Pretenţii. Decizia nr. 526/2013. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 526/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 3990/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 526/2013
Ședința publică de la 19 Aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte E. G.
Judecător G. P.
Judecător C. A.
Grefier L. R.-C.
S-a luat spre examinare apelul formulat de I. Școlar al Județului Iași intimați S.C. C. 93 S.R.L., Școala cu cl. I - V. . prin primar, M. Educației Naționale, Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av Raihel A. B. care reprezintă intimata S.C. C. 93 S.R.L. lipsă celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că este al doilea termen de judecată, întâmpinarea formulată de S.C. C. 93 S.R.L. a fost comunicată recurentului, recurentul I. Școlar al Județului Iași a depus la dosar precizări și înscrisuri.
Instanța pune în discuție excepția tardivității recursului față de dispozițiile art. 287 indice 16 din OUG 34/2006.
Av Raihel A. B. pentru intimata S.C. C. 93 S.R.L. solicită admiterea excepției, conform dispozițiilor legale recursul trebuia formulat în termen de 5 zile de la comunicare și a fost formulat cu depășirea acestui termen.
Instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția tardivității recursului.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin decizia civilă nr. 189 din 05 Februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași se hotărăște:
Admite exceptia lipsei calității procesuale pasive a . invocata de aceasta parata prin întâmpinare.
Admite exceptia lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației Cercetării Tineretului si Sportului invocata de parata prin întâmpinare.
Respinge actiunea formulata de . in contradictoriu cu . in Draguseni, jud. Iași si Ministerului Educației Cercetării Tineretului si Sportului cu sediul in București, ..28-30, sector 1, ca fiind formulata impotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.
Respinge cererea de chemare in garanție formulata de . Educației Cercetării Tineretului si Sportului a Ministerului Finanțelor Publice.
Respinge exceptia lipsei calității procesuale pasive a I. Școlar al Județului Iași, invocata prin întâmpinare
Admite actiunea formulata de .
Obliga paratele I. Școlar al Județului Iași cu sediul in Municipiul Iași, ..26, jud. Iași si Școala CLS 1-8 . in . la plata catre reclamanta a sumei de 103.803,87 lei debit neachitat corespunzător contractului 6935/08.07.2008, precum si la plata dobânzilor legale calculate la suma restanta de la data 02.12.2010 si pana la data achitarii efective.
Obliga parata Școala CLS 1-8 . catre reclamanta a sumei de 134.363,97 lei debit neachitat corespunzător actului adițional încheiat, precum si la plata dobânzilor legale calculate la suma restanta de la data 02.12.2010 si pana la data achitarii efective.
Obliga paratele la plata catre reclamant a sumei de 3.100 ron cheltuieli de judecata reprezentând taxa de timbru si onorariu avocat.
Pentru a hotărâ astfel se rețin următoarele:
La data de 08.07.2008 se încheie contractul de execuție lucrări nr.6935 intre I. Școlar al Județului Iași si Școala Clasele I-V. Draguseni pentru Școala Clasele I-IV ., in calitate de achizitori si reclamanta ., in calitate de executant, având ca obiect conform art 2.1din contract executarea, finalizarea si întreținere Școala Clasele I-V. Draguseni pentru Școala Clasele I-IV ., prețul fiind de 774.904,41 ron din care TVA 123.724,23 ron.
Din informațiile publicate pe site-ul MECTS si ISJ instanta retine ca s-a derulat un program național vizând reabilitata școlilor, program care face parte dintr-un program mai amplu Programul Operațional regional, 2007-2013 si din Planul Național de Dezvoltare 2007-2013.
In anexa documentului vizând programul național de dezvoltare, program care prevede obiectivele, beneficiarii si sursele de finanțare, sumele autorizate impartite pe regiuni nu apare insa si finanțarea unor lucrări de reabilitare pentru școala care constituie obiectul contractului din cauza de fata.
Este adevărat ca in Documentația pentru elaborarea si prezentarea ofertei pentru reabilitarea Scolii Clasele I-IV ., apare ca sursa de finanțare Bugetul de stat ( fila 65 dosar), dar in speța de fata nu s-a făcut dovada ca MECTS are calitate procesuala pasiva, ca reabilitarea scolii urma sa fie efectuata din bugetul acestei instituții, ba mai mult parata de fata MECTS se apăra tocmai prin invocarea lipsei angajamentului sau in finanțarea obiectului, neexistând la dosar acte din care sa rezulta ca acest obiectiv a fost inclus . finanțare de la bugetul MECTS.
F. de aceasta situație Tribunalul admite exceptia lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții, admițând si exceptia lipsei calității procesuale pasive a Comunei Draguseni, având in vedere părțile intre care s-a încheiat contractul ce sta la baza pretențiilor solicitate in speța de fata.
F. de aspectele sus-indicate, Tribunalul respinge si cererea de chemare in garanție a Ministerului Finanțelor Publice, cerere formulata de cele doua parate, in contradictoriu cu care s-a respins actiunea pe excepție.
In ceea ce privește exceptia lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar al Județului Iași, instanta reținând ca este parte semnatara a contractului 6935/2008, ca pretențiile solicitate in speța de fata, conform borderoului de producție din aug 2010 includ si sume de bani provenind din lucrările efectuate in baza contractului, va respinge exceptia lipsei calității procesuale pasive invocate.
Astfel, in art 14.2 din contractul încheiat se arata ca :” Lucrările trebuie sa se deruleze conform graficului general de execuție si sa fie terminate la data stabilita”, art 18.1 statuând ca :” Achizitorul are obligatia de a efectua plata catre executant in termenul convenit de la emiterea facturii de catre acesta conform graficului de plata”, alin 2 stabilind:” Daca achizitorul nu onorează facturile in termen de 14 zile de la expirarea perioadei prevazute la clauza 18.1 si fara a prejudicial dreptul executantului de a apela la prevederile clauzei 24.1, acesta din urma are dreptul de a sista executarea lucrarilor sau de a diminua ritmul execuției….” .
Conform aceluiași Borderou de producție din aug 2010, care nu a fost contestat de parate, doar arhitectura NCS vizează actul adițional încheiat ulterior, act nesemnat de I. școlar, restul sumei vizând lucrări efectuate tocmai in baza contractului încheiat, astfel ca atât inspectoratul Județean cat si Școala trebuie obligate la plata sumelor sus-indicate, suma care se cifrează la 103.803,87 lei din cadrul facturii 327/2010.
Alta este situația actului adițional nr.2 si a actului adițional fără număr din 08.07.2008 prin care se suplimentau lucrările dispuse inițial si care a fost însușit doar de Școala, aceasta fiind pe cale de consecința singura ce poate fi obligata la plata diferenței.
In ceea ce privește dobânda Tribunalul având in vedere prevederile contractului încheiat si data emiterii facturii, admite si acest capăt de cerere, calculata fiind cu începere din 02.12.2010.
Împotriva acestei decizii a declarat apel I. Școlar al județului Iași invocând motive de netemeinicie și nelegalitate.
În raport de dispozițiile art. 287 indice 16 alineat 1 din OUG nr. 34/2006, Curtea a recalificat calea de atac ca fiind recurs.
În raport de dispozițiile art. 287 indice 16 din OUG nr. 34/2006, Curtea a pus în discuția părților tardivitatea exercitării căii de atac a recursului, excepție ce va fi avută în vedere cu prioritate la soluționarea recursului.
Potrivit art. 287 indice 16 alineat 1 din OUG nr. 34/2006 hotărârile date în primă instanță în temeiul acestui act normativ sunt supuse recursului într-un termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii.
În speță, hotărârea primei instanțe a fost comunicată recurentului la data de 18.02.2013, astfel cum atestă dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare a hotărârii aflată la fila 208 dosar fond.
În raport de data comunicării hotărârii – 18.02.2013, Curtea constată că recursul declarat la data de 1.03.2013 este tardiv, urmând a fi respins ca atare.
Împrejurarea invocată de recurent, că prin dispozitiv s-a menționat termenul de 15 zile de exercitare a căii de atac, nu produce niciun fel de consecințe juridice, și deci nu înlătură excepția tardivității, deoarece căile de atac și termenele în care pot fi exercitate sunt puse la dispoziția părților de lege și nu de judecător.
Având în vedere că recursul a fost soluționat în raport de excepția tardivității, motivele de recurs nu mai pot fi analizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de I. Școlar al județului Iași împotriva deciziei civile nr. 189 din 5.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.04.2013.
Președinte, E. G. | Judecător, G. P. | Judecător, C. A. |
Grefier, L. R.-C. |
Red jud GE_
Tehnored gref RCL_
2EX
Jud fond C. B.
← Opoziţie la executare. Decizia nr. 1070/2013. Curtea de Apel IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 515/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
---|