Procedura insolvenţei. Sentința nr. 126/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 126/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 4467/104/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ

DECIZIA Nr. 374/2014

Ședința publică de la 18 Septembrie 2014

PREȘEDINTE C. P.

Judecător A. R.

Grefier R. I.

Pe rol, judecarea apelului formulat de creditoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O. în numele și pentru DGRFP C. împotriva sentinței nr. 126 din 3 martie 2014, pronunțate de judecătorul-sindic de la Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. I. DE INSOLVENȚĂ P. I. C., lichidator al debitoarei SC MOINA CO., având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Curtea constată dosarul în stare de judecată și trece la soluționarea apelului.

CURTEA

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 126 din 3 martie 2014, pronunțată de judecătorul-sindic de la Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, s-a admis cererea lichidatorului C. de Insolvență P. I. C. și, în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 R, s-a dispus închiderea procedurii falimentului declanșată împotriva debitoarei SC Moină Co. și radierea debitoarei din registrul societăților comerciale al Oficiului Registrului de pe lângă Tribunalul O.. În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 R, a fost descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea ei, creditoare și asociați. În temeiul art. 135 din Legea nr. 85/2006 R, s-a dispus notificarea sentinței debitoarei, creditoarei, D.G.F.P. O., Oficiului Registrului de pe lângă Tribunalul O., pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere. În temeiul art. 4 din Legea nr.85/2006 s-a dispus decontarea sumei de 3000 lei reprezentând onorariul lichidatorului judiciar din Fondul de lichidare.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că se impune închiderea procedurii insolvenței în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitoarei SC Moina Co., avându-se în vedere și faptul că creditoarea nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O. în numele și pentru DGRFP C., iar în ședința publică de la 19 iunie 2014 această cale de atac a fost recalificată apel.

Criticile au vizat, în esență, nelegalitatea și netemeinicia, apelanta susținând că măsura de închidere a procedurii este prematură în speță, deoarece trebuiau identificate bunurile și persoanele cărora le este imputabilă starea de insolvență. A susținut că hotărârea instanței trebuia să se bazeze pe documente provenite de la autoritățile care dețin evidența bunurilor mobile și imobile, iar potrivit atribuțiilor conferite lichidatorului prin art. 25 din Legea nr. 85/2006 se impunea examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și a împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și supunerea acelui raport judecătorului sindic într-un termen stabilit de către acesta, dar care nu putea depăși 60 de zile de la desemnarea lichidatorului, dacă un raport cu acest obiect nu fusese întocmit anterior de administrator. Consideră prematură această măsură și că se impunea o atenție sporită și în cadrul acțiunii de identificare a bunurilor, cât și în cadrul acțiunii de stabilire a persoanelor cărora le-ar fi imputabilă starea de insolvență, existând posibilitatea ca bunurile să fie sustrase de la urmărire și deci datele din evidența organelor locale să nu exprime realitatea. Mai mult, nu toate bunurile sunt supuse impozitării, astfel că există posibilitatea ca acestea să existe dar să nu fie identificate de lichidator. Relațiile solicitate de lichidator de la unitățile administrative care dețin evidența bunurilor mobile și imobile au fost solicitate la o anumită dată, și nu cum era corect pe ultimii trei ani anteriori deschiderii procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006, fiind evidentă posibilitatea pentru debitoare de a-și fi înstrăinat o parte din bunuri anterior deschiderii procedurii, situație în care bunurile respective nu mai figurează în evidențele autorităților sus-menționate. A precizat că este prejudiciată prin faptul că nu s-au acoperit toate creanțele înscrise la masa credală.

În cauză nu s-a depus întâmpinare.

Examinând actele și lucrările cauzei prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 480 Cod procedură civilă, Curtea găsește apelul nefondat, pentru următoarele motive:

Astfel, în exercitarea atribuțiilor ce-i reveneau, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, lichidatorul a depus, pentru termenul din 18.11.2013 (filele 52-53 dosar fond), un raport prin care a examinat activitatea debitorului, în cadrul căruia a precizat cauzele și împrejurările care au condus la insolvența debitoarei.

În ceea ce privește critica prematurității închiderii procedurii, în condițiile în care nu s-a promovat cerere de antrenare, Curtea constată că și aceasta este nefondată.

Lichidatorul C. I. DE INSOLVENȚĂ P. I. C., în calitate de persoană căreia legiuitorul i-a conferit calitate procesuală activă pentru introducerea cererii de antrenare a răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitoarei conform art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, și-a exprimat la punctul 7 din raportul depus la filele 52-53 dosar fond, punctul de vedere cu privire la acțiunea prevăzută de art. 138 în sensul că „din analiza economico-financiară dar și juridică, nu rezultă o culpă a administratorului în apariția stării de insolvență, raportându-ne la prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006”.

În ipoteza în care lichidatorul a apreciat că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), legiuitorul a prevăzut, potrivit art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, posibilitatea legală ca această acțiune în antrenare patrimonială a răspunderii să fie intentată de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor sau, în aceleași condiții, de către creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.

De altfel, este pur formală critica lipsei diligențelor pentru identificarea tuturor bunurilor debitorului, creditoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O. în numele și pentru DGRFP C. neprecizând expres care anume bunuri nu au fost identificate și nici nu a uzat de posibilitatea prevăzută de art.138 alin. 3 din Legea nr.85/2006, de a formula cerere de antrenare a răspunderii administratorilor sociali ai debitoarei.

Ca urmare, în speță, judecătorul sindic a apreciat în mod just că s-a făcut dovada lipsei bunurilor din averea debitoarei și a făcut corect aplicarea art. 131 alin.1 din Legea nr.85/2006, dispunând închiderea procedurii.

În ceea ce privește atingerea scopului prevăzut de Legea nr. 85/2006, acesta este într-adevăr acela de a acoperi pasivului debitoarei, însă, în condițiile în care nu există bunuri în patrimoniul acesteia, acest scop nu poate fi atins.

Prin urmare, Curtea constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de apelanta creditoare referitoare la închiderea prematură a procedurii.

Având în vedere considerentele sus-menționate, în temeiul art. 480 C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O. în numele și pentru DGRFP C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O. în numele și pentru DGRFP C. cu sediul în Slatina, ., jud. O. împotriva sentinței nr. 126 din 3 martie 2014, pronunțate de judecătorul-sindic de la Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. I. DE INSOLVENȚĂ P. I. C. cu sediul în B., ..4, ., ., jud. O., lichidator al debitoarei SC MOINA CO. J_ CUI_ cu sediul în Pârșcoveni, ..404, jud. O..

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 septembrie 2014.

Președinte,

C. P.

Judecător,

A. R.

Grefier,

R. I.

R.I. 20 septembrie 2014

red. 4 ex./ jud. A.R.

tehnored. D.M./09.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 126/2014. Curtea de Apel CRAIOVA