Opoziţie. Decizia nr. 25/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 25/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 1429/88/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 25

Ședința publică din data de 20 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M.

Judecător K. S.

Grefier C. M.

S-a luat în examinare apelul- litigii cu profesioniștii promovat de apelant A.J.F.P T. cu sediul în T., . bis, J. tulcea împotriva Sentinței civile nr. 3282/23.08.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimat ., cu sediul în T., ..1 și nr.2, nr. 3, J. T., având ca obiect opoziție .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp. art. 168 și urm. din Codul de procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, măsurile privitoare la modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual .

Totodată se învederează că prin serviciul arhivă s-a depus la dosar întâmpinare formulată de intimata pârâtă, comunicată apelantei reclamante la data de 21.11.2013, de asemenea la data de 08.01.2014 intimata pârâtă a depus note de ședință însoțite de acte doveditoare, prin care solicită respingerea apelului ca nefondat, învederând că a achitat amenda fiind ridicată poprirea de către apelanta reclamantă.

Curtea, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare .

CURTEA

Asupra apelului având ca obiect litigiu cu profesioniști de față, constată următoarele:

1. Obiectul și părțile litigiului

Prin cererea introdusă la O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul T., înregistrată sub nr. 8440 din 25.04.2013, D.G.F.P. T. a formulat opoziție împotriva Hotărârii Adunării Generale a Asociaților publicată în Monitorul Oficial nr. 1626/26.03.2013 privind cesiunea de părți sociale deținute la S.C. T. AX S.R.L., jud. T..

O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul T., cu adresa nr. 8708/07.05.2013, a înaintat spre competență de soluționare cererea de opoziție nr. 6344 din 16.04.2013, Tribunalului T., în temeiul art. 61-62 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată și completată.

La Tribunalul T. s-a format dosarul cu nr._ .

În motivarea cererii s-a arătat că, în Monitorul Oficial partea a IV-a nr. 1626/26.03.2013 s-a publicat Hotărârea A.G.A. privind cesiunea de părți sociale ale S.C. T. AX S.R.L., respectiv că, asociatul U. A. se retrage din societate și cesionează cele 90 părți sociale pe care le deține, a 10 lei fiecare, în valoare totală de 900 lei, numitului U. A.-N..

Urmare cesiunii, capitalul social de 1000 lei împărțit în 100 de părți sociale aparține în totalitate asociatului unic U. A.-N..

Astfel, se eliberează din funcția de administrator U. A., societatea urmând a fi administrată în continuare de U. A.-N., având puteri depline și nelimitate.

S-a mai arătat că, la data cesiunii, S.C. T. AX S.R.L. figura în evidențele fiscale cu creanțe certe, lichide și exigibile la bugetul general consolidat al statului, în cuantum total de 17.500 lei.

A susținut reclamanta că, cesiunea părților sociale are ca efect trecerea părților sociale de la cedentul U. A. la cesionarul U. A.-N. cu toate drepturile și obligațiile aferente acestora, astfel că nu se garantează solvabilitatea societății și nici eficiența garanțiilor părților sociale.

S-a mai susținut că, prin hotărârea A. emisă de S.C. T. AX S.R.L. s-a produs un prejudiciu direct, material și personal, în sumă de 17.500 lei, reprezentând obligații fiscale neachitate la bugetul general consolidat al statului.

De asemenea, precizează că obligațiile fiscale restante în sumă de 17.500 lei au depășit perioada de 90 de zile de la data scadentă, aflându-se astfel în stare vădită de insolvență, potrivit art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Astfel, sub aspectul vinovăției, asociatul U. A. cesionează cu rea-credință, toate părțile sociale deținute asociatului U. A.-N., fără a achita pasivul societății debitoare.

2. Hotărârea tribunalului

Prin sentința civilă nr. 3282/23.08.2013 Tribunalul T. a respins cererea de opoziție ca nefondată.

Pentru a dispune astfel a reținut prima instanță următoarele:

Prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților S.C. T. AX S.R.L. din 04.03.2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 1626/26.03.2013, având în vedere prevederile art. 202 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, s-a retras din societate asociatul U. A. și a cesionat aportul său la capitalul social în valoare totală de 90 lei, împărțit în 90 de părți sociale, a 10 lei fiecare, către asociatul U. A.-N., care a devenit asociat unic. Astfel, capitalul social în valoare totală de 1000 lei, împărțit în 100 de părți sociale, a 10 lei fiecare, aparține asociatului unic U. A.-N..

Totodată, prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților din 04.03.2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 1626/26.03.2013, s-a eliberat din funcția de administrator U. A., societatea urmând a fi administrată în continuare de U. A.-N., având puteri depline și nelimitate.

De asemenea, s-a actualizat actul constitutiv al societății corespunzător noii forme juridice de societate comercială cu răspundere limitată cu asociat unic, aprobându-se textul complet al actului constitutiv actualizat.

Prin cererea cu nr.4165/04.03.2013, societatea a solicitat Oficiului R. Comerțului de pe lângă Tribunalul T. înregistrarea în Registrul Comerțului a Hotărârii Adunării Generale a Asociațiilor, iar O.R.C. T. prin Rezoluția nr. 1184/06.03.2013, a admis cererea de înregistrare și a dispus publicarea hotărârii în Monitorul Oficial partea a IV-a.

Împotriva Hotărârii Adunării Generale a Asociaților S.C. T. AX S.R.L. din 04.03.2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 1626/26.03.2012, a formulat opoziție D.G.F.P. T., considerând că, prin cedarea părților sociale către noul asociat, societatea ar fi prejudiciat statul, având în vedere că aceasta avea, o obligație fiscală în cuantum de 17.500 lei.

În conformitate cu dispozițiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaților privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat.

Instanța de fond a reținut că, reclamanta nu a făcut dovada că, prin cesionarea părților sociale conform Hotărârii Adunării Generale a Asociaților S.C. T. AX S.R.L. din 04.03.2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 1626/26.03.2013, se produce un prejudiciu în patrimoniul său ; că D.G.F.P. T. nu a probat nici existența unui prejudiciu, nici în ce constă o atare pagubă, și nici modalitatea de producere a prejudiciului raportat la actul de transfer al părților sociale, care să permită verificarea susținerilor care justifică promovarea opoziției ; prin transmiterea părților sociale către un terț nu este afectată în nici un fel obligația de plată, respectiv creanța creditorului fiscal care, în condițiile în care datoria este scadentă și nu este achitată, poate demara procedura de executare silită, indiferent de asociații, care, la un anumit moment, dețin părțile sociale, pentru că transferul propriu-zis vizează doar părțile sociale și nu conduce, în mod automat, la insolvabilitate, în lipsa altor elemente probatorii.

3. Apelul

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. (fosta Direcția Generală a Finanțelor Publice T.) criticând-o sub aspectele:

La data cesiunii, . figurează în evidentele fiscale cu creanțe certe, lichide și exigibile la bugetul general consolidat al statului în cuantum total de 17.500 lei, reprezentând amenzi.

Menționează apelanta că cesiunea părților sociale are ca efect trecerea părților sociale de la cedent (în speță U. A.) la cesionar (U. A. - N.) cu toate drepturile și obligațiile aferente acestora. Prin cesiunea de părți sociale nu se garantează însă solvabilitatea societății și nici eficiența garanțiilor părților sociale.

Prin dispozițiile art.61 din Legea nr.31/1990 legiuitorul a avut în vedere limitarea abuzului întâlnit în legătura cu exercitarea, de către asociați, a dreptului de dispoziție asupra bunurilor mobile necorporale ce sunt reprezentate de părțile sociale deținute, în sensul în care, prevalându-se de dreptul de înstrăinare, aceste persoane nu urmăresc altceva decât zădărnicirea oricăror acțiuni, prezente ori viitoare, întreprinse de organele fiscale competente în vederea realizării creanțelor deținute fata de respectivele societăți comerciale, inclusiv asupra propriului patrimoniu, în eventualitatea unei angajări a răspunderii solidare.

A arăta recurenta că prin Hotărârea A. emisă de . asociatul . se retrage din societate și cesionează toate părțile sociale asociatului unic U. A. - N. astfel că obligația fiscală în cuantum total de 17.500 lei certă, lichidă și exigibilă neachitată la bugetul general consolidat al statului constituie un prejudiciu direct, material și personal, respectiv, este o daună adusă bugetului de stat.

De asemenea, face precizarea că obligațiile fiscale restante în sumă de 17.500 lei au depășit perioada de 90 de zile de la data scadentă aflându-se astfel în stare vădită de insolvență potrivit art.3, alin.1), lit. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art.72 din Legea 31/1990 ,,obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat" drept pentru care se impune a se analiza vinovăția administratorului-asociat cesionar din perspectiva dispozițiilor art.1915 din cod civil potrivit căruia „administratorii răspund personal față de societate pentru prejudiciile aduse prin încălcarea legii, a mandatului primit sau prin culpă în administrarea societății."

În ceea ce privește prejudiciul cauzat, . figurează în evidentele fiscale cu obligații fiscale neachitate în cuantum total de 17.500 lei la bugetul general consolidat al statului, debite ce au depășit perioada de 90 de zile de la data scadentă.

Intimata . a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.

La 08.01.2014 intimata a arătat că a achitat amenda dispusă de organele fiscale astfel că poprirea a fost ridicată.

A fost anexată decizia 3417/19.XI.2013 emisă de ANAF prin care s-a dispus ridicarea indisponibilizării disponibilităților bănești începând cu 19.11.2013 pe conturile bancare aparținând debitoarei ., chitanța pentru micșorarea sumei de 5568, ._/19.XI.2013 și adresa de înștiințare privind înființarea popririi nr._/22.10.2013 a ANAF.

4. Apelul

Analizând apelul formulat Curtea reține că acesta este nefondat pentru considerentele:

Instanța a fost investită cu soluționarea cererii având ca obiect opoziție împotriva Hotărârii Adunării Generale a Asociaților din 4.03 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 1626/26.03.2013 privind cesiunea de părți sociale deținute la S.C. T. AX S.R.L., jud. T..

Recurenta DGFP T. critică hotărârea pronunțată de instanța de fond cu privire la modul de interpretare a dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr.31/1990 cu modificările ulterioare, arătând în esență că societatea figurează în evidențele sale fiscale cu o creanță certă, lichidă și exigibilă, neachitată la bugetul general consolidat al statului, în cuantum total de 15.698 lei, creanță ce constituie prin ea însăși, un prejudiciu direct, material și personal, respectiv o daună adusă bugetului de stat, solicitând obligarea societății sau asociaților la repararea prejudiciului și atragerea răspunderii civile a asociatului.

Potrivit art.61 alin.1 din Legea nr. 31/1990 cu modificările ulterioare, creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaților privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat.

De asemenea, potrivit art.202 alin.23) din Legea nr. 31/1990 – creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaților privitoare la transmiterea părților sociale pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat precum și dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenționează să își cedeze părțile sociale.

Cu alte cuvinte, prevederile art.61 din Legea nr. 31/1990, reglementează modalitatea juridică prin care, creditorii sociali sau orice alte persoane care au suferit un prejudiciu prin hotărârea asociațilorsau a organelor statutare ale societății privind modificarea actului constitutiv, să obțină, pe calea justiției, repararea prejudiciului suferit.

În ceea ce privește natura juridică a cererii de opoziție reglementată de art.61 din Legea nr. 31/1990 Curtea reține că aceasta nu este o cale de atac propriu-zisă întrucât nu vizează desființarea sau modificarea unei hotărâri judecătorești ci doar obligarea la acoperirea prejudiciului produs unor categorii speciale de persoane, prin luarea unei hotărâri de către organele statutare ale societății comerciale de modificare a prevederilor actului constitutiv.

Ceea ce se poate ataca prin această acțiune de tip special sunt doar hotărârile de modificare a prevederilor actelor constitutive, hotărâri care, prin efectele lor, produc prejudicii fie creditorilor societății care au anumite creanțe certe, lichide și exigibile asupra acesteia, fie altor categorii de persoane, care nu sunt creditori sociali și nici asociați ori acționari, dar sunt afectate patrimonial prin astfel de măsuri.

Rezultă deci că cererea de opoziție reglementată de art.61 din Legea nr. 31/1990 este o acțiune în răspundere patrimonială și va putea fi utilizată doar de către categoriile de persoane prejudiciate exclusiv ca o consecință directă a unei hotărâri de modificare a actului constitutiv și nicidecum care pretind o creanță certă, lichidă și exigibilă față de societate, născută anterior adoptării hotărârii contestate cum este situația din speța în cauză.

Curtea apreciază că atât timp cât, nu au fost produse dovezi în sensul art.1169 Cod civil, potrivit cu care: „Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”, din care să rezulte că, cesionarea părților sociale ar produce un prejudiciu în patrimoniul recurentei oponente, cererea nu este fondată.

În acest context, Curtea reține că simplul fapt al deținerii unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva intimatei pârâte, neachitată la bugetul general consolidat al statului, nu poate constitui un prejudiciu direct, material și personal adus apelanteibugetului de stat – prin reținerea ca singur motiv cesiunea părților sociale către unul dintre asociați, odată ce societatea este în ființă și creditoarea recurentă are posibilitatea a efectua demersurile juridice referitoare la plata creanței datorate.

În contextul dat, Curtea consideră că în mod legal și temeinic instanța de fond, pentru a pronunța hotărârea apelată, a înțeles a aplica dispozițiile art.61 din Legea nr.31/1990 cu modificările și completările ulterioare, precum și cele ale art.202 din lege.

Concluzionând, cât timp Legea nr.31/1990 nu condiționează transmiterea părților sociale de existenta creanțelor terților față de societate iar creanța invocată nu reprezintă prejudiciul produs in patrimoniul apelantei, urmare a cesiunii, apelanta având la dispoziție alte mijloace procesuale in vederea recuperării eventualei creanțe invocate împotriva societății, Curtea apreciază că hotărârea tribunalului este legală, criticile aduse nefiind de natură a atrage schimbarea acesteia motiv pentru care în temeiul art.480 alin.1 din N.C.P.C. apelul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul având ca obiect litigiu cu profesioniștii, promovat de apelanta A.J.F.P T. cu sediul în T., . bis, J. tulcea împotriva Sentinței civile nr. 3282/23.08.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimat ., cu sediul în T., ..1 și nr.2, nr. 3, J. T., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 20 Ianuarie 2014.

Președinte,

C. M.

Judecător,

K. S.

Grefier,

C. M.

Jud.Fond.L.N.

Red.Dec.Jud.K.S./20.02.2014

Tehnored.gref.C.M./ 24.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Opoziţie. Decizia nr. 25/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA