Opoziţie la executare. Decizia nr. 1070/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1070/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 4444/189/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1070/2013
Ședința publică de la 04 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. G.
Judecător G. P.
Judecător C. P.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare recursul formulat de către . împotriva deciziei civile nr. 75A din 23.04.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, intimați fiind . și . Iasi, având ca obiect opoziție la executare.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 20 septembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, și când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise la dosar, pronunțarea s-a amânat pentru 27 septembrie 2013, când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 4 octombrie 2013.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 3529 pronunțată la data de 26.11.2012 de Judecătoria Bârlad a
respins ca nefondată opoziția la executare formulată de formulata de debitoarea oponentă, S.C. M. I. SRL,cu sediul în Bârlad, ., ., ., jud. V. cu sediul procesual ales la Societatea civilă de avocați”I. & Asociații”din Iași, ., ., jud. Iași în contradictoriu cu intimata creditoare S.C. T. I. S.A. București cu sediul în București, Calea Victoriei, nr.155, ., . privind somația de executare emisă la data de 27.08.2012 în dosarul de executare 410/2012 înregistrat la B. asociați, B. G. și L. N. G.-C., Iași.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Creditoarea S.C. T. I. S.A. a solicitat executarea prin intermediul executorului judecătoresc a debitoarei S.C. M. I. S.R.L, în baza titlului executor, biletul la ordin nr. FNNB3BA0164814 emis la data de 16.04. 2010, scadent la data de 1.06. 2010.
Biletul la ordin nr . FNNB3BA0164814 emis la data de 16.04. 2010, scadent la data de 1.06. 2010. a fost emis de S.C. M. I. S.R.L, la ordinul S.C. M. O. SRL, girat de S.C. M. O. SRL către S.C. T. I. S.A.
Executarea a fost încuviințată prin Încheierea din 14.03.2012, pronunțată Judecătoria Bârlad, dosar_ .
Potrivit art. 63 din Legea 58/1934 “ În procesele cambiale pornite, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție la somația de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepțiunile de nulitatea titlului, potrivit dispozițiunilor art.2 precum și cele care nu sunt oprite de art. 19.” În art. 19 Legea nr. 58/1934 se prevede că “persoanele împotriva cărora s-a pornit acțiune cambială nu pot opune posesorului excepțiunile întemeiate pe raporturile lor personale, cu trăgătorul sau cu posesorii anteriori, afară numai dacă posesorul dobândind cambia a lucrat cu știință în paguba debitorului” Față de textele invocate instanța apreciază că în cauză oponenta nu a invocat aspectele de nulitate prevăzute de art.2 din Legea nr. 58/1934.
Reclamanta a invocat nulitatea biletului la ordin pe considerentul inexistenței raportului fundamental și că acesta la data introducerii la plată era deja anulat. În acest sens a invocat hotărârile enunțate mai sus.
Cu privire la acest aspect instanța a apreciat susținerile debitoarei nelegale pentru următoarele considerente:
În Legea nr. 58/1934 biletul la ordin este definit ca titlu de valoare, asemănător cambiei și potrivit art. 106 dispozițiile referitoare la cambie se aplică și biletului la ordin, în măsura în care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu, inclusiv dispozițiile 13-23 privitoare la gir. Girul potrivit textelor enunțate precum și art.81 din Norma cadru BNR nr.6/1994 este definit ca un act juridic prin care posesorul biletului la ordin numit girant transmite altei persoane numite giratar prin declarație scrisă, semnată pe titlu și prin predarea titlului toate drepturile izvorâte din titlul respectiv. Girul este un instrument specific de transmitere a drepturilor și creează siguranță între raporturile comerciale. Prin gir, girantul garantează plata sumei de bani către giratar și pentru a se proteja siguranța circulației titlului de valoare se interzice girul condiționat. În cauză girul s-a înscris pe titlu și îndeplinește condițiile de fond și formă impuse de art.13-23 din Legea nr. 58/1934. Emiterea biletului la ordin a fost determinată de existența unui raport juridic –raportul fundamental existent între S.C. M. I. S.R.L și S.C. M. O. SRL, contractul de vânzare cumpărare_ din 07.01.2008 iar emiterea acestuia, la ordin de către emitenta S.C. M. I. S.R.L constituie o recunoaștere a debitului de către aceasta datorat S.C. M. O. SRL, în valoare de 50.000 lei.
La rândul ei S.C. M. O. SRL a girat suma către intimata S.C. T. I. S.A la 1.06.2010 tot în baza unui raport juridic, raportul fundamental, existent între S.C. M. O. SRL și S.C. T. I. S.A.
Biletul la ordin este un titlu de credit, la ordin, formal și complet, care încorporează o obligație abstractă, autonomă și necondiționată de plată a unei sume de bani, semnatarii săi ținuți în solidar pentru executarea obligației. Raporturile juridice care preexistă biletului la ordin, raporturile fundamentale explică și justifică biletul la ordin. Dar, odată emis, titlul de valoare trebuie privit prin el însuși ca un titlu de sine stătător.
Emiterea biletului la ordin nu duce la stingerea raporturilor juridice fundamentale. Aceste raporturi juridice subzistă. Fiind un titlu abstract, drepturile și obligațiile rezultate din biletul la ordin există în mod valabil independent de cauza juridică care le-a generat, raportul fundamental. Fiind un titlu abstract, pentru valorificarea drepturilor și realizarea obligațiilor nu trebuie făcută dovada raporturilor fundamentale. Din moment ce a fost emisă biletul la ordin și, implicit drepturile și obligațiile au o existență de sine stătătoare, biletul la ordin creează obligații autonome. Toate obligațiile care se nasc din biletul la ordin au o existență juridică de sine stătătoare. Fiecare semnătură pusă pe titlu crază un raport juridic distinct,cu regim propriu. În consecință viciile sau lipsurile unui raport juridic nu afectează valabilitatea celorlalte raporturi juridice. Astfel dacă beneficiarul transmite B.O. prin gir, el își asumă față de dobânditorul giratar o obligație valabilă chiar dacă dreptul său a fost afectat de vicii.
A rezultat așadar, că susținerea debitoarei în sensul că intimata S.C. T. I. SRL nu o poate executa pe considerentul că nu există raport juridic fundamental a fost înlăturată ca fără temei legal iar opoziția la executare pe acest temei, a fost respingă.
Cu privire la aspectul existenței hotărârii arbitrale prin care s-a dispus anularea biletului la ordin nr. FNNB3BA0164814 emis la data de 16.04. 2010, scadent la data de 1.06. 201 ,instanța a reținut că această situație nu poate fi opusă intimatei. Cum s-a arătat, giratarul are posibilitatea să valorifice creanța prin executarea biletului la ordin care așa cum s-a arătat fiind un titlu abstract, drepturile și obligațiile rezultate din biletul la ordin există în mod valabil independent de cauza juridică care le-a generat, raportul fundamental. Fiind un titlu abstract, pentru valorificarea drepturilor și realizarea obligațiilor nu trebuie făcută dovada raporturilor fundamentale. Din moment ce a fost emisă biletul la ordin și, implicit drepturile și obligațiile au o existență de sine stătătoare. Biletul la ordin creează obligații autonome prin el însuși .
S-a mai susținut că biletul la ordin a fost introdus la plată în momentul în care acesta era deja anulat. În conținutul biletului la ordin, prin semnătură, la data emiterii s-a consemnat emitentul, beneficiarul, girantul și giratarul, respectiv data de 16.04 2010 iar data scadentă, la data de 1.06.2010. Cele susținute de debitoare despre prezentarea la plată ulterioară pe lângă faptul că sunt elemente ulterioare emiterii titlului și nu produc nulitatea titlului nu sunt de natură a fi calificate ca o rea credință din partea debitoarei. Intimata ca giratar, fiind în posesia biletului la ordin nu era ținută de vreo împrejurare care să o împiedice să prezinte biletul la scadență pentru a valorifica creanța. În ceea ce privește susținerea debitoarei privitoare la clauzele contractuale în baza cărora, nelivrarea mărfurilor, în termenul stabilit, conducea automat la rezilierea contractului de vânzare cumpărare cu consecința restituirii biletului la ordin emis și aflat în posesia S.C. M. O. SRL, posesorul titlului este protejat prin lege în sensul că orice condiționalitate este nulă și nu se ia în considerare, ceea ce dă mai multă încredere acestuia și îl apără de eventuale situații care s-ar opune. Părțile nu pot conveni, prin acordul lor, asupra acestui principiu.
Față de cele arătate a fost respinsă opoziția la executare ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel S.C. M. I. SRL.
Prin decizia civilă nr. 75/A din 23.04.2013 s-a respinge apelul declarat de ., prin administrator judiciar provizoriu E. L. SPRL Iași, împotriva sentinței civile nr. 3529 din 26.11.2012 a Judecătoriei Bârlad, sentință pe care a păstrat-o.
Pentru a hotărî astfel, se rețin următoarele:
Primul motiv de apel este nefondat deoarece, chiar dacă art. 106 din Legea nr. 58/1034, atunci când indică dispozițiile relative la cambie ca sunt aplicabile și biletului la ordin, nu face trimitere expres și la dispozițiile art. 2 din Legea nr. 58/1934, în speță, referirea la acest din urmă articol s-a făcut în aplicarea art. 63 din legea nr. 58/1934, potrivit cărora în procesele cambiale pornite fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție la somația de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepțiunile de nulitate a titlului, respectiv excepții privind nulitatea titlului, cum ar fi cele formale si cele care privesc incapacitatea, falsul, lipsa de mandat. Însă, apelanta a invocat motive personale ( inexistența unor raporturi contractuale) oprite de dispozițiile art. 19 potrivit cu care „ Persoanele împotriva cărora s-a pornit acțiune cambiala nu pot opune posesorului excepțiunile întemeiate pe raporturile lor personale, cu trăgătorul sau cu posesorii anteriori, afară numai dacă posesorul dobândind cambia a lucrat cu știința în paguba debitorului.”
Așadar, în condițiile în care, potrivit art. 106 alin. 1, dispozițiile art. 63 sunt aplicabile și biletului la ordin, este evident că interpretarea și aplicarea acestui articol se va face în considerarea dispozițiilor similare referitoare la mențiunile obligatorii ale biletului la ordin și respectiv ale art. 105 din legea nr. 58/1934, care reglementează situația în care biletului la ordin îi lipsește vreuna din condițiile arătate la articolul 104. În acest sens, invocă ca și practică judiciară - Curtea de Apel București, Secția a V-a comerciala, decizia nr.539/2001 .
Concluzionând, arată că este de reținut că art. 2 își are corespondent, în ceea ce privește biletul la ordin, în art. 105 din Legea nr. 58/1934, și apreciind că în mod corect a reținut prima instanță că în cauză biletul la ordin a fost completat cu toate mențiunile obligatorii care rezultă din coroborarea art. 104 și art. 105 din Legea nr. 58/1934, critica referitoare la greșita aplicare a legii nu este întemeiată.
Și motivul doi al apelului este nefondat, neputându-se reține că instanța ar fi omis să se pronunțe asupra vreunei excepții, în condițiile în care din considerentele sentinței rezultă că „excepția” de nulitate a titlului datorită anulării acestuia prin hotărâre arbitrală și respectiv „excepția” de nulitate cu referire la inexistența raportului fundamental, invocate de apelantă, au fost calificate ca apărări de fond și analizate ca atare de prima instanță ( fila 56 vol. II, paragrafele 6 -9, dosar fond). Pe de altă parte, în ceea ce privește obligativitatea efectelor hotărârii arbitrale, este de reținut că, într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 363 alin. 3 Cod procedură civilă, hotărârea arbitrală comunicată părților are efectele unei hotărâri judecătorești definitive însă, intimata . București nu a fost parte în cauza în care s-a pronunțat hotărârea arbitrală prin care s-a anulat biletul la ordin astfel că, puterea de lucru judecat, ca prezumție legală absolută irefragabilă presupune existența triplei identități, de părți, obiect și cauză. Față de terți, hotărârea judecătorească se va opune cu valoarea unei prezumții relative.
În acest sens, asupra opozabilității sentinței arbitrale față de intimata . București, s-a pronunțat instanța de control judiciar chemată să soluționeze recursul declarat de apelantă împotriva încheierii prin care s-a dispus investirea cu formulă executorie a biletului la ordin drept pentru care, în respectiva cauză, analizând susținerile apelantei în sensul că respectivul bilet la ordin a fost anulat prin hotărâre arbitrală, s-a reținut în considerentele deciziei nr. 793/R/25.06.2012 a Tribunalului V. ( filele 54 - 58 vol. I, dosar fond), că respectiva hotărâre arbitrală nu este opozabilă creditoarei . București
Pentru a concluziona în acest sens, instanța de control judiciar a arătat că hotărârea arbitrală a fost pronunțată ca urmare a unei cereri formulate de emitentul biletului la ordin și nu de posesorul acesteia, așa cum cer dispozițiile art. 89 din Legea nr.58/1934, motivele pentru care a fost promovată acțiunea în anulare sunt altele decât cele expres reglementate prin art. 89 din legea menționată (pierdere, sustragere sau distrugere), iar hotărârea nu a fost publicată în „Monitorul Oficial” pentru a se asigura opozabilitatea sa față de terții care nu au luat parte la soluționarea cauzei. Chiar dacă între prezenta cauză și cea în care s-a pronunțat decizia anterior menționată nu există identitate de cauză și de obiect, este incontestabil faptul că judecata s-a pronunțat în contradictoriu cu apelanta și intimata creditoare . București, astfel încât efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
În consecință, în condițiile în care asupra inopozabilității hotărârii arbitrale față de intimata creditoare s-a pronunțat instanța prin decizia civilă nr. 793/R/25.06.2012 a Tribunalului V., asupra acestor aspecte instanța chemată să soluționeze prezenta cauză nu va putea reveni, pentru că astfel s-ar aduce atingere celor stabilite cu putere de lucru judecat, ceea ce nu este posibil
Criticile ce constituie motivul trei de apel, sunt de asemenea nefondate, în mod corect și în conformitate cu dispozițiile art. 19 din legea nr. 58/1934 prima instanță a apreciat că nu se impune nulitatea titlului, cu referire la inexistența raporturilor fundamentale dintre părți în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 19 din legea nr. 58/1934, aplicabile biletului la ordin conform art. 106 alin. 1 din Legea nr. 58/1934, persoana împotriva căreia s-a pornit acțiunea cambială nu poate opune posesorului excepțiile întemeiate pe raporturile lor personale cu trăgătorul, afară numai dacă posesorul, dobândind cambia, a lucrat cu știință în paguba debitorului.
Ori, din probele administrate în prezenta cauză – înscrisuri - nu rezultă că intimata creditoare ar fi fost de rea credință la momentul dobândirii și a lucrat astfel cu știință în paguba apelantei, iar prin răspunsul la interogatoriu aceasta a arătat că a aflat de anularea biletului la ordin prin hotărâre arbitrală ulterior introducerii la plată și implicit ulterior dobândirii acestuia.
De altfel, și doctrina invocată este în același sens, arătându-se că excepția poate fi opusă posesorului de bună credință în cazul în care a obținut cambia anormal prin gir, etc…
În ceea ce privește criticile de la pct. 4 a reținut instanța că nu se poate reține că biletul la ordin nu ar avea valoare de titlu de sine stătător deoarece ar fi cuprins mențiunea „BO garanție” pe de o parte pentru că, o asemenea mențiune nu se regăsește pe biletul la ordin (fila 52 vol. I, dosar fond) iar pe de altă parte deoarece, chiar dacă în cuprinsul biletului s-ar fi făcut mențiuni cu privire la faptul că valoarea a fost dată în garanție, o asemenea mențiune ar fi făcut doar dovada faptului că titlul a fost dat în scopul garantării executării altei obligații. Ori, așa cum s-a arătat în doctrină, o asemenea clauză nu are nici un efect asupra obligației cambiale, ci doar arată cauza transmiterii titlului.
Deși este adevărat că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare dintre . Iași, în calitate de vânzător și apelanta . Bârlad, în calitate de cumpărător, au fost completate doar anumite rubrici din biletul la ordin, completarea biletului la ordin făcută ulterior de către . cu încălcarea înțelegerii inițiale, nu afectează valabilitatea acestuia, față de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 58/1954 (aplicabile și biletului la ordin, conform art. 106 alin. 2 din Legea nr. 58/1934) potrivit cărora dacă o cambie, necompletată la emitere, a fost completată fără a se ține seama de înțelegerile intervenite, neobservarea acestor înțelegeri nu va putea fi opusă posesorului, afară numai dacă acesta a dobândit cambia cu rea-credință sau dacă a săvârșit o greșeală gravă în dobândirea ei.
Ori, în prezenta cauză, apelanta nu a invocat și nici dovedit reaua credință sau greșeala gravă a intimatei . București în dobândirea biletului la ordin.
În ceea ce privește criticile de la pct. 5, nici susținerile privind plata nedatorată nu au putut fi reținute, câtă vreme intimata creditoare, posesoare a biletului la ordin, are dreptul de a pretinde și obține încasarea sumei cuprinse în biletul la ordin, dobândind, urmare a transmiterii biletului prin gir, un drept nou, originar, și nu derivat din cel al transmițătorului. Într-adevăr, din actele dosarului a rezultat că pentru încasarea sumei cuprinse în biletul la ordin intimata s-a înscris la masa credală, în dosarul cu nr._, în care debitoare este ..
Ori, în baza aceluiași raport independent creat prin transmiterea biletului la ordin prin gir, posesorul biletului la ordin are dreptul de a-l pune în executare și în contra apelantei.
Și susținerea referitoare la lipsa rolului activ al instanței de fond este neîntemeiată.
Principiul rolului activ al judecătorului (principiu consacrat de dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă) presupune doar aflarea adevărului judiciar, instanța neputându-se substitui părții – în speță reclamantei și să solicite administrarea de probe din care să reiasă pretențiile reclamantei.
În ceea ce privește lipsa rolului activ al instanței și acest motiv de recurs este neîntemeiat, atât timp cât, prima instanță a acordat recurentei posibilitatea de a-și propune probe pentru a-și dovedi acțiunea, cu atât mai mult cu cât, aceasta a avut apărare de specialitate, deoarece, în special în această situație, principiului rolului activ nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia din părți și apărarea intereselor acesteia. În această situație, rolul imparțial al instanței ar fi compromis, fiind afectat principiul egalității armelor.
Astfel, pe parcursul soluționării în fon a cauzei, instanța de fond a acordat cuvântul părților cu privire la probele pe care înțeleg să le solicite în dovedirea respectiv combaterea acțiunii, ambele părți solicitând probele pe care le-au considerat utile soluționării cauzei. Pe de altă parte, așa cum s-a arătat mai sus, nu există o omisiune a instanței de fond în analiza excepțiilor ci, acestea au fost calificate ca apărări de fond și analizate ca atare de prima instanță ( fila 56 vol. II, paragrafele 6 -9, dosar fond).
Așadar, nu s-a putu dispune schimbarea unei hotărâri pentru că, instanța nu ar fi ordonat, din oficiu, anumite dovezi, atât timp cât, deși aveau posibilitatea să propună și să administreze probatorii, părțile nu au solicitat administrarea unor mijloace de probă, astfel că nu se poate susține încălcarea dispozițiilor art. 129 alin 5 Cod procedură civilă. De altfel, această critică nu poate fi primită și pentru că, procesul civil este, ca regulă generală, un proces la intereselor private, astfel încât, rolul judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, al disponibilității și contradictorialității, echilibru asigurat de către instanța de fond.
În acest sens, instanța de control judiciar a reținut din jurisprudența pronunțată în materie, respectiv decizia civilă nr.3255/21.04.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția civilă și de proprietate intelectuală, deciziile nr. 2048/2000 a Curții de Apel București secția a IV-a civilă și nr. 666/2000 a Curții de Apel București secția a III-a civilă dar și deciziile nr. 1032/1975 și 975/1978 ale Tribunalului Suprem – secția civilă și decizia nr. 1115/1990 a Curții Supreme de Justiție – secția civilă .
De asemenea, tot practica instanței supreme a statuat faptul că: „dacă partea prezentă nu insistă în admiterea și administrarea expertizei solicitate în prealabil printr-o cerere scrisă, instanța nu este obligată să se pronunțe asupra acestui mijloc de probă” - decizia nr.4131/1998 Curții Supreme de Justiție – secția civilă comercială.
În final, instanța de control judiciar a reținut aceeași practică a instanței supreme care, referindu-se la acest principiu al rolului activ, a statuat, într-o decizie de speță că: „Rolul activ nu înseamnă, așa cum a evidențiat jurisprudența, încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, deoarece obligația de a-și proba apărările revine reclamantului, în condițiile dispozițiilor art.1169 din Codul civil, instanța neputând să se substituie voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor și intereselor legitime” (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția C. administrativ și fiscal, decizia nr. 1975 din 5 iunie 2008) .
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 296 din codul de procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu este incident niciun motiv de ordine publică, instanța a respins apelul, și a păstrat hotărârea instanței de fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs . invocând următoarele critici:
Instanța de apel a reținut că "Astfel, este adevărat că art. 106 din Legea 58/1934, atunci când indică dispozițiile relative la cambie că sunt aplicabile și biletului la ordin, nu face trimitere expres și la dispozițiile art. 2 din Legea nr. 58/1934.
În acest context, referirea la art. 2 din legea nr. 58/1934 s-a făcut în aplicarea art. 63 din legea nr. 58/1934, potrivit cărora în procesele cambiale pornite fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție la somația de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepțiunile de nulitate a titlului, potrivit dispozițiilor art. 2, precum și cele care nu sunt oprite de art.
Ori, în condițiile în care, potrivit art. 106 alin. 1, dispozițiile art. 63 sunt aplicabile și biletului la ordin, este evident că interpretarea și aplicarea acestui articol se va face în considerarea dispozițiilor similare referitoare la mențiunile obligatorii ale biletului la ordin și respectiv art. 105 din legea 58/1934, care reglementează situația în care biletului la ordin îi lipsește vreuna din condițiile arătate la articolul 104.
În consecință, reținând că art. 2 își are corespondent, în ceea ce privește biletul la ordin în art. 105 din Legea nr. 58/1934. și apreciind că în mod corect a reținut prima instanță că în cauză biletul la ordin a fost completat cu toate mențiunile obligatorii care rezultă din coroborarea art. 104 și art. 105 din legea nr. 58/1934, critica referitoare la greșita aplicare a legii nu este întemeiată ".
Consideră că și instanța de control judiciar a făcut o greșită aplicare și interpretare atât a dispozițiilor legii speciale dar și a celor de drept comun și general.
Precizează că este nelegal a se afirma, că atât timp cât un anumit text de lege are un alt articol corespondent, primul ar fi corect a fi reținut ca temei juridic, deoarece în această ordine de idei ar deveni ineficace cel de-al doilea, care în nicio măsură nu face trimitere la primul. Articolele 104 și 105 din Legea 58/1934 sunt considerate speciale în raport de art. 2 din același act normativ, fiind de strictă interpretare și aplicare.
Mai mult decât atât, instanța de fond a reținut că "oponenta nu a invocat aspectele de nulitate prevăzute de art. 2 din legea nr. 58/1934", iar instanța de apel menține aceste afirmații, deși oponenta a invocat aspecte de nulitate a titlului cu referire expresă la dispozițiile art. 104 și 105 din Legea 58/1934, pentru neemiterea biletului Ia ordin cu respectarea condițiilor de formă, acele așa-zise corespondente ale articolului 2 din același act normativ, care însă sunt directe și strict aplicabile în speță fără vreo altă coroborare cu acesta din urmă.
Consideră că este evidentă confuzia instanței de fond în sensul neobservații invocării de către apelanta-oponentă (odată cu cercetarea judecătorească și concluziile asupra fondului cauzei în fața primei instanțe) a nerespectării art. 104 și 105 din Legea nr. 58/1934 și a considerării în mod singular aplicabil și cu efecte directe doar a art. 2 din aceeași lege, deși primele fuseseră invocate de oponentă în susținerea excepției de nulitate a titlului ce se execută.
Apreciază că este vădită greșita aplicare a legii și a neobservării apărărilor apelantei-oponente atât de către instanța de fond cât și de către cea de apel. Ambele instanțe au omis atât dispozițiile legii speciale invocate de către apelanta-oponentă aplicabile în speță, și au făcut o greșită interpretare a dispozițiilor legale ce guvernează această speță.
Hotărârile atacate sunt date și cu neobservarea punctului 509 din Norma cadru BNR nr. 6/1994 care prevede că "Datorita caracterului formal al biletului la ordin, daca titlului ii lipsește vreuna din condițiile obligatorii menționate in art. 104 din Legea asupra cambiei si biletului la ordin, titlul este nuV în condițiile în care la dosarul cauzei a fost depus de către oponentă copie conformată cu originalul după forma biletului la ordin la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare între S.C. M. I. SRL și S.C. M. O. S.R.L. (anexa de la contractul de vânzare-cumpărare). si care nu cuprindea mențiunile obligatorii prevăzute la art. 104 din Legea nr. 58/1934. respectiv biletul nu cuprindea locul plății, locul și data emiterii, și nici moneda sumelor consemnate, acestea nefiind suplinite de dispozițiile art. 105 din același act normativ.
Mai mult decât atât, în aceeași ordine de idei, instanța de apel, reține cu neobservarea dispozițiilor legale în materie și în mod contradictoriu față de cele expuse în partea introductivă a considerentelor hotărârii, că "Este adevărat că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare dintre ., în calitate de vânzător și apelanta . Bârlad, în calitate de cumpărător, au fost completate doar anumite rubrici din biletul la ordin. Faptul că completarea biletului la ordin s-a făcut ulterior de către S. C. M. Oii SRL cu încălcarea înțelegerii inițiale, nu afectează valabilitatea acestuia, față de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 58/1954 (aplicabile și biletului la ordin, conform art. 106 alin.2 din Legea nr. 58/1934) potrivit cărora dacă o cambie, necompletată la emitere, a fost completată fără a se ține seama de înțelegerile intervenite (...)"
Instanțele au nesocotit în motivarea adoptată și pct. 323 din Norma cadru BNR 6/1994 care prevede că " Pentru ca o cambie sa fie valabila nu este necesar ca ea sa întrunească condițiile esențiale menționate de art. 1 din Legea asupra cambiei si biletului la ordin din chiar momentul emiterii safe,, ci in momentul prezentării titlului la plata. Completarea titlului trebuie să se facă în conformitate cu înțelegerea intervenita între trasator și primitori înțelegere care este evident dovedită și reținută dealtfel și de către instanța de apel că nu a fost respectată.
Legea 58/1934 prevede la art. 104 lit. f. că biletul la ordin trebuie să cuprindă în mod obligatoriu data și locul emiterii, iar dacă nu se prevede locul emiterii, se va considera că acesta este locul arătat lângă numele emitentului, însă dacă data nu este pusă, atunci biletul la ordin este nul. El poate avea valoarea unei promisiuni de plată însoțită de clauza "la ordin" (Curtea de Casație Franceză, decizia din 7 noiembrie 1979, în Tribuna economică, "Economia de piață, instituții și mecanisme", voi. V-VI, București, 1992, pag. 282)
Pentru cele expuse solicită să constatate că nu se poate reține ca legală afirmația din sentința apelată unde instanța menționează că față de textele invocate instanța apreciază că în cauză oponenta nu a invocat aspecte de nulitate prevăzute de art. 2 din Legea nr. 58/1934", și menținută printr-o interpretare proprie de către instanța de apel, mai ales că aceste dispoziții pe care instanța le invocă sunt dispoziții ce atrag nulitatea absolută si care trebuiau cercetate și invocate chiar și de către aceasta din oficiu.
Instanța de apel a reținut că „nu se poate reține că instanța ar fi omis să se pronunțe asupra vreunei excepții, în condițiile în care din considerentele sentinței rezultă (...) au fost analizate ca apărări de fond de prima instanță", deși acestea au fost invocate pe cale de excepție de către apelanta oponentă, iar instanța de fond nu a dispus în niciuna dintre încheierile de ședință sau în preambulul sentinței atacate că acestea constituie simple apărări de fond sau să fi unit aceste excepții cu fondul cauzei, astfel încât este vorba de o simplă interpretare a instanței de apel pentru a se crea o aparență de legalitate a sentinței menținute pe această cale.
Totodată, a reținut instanța de apel că „în mod corect și în conformitate cu dispozițiile art. 19 din legea nr. 58/1934 a apreciat prima instanță că nu se impune nulitatea titlului, cu referire la inexistența raporturilor fundamentale dintre părți (...) din probele administrate nu rezultă că intimata creditoare ar fi fost de rea credință la momentul dobândirii și a lucrat astfel cu știință în paguba apelantei, iar prin răspunsul la interogatoriu aceasta a arătat că a aflat de anularea biletului la ordin prin hotărâre arbítrală ulterior ntroducerii la plată și implicit ulterior dobândirii acestuia", deși aceștia aflaseră încă de la nivelul anului 2010, luna 07, ziua 09 de anularea acestor bilete la ordin odată cu răspunsul înaintat către S.C. T. I. S.A. prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, mult anterior începerii executării silite.
Din motivarea dată s-a reținut faptul că instanța de fond a considerat în interpretarea dată dispozițiilor art. 19 din legea nr. 58/1934 că nu pot fi opuse excepții personale, dobânditorului cambiei însă, potrivit dispozițiilor legale respectiv Legii nr. 58/1934 dar și Normelor Cadru ale BNR, precum și literaturii de specialitate, această excepție poate fi opusă posesorului cambiei în condițiile în care aceasta a fost dobândită prin gir.
Astfel întreaga practică și literatură de specialitate este în sensul că, din interpretarea art. 19 din Legea 58/1934 rezultă că pe calea opoziției la executare nu pot fi opuse posesorului cambiei sau biletului la ordin excepțiile personale întemeiate pe raporturile debitorului cambial cu trăgătorul sau posesorii anteriori ai cambiei, însă pot fi opuse excepțiile personale ce decurg din raporturile dintre părțile semnatare ale cambiei(hotărârea 1992/2010 pronunțată de Judecătoria Călărași) și în sensul producerii de efecte juridice, în ideea menținerii securității raporturilor juridice.
Excepțiile personale, care trebuie să se întemeieze obligatoriu pe o probă scrisă conform art.63 al.2 din Legea nr.58/1934, vizează nulitatea raportului juridic fundamental în baza căruia a fost emis biletul la ordin, lucru dovedit cu un amplu probatoriu administrat în cauză și consfințit și de hotărârile arbítrale, care au efect opozabil erga omnes și nu inter-partes cum în mod greșit a reținut instanța de apel.
Potrivit punctelor 328 și 329 din aceleași Norma cadru BNR referitoare la excepțiile personale:
Excepțiile personale derivă din raporturile juridice care intervin între părțile semnatare ale cambiei. Aceste raporturi constituie, de regulă, raportul fundamental al obligației cambiale abstracte. Excepțiile personale sunt:
a) excepții referitoare la raportul fundamental care a determinat crearea sau circulația cambiei;
b) excepții referitoare la viciile de consimțământ;
c) excepții izvorând din raporturi ulterioare creației cambiale.
Excepțiile personale pot fi dovedite numai prin acte scrise „de grabnică soluțiune". Prin „acte scrise de grabnică soluțiune" se înțelege acele acte prin care excepția se dovedește completă, adică Iară a mai fi necesară administrarea unor probe suplimentare deosebite care ar temporiza soluționarea procesului cambial.
Astfel, în lucrarea Manual Practic de D. Cambial - autor R. E., Ed. Lumina LEX București, 1996, la pagina 164 se precizează „în ceea ce privește cambia dată în garanție unui creditor preexistent, debitorul poate fi urmărit pe cale cambială, afară de cazul când creditul s-a stins între timp, s-a redus, ori creditorul nu și-a îndeplinit obligația asumată", astfel că în această cauză sunt în situația unei excepții referitoare la raportul fundamentai
O astfel de excepție poate fi opusă chiar și posesorului de bună credință în cazul în care aceștia au obținut cambia anormal prin gir, pentru încasare, cesiune, succesiune, gir după protest sau după expirarea termenului legal pentru protest - IDEM, pag. 164
Aceste excepții excepției referitoare la raportul fundamental care a determinat creară biletului la ordin, respectiv excepția inexistenței raportului fundamentai ca urmare a neexecutării contractului de vânzare cumpărare și excepția absolută obiectivă de nulitate a raportului juridic fundamental, au fost invocate încă de la instanța de fond, au fost dovedite cu toate actele existente la dosarul cauzei(hotărâri arbitrale, corespondență recurentă-intimata T., recurentă - S.C. M. Oii S.A., plângere penală, declarația fiscală 394 etc), însă nu au fost avute în vedere și soluționate nici de către instanța de fond și nici de către cea de control judiciar. Am susținut și am tăcut dovada faptului că raportul fundamental care a stat la baza emiterii biletului la ordin nu s-a concretizat ca urmare a neonorării contractului de către societatea ce a girat cu rea credință biletele la ordin lăsate garanție, într-o atare situație debitorul cambial nu poate fi urmărit în condițiile în care creditorul nu și-a îndeplinit obligația asumată, fiind încălcate dispozițiile punctului nr. 499 din Norma cadru BNR 6/1994 care prevede că „în cazul emiterii unui bilet la ordin, emitentul (subscriitorul) debitor se obligă în mod necondiționat să plătească o suma de bani".
Ca atare, susținerea tăcută de către instanța de fond cu privire la faptul că drepturile și obligațiile rezultate din biletul la ordin există în mod valabil independent de cauza juridică care le-a generat, raportul fundamental, nu au putut fi primite.
Raportat la toate motivele invocate atât în cele ce preced, dar și cu ocazia formulării pe larg a opoziției la executare, a motivelor dezvoltate de apel și a concluziilor scrise, vă solicităm să constați în concordanță cu actele existente la dosarul cauzei că în speță nu s-a tăcut o reală judecare a cauzei prin prisma susținerilor tăcute atât în scris cât și oral în fața instanței de fond, hotărârile pronunțate nefiind susținute cu argumente legate de actele dosarului, ci de o analiză generală, abstractă a unor texte de lege, care nu sunt aplicabile cauzei de față.
În condițiile în care instanțele, raportat la întregul șir al evenimentelor, consideră și analizează biletul la ordin ca fiind o obligație autonomă, este de neînțeles de ce nu a analizat cauza și din perspectiva faptului că intimata a înțeles să se îndestuleze pe două căi. A investit biletele la ordin ce erau anulate la momentul solicitării de investire, iar în prealabil a procedat la înscrierea la masa credală a S.C. „M. O." SRL, în vederea acoperirii debitului pe care aceasta din urmă îl înregistrează.
Consideră că în prezenta cauză, judecata s-a făcut în mod formal, doar din perspectiva faptului că Judecătoria Bârlad și Tribunalul V. au investit biletele la ordin, respectiv menținut învestirea, fără a se face o analiză temeinică atât a dispozițiilor legale aplicabile, cât și a înscrisurilor depuse de oponentă la dosarul cauzei.
Consideră că în cauză s-au încălcat dispozițiile art. 129 alin.5 din Codul de procedură civilă, și art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța nu a stăruit in aflarea adevărului pentru a se da o soluție legală și temeinică ca urmare a aplicării corecte a legii, și totodată, nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de către intimată, dovezi în acest sens fiind și trimiterile instanței de apel la așa zisa autoritate de lucru judecat cu soluția din recursul de pe rolul Tribunalului V. în care s-a făcut referire și s-a dispus cu privire la inopozabilitatea hotărârii arbitrate, deși aceeași instanță de apel reține totodată neexistența triplei identități.
Mai mult, atât instanța de fond, cât și instanța de apel, și chiar instanțele care au investit și menținut învestirea cu formulă executorie, au făcut aceeași gravă confuzie, că hotărârea arbitrală nu este opozabilă intimatei S.C. T. I. S.A. deoarece cererea de anulare a fost formulată de emitentul biletului la ordin și nu de posesorul acestuia, așa cum cer dispozițiile art. 89 din Legea 58/1934, motivele pentru care a fost promovată acțiunea în anulare sunt altele decât cele expres reglementate prin art. 89 din Ieșea menționată și nu a fost publicată în Monitorul Oficial pentru a asigura opozabilitatea sa față de terții care nu au luat parte la soluționarea cauzei și că, reținând totuși că "hotărârea arbitrală comunicată părților are efectele unei hotărâri judecătorești definitive".
Instanțele au făcut o gravă confuzie deoarece anularea biletelor la ordin au fost cerute pe calea arbitrajului, nu pentru motivele prevăzute la art. 89 din Legea 58/1934 (pierdere, sustragere sau distrugere), ci ca urmare a neexecutării contractului de către debitorul vânzător M. O. SRL, în sens contrar nefiind competentă instanța arbitrală ci doar de instanța de judecată și eventual trebuind a fi admisă acțiunea în anulare a hotărârilor arbitrale promovată de S.C. T. I. S.A., care la acest moment a fost respinsă în mod irevocabil de ICCJ.
Astfel, deoarece temeiul admiterii hotărârii arbitrale și anulării contractelor de vânzare cumpărare și a biletelor la ordin nu a fost art. 89 din legea specială, părțile nu sunt ținute de dispozițiile speciale ale acestui articol pentru opozabilitatea acestei hotărâri arbitrale de comunicare în Monitorul Oficial, aceasta producând fără putere de tăgadă aceleași efecte ale unei hotărâri judecătorești și fiind valabilă fără formalitățile acestea.
Astfel, soluționarea dosarului este pur formală și cu o interpretare în extenso a noțiunii de autoritate de lucru judecat, deși fiind o excepție este de strictă interpretare și aplicare, instanța de apel a considerat greșit ca este ținută de aceasta.
Pentru toate cele menționate, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei din apel și a sentinței instanței de fond în sensul admiterii opoziției la executare cu consecința desființării somației de executare, anularea titlului executoriu.
Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului deoarece instanța de apel a făcut o judicioasă interpretare a probelor a probelor administrate în cauză și a aplicat și interpretat în mod corect dispozițiile legale aplicabile în speță.
Examinând criticile formulate în raport de actele și lucrările dosarului, și dispozițiile legale incidente în Cauză, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
În speță, reclamanta recurentă . a formulat opoziție la executare invocând două motive:
1. Nulitatea Biletului la Ordin raportat la faptul că la data introducerii la plată a titlului, acesta fusese anulat prin Hotărârea Arbitrală nr. 17/2010.
2. Nulitatea Biletului la Ordin raportat la inexistența raportului fundamental în condițiile în care contractul de vânzare – cumpărare cu . nu s-a finalizat.
Curtea constată că recurenta nu a invocat, prin cererea de chemare în judecată și nici ulterior până la prima zi de înfățișare (așa cum dispun prevederile art. 63 din Legea nr. 58/1934), motivul de nulitate a titlului în raport de dispozițiile art. 104 – 106 din Legea nr. 58/1934, respectiv aspectele formale ale biletului la ordin. Cum acest motiv nu a constituit obiect al judecării în prima instanță, criticile formulate de către recurentă nu pot fi primite, chiar dacă instanța de fond, în considerente, cu încălcarea principiului disponibilității părților, analizează din oficiu și incidența dispozițiilor art. 104 din Legea nr. 58/1934.
D. urmare, criticile reclamantei referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art. 2 raportat la art. 104-106 din Legea nr. 58/1934 nu puteau fi analizate pentru prima dată în calea de atac a apelului în raport de dispozițiile art. 294 alin.1 Cod procedură civilă și pe cale de consecință, acestea nu pot fi primite nici în prezenta cale de atac.
Nefondat este și motivul doi de recurs deoarece motivele invocate de către aceasta vizează fondul opoziției la executare și nu excepții de procedură în sensul art. 137 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește criticile referitoare la fondul cauzei, Curtea reține că titlului la ordin i se aplică dispozițiile art. 19 din Legea nr. 58/1934, potrivit dispozițiilor art. 106.
Dar chiar în situația susținută de recurentă, potrivit art. 21 „cei obligați nu pot opune posesorului excepțiunile întemeiate pe raporturile lor personale cu girantul afară numai dacă posesorul, primind cambia, a lucrat cu știință în paguba debitorului”.
Rezultă că, în ambele situații, atât în cea prevăzută de art. 19, cât și în cea prevăzută de art. 21, trebuie dovedită reaua-credință a posesorului biletului la ordin în dobândirea titlului comercial pentru a se putea invoca excepțiunile întemeiate pe inexistența raportului juridic fundamental.
Ori reaua-credință a dobânditorului se analizează prin raportare la momentul dobândirii posesiei titlului.
Derularea operațiunilor comerciale în speță denotă că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 21 și 19 din Legea nr. 58/1934, așa cum corect a reținut tribunalul, nedovedindu-se că . a lucrat cu știință în paguba debitoarei.
Dimpotrivă, în cauză, s-a dovedit că la data de 16.04.2010, M. I. SRL emite către . biletul la ordin . nr._, scadent la 01.06.2010, iar aceasta din urmă îl girează în favoarea intimatei la 16.04.2010.
La rândul său intimata îl introduce la Banca Credit Europe la 01.06.2010, însă este refuzat la plată cu mențiunea bilet la ordin declarat pierdut, furat, distrus.
Cu toate acestea, ulterior, recurenta . de comun acord cu . solicită anularea mai multor bilete la ordin, inclusiv a celui ce face obiectul prezentei acțiuni, și astfel prin hotărârea arbitrală nr. 17 din 12 mai 2010, acest bilet la ordin este anulat.
Este fără echivoc că în momentul dobândirii biletului la ordin intimata a fost de bună credință.
În acest sens nici critica referitoare la greșita reținere a inopozabilității hotărârii arbitrale față de . nu este fondată deoarece prin decizia civilă nr. 793/R/25 iunie 2012 a Tribunalului V. (dosar nr._ ) s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că hotărârea arbitrală nr. 17/12 mai 2012 nu este opozabilă ., astfel că susținerile recurentei referitoare la neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 89 din Legea nr. 58/1934 sunt irelevante sub aspectul examinat.
În consecință, curtea reține că în cauză nu s-a dovedit reaua-credință a intimatei . în dobândirea Biletului la Ordin, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 19 și 21 din Legea nr. 58/1934, iar Biletul la Ordin nu poate fi anulat pentru aspecte care vizează raportul juridic fundamental.
Curtea subliniază că obligația cambială are caracter general și abstract, autonom și independent față de raportul juridic fundamental care i-a dat naștere, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 506/30.04.2010, și față de care se comportă ca o obligație de sine stătătoare.
Intimata ., în calitate de posesor legitim al titlului de valoare, își exercită dreptul, iar recurenta ., în calitate de emitent al titlului își execută obligația în temeiul titlului comercial – bilet la ordin - și nu în baza raportului juridic care a ocazionat emiterea titlului, cum greșit susține recurenta.
Față de cele reținute, curtea reține că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul și va menține decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de . împotriva deciziei civile nr. 75/A din 23.04.2013 pronunțată de Tribunalul V., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 octombrie 2013.
Președinte, E. G. | Judecător, G. P. | Judecător, C. P. |
Grefier, I. P. |
Red.P.C.
Tehnored. P.I.
2 ex. – 4.11.2013
Tribunalul Iași – Ț. M. C.
D. P. C.
| ← Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... | Pretenţii. Decizia nr. 526/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
