Pretenţii. Sentința nr. 1740/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1740/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-07-2014 în dosarul nr. 612/63/2010**
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIa Nr. 321/2014
Ședința publică de la 03 Iulie 2014
PREȘEDINTE: C. P.
Judecător: E. M.
Grefier: M. P.
Pe rol, judecarea apelului formulat de către pârâta . SA BUCUREȘTI, împotriva sentinței nr.1740 din 24 martie 2011, pronunțată de Tribunalul D.- Secția Comercială, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . SRL C. și cu intimata debitoare P. L. ROMÂNIA IFN SA, având ca obiect pretenții, trimis spre rejudecare prin decizia nr.3230/2013, din 11 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția a-II-a Civilă, în dosarul nr._, în urma casării deciziei nr.19/19 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția a-II-a Civilă, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns apelanta pârâtă . SA BUCUREȘTI, prin avocat B. A.-L., și intimata reclamantă . SRL C., prin avocat E.O. și A.M., lipsind intimata debitoare P. L. ROMANIA IFN SA.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, constatându-se apelul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părților:
Avocat B. A.-L. pentru apelanta pârâtă . SA BUCUREȘTI, a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
A solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale active, învederând că în conformitate cu prevederile contractului de leasing, numai locatorul, respectiv societatea de leasing avea dreptul să ridice pretenții de orice fel, în special pretenții de despăgubire. Dreptul de a pretinde acordarea despăgubirii de la societatea de asigurare aparține în totalitate proprietarului autovehiculului, respectiv . IFN SA, și nu utilizatorului autovehiculului.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, a solicitat admiterea acestei excepții învederând că intimata reclamantă . SRL C. nu a făcut dovada stării de insolvabilitate a debitoarei . IFN SA.
Avocat A.M. pentru intimata reclamantă . SRL C., cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a solicitat respingerea acestei excepții, avându-se în vedere dispozițiile art.974 C.pr.civ. în vigoare la momentul depunerii acțiunii, potrivit cărora reclamanta . SRL C. se subrogă în toate drepturile și acțiunile debitorului său, P. L. ROMÂNIA IFN SA.
A mai arătat că la dosar există o factură fiscală din 26.07.2010 din care rezultă că dreptul de proprietate asupra autovehicului a fost transferat către LE C. B. SRL.
Interesul reclamantei LE C. B. SRL este unul juridic, legitim, născut și actual, întrucât este proprietarul autoturismului ce a făcut obiectul contractului de leasing.
Pe fond, a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței, cu cheltuieli de judecată, învederând că în mod corect instanța a constatat că proporția de avariere a autoturismului este de peste 75%, impunându-se darea acestuia în daună totală.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr._ din 19 ianuarie 2010 pe rolul Tribunalului D., reclamanta . SRL, în numele debitoarei P. L. România IFN SA, a chemat-o în judecată pe pârâta . SA și a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 54.728 Euro, în echivalent în lei, reprezentând suma la care era asigurat autovehiculul marca Audi tip A6, . șasiu WAUZZZ4F98NO345708, înmatriculat sub nr._, care face obiectul contractului de leasing financiar nr._/_ din 15.08.2007 și al cărui utilizator era reclamanta.
A solicitat citarea în cauză a P. L. România IFN SA, pentru ca hotărârea să îi fie opozabilă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că autoturismul al cărui utilizator este a fost implicat la 13.04.2009 într-un eveniment rutier, că a fost avariat în proporție de aproape 100% și este inutilizabil, că plătește în continuare ratele de leasing, iar debitoarea sa P. L. România IFN SA nici nu îi asigură folosința bunului, nici nu constată dauna totală a autovehiculului și nici nu îi plătește suma asigurată, în cuantum de 54.728 Euro.
În această situație, reclamanta susține că este în drept să își valorifice drepturile pe calea acțiunii oblice sau subrogatorii, prevăzută de art.974 Cod Civil.
Cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile art.974 și pe dispozițiile art.969 Cod Civil.
Prin sentința nr.781 din 15 aprilie 2010, Tribunalul D. – Secția Comercială a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției Comerciale a Tribunalului București.
Prin decizia nr.646 din 25 mai 2010, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel C. – Secția Comercială a admis recursul declarat împotriva sentinței nr.781 din 15 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Comercială, a modificat sentința recurată în sensul că a respins excepția de necompetență teritorială a Tribunalului D. - Secția Comercială și a dispus continuarea judecății.
Prin sentința nr.1740/2011 din 24 martie 2011, Tribunalul D. - Secția Comercială, a admis acțiunea formulată de reclamantă. A obligat-o pe pârâta . SA să plătească reclamantei suma de 54.728 Euro reprezentând valoarea de asigurare a autoturismului, actualizată la data plății și suma de 6100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că, deși reclamanta nu avea la momentul producerii accidentului calitatea de asigurat al autoturismului, cererea de despăgubire pe care a formulat-o se întemeiază pe dispozițiile art.974 Cod Civil, fiind consolidată de faptul că ulterior reclamanta a devenit proprietarul bunului.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes în promovarea cererii de chemare în judecată, prima instanță a reținut că aceasta este neîntemeiată, câtă vreme reclamanta avea de recuperat de la societatea de leasing diferența dintre suma la care era asigurat autovehiculul și eventualele cheltuieli necesare închiderii contractului de leasing, în urma constatării daunei totale a bunului asigurat.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut în esență, față de probele administrate, că proporția de avariere a autoturismului este de 80%, că valoarea actuală a bunului, raportat la uzură și la valoarea de nou este de 49.449,84 Euro, iar costul reparației este de 39.582,16 Euro, ceea ce impune admiterea acțiunii în conformitate cu dispozițiile art. 974 și art. 969 Cod Civil.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta . SA, susținând că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică.
Prin decizia nr. 112 din 6 iulie 2011, Curtea de Apel C. – Secția Comercială a admis apelul declarat, a schimbat în tot sentința nr. 1740 din 24 martie 2011 a Tribunalului D. - Secția Comercială, în sensul că a respins acțiunea reclamantei. A obligat-o pe intimata-reclamantă la plata sumei de 3.056 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelanta-pârâtă . SA.
Prin decizia nr.1335 din 9 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă a admis recursul declarat de reclamanta . SRL, a casat decizia nr.112 din 6 iulie 2011, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția Comercială și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în esență incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă și a decis trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea soluționării apelului pe fondul căii de atac ordinare de atac.
În rejudecare, Curtea de Apel C. – Secția a II-a Civilă a pronunțat decizia nr. 19/2013 din 19 martie 2013, prin care a respins ca nefondat apelul declarat de . SA împotriva sentinței nr. 1740 din 24 martie 2011 a Tribunalului D. – Secția Comercială. A obligat-o pe apelantă să plătească intimatei-reclamante 3117,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel C. a dat eficiență dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă și a procedat la analiza cu prioritate a excepțiilor de fond și de procedură care ar face de prisos cercetarea în fond a pricinii, apreciind că aceste excepții nu sunt întemeiate.
Referitor la excepția de nulitate a hotărârii, întemeiată pe dispozițiile art. 105 alin. 2 teza I, raportat la dispozițiile art. 85 Cod procedură civilă, instanța de rejudecare a apreciat că excepția este una relativă, că trebuie invocată de partea care are interes (în speță de către P. L. România IFN SA) și că această excepție a fost implicit găsită ca neîntemeiată, câtă vreme prin decizia de casare s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pe fondul apelului.
În ceea ce privește critica relativă la greșita reținere a calității reclamantei de proprietar al bunului, instanța de apel de rejudecare a apreciat că aceasta este neîntemeiată, raportat la factura nr._ din 26 iulie 2010, ca și la recunoașterea acestei calități, făcută de intimata P. L. România IFN SA prin concluziile scrise depuse la dosar.
În ce privește excepția lipsei de interes a recurentei în promovarea acțiunii oblice, instanța de trimitere a apreciat că în mod legal și temeinic a fost respinsă, întrucât reclamanta a justificat interesul serios și legitim în promovarea acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 974 din vechiul Cod civil, prin faptul că, deși a continuat să achite ratele aferente contractului de leasing, finanțatorul a rămas în pasivitate și a refuzat să întreprindă demersurile pentru finalizarea dosarului de daună.
Procedând la rejudecarea fondului căii ordinare de atac, conform art.315 Cod procedură civilă, instanța de trimitere a apreciat apelul ca nefondat, evocând semnificația sintagmei ,,daună totală”, astfel cum reiese din dispozițiile pct.43 alin.1 din Condițiile generale privind asigurarea autovehiculului pentru avarii și furt și întemeindu-se pe concluziile din suplimentul la raportul de expertiză efectuat în apel.
Reținând că proporția de avariere a autoturismului a fost dovedită ca depășind 75% din valoarea reală a acestuia, ceea ce echivalează cu dauna totală, instanța de apel de rejudecare a apreciat că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică și a respins în temeiul art.296 Cod procedură civilă apelul ca nefondat, făcând aplicarea dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă .
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs motivat pârâta . SA, cauza fiind înregistrată sub nr._ * la 14 iunie 2013 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă.
În motivarea recursului a fost criticată decizia pentru nelegalitate și netemeinicie, recurenta reiterând excepțiile invocate la fond și în apel.
Prin Decizia nr.3230/11.10.2013 pronunțată de Î.C.C.J în dosarul nr._, s-a admis recursul declarat de pârâta . SA București împotriva deciziei nr. 19 din 19 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția II Civilă, s-a casat decizia recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a se pronunța astfel, în ceea ce privește prima critică constând în nesocotirea limitelor rejudecării, ÎCCJ a apreciat că recurenta a învestit instanța de recurs și cu motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă, raportat la dispozițiile art. 105 alin. 2 și la dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă .
Înalta Curte a constatat că, prin decizia de casare cu trimitere, instanța de recurs a găsit întemeiată critica fundamentată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, apreciind pe de o parte că există contradicție între considerente și dispozitiv, soluția de respingere nefiind însoțită de mențiunea că respingerea a avut loc ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active, deși toate considerentele s-au bazat pe acest aspect.
Instanța de recurs a stabilit că există contradicție între considerentele avute în vedere la stabilirea calității procesuale active a reclamantei.
Înalta Curte a reținut că nicăieri în considerentele expuse, instanța de recurs nu a stabilit dacă excepția lipsei calității procesuale active este întemeiată sau nu. Înalta Curte apreciază că această concluzie nu poate fi trasă nici din îndrumarea implicită dată instanței de rejudecare de a proceda la soluționarea apelului „pe fondul căii ordinare de atac”, astfel cum a reținut instanța de rejudecare.
Pe de o parte o astfel de interpretare este contrazisă de soluția adoptată de instanța de recurs, de casare în tot a deciziei atacate.
Înalta Curte a apreciat că sintagma „fondul căii ordinare de atac” nu are a fi interpretată ca echivalentă cu sintagma „fondul cauzei”, ci trebuie interpretată ca vizând toate motivele de apel cu care apelanta a învestit instanța de control judiciar.
Înalta Curte a mai constatat că instanța de apel de rejudecare, a luat în analiză toate criticile din apel, omițând însă în mod greșit să analizeze critica relativă la calitatea procesuală activă.
Înalta Curte a apreciat că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.5, raportat la dispozițiile art.315 Cod procedură civilă, ceea ce atrage admiterea recursului și casarea hotărârii în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1-3 Cod procedură civilă .
S-a mai reținut că măsura care se impune subsecvent acestei casări este cea a trimiterii spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât nepronunțarea pe un motiv de apel constituie în realitate necercetarea integrală a fondului apelului, fiind aplicabile dispozițiile art.312 alin.5 teza I Cod procedură civilă.
Înalta Curte a apreciat că analiza excepției lipsei calității procesuale active se impune în speță cu atât mai mult cu cât chiar în considerentele deciziei de casare instanța de recurs a stabilit că prin decizia nr.646 din 25 mai 2010 a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr._, s-a statuat cu putere de lucru judecat că acțiunea depusă judecății derivă din contractul de asigurare, nu din contractul de leasing.
În această ordine de idei, Înalta Curte a reținut că apare îndoielnică dezlegarea dată de instanța de apel în rejudecarea calității procesuale active prin raportare la calitatea reclamantei de proprietar al bunului, calitate stabilită în funcție de contractul de leasing.
De asemenea, s-a mai reținut că analiza excepției lipsei calității procesuale active trebuie să lămurească, față de cele reținute în legătură cu calitatea de proprietar al bunului, și în ce măsură avea relevanță calitatea de utilizator, devenit pe parcursul procesului proprietar al bunului față de specificul acțiunii (acțiune oblică sau subrogatorie) și față de cauza acțiunii, respectiv contractul de asigurare, nu contract de leasing.
S-a mai reținut că de dezlegarea problemei legitimării procesuale active depinde și soluționarea problemei interesului în promovarea acțiunii oblice, dar și soluționarea fondului pricinii, câtă vreme admiterea acestei excepții ar face de prisos și analiza excepției lipsei de interes și a fondului cauzei, după cum respingerea acestei excepții impune analiza celor două aspecte, care se constituie și în motive de apel.
Rejudecând cauza, în temeiul art.137 C.pr.civ., Curtea va analiza cu precădere motivele de apel vizând greșita respingere de către instanța de fond a celor două excepții privind lipsa calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei de interes a acesteia în promovarea acțiunii.
Acțiunea oblică este acea acțiune în justiție pe care creditorul o exercită pentru valorificarea unui drept care aparține debitorului său.
Potrivit art.974 C.civ. „creditorii pot exercita toate drepturile și acțiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale.”
Așa cum rezultă din normele invocate, titularul acțiunii oblice este creditorul care trebuie să dovedească existența unui drept de creanță în contra debitorului său.
Invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei . SRL C., apelanta . SA BUCUREȘTI a arătat că . IFN SA este titulara contractului de asigurare încheiat la 24.08.2007 sub nr._, iar conform art.2 pct.2.2 din contractul de leasing nr._/_/2007, numai locatorul, în speță societatea de leasing, avea dreptul să ridice pretenții de orice fel, în special pretenții de despăgubire.
Așa cum s-a reținut și în decizia de casare nr.3230/11.10.2013 a ÎCCJ –Secția a II-a Civilă, Curtea de Apel a statuat cu putere de lucru judecat că acțiunea dedusă judecății derivă din contractul de asigurare, nu din contractul de leasing.
În consecință, argumentele apelantei legate de lipsa calității procesuale active a reclamantei ca urmare a calității acesteia de locator (utilizator) al contractului de leasing nu pot fi avute în vedere, vizând alt contract decât cel ce face obiectul judecății în cauza de față, respectiv contractul de asigurare.
Referitor la acest din urmă contract, argumentele apelantei în susținerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei derivă din mențiunile cuprinse în condițiile de asigurare pentru avarii și furt în care se arată că despăgubirea se plătește direct asiguratului, respectiv proprietarului și totodată beneficiarului poliței de asigurare, . IFN SA.
Curtea reține însă că argumentele apelantei ar avea forță juridică într-o acțiune directă a reclamantei contra asigurătorului.
În cauza de față, însă, reclamanta a înțeles să promoveze o acțiune oblică în care nu are de dovedit, pentru a susține calitatea sa procentuală activă, decât că este creditorul . IFN SA. Apelanta nu contestă însă lipsa calității de creditor a reclamantei față de societatea de leasing.
Față de considerentele expuse, Curtea apreciază excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei nefondată, urmând să o respingă.
În ce privește excepția lipsei de interes a reclamantei, Curtea o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:
Pentru a se putea intenta acțiunea oblică, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:a) debitorul să fie inactiv, adică să nu intenteze el însuși acțiunea; b) creditorul trebuie să aibă un interes serios și legitim pentru a intenta acțiunea, un asemenea interes existând numai când debitorul este insolvabil și c) creanța pe care o are creditorul trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă.
În ce privește cea de-a doua condiție referitoare la interesul serios și legitim, acesta există atunci când debitorul este insolvabil.
Este posibil ca un debitor să devină insolvabil (sau să-și micșoreze elementele active ale patrimoniului său) prin faptul că din neglijență, din nepăsare sau din nepricepere sau cu rea-credință, nu-și exercită anumite drepturi pe care le are împotriva altor persoane.
D. în această situație, art.974 C.civ. conferă creditorului chirografar dreptul de a le exercita el, în numele debitorului său.
Reclamanta nu a dovedit însă că, nepromovând ea însăși acțiunea în pretenții împotriva asigurătorului, societatea de leasing a devenit insolvabilă sau și-a micșorat într-atât de mult patrimoniul, încât reclamanta nu-și mai poate realiza propria creanță contra averii debitoarei sale, . SA.
Din acest punct de vedere, acțiunea formulată de . SRL C. este lipsită de interes, acesta nefiind serios și legitim.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art.296 C.pr.civ., Curtea va admite apelul pârâtei . SA BUCUREȘTI, va schimba sentința în sensul că va respinge excepția lipsei de interes invocată de apelantă, acțiunea urmând a fi respinsă ca fiind lipsită de interes.
Față de soluția adoptată, celelalte motive de apel privind neregularitatea citării și fondul cauzei nu se mai impun a fi analizate.
În temeiul art.274 C.pr.civ, intimata reclamantă . SRL C. va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către apelantă, în valoare de 7093 lei (taxe de timbru în căile de atac, diferență onorariu expert și onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de către pârâta . SA BUCUREȘTI, cu sediul procesual ales în C., ., Județul D. împotriva sentinței nr.1740 din 24 martie 2011, pronunțată de Tribunalul D.- Secția Comercială, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . SRL C. cu sediul în C., ., .. 1, ., Județul D. și cu intimata debitoare P. L. ROMÂNIA IFN SA, cu sediul în sector 2, București, . Business Tower, nr. 6E, . obiect pretenții, trimis spre rejudecare prin decizia nr.3230/2013, din 11 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția a-II-a Civilă, în dosarul nr._, în urma casării deciziei nr.19/19 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția a-II-a Civilă, în dosarul nr._ .
Schimbă sentința în sensul că respinge excepția lipsei calității procesuale active invocată de apelantă.
Admite excepția lipsei de interes invocată de apelantă.
Respinge acțiunea ca fiind lipsită de interes.
Obligă intimata reclamantă la 7093 lei cheltuieli de judecată către apelantă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Iulie 2014
Președinte, C. P. | Judecător, E. M. | |
Grefier, M. P. |
M.P. 04 Iulie 2014
Red.jud. C. P.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1114/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretenţii. Sentința nr. 14/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
