Alte cereri. Decizia 512/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Decizia nr. 512/2008

Ședința publică de la 21 August 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Loredana Albescu judecător

JUDECĂTOR 2: Morina Napa

JUDECĂTOR 3: Vera Stănișor

Grefier: ---

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a fost pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul, reprezentat prin, împotriva deciziei civile nr. 417 din 03 iunie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru contestator, avocat, lipsă fiind reprezentantul intimatei, prin lichidator judiciar PROFESIONAL

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Avocat pentru contestator depune la dosar împuternicire avocațială.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat pentru contestator, având cuvântul, arată că, instanța de recurs a pronunțat o hotărâre nelegală. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs curge de la data comunicării hotărârii, însă, instanța de recurs nu face vorbire de acest lucru. Astfel, așa cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii recurate, aflată la fila 47 dosar fond, respectiv procesul-verbal de comunicare a hotărârii, nu este menționat numele persoanei și calitatea în care a primit hotărârea. Totodată, în acest sens, invocă decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 223/22.01.2008, publicată în Buletinul nr. 2/2008, hotărâre prin care s-a statuat că, chiar dacă procesul-verbal de comunicare a hotărârii a fost înregistrat la o societate, atrage nulitatea sa dacă nu se cunoaște persoana și calitatea în care a primit hotărârea. De asemenea, precizează că, nici în momentul de față, hotărârea instanței de fond nu a fost comunicată.

În concluzie, față de cele mai sus-arătate, se impune admiterea contestației în anulare, anularea deciziei pronunțate de instanța de recurs, urmând a se acorda termen pentru soluționarea recursului, fără cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise.

A:

- deliberând -

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr- la data de 20 iunie 2008 pe rolul Curții de APEL BACĂU, contestatorul Montin a solicitat desființarea deciziei civile nr. 417/03 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL BACĂU, pentru următoarele motive:

1. soluția de anulare a recursului ca nefiind motivat în termenul prevăzut de lege, pronunțată de instanță are la bază o gravă eroare materială, constând în neobservarea procedurii de comunicare a hotărârii instanței de fond.

Astfel, procedura a fost viciată, în procesul - verbal de comunicare a hotărârii nefiind trecută persoana care semnat pentru comunicare, așa cum cer dispozițiile art. 92 Cod procedură civilă și art. 100 Cod procedură civilă.

S-a mai precizat că semnătura existentă este indescifrabilă și nu aparține contestatorului, ci altei persoane, a cărei calitate nu a fost indicată.

2. prin precizările formulate în recurs, s-au invocat motive de nulitate de ordine publică, care puteau fi analizate de instanță chiar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 306 al. 2 Cod procedură civilă. Însă, instanța nu s-a pronunțat asupra respectivelor motive.

Analizând contestația de față în raport de motivele invocate și de decizia contestată, reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 417/03 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr- s-a constatat nul recursul declarat de recurenții - reclamanți: Montin, în calitate de reprezentant și, administrator statutar al L, împotriva sentinței civile nr. 230 din 25 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă L prin lichidator judiciar PROFESIONAL L

Curtea reține că contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege. Prin aceasta se urmărește anularea unei hotărâri irevocabile, dacă la pronunțarea ei nu s-au observat neregularitățile actelor de procedură, ori soluția pronunțată este rezultatul unor erori materiale evidente.

Din lecturarea primului motiv de contestație reiese că nu poate constitui obiect de contestație, nefăcând parte din categoria neregularităților procesuale la care se referă textul art. 317 Cod procedură civilă.

Dată fiind cerința art. 317 pct. 1 Cod procedură civilă privind legal citare pentru ziua când s-a judecat niciuna, se observă că motivul vizând modul de îndeplinire a procedurii de comunicare a hotărârii primei instanțe nu-și găsește încadrare în textul de lege.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă sunt de strictă interpretare și au în vedere numai greșeli materiale cu caracter procedural, în legătură cu aspecte formale ale judecății, pentru verificarea cărora să nu fie necesară a reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Or, actul procedural constând în comunicarea sentinței judecătorești, ca act ulterior momentului judecății, nu poate fi considerat drept un act de care să depindă soluționarea cauzei, respectiv "dezlegarea dată pricinii".

Cât privește cel de-al doilea motiv al contestației, vizând omisiunea instanței de a analiza motivele de ordine publică invocate de către recurent prin precizările la recurs, se vădește de asemenea ca fiind nefondat.

Pe de altă parte, se susține că, fiind vorba de motive de ordine publică, trebuiau invocate chiar de instanță din oficiu.

Potrivit art. 306 Cod procedură civilă, recursul este nul dacă nu fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2.

Rezultă concluzia că numai motivele de ordine publică la care se referă dispozițiile art. 306 al. 2 Cod procedură civilă pot fi invocate și din oficiu de către instanța de recurs, care este obligată să le supună dezbaterii părților, întrucât acestea vizează nulități absolute imprescriptibile.

Atâta timp cât instanța nu-și însușește motivele de casare formulate tardiv și apreciază că nu sunt de ordine publică, ele nu pot forma obiectul dezbaterilor.

În speță, se observă, dimpotrivă, că instanța de recurs luat în discuție motivele invocate prin cererea de precizări (fila 39 dosar) și le-a analizat în considerentele deciziei ca și motive de ordine publică.

Cât privește critica neinvocării din oficiu a respectivelor motive, se observă că textul art. 306 al. 2 Cod procedură civilă, nu instituie pentru instanță o obligativitate, expresia din text fiind în sensul că "pot fi invocate".

Așadar, urmărind cele expuse mai sus și văzând dispozițiile art. 320 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare promovată de contestatorul, reprezentant prin, împotriva deciziei civile nr. 417 din 03 iunie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata L prin lichidator judiciar PROFESIONAL O prin administrator.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,21 august 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

---

Red.

tehnored. 2 ex.

02/03 sept. 2008

Președinte:Loredana Albescu
Judecători:Loredana Albescu, Morina Napa, Vera Stănișor

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 512/2008. Curtea de Apel Bacau