Sechestru asigurator. Decizia nr. 573/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 573/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 4384/118/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ Nr. 573

Ședința publică din 24 noiembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE N. S.

Judecător R. M.

Grefier D.-C. M.

Pe rol, judecarea apelului declarat de debitoarea . SRL– cu sediul în Nazarcea, județ C., în contradictoriu cu intimata-creditoare . – cu sediul procesual ales în C., .-26, ., jud.C., împotriva încheierii nr.882/10 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , având ca obiect sechestru asigurator.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 10.11.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 al.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la 24.11.2014, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Asupra apelului de față:

Tribunalul C. a fost investit cu soluționarea cererii de instituire a sechestrului asigurator formulată de creditoarea . în contradictoriu cu debitoarea . SRL.

Creditoarea a solicitat instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale debitoarei până la concurența sumei de 371.119.77 lei ce reprezintă valoarea creanței deținută față de debitoare. În motivarea cererii, creditoarea a invocat raporturile comerciale existente între părți în baza cărora a livrat debitoarei o anumită cantitate de folie strech conform contractului cadru și facturilor emise. Din totalul prețului de 378.119,77 lei așa cum rezultă acesta din facturile acceptate la plată, debitoarea nu a achitat decât suma de 7.000 lei. Debitoarea a recunoscut debitul și a emis bilete la ordin pentru plata acestuia, însă biletele la ordin au fost refuzate la plată pentru lipsa disponibilului. Pentru recuperarea creanței, creditoarea a formulat acțiune în instanță.

În privința bunurilor asupra cărora solicită instituirea sechestrului asigurator,creditoarea a indicat în petitul acțiunii linia de sortare și spălare, linia de granulare, sistemul de recirculare a apei, montare și racord post de transformare,bunuri înscrise la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

Asupra obligației de plată a cauțiunii, creditoarea a solicitat ca instanța să aibă în vedere că a făcut dovada existenței creanței pretins, că debitoarea a recunoscut expres această creanță prin adresa din 21.05.2014 prin care a solicitat eșalonarea datoriei și că îndatorarea creditoarei la plata unei cauțiuni este d natură a aduce acesteia un prejudiciu în plus. Fiind o măsură lăsată la aprecierea instanție, creditoarea a solicitat să fie scutită de plata cauțiunii.

Condițiile instituirii măsurii asiguratorii astfel cum sunt prevăzute de art. 952 NCPC fiind îndeplinite în opinia creditoarei, aceasta a solicitat instituirea sechestrului până la concurența creanței și până la soluționarea dosarului de fond,fără obligare la plata unei cauțiuni.

În drept, creditarea a invocat prevederile art. 952 NCPC.

În susținerea cererii creditorul a depus înscrisuri și anume contractul de vânzare cumpărare nr.12/05.03.2014, extras de cont pentru operațiuni diverse analitică pe luna ianuarie 2014, facturile fiscale emise de creditoare extras din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare,adresa nr. 130/21.05.2014, copia cererii modificatoare a acțiunii de fond.

Prin încheierea nr.882/10 iunie 2014, Tribunalul C. a admis cererea formulată de creditoarea S.C. P. C. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea S.C. M-U. P. S.R.L.; a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și/sau imobile urmăribile proprietatea debitoarei S.C. M-U. P. S.R.L., aflate în posesia acesteia sau a unui terț, până la concurența sumei de 371.119,77 lei și până la soluționarea dosarului_ ; a stabilit în sarcina creditoarei S.C. P. C. S.R.L., obligația de plată a unei cauțiuni în cuantum de 18.555 lei, în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei încheieri către creditoare, sub sancțiunea desființării de drept a sechestrului conform art. 955 Noul Cod de procedură civilă, cauțiunea se urmând a se depune la Trezoreria Statului, la CEC Bank S.A. sau la orice altă instituție de credit, pe numele creditoarei, la dispoziția Tribunalului C..

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, potrivit prevederilor art. 951 NCPC, sechestru asigurator constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau/și imobile urmăribile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau a unui terț în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obține un titlu executoriu. Potrivit art.952 alin. 1 creditorul care nu are titlu executoriu ,dar a cărui creanță este constatată în scris și este exigibilă, poate solicita unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intenta cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de instanță.

În cauză, creditoarea a invocat existența față de debitoare a unei creanțe în cuantum de 371.119,77 lei izvorâtă din raporturile contractuale stabilite între părți conform contractului de vânzare cumpărare nr.12/2014 și facturilor fiscale depuse la dosar. Cu adresa nr. 130/21.05.2014 debitoarea a recunoscut existența creanței în cuantum de 371.119,77 lei și propus creditoarei eșalonarea acesteia. Pentru realizarea creanței, creditoarea a promovat acțiunea în pretenții înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ . În etapa de regularizare a cererii de chemare în judecată, creditoarea a modificat obiectul și temeiul de drept în sensul formulării unei cereri privind emiterea ordonanței de plată. Aceasta cerere îndeplinește condiția existenței acțiunii de fond în accepțiunea prevederilor art. 952 NCPC. În ce privește obligația de plată a cauțiunii, instanța va reține că scopul instituirii acestei îl constituie protecția debitorului în situația în care acesta ar înregistra un prejudiciu urmare a instituirii măsurii sechestrului. Existența și caracterul exigibil al creanței constituie condiții legale pentru admiterea cererii de sechestru, iar îndeplinirea acestora nu poate conduce, de drept, la o scutire de plata cauțiunii, în măsura în care legea nu dispune în acest sens. Aprecierea oportunității măsurii nu se poate întemeia pe o anticipare a soluției în dosarul de fond, cum pretinde creditoarea.

Reținând ca fiind îndeplinite condițiile instituirii măsurii sechestrului asigurator, existența unei creanței exigibile constatată prin înscris și a acțiunii de fond privind realizarea creanței, instanța a admis cererea în temeiul prevederilor art. 952 alin. 1 NCPC, măsura fiind instituită până la concurența sumei de 371.119,77 lei și până la soluționarea dosarului nr._ al Tribunalului C., sub condiția consemnării de către creditore a unei cauțiuni reprezentând 5% din valoarea creanței.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel debitoarea S.C. M-U. P. S.R.L., solicitând:

- în principal, admiterea apelului, schimbarea in tot a încheierii apelate si rejudecând cauza, să se dispună respingerea cererii de instituire a măsurii sechestrului asigurător formulată de către creditoare;

- în subsidiar admiterea apelului și schimbarea in parte a încheierii apelate in sensul instituirii măsurii sechestrului asigurător fără a se dispune aplicarea de sigilii pe bunurile respective si cu posibilitatea de a continua utilizarea bunurilor sechestrate.

În motivare, se arată că instanța trebuia să aprecieze si să ia in calcul si condițiile de oportunitatea a instituirii unei astfel de măsuri.

Consideră că cererea de instituire a sechestrul asigurător reprezintă un abuz de drept procesual din partea creditorului cu scopul inducerii in mod artificial a unei stări de insolvență pentru ca aceasta să profite în mod direct intereselor sale. Creditorul nu urmărește asigurarea creanței sale prin instituirea sechestrului asigurător ci preluarea bunurilor asupra cărora s-a instituit sechestrul, cu scopul utilizării lor in producție.

In speță, au fost sechestrate bunuri care fac parte din linia de producție prin care își desfășoară activitatea. Dovada acestui fapt o reprezintă certificatul constatator prin care au fost autorizate codurile CAEN necesare desfășurării acestor operațiuni, aceasta fiind singura activitate pe care o desfășoară.

Mai arată că se poate institui măsura asiguratorie si garanta creditorul de solvabilitatea debitorului și fără a fi sigilate utilajele respective. În această modalitate nu ar fi prejudiciată creditoarea, deoarece nu exista riscul ca bunurile respective să își diminueze valoarea sub cea a creanței.

In cazul de față, raportat la natura bunurilor sechestrate (utilaje industriale de producție), la valoarea acestora care este cu mult peste cea a creanței creditoarei, cât și la faptul ca pentru acele bunuri a fost încheiată o poliță de asigurare pentru o primă din care creditoarea se poate îndestula pentru întreaga creanță, consideră că nu există sau chiar dacă ar exista riscul pieirii bunurilor sau scăderii valorii lor de piața in așa fel încât creditoare să nu își poată valorifica un eventual titlu executoriu, acesta a fost asigurat.

În ce privește cauțiunea, instanța de fond a stabilit-o la valoarea de 5% din creanța, cuantum insuficient raportat la interesul si potențialul prejudiciu care i-ar putea fi cauzat prin instituirea măsurii asigurătorii in mod neîntemeiat sau abuziv.

Prin instituirea sechestrului asupra utilajelor sale, a fost oprită întreaga sa activitate, fapt ce generează pierderi patrimoniale însemnate si care nu ar putea fi acoperite de o cauțiunea de 18.555 lei. Mai mult decât atât, până la momentul soluționării definitive si irevocabile a dosarului cu nr._, aceste pierderi ar crește considerabil, iar in situația respingerii acțiunii creditoarei, ar fi nevoita să formuleze o acțiune distinctă pentru recuperarea prejudiciului cauzat.

Cauțiunea prevăzută de art. 952 alin. 1 teza finala Cod procedura civilă reprezintă o garanție acordata debitorului obligației, justificată de prevenirea exercitării abuzive a unor drepturi procesuale de către creditor, iar această garanție trebuie să fie pe măsura prejudiciului ce poate fi cauzat debitorului.

Apelul este nefondat, din următoarele considerente:

Ca măsură asiguratorie, sechestrul constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau/și imobile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau a unui terț în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obține un titlu executoriu.

În cauza de față, creditoarea a invocat față de debitoare existența unei creanțe în sumă de 371.119,77 lei ce rezultă din derularea contractului de vânzare-cumpărare nr.12/2014 și a facturilor fiscale atașate la dosar.

Debitoarea nu a contestat existența debitului față de debitoare și a propus eșalonarea acestuia.

În fața instanței de apel a fost depus contractul de tranzacție încheiat în 26.06.2014, însă debitoarea apelantă nu s-a prezentat pentru a-și exprima poziția față de acest înscris.

În etapa de regularizare a cererii, creditoarea a formulat o cerere privind emiterea ordonanței de plată care îndeplinește condițiile prevăzute de art.952 Cod procedură civilă, privind existența unei acțiuni de fond.

Ori, în raport de aceste argumente, nu se poate reține, cum susține debitoarea, că instituirea măsurii sechestrului asigurător reprezintă un abuz procesual.

În ceea ce privește cauțiunea, instituirea acesteia are ca scop ocrotirea intereselor debitorului împotriva exercitării cu rea-credință de către creditor a drepturilor sale procesuale, iar 5% din valoarea creanței stabilită de instanța de fond apare ca întemeiată.

Măsura sechestrului asigurător se aduce la îndeplinire de către executorul judecătoresc, potrivit Codului de procedură civilă cu privire la executarea silită.

Analizând toate aceste elemente cât și dispozițiile legale, soluția instanței de fond este legală și temeinică.

În aceste condiții, toate criticile aduse prin motivele de apel de către debitoarea . SRL urmează a fi înlăturate, iar în conf.cu disp.art.480 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de debitoarea . SRL– cu sediul în Nazarcea, județ C., în contradictoriu cu intimata-creditoare . – cu sediul procesual ales în C., .-26, ., jud.C., împotriva încheierii nr.882/10 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2014.

Președinte,

N. S.

Pt.jud.R. M.,

Semnează, conf.art.

426 alin.4 NCPC,

Președinte complet,

N. S.

Grefier,

D.-C. M.

Jud.fond:I.C.-C.

Red.-jud.N.S.

Tehnored.-gref.D.C.M.

2ex./18.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sechestru asigurator. Decizia nr. 573/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA