Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1079/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1079/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 11523/99/2011/a2
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1079/2013
Ședința publică de la 07 Octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte: C.-A. S.
Judecător: A. G.
Judecător: L. P.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de Direcția generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței civile nr. 973 din 4.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția a II a civilă – faliment în contradictoriu cu intimata B. E. A., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că recursul este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, scutit de taxă de timbru; se solicită judecata cauzei în lipsă.
Instanța analizând actele și lucrările dosarului și văzând că la dosar s-a solicitat judecata recursului în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra cererii de față.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față;
Prin cererea înregistrată sub nr._, creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași a chemat în judecată pe pârâta B. E. A., în calitate de administrator al societății .., solicitând stabilirea răspunderii personale a acesteia în baza art. 138 din Legea 85/2006.
Prin sentința civilă nr. 973 din 4.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Pârâtei i se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a), c), d) din Legea insolvenței, respectiv:
-138 lit. a): au folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
- 138 lit. c): au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți;
-138 lit. d): au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Reclamantul a propus un raționament construit doar pe prezumții, astfel: nedepunerea actelor financiare la organele în drept creează prezumția că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea (138 lit. d) și că a intenționat să ascundă aspecte ale activității firmei, ceea ce naște la rândul său prezumția că a desfășurat comerț în interes personal (138 lit. c) pentru a-și însuși rezultatele acestui comerț (138 lit. a).
Prezumțiile nu au putut fi coroborate cu alte probatorii, iar construcția reclamantului nu poate fi însușită de instanță.
Verificând cele ce reclamantul a indicat ca elemente materiale ale faptelor delictuale de la art. 138 și raportul de cauzalitate, judecătorul sindic constată:
Administrarea necorespunzătoare a societății, care ar fi determinat încetarea de plăți, ca și modul de folosire al activelor sau resurselor societății, luarea deciziilor de suspendare a activității reprezintă un management neinspirat, care nu este sancționat decât dacă sunt întrunite cerințele răspunderii delictuale speciale.
Nesesizarea instanței pentru . art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la art. 138 lit. c sau a din Legea insolventei. În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei.
De altfel, procedura insolventei a fost deschisa la cererea debitoarei, astfel ca nu se poate retine ca parata ar fi dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.
Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâta „a ținut o contabilitate fictivă” sau că „nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea”. Nu această conduită (nedepunerea situațiilor financiare) a generat starea de insolvență, ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității pârâtei, iar faptul că nu a mai depus indicatorii financiari nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care prin ea însăși nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d).
Pentru invocarea art. 138 lit. a) și c), creditoarei îi revenea sarcina de a arata, pe de-o parte, care au fost acțiunile sau inacțiunile pârâtei care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al sau ori al altora, prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c) și care au dus la falimentul societății și pe de alta parte rolul lor în determinarea falimentului, afirmațiile generice nefiind suficiente, în considerarea specificului răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Totodată, reclamanta nu a precizat care au fost acțiunile sau inacțiunile prin care parata a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit în mod fictiv pasivul acesteia, aceasta fiind o simpla deducție rezultata din faptul existentei unor stocuri și disponibilități bănești.
Simpla invocare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/200 nu este de natura a atrage, în mod necesar răspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legala de vinovăție și răspundere în sarcina membrilor organelor de conducere ale societăților debitoare, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia ca prin faptele săvârșite s-a cauzat insolventa societății. Cum aceste dovezi nu au fost produse, instanța a respins cererea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași prin reprezentant legal, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurenta a susținut că administratorii pârâtei sunt ținuți de îndeplinirea obligațiilor impuse de lege sau de actul constitutiv și că numai satisfacerea intereselor lor personale i-a determinat să nu solicite ., făcându-se astfel vinovați de săvârșirea faptei prevăzută de dispozițiile art. 138 alin. 1 litera c) din Legea nr. 85/2006.
Culpa administratorilor constă în faptul că, în momentul în care societatea nu a putut să-și mai achite datoriile, nu au suspendat activitatea și nu au anunțat creditorii, contribuind la acumularea de noi datorii.
Starea de insolvabilitate a debitoarei este, în opinia recurentei, urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficiență economică și a unei administrări total necorespunzătoare a societății, ce a avut ca efect prejudicierea creditorilor.
A precizat recurenta să potrivit bilanțului din anul 2007, societatea deținea active circulante în sumă de 16.835 lei din care: stocuri în sumă de 5621 lei, creanțe în sumă de 7 lei și disponibilități în casă și conturi în sumă de 11.207 lei care nu au fost valorificate de către administratori în vederea diminuării obligațiilor către bugetul consolidat al statului.
Componența debitului înregistrat la bugetul de stat așa cum rezultă din titlurile executorii anexate, denotă că debitoarea a avut angajați, a desfășurat activitate și a obținut venituri, care însă, au fost folosite de organele de conducere cu alte destinații și nu în scopul achitării creanțelor societății.
Prezența obligațiilor fiscale în sarcina debitorului în calitatea sa de contribuabil demonstrează faptul că s-a desfășurat activitate generatoare de venituri și că impozitele și taxele nu au fost achitate către bugetul de stat.
În recurs nu s-au administrate probe noi.
Deși legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Reclamanta-recurentă a solicitat judecătorului sindic antrenarea răspunderii speciale a pârâtei B. E. A. pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a), c) și d) din Legea nr. 85/2006.
Referitor la fapta de utilizare a resurselor societății în interes personal prevăzută de art. 138 lit. a) și la fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 ( „au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea") Curtea constată că recursul nu cuprinde critici referitoare la nereținerea lor în sarcina pârâtei, constatările instanței de fond cu privire la aceste fapte intrând în puterea de lucru judecat.
Curtea constată că, prin cererea de recurs creditoarea face referire doar la fapta prevăzută de art. 138 lit. c) din legea insolvenței, astfel că instanța de recurs poate cenzura hotărârea tribunalului numai în aceste limite.
Pentru existența faptei ilicite prevăzute de art. 138 lit. c), invocată de recurentă, legiuitorul solicită ca persoana responsabilă să fi desfășurat sau să fi dispus în interes personal desfășurarea unei activități neprofitabile care să conducă la insuficiența fondurilor bănești disponibile ale societății.
Dispozițiile art. 138 litera c) privesc sancționarea neîndeplinirii obligației de sesizare a instanței în cazul în care instalarea stării de insolvență este iminentă, și continuarea activității în interes personal, în condițiile în care obligația de sesizare a instanței, conform art. 27 din lege, privește numai situația în care debitorul se află deja în stare de insolvență.
Potrivit art. 27 alin.2 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul lasă la latitudinea debitorului decizia de a sesiza instanța sau de a continua activitatea, în condițiile în care apariția stării de insolvență este iminentă.
Din interpretarea prevederilor mai sus menționate, rezultă că debitorului îi este permisă continuarea activității și în situația în care insolvență este iminentă, în condițiile practicării unei strategii manageriale viabile, a unei administrări eficiente, cu perspective de redresare a societății, prevalând soluția salvării debitorului insolvent.
Astfel, Curtea apreciază că art. 138 lit. c) nu sancționează decizia continuării unei activități, în condițiile în care insolvență este iminentă, ci reaua-credință a persoanelor aflate la conducerea societății, care au decis continuarea unei activități comerciale ineficiente, exclusiv în interes personal, cu consecința prejudicierii creditorilor societății.
În speță, judecătorul sindic a reținut în mod corect că recurenta nu a administrat nicio probă în susținerea afirmațiilor sale care, prin ele însele, nu sunt de natură a face dovada întrunirii elementelor răspunderii personale a pârâtei-intimate, care a avut calitatea de administrator statutar al societății aflate în stare de insolvență.
Împrejurarea că societatea a continuat să-și desfășoare activitatea, în condițiile în care aceasta acumula datorii la bugetul de stat, pe care nu reușea să le achite, nu este suficientă pentru atragerea răspunderii, câtă vreme nu s-a probat interesul personal al pârâtei în continuarea activității.
În concret, recurenta trebuia să determine faptele săvârșite de pârâtă constând în aceea că ar fi dispus continuarea activității în interes personal, deși era evidentă încetarea de plăți și să producă dovezi concludente.
În lipsa acestora, în mod corect, judecătorul sindic nu a reținut răspunderea personală a pârâtei pentru această faptă.
Administrarea ineficientă a societății ca și, managementul defectuos nu se regăsesc printre faptele enumerate de art. 138 din Legea insolvenței iar sancționarea lor poate interveni numai dacă sunt întrunite cerințele răspunderii delictuale.
Pentru aceste considerente, constatând recursul nefondat instanța îl va respinge urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă să mențină hotărârea recurată ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței civile nr. 973/ 4.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția a II a Civilă – F., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 07 Octombrie 2013.
Președinte, C.-A. S. | Judecător, A. G. | Judecător, L. P. |
Grefier, D. G. |
Red. P.L.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./06.11.2013
Tribunalul Iași: Z. L. N.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei. Hotărâre din 25-03-2013, Curtea de... → |
|---|
