Radiere. Decizia nr. 397/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 397/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 2319/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR 397
Ședința publică din data de 18 septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. C. E.
JUDECĂTOR – E. G.
GREFIER – A. A.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelant D.G.R.F.P G. - A.J.F.P C. cu sediul în localitatea C., . nr. 18, județ C., împotriva sentinței civile nr. 737 din 19 mai 2014 pronunțată de Tribunalul C. în Dosar nr._ în contradictoriu cu intimat pârât . cu sediul în localitatea C., .. H3B, cam 1, județ C. și intimat reclamant O. C. cu sediul în localitatea C., . A, județ C., având ca obiect: radiere
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.153 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă.
În referatul asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază obiectul cererii, mențiunile privitoare la modalitatea îndeplinirii de citare, stadiul procesual.
Învederează că apelul este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Mai arată că după verificarea condițiilor prevăzute de lege pentru cererea de apel, o copie a acesteia a fost comunicată intimatului care nu a depus întâmpinare în termenul prevăzut de art.201 din Noul Cod de procedură civilă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă.
CURTEA
Prin Sentința civilă nr.737 din 19 mai 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ , s-a dispus radierea din registrul comerțului a pârâtei ..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Conform art. 237 din Legea nr. 31/1990 „Dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare nu se procedează la numirea lichidatorului, judecătorul delegat, la cererea oricărei persoane interesate, numește un lichidator de pe Lista practicienilor în reorganizare și lichidare, remunerarea acestuia urmând a fi făcută din averea persoanei juridice dizolvate sau, în cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit în temeiul Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, cu modificările și completările ulterioare ( alin. 7).
Dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat, în condițiile alin. (7), cu nici o cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (7), persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerțului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, cu citarea părților, conform dreptului comun” (alin. 8).
Potrivit disp. art. 3 din OUG nr. 116/2009 „ Cererile formulate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, care anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență erau în competența de soluționare a judecătorului delegat, se soluționează de instanță, prin încheiere ( alin. 1 ).
În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin instanță se înțelege tribunalul comercial sau secția comercială a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul comerciantul ( alin. 2 )”.
Așa cum rezultă din datele înregistrate în registrul comerțului computerizat privind persoanele juridice și din actele înaintate de petentă, au expirat termenele stipulate de lege pentru numirea lichidatorului, fiind îndeplinite condițiile radierii din oficiu prev. de art. 237 alin. 8 din Legea nr. 31/1990.
Pentru aceste considerente, instanța a admis cererea și a dispus radierea societății din registrul comerțului și comunicarea hotărârii organelor prevăzute de lege.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel D.G.R.F.P G. - A.J.F.P C., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică sub următoarele aspecte:
Din evidentele registrului comerțului ținut de Oficiul Registrului Comerțului de pe lânga Tribunalul Constanta, rezulta ca . nu a depus situațiile financiare anuale.
Față de neîndeplinirea obligației prevăzute de art.237alin.1 lit. b din Legea 31/1990 republicată, având în vedere Legea nr.26/1990 privind Registrul Comerțului republicata cu modificările si completările ulterioare și Legea 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept privat internațional, Tribunalul Constanta a pronunțat dizolvarea de drept a ..
Prin Sentința civilă nr.737/19.05.2014 Tribunalul C. admite cererea formulata de O. Constanta și dispune radierea societății. Urmare solicitării efectuate către organele teritoriale fiscale de a comunica dacă la data radierii . figurează cu debite restante către bugetul de stat,s-a constatat că societatea menționata are o datorie de 7010 LEI potrivit titlului executoriu nr.1111/10.06.2014.
În urma radierii societății instituția nu mai are posibilitatea de a recupera suma pe care aceasta o datorează, bugetul statului fiind astfel grav prejudiciat.
Ca urmare a situației de fapt prezentate anterior, consideră că se impune admiterea apelului și respingerea cererii de radiere in vederea continuării procedurii de lichidare potrivit art. 237 alin (7)- (9) si art. 252 din Legea 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, acoperindu-se astfel prejudiciul creat bugetului general consolidat
Examinând apelul prin prisma criticilor aduse hotărârii, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În speță sunt aplicabile prevederile art. 237 alin. 8 din legea nr. 31/1990 potrivit cu care „Dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat, în condițiile alin. (7), cu nici o cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (7), persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerțului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, cu citarea părților, conform dreptului comun”.
Astfel, în cazul societății cu datorii la bugetul de stat din speță, aflată în lichidare ca urmare a nedepunerii situațiilor financiare, judecătorul delegat nu a fost sesizat în termen de 3 luni cu o cerere de numire a lichidatorului, motiv pentru care s-a făcut aplicarea articolului mai sus citat.
Apelanta nu susține că ar fi formulat o cerere pentru numirea unui lichidator, singurul său argument fiind imposibilitatea de recuperare a creanțelor statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelant D.G.R.F.P G. - A.J.F.P TULCEA cu sediul în localitatea C., . nr. 18, județ C., împotriva sentinței civile nr. 737 din 19 mai 2014 pronunțată de Tribunalul C. în Dosar nr._ în contradictoriu cu intimat pârât . cu sediul în localitatea C., .. H3B, cam 1, județ C. și intimat reclamant O. C. cu sediul în localitatea C., . A, județ C., având ca obiect: radiere, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2014.
Președinte, Judecător,
M. C. E. E. G.
Grefier,
A. A.
Red jud fond DC
Red jud Dec EG/22.09.2014
Tehred gref AA /23.09.2014
| ← Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Încheierea nr. 117/2014.... | Constatare nulitate act. Decizia nr. 588/2014. Curtea de Apel... → |
|---|








