Procedura insolvenţei. Sentința nr. 2/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-01-2014 în dosarul nr. 1873/54/2013
DosarUL nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIA Nr. 40/2014
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2014
PREȘEDINTE - R. M.
Judecător - C. P.
Judecător - A. R.
Grefier - M. D.
Pe rol, judecarea recursului formulat de contestatoarea . împotriva sentinței nr. 2/07.10.2013, pronunțată de judecătorul-sindic de la Tribunalul M. în dosarul nr._ /a2, în contradictoriu cu intimata-debitoare I. M. SRL prin administratorii judiciari YNA CONSULTING SPRL ȘI CONSULTANT INSOLVENȚA SPRL și intimatul C. C. prin președinte . ca obiect lămurire dispozitiv în procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns Av.R. Haack, pentru recurenta ., lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este formulat și motivat în temeiul art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, după care:
Avocat R. Haack, pentru recurenta ., depune dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat R. Haack, pentru recurenta ., solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de lămurire dispozitiv a sentinței 57/2013.
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 2/07.10.2013, pronunțată de judecătorul-sindic de la Tribunalul M. în dosarul nr._ /a2, s-a respins cererea formulată de ., în contradictoriu cu intimații administratori judiciari YNA Consulting SPRL și Consultant Insolvență SPRL și C. C. prin președinte .>
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că examinând considerentele sentinței nr.57 cu dispozitivul acesteia, s-a admis contestația cu privire la suma de 1.454.413,61 lei, sumă pe care administratorul judiciar a înscris-o în tabel, sub condiție, considerând că această creanță are o natură litigioasă, astfel încât s-a dispus a fi înscrisă, însă nu în cuantumul solicitat, de 1.525.323,50 lei, și nu cu rang de creanță garantată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea ., care a invocat în drept dispozițiile art.304 pct.9, art.261 alin. 5 și art.2811 Cod procedură civilă și a susținut că în mod greșit s-a respins cererea sa de lămurire a hotărârii, în condițiile în care din sentința nr.57 din 11.02.2013 reiese că instanța a admis integral contestația, astfel încât nu poate fi primită aprecierea că petitul cererii contestatoarei nu ar fi fost acordat prin dispozitivul sentinței. Instanța trebuia să lămurească hotărârea și să clarifice sintagma „ admite contestația”.
La dosar nu s-a depus întâmpinare.
Examinând actele și lucrările cauzei, prin prisma criticilor formulate, potrivit dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele motive:
În dispozitivul sentinței nr.57 din 11.02.2013 s-a consemnat cu privire la contestația . „ admite contestația”.
La punctul 29 din considerentele sentinței, judecătorul-sindic a consemnat că . a formulat contestație la tabelul preliminar cu privire la: cuantumul, felul și garanția creanței.
Având în vedere aceste mențiuni ale hotărârii, recurenta a susținut că a înțeles dispozițiile instanței ca fiind de admitere integrală a contestației sale și că administratorul judiciar nu s-a conformat dispozitivului sentinței.
Curtea constată că judecătorul-sindic nu a explicat mențiunile hotărârii și nu a arătat în ce constă soluția de admitere a contestației ., în condițiile în care aceasta fusese înscrisă în tabelul preliminar la poziția nr. 129 cu o creanță chirografară în cuantum de 1.419.288,14 lei, în ce constă caracterul litigios al pretențiilor creditoarei, fără a lămuri noțiunea de condiție a actului juridic la care face referire și, în consecință, judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art.261 alin. 5 din Codul de procedură civilă.
Față de considerentele expuse, întrucât instanța a cărei hotărâre este recurată a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinței nr.57 din 11.02.2013 fără să intre în cercetarea fondului, deoarece nu a arătat motivele de fapt și de drept care au stat la baza soluției, Curtea constată că se impune admiterea recursului promovat în cauză, potrivit dispozițiilor art.312 alin. 2, cu consecința casării hotărârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în temeiul dispozițiilor art.312 alin. 5 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de contestatoarea . împotriva sentinței nr. 2/07.10.2013, pronunțată de judecătorul-sindic de la Tribunalul M. în dosarul nr._ /a2, în contradictoriu cu intimata-debitoare I. M. SRL prin administratorii judiciari YNA CONSULTING SPRL ȘI CONSULTANT INSOLVENȚA SPRL și intimatul C. C. prin președinte .>
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 ianuarie 2014.
Președinte, R. M. | Judecător, C. P. | Judecător, A. R. |
Grefier, M. D. |
M.D. 28 ianuarie 2014
Red. Jud. C. P.
Tehnored. R.I.2 ex./30.01.2014
← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 666/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Hotărâre din 11-02-2014, Curtea de... → |
---|