Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 890/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 890/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 3161/99/2010/a2
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 890/2013
Ședința publică de la 06 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. G.
Judecător C. P.
Judecător G. P.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare cererea de recurs formulată de Administrația Finanțelor Publice a Mun. Iași împotriva sentinței civile nr. 671 din 16.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimați fiind C. L., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat F. D. pentru intimata C. L., lipsă fiind aceasta din urmă și reprezentantul recurentei Administrația Finanțelor Publice a Mun. Iași.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: dosarul este la prim termen; prin serviciul registratură s-au depus la dosar note scrise de către intimata C. L.; s-a luat judecata în lipsă.
Avocat F. D. pentru intimata C. L. arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat F. D. pentru intimata C. L. solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică. Consideră că trebuie avut în vedere de instanță raportul întocmit de către lichidatorul judiciar în care se arată cauzele intrării societății în lichidare. Arată că au depus înscrisuri la dosar din care rezultă că s-a ținut contabilitatea și că s-au făcut demersuri pentru achitarea datoriilor și recuperarea datoriei de la Fortus SA. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 671 din 16 aprilie 2013 a Tribunalului Iași s-a respins acțiunea formulată de către creditoarea Administratia Finantelor Publice a Municipiului Iași, cu sediul în mun. Iași, .. 26, jud. Iași în contradictoriu cu pârâtul C. L., cu domiciliul în mun. Iași, ., ., ., având ca obiect antrenarea răspunderii personale a pârâtului pentru pasivul societății debitoare ..
Pentru a hotărî astfel, se rețin următoarele:
În fapt, prin sentința nr. 259/S/04.05.2010, Tribunalul Iași a deschis procedura simplificată a insolvenței debitorului .., dispunând totodată ..
Potrivit informațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, pârâtul a avut calitatea de asociat si administrator al societății debitoare.
În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.
Răspunderea instituită prin textul art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală, pe temeiul contractului de mandat al administratorilor sociali, așa cum eronat susține reclamanta, ci o răspundere delictuală specială, de sine stătătoare, cu reguli proprii, derogatorii de la regulile specifice de drept comun, pe baza unei reglementări proprii, ea derivând nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organului de conducere de către societate, ci din săvârșirea faptelor mai sus enumerate care nu au nici o legătură cu mandatul primit.
Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.
Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.
Reclamanta nu și-a propus alte probe decât înscrisurile existente la dosarul de insolvență.
Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, s-au reținut:
Pârâtului i se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a, c, d din Legea insolvenței, respectiv:
- 138 lit. a: a folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane
- 138 lit. c: a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți
- 138 lit. d: au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea
Reclamantul a propus un raționament construit doar pe prezumții, astfel: nedepunerea actelor financiare la organele în drept creează prezumția că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea (138 lit. d) și că a intenționat să ascundă aspecte ale activității firmei, ceea ce naște la rândul său prezumția că a desfășurat comerț în interes personal (138 lit. c) pentru a-și însuși rezultatele acestui comerț (138 lit. a).
Prezumțiile nu au putut fi coroborate cu alte probatorii, iar construcția reclamantului nu poate fi însușită de instanță.
Verificând cele ce reclamantul a indicat ca elemente materiale ale faptelor delictuale de la art. 138 și raportul de cauzalitate, judecătorul sindic a constatat:
Administrarea necorespunzătoare a societății, care ar fi determinat încetarea de plăți, ca și modul de folosire al activelor sau resurselor societății, luarea deciziilor de suspendare a activității reprezintă un management neinspirat, care nu este sancționat decât dacă sunt întrunite cerințele răspunderii delictuale speciale.
Din Raportul cauzelor depus la dosar rezulta ca insolventa a avut drept cauza principala mediul concurențial.
Nesesizarea instanței pentru . art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la art. 138 lit. c sau a din Legea insolventei. În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei.
Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâtul „a ținut o contabilitate fictivă” sau că „nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea”. Nu această conduită (nedepunerea situațiilor financiare) a generat starea de insolvență, ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității pârâtului, iar faptul că nu a mai depus indicatorii financiari nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care prin ea însăși nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d.
Pentru invocarea art. 138 lit. a si c, creditoarei ii revenea sarcina de a arata, pe de-o parte, care au fost acțiunile sau inacțiunile pârâtului care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al lui sau al altora, prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c si care au dus la falimentul societății și pe de alta parte rolul lor în determinarea falimentului, afirmațiile generice nefiind suficiente, in considerarea specificului răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Simpla invocare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/200 nu este de natura a atrage, în mod necesar răspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legala de vinovăție și răspundere în sarcina membrilor organelor de conducere ale societăților debitoare, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că prin faptele săvârșite s-a cauzat insolventa societății. Cum aceste dovezi nu au fost produse, instanța a respins cererea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași invocând următoarele motive:
Consideră că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală și solicită casarea/modificarea acesteia în sensul atragerii răspunderii patrimoniale a organelor de conducere pentru pasivul debitoarei format din creanțele înscrise în tabelul creditorilor.
Judecătorul sindic a respins această cerere motivând, în primul rând, că reclamanta s-a limitat doar a face simple aprecieri, că nu s-a probat ca pârâtul a ținut o contabilitate fictivă, sau că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, că simpla prezumție nu este suficientă pentru a face aplicabile dispozițiile art. 138, iar neregulile din contabilitate nu sunt suficiente pentru a se reține fapta prevăzută la lit. d), în condițiile în care nu s-a demonstrat legătura de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Instanța motivează soluția de respingere a acțiunii și pe considerentul că simpla invocare a art.138 din lege nu este de natură a atrage, în mod necesar răspunderea membrilor organelor de conducere.
Consideră că soluția judecătorului sindic este pronunțată cu aplicarea greșită a legii (respectiv a dreptului material, după noua reglementare a NCPC), fiind contrazisă de documentele aflate la dosarul cauzei.
Prin acțiunea formulată a fost demonstrată întrunirea cumulativă a condițiilor referitoare la răspunderea civilă, raportul de cauzalitate dintre faptele și prejudiciile create, fapte ce au fost săvârșite cu intenție.
Netemeinicia soluției instanței de fond rezultă din faptul că prezenta obligațiilor fiscale în sarcina debitorului. în calitatea sa de contribuabil, demonstrează că acesta a desfășurat o activitate comercială generatoare de venit, conform declarațiilor depuse la organul fiscal si în raport de care s-au calculat aceste obligații si pentru a căror neachitare la termen, se percep accesorii, faptă ce se încadrează în prevederile art. 138 alin.1 lit. c) din Legea 85/2006 privind procedura insolventei.
Administratorul C. L. se face vinovat de un management neperformant și de utilizarea resurselor societății in interes personal, fapt ce a cauzat starea de insolventa.
Împrejurarea că societatea datorează bugetului de stat impozit pe salarii, impozit venit microîntreprinderi, T.V.A., CAS, CASS, fond șomaj, denotă că debitoarea a avut salariați, a desfășurat activitate și a obținut venituri, care însă au fost destinate uzului personal al administratorului.
De asemeni, netemeinicia soluției pronunțate rezultă și din faptul că nu a fost analizată Fișa sintetică totală și somațiile anexate, care certifică faptul că debitoarea a avut angajați /salariați, a desfășurat activitate și a obținut venituri, și care, la rândul lor, au fost folosite de administrator cu alte destinații și nu în scopul achitării creanțelor societății, altfel nu ar fi înregistrat la bugetul de stat o creanță în cuantum de 229.347 lei.
Fapta pârâtului de a desfășura activitate în cadrul debitoarei și prin intermediul acesteia, folosirea veniturilor debitoarei în alte scopuri și lipsirea acesteia de lichidități, nu puteau decât să conducă la insolvență debitoarei.
Continuarea activității debitoarei și lipsirea acesteia de disponibilități bănești, ulterior abandonarea acesteia fără achitarea obligațiilor de plată, se circumscrie prevederilor art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea 85/2006.
Pârâtul C. L. se face vinovat de neîntocmirea evidentei contabile, de nedepunerea diligentei pentru redresarea activității si achitarea obligațiilor fiscale.
Societatea nu a mai depus nici la Oficiul Registrului Comețului situații financiare, așadar administrația debitoarei se face vinovată de nerespectarea legii contabilității, conform art. 138 litera d). Totodată, nepublicarea bilanțurilor prevăzute de legislația în vigoare nu duce decât la premisa ascunderii situației reale a debitoarei în relațiile cu creditorii și terții.
Din verificarea documentelor existente Ia dosarul cauzei, a certificatului constatator emis de ORC Iași și a indicatorilor economico-financiari extrași din baza de date a A.F.P., rezultă că în perioada în care .. a funcționat și a fost administrată de către numitul C. L. societatea a înregistrat cele mai mari debite.
C. L. se face vinovat de continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăti, faptă care se încadrează în prevederile art. 138 alin. (1) lit.c din Legea 85/2006.
În cauză sunt incidente și dispozițiile art.138 alin.1 lit. a. din Legea nr. 85/2006.
Astfel, dispozițiile art.138 alin.1 lit. a prevăd situația în care administratorul societății a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane.
Din analiza bilanțului depus la anul 2007 si a rapoartelor lichidatorului judiciar rezultă că .. înregistra în evidentele contabile la 31.12.2007:
- imobilizări corporale in valoare de 38.197 lei
- total active circulante in valoare de 219.916 lei din care:
- stocuri in valoare de 78.437 lei
- creanțe de încasat in valoare de 128.568 lei
- numerar in casa si conturi la banei in suma de 12.911 lei
La data depunerii acestei situații financiare, administrator statutar era C. L.. Această situație a fost semnată de către administratorul societății C. L., perioada in care societatea a depus declarații de impozite și taxe de plată către bugetul de stat 108.202 lei (și amenzi în sumă de 2.000 Iei), iar pentru neplata acestora au fost calculate accesoriile fiscale în cuantum de 116.806 lei, penalități de întârziere de 2.339 lei.
De asemeni,din analiza bazei de date a organului fiscal, s-a constatat și faptul că, ulterior bilanțului de la 2007, nu s-au mai depus declarații de impozite și taxe din 25.08.2008.
Acest fapt demonstrează pe deplin împrejurarea că administrația debitoarei nu a mai ținut evidența contabilă, nu a mai depus situațiile financiare obligatorii la instituțiile abilitate, și chiar dacă lipsa unei evidențe contabile sau neținerea contabilității în conformitate cu legea nu reprezintă în sine o faptă generatoare de prejudicii, omisiunea informării organelor fiscale asupra activității derulate de societate prin prezentarea raportărilor contabile la care legea obligă si respectiv publicitatea acestor raportări, denotă intenția pârâților de a păstra în clandestinitate atât operațiunile derulate de societatea administrată cât si veniturile obținute din exploatare.
Din evidența contabilă a societății, a listei debitorilor, a sumelor existente (contabilizate în ultima situație financiară) în averea debitoarei, predată lichidatorului judiciar a rezultat că societatea avea debitori de încasat față de care nu a luat nicio măsură la momentul respectiv, situație care a condus la imposibilitatea de a-și achita Ia rândul său obligațiile fiscale și ca o consecință, a fost mărit pasivul societății prin calculul dobânzilor fiscale.
Recurenta solicită să se observe și managementul neperformant precum și continuarea ctivității societății în condițiile în care aceasta era în vădită incapacitate de plată, precum și neîndeplinirea obligației impuse de art.27 din legea 85/2006 prin care reprezentantul legal era obligat să se adreseze tribunalului cu o cerere pentru a fi supus prevederilor acestei legi.
Faptul că debitorul a adresat această cerere după 2 ani de la data la care a afirmat că societatea nu mai desfășoară activitate, precum și pasivitatea acestuia prin neîncasarea creanțelor de la terți, conduce la concluzia că administrația societății a continuat activitatea în interes personal, cu însușirea rezultatelor acesteia si ignorarea plății obligațiilor sociale, fapte ce se circumscriu in sfera art.138 alin, fi) lit.a) și c) din Legea nr.85/2006.
Prin urmare, în mod greșit a reținut instanța de fond că, deși debitoarea era înregistrată cu imobilizări corporale si creanțe de recuperat, nu poate constitui în sine o condiție singulară pentru a atrage răspunderea patrimonială, aceasta întrucât nu se poate deduce legătura de cauzalitate dintre prejudiciul creat și aspectul premeditat al conducerii debitoarei în incapacitate de plată și ulterior în insolvență.
Prin neplata datoriilor către Administrația Finanțelor Publice Iași, pârâtul, în calitate de organ de conducere, a creat un prejudiciu bugetului de stat, iar conform articolelor mai sus-citate acesta trebuia obligat la repararea acestui prejudiciu.
În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 998-999 cod civil care arată că „orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeala s-a ocazionat să-1 repare" și „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa ".
Raportul dintre administratorii statutari și societatea debitoare este guvernat de prevederile art. 72 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora, «obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat si de cele special prevăzute in aceasta lege ». Mandatul este cuprins in actul constitutiv (art. 5) sau in hotărârea adunării generale si este acceptat prin semnarea in registrul comerțului.
Acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport contractual de mandat comercial cu persoana juridică. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 1540 Cod civil, „mandatarul este răspunzător nu numai pentru doi, dar însă și de culpă în executarea mandatului”, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul in care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate.
Or, potrivit art. 374 din Codul comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros.
Pentru motivele învederate, recurenta consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 Ut. a). c). d). e) din Legea nr. 85/2006 și că cererea sa este dovedită, astfel încât solicită admiterea recursului, modificarea sentinței primei instanțe si obligarea pârâtului C. L. la plata pasivului societății falite . Iași conform tabelului definitiv.
Analizând criticile și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale în materie, Curtea reține următoarele:
În reglementarea art. 138 din Legea nr. 85/2006, răspunderea administratorului statutar nu devine automat operantă în toate cauzele în care pasivul societății nu poate fi acoperit, ci numai atunci când se face dovada că, prin culpa acestuia, s-a cauzat starea de insolvență a debitoarei, prin săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute la lit. a-g și prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă săvârșită.
În cauză, creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului C. L. pentru pasivul neacoperit al debitoarei . în sumă de 229.374 lei.
Se impută pârâtului săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 alin.1 lit.a,c,d, din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 138 alin.1 lit.a din legea insolvenței constituie faptă de natură a atrage răspunderea administratorului utilizarea bunurilor sau creditelor debitoarei în folosul sau personal sau în cel al altei persoane juridice.
Recurenta a depus la dosarul cauzei contabil al firmei debitoare din care rezultă că la data de 31.12.2009 aceasta figura cu stocuri 0 iar în casă și conturi în bancă cu suma de 35 lei.
Ori, în lipsa activelor circulante, sub forma de stocuri, și a valorii modice a sumelor în numerar în conturile din bănci, nu se poate reține săvârșirea de către pârât a faptelor prevăzute de art. 138 lit. a.
Cu privire la fapta prevăzută de art. 138 lit. c răspunderea personală a administratorului statutar poate fi antrenată atunci când acesta a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care duce în mod vădit persoana juridică în incapacitate de plăți.
Dispozițiile art. 138 lit.c privesc sancționarea neîndeplinirii obligației de sesizare a instanței în cazul în care instalarea stării de insolvență este iminentă și continuarea activității s-a făcut în interes personal, în condițiile în care obligativitatea de sesizare a instanței, conform art. 27 din lege, privește doar situațiile în care debitorul se afla deja în stare de insolvență.
Potrivit art. 27 alin.2 din Legea nr. 85/2006 legiuitorul lasă însă la latitudinea debitorului decizia de a sesiza instanța sau de a continua activitatea în condițiile în care apariția stării de insolvență este iminentă.
Din interpretarea prevederilor mai sus menționate, rezultă că debitorul îi este permisă continuarea activității și în situația în care insolvența este iminentă, cu condiția practicării unei strategii manageriale viabile, a unei administrări eficiente, cu perspective de redresare a societății, prevalând soluția salvării debitorului insolvent.
Curtea apreciază că art. 138 lit. c nu sancționează doar continuarea unei activități, în condițiile în care insolvența este iminentă, ci reaua credință a persoanelor aflate la conducerea societății, care au decis continuarea unei activități comerciale ineficiente exclusiv în interes propriu, cu consecința prejudicierii creditorilor societății.
În speță, judecătorul sindic a reținut în mod corect că recurenta nu a administrat nici o probă în susținerea afirmațiilor sale care, prin ele însele, nu sunt de natură a face dovada întrunirii elementelor răspunderii personale a pârâtului-intimat, care a avut calitatea de administrator statutar al societății aflate în stare de insolvență.
Totodată, se că reține că împrejurarea că societatea nu a achitat debitul către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, nu este de natură să facă dovada săvârșirii de către administratorul acesteia a unei fapte dintre cele prevăzute limitativ de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În consecință, în mod corect judecătorul sindic nu a reținut răspunderea personală a pârâtului pentru această faptă.
Referitor la fapta prevăzută de art. 138 lit.d, Curtea constată că răspunderea organelor de conducere ale societății aflate în stare de insolvență intervine dacă acestea au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Faptele enumerate în acest text se caracterizează prin săvârșirea lor cu intenție, care trebuie dovedită în persoana fiecărui dintre cei considerați răspunzători.
Curtea reține că nerespectarea obligațiilor privind ținerea evidenței contabile ori nedepunerea documentelor contabile la solicitarea lichidatorului judiciar nu atrage automat răspunderea personală patrimonială prevăzută de art. 138 lit.d, dacă nu se dovedește că prin aceste fapte comise a fost generată starea de insolvență a debitorului, în continuare prejudicierea culpabilă a intereselor creditorilor înscriși la masa credală, recurentei revenindu-i sarcina probei, condor mart. 1169 Cod civil.
În fapt, recurentul s-a mulțumit a enumera fapte, într-o manieră generală, nedepunând probe pentru a dovedi în mod cumulativ, fapta, determinarea prejudiciului, precum, și, mai ales raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, condiții obligatorii pentru răspunderea civilă specială instituită prin art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Mai mult, recurentul nu a probat că societatea debitoare a ajuns în stare de insolvență ca urmare a uneia dintre faptele culpabile prevăzute de art. 138 lit.c,d, din Legea nr. 85/2006, fapte care să fi fost comise de către intimatul din prezenta cauză.
Față de cele ce preced, Curtea constată că tribunalul a procedat la o corectă aplicare a prevederilor art. 138 alin.1 lit.a,c,ddin Legea nr. 85/2006, astfel că motivul de recurs înscris în art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, nu este operant în cauză.
În considerarea celor expuse în temeiul art. 352 alin.1 teza a II-a din Codul de Procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a mun.Iași împotriva sentinței civile nr. 671/16 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași – secția II civilă și faliment, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06 septembrie 2013.
Președinte, E. G. | Judecător, C. P. | Judecător, G. P. |
Grefier, I. P. |
Red.G.E.
Tehnored.P.I.
2 ex. –3.10.2013
Tribunalul Iași – Z. N. L.
| ← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1006/2013. Curtea de Apel... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
