Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1048/2013. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1048/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 3740/99/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1285/2013
Ședința publică de la 06 Noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: V. O.
Judecător: C. A.
Judecător: V. C.-S.
Grefier: A. H.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de . împotriva sentinței civile nr. 1048/2012 din 19 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, intimată debitoare fiind ., prin lichidator judiciar C.I.I. P. I. și intimați creditori fiind B. SA, ., F. Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile M. și Mijlocii SA IFN, P. municipiului P. și . IFN SA, având ca obiect procedura insolvenței – perimare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că judecata recursului s-a suspendat la data de 24 septembrie 2012, în temeiul dispozițiilor art. 242 alineat 1 punctul 2 Cod procedură civilă.
Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării recursului, raportat la prevederile art. 248 și 252 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare cu privire la această excepție.
După deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1048 din 19.06.2012 pronunțată de Tribunalul Iași a fost admisă cererea formulata de creditorul B. S.A., cu sediul în București, ..6A, sector 2 in contradictoriu cu debitorul S.C.A. G. S.R.L., cu sediul în P., ..Iași, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.
Admite în parte cererea creditorului S.C. P. C. S.R.L.., cu sediul în P., ., ., . cu debitorul S.C.A. G. S.R.L., cu sediul în P., ..C5, parter, jud.Iași, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_.
Admite cererea debitorului S.C.A. G. S.R.L., cu sediul în P., ..Iași, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_.
În temeiul art.33 alin 4 din Legea privind procedura insolvenței, dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitorului S.C.A. G. S.R.L., cu sediul în P., ..C5, parter, jud.Iași, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_.
În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței, numește în calitate de administrator judiciar provizoriu pe CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ P. I., cu sediul în Iași, ..18, ., ap.8, CUI_, număr matricol 1B1420, până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor în condițiile art. 19 din lege.
Fixează onorariu administratorului judiciar provizoriu de 1000 lei/lunar.
În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței dispune notificarea deschiderii procedurii tuturor creditorilor, debitorului și oficiului registrului comerțului, conform prevederilor Codului de procedură civilă și publicarea notificării, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pune în vedere debitorului să predea până la data de 29.06.2012 actele prevăzute de art. 28 alin. 1 din lege administratorului judiciar.
Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanțe la 3.08.2012 .
Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 24.08.2012.
S-a dispus ca, contestațiile la tabel să fie depuse la Tribunal în termen de 5 zile de la publicarea in Buletinul procedurilor in Insolvență a tabelului preliminar.
Fixează termenul pentru soluționarea eventualelor contestații la 9.10.2012, ora 9 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 9.10. 2012 .
Fixează data primei ședințe a adunării creditorilor la data de 30.08.2012, in locația ce va fi stabilita de administratorul judiciar și dispune convocarea creditorilor debitorului pentru alegerea comitetului creditorilor, desemnarea președintelui acestuia, confirmarea sau înlocuirea administratorului judiciar desemnat provizoriu și stabilirea remunerației acestuia, precum și a oricăror alte aspecte necesare derulării procedurii.
S-a dispus trimiterea notificărilor către debitor, către toți creditorii debitorului, către instanțele judecătorești în a căror jurisdicție se afla sediul debitorului declarat la registrul comerțului și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, de către administratorul judiciar.
S-a dispus ca administratorul judiciar să întocmească și să supună judecătorului-sindic până la data de 9.07.2012 un raport prin care să propună fie . procedură simplificată, fie continuarea perioadei de observație și până la data de 31.07.2012 raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și a existenței premiselor angajării răspunderii acestora în condițiile art. 138, precum și celelalte situații incidente, iar lunar câte un raport cuprinzând descrierea modului în care și-a îndeplinit atribuțiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum și măsuri concrete privind desfășurarea procedurii precum si dovada publicării in extras in Buletinul procedurilor in insolvență.
În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței, dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar la o unitate bancară de pe raza municipiului Iași, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că în fapt, între debitor și primul creditor s-a încheiat contractul de credit 167/29.04.2008, pentru suma de 400.000 lei, cu termen de rambursare inițial de 29.04.2009, apoi fixat prin acte adiționale la 10.04.2010.
Potrivit dispozițiilor art 33 alin 1 din legea 85/2006, orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere in care va preciza cuantumul și temeiul creanței, existența unei garanții reale constituite de debitor sau instituită in temeiul legii, existența unor măsuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului, declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului.
Conform art 3 pct 6 din lege, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă ,lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile. De asemenea, conform art 3 pct 1 din același act normativ, insolvența este acea stare a patrimoniului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Dispozițiile menționate trebuie coroborate cu prevederile art 379 alin 3 cod proc civ, conform cărora o creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau chiar recunoscute de el.
Ca orice înscris sub semnătură privată, contractul necontestat de debitor face dovada cu privire la tot ceea ce este menționat in cuprinsul lui. In materie comercială, debitorul este de drept în întârziere la data scadenței, nefiind necesară nici o formalitate.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art 120 din OUG 99/06.12.2006 privind instituțiile de credit: „Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii”.
Deci creditorul are o creanță certă, lichidă și exigibilă mai mult de 90 de zile în cuantum total de peste 45.000 lei.
Cu privire la cel de-al doilea creditor, instanța reține că societatea creditoare a prezentat la dosar un contract de împrumut pentru suma de 1.000.000 lei, cu restituire eșalonată, prima tranșă urmând a fi restituită la 15.02.2012.
De asemenea, se prezintă un contract de prestări servicii 112/10.01.2011, pentru valoarea de 500.000 lei, în baza căruia au fost emise facturile 63/31.07.2011 de 36.375,65 lei, 79/8.11.2011 de 64.320,09 lei, 81/16.11.2011 de 6749,94 lei, 103/2.02.2012 de 134.763,2 lei și respectiv 101/28.01.2012 de 190.618,00 lei, facturi semnate de debitoare și necontestate.
Cu privire la contractul de împrumut, reține instanța că debitoarea avea obligația de a restitui la 15.02.2012 „suma împrumutată la acea dată”. Nu s-a făcut nici o probă pentru această sumă și de altfel, față de momentul scadenței, nu sunt cele 90 de zile ale vechimii creanței pentru acceptarea acestei sume.
Cu privire la sumele rezultate din facturi, acestea sunt certe, lichide și exigibile, dar mai vechi de 90 de zile(raportat la fata formulării acțiunii, 5.04.2012) sunt doar cele emise anterior datei de 5.01.2012, respectiv facturile 63/31.07.2011 de 36.375,65 lei, 79/8.11.2011 de 64.320,09 lei, 81/16.11.2011 de 6749,94 lei(cu un total de 97.445,68 lei). Suma depășește valoarea prag și este relevantă pentru stabilirea creditorului care va stabili administratorul judiciar.
Cum creditorii au prezentat creanțe certe, lichide, exigibile mai mult de 90 de zile care depășesc valoarea prag, creditorii se bucură de prezumția legală relativă a stării de insolvență a debitorului, așa cum aceasta este definită de art. 3 pct.1 lit a din Legea 85/2006.
Instanța urmează a verifica situația debitoarei, pentru a aprecia asupra îndeplinirii condiției prevăzute de dispozițiile art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, referitoare la insolvența debitoarei.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, scopul acestui act normativ este „instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvența.”, iar „insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile”.
Instanța are în vedere, în general, la aprecierea capacității de plată a debitoarei, ansamblul operațiunilor comerciale pe care aceasta le desfășoară, datoriile lunare ale acesteia și posibilitățile sale financiare, concluzii deduse din analiza documentelor contabile. In condițiile în care debitoarea însăși s-a declarat în insolvență, instanța va reține că prezumția nu a fost răsturnată.
Astfel, instanța va constata că sunt îndeplinite condițiile legii, neexistând indiciile care să impună deschiderea procedurii simplificate, va admite cererea creditorului BANCPORT, va admite în parte cererea creditorului P. C. S.R.L., va admite și cererea debitorului și va deschide procedura generala a insolvenței față de debitor, ca unica măsură viabilă în vederea acoperirii creanțelor, dispunând și celelalte măsuri necesare începerii procedurii, va stabili termenele limită reglementate de dispozițiile legale.
La desemnarea administratorului judiciar provizoriu, judecătorul sindic a avut in vedere solicitarea creditorului cu creanța cea mai mare față de dispozițiile art. 11 lit c din Legea 85/2006(Judecãtorul-sindic va desemna administratorul judiciar provizoriu sau lichidatorul provizoriu solicitat de cãtre creditorul care a solicitat deschiderea procedurii sau de cãtre debitor, dacã cererea îi aparține. În caz de conexare se va ține seama de cererile creditorilor în ordinea mãrimii creanțelor sau de cererea debitoarei, dacã nu existã o cerere din partea unui creditor,)disponibilitatea de timp și de resurse umane, precum și experiența generală sau specifica necesare preluării dosarului și bunei administrări a cazului de către practicienii în insolvență care și-au depus ofertele la dosar.
In temeiul disp. art. 62 din legea 85/2006 judecătorul sindic va fixa termenele limită pentru înregistrarea cererilor de creanță asupra averii debitorului, termenul de verificare, întocmire si afișare a tabelului preliminar al creanțelor, cel pentru soluționarea eventualelor contestații precum și data primei ședințe a adunării creditorilor, dispunând convocarea creditorilor debitorului pentru alegerea comitetului creditorilor, desemnarea președintelui acestuia, desemnarea/confirmarea administratorului judiciar și stabilirea remunerației acestuia, precum și a oricăror alte aspecte necesare derulării procedurii. De asemenea, se vor dispune toate măsurile necesare desfășurării în condiții optime a procedurii astfel declanșate.
Împotriva sentinței Tribunalului Iași a declarat recurs ., criticând-o pentru nelegalitate.
În raport cu actele dosarului se constată că cererea de recurs este perimată de drept.
Potrivit art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
În prezenta cauză, la termenul din data de 24 septembrie 2012, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alineat 1 punctul 2 Cod procedură civilă, a suspendat judecata recursului declarat de . împotriva sentinței civile nr. 1048/2012 din 19 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, deoarece părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță și nu au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Cererea de recurs a rămas în nelucrare mai mult de un an după data suspendării, nefiind îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării procesului și nefiind dovedit că ar exista vreun motiv care să fi suspendat cursul perimării, conform art. 250 alineat ultim Cod procedură civilă.
Cauza a fost repusă pe rol din oficiu, la data de 25 octombrie 2013, pentru a se constata perimarea.
Deoarece sunt îndeplinite condițiile înscrise în art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, urmează ca, potrivit art. 252 Cod procedură civilă, să se constate perimată cererea de recurs formulată de . împotriva sentinței civile nr. 1048/2012 din 19 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași și să se mențină sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de . împotriva sentinței civile nr. 1048/2012 din 19 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași Secția Comercială – contencios administrativ, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 06 Noiembrie 2013.
Președinte, V. O. | Judecător, C. A. | Judecător, V. C.-S. |
Grefier, A. H. |
Redactat și tehnoredactat A.H.
02 exemplare/3 decembrie 2013
Tribunalul Iași: P. M. C.
← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 1348/2013. Curtea de Apel IAŞI | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 601/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
---|