
Red.dec.jud.A.P./22.01.2014
Tehnored. Gref.T.O./22.01.2014
– 2 ex
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 377/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 497/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
