Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 133/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR. 133/ DOSAR NR-
Ședința publică din 19 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Codruța Vodă judecător
- - - - judecător
- - - - judecător
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarea împotriva sentinței civile nr. 1003/Sind din 23 octombrie 2008, pronunțată de JUDECĂTOR 2: Carmen Bujan l-sindic dosarul nr- al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 10 martie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru datele de 17 martie 2009 și 19 martie 2009.
CURTEA
Constată că, prin sentința civilă nr. 1003/sind/2008 Tribunalul Brașova admis excepția tardivității și a respins contestația formulată de creditoarea
JUDECĂTOR 3: Gabriel Ștefăniță l-sindic a reținut următoarele considerente:
Potrivit sentinței civile nr. 257/sind/27.03.2008 pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr- s-a deschis procedura simplificată a falimentului debitoarei cu următoarele termene de desfășurare a procedurii:
- 25.04.2008 - termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor;
- 10.05.2008 - termen limită de verificare a creanțelor de întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar;
- 30.05.2008 - termen limită pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor;
menționata sentință a rămas definitivă și irevocabilă, fiind obligatorie pentru toate părțile cărora li se adresează: debitor, creditori, lichidator.
Creditoarea contestatoare a fost notificată de către lichidator la data de 18.04.2008 cu confirmare de primire. Prin notificare i s-au adus la cunoștință și termenele stabilite de judecătorul sindic.
Față de aceste aspecte declarația de creanță formulată de creditoarea - contestatoare la 14.05.2008 este tardivă.
Față de dispozițiile art. 73 (1) și (2) din Legea nr. 85/2006 și contestația depusă la instanță la 11.06.2008 este tardivă pentru că art. 73 (2) din Legea nr. 85/2006 stabilește că " Contestațiile trebuie depuse la tribunal cu cel puțin 10 zile înainte de data stabilită, prin sentința de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creanțe atât în procedura generală, cât și în procedura simplificată". Ori acest termen a fost stabilit la 30.05.2008.
În concluzie, atât declarația de creanță cât și contestația au fost tardiv formulate față de dispozițiile sentinței de deschidere a procedurii simplificate cât și față de dispozițiile art. 62 (1), art. 73 (2) din Legea nr. 85/2006, excepția tardivității fiind admisă cu consecința respingerii contestației.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea pentru următoarele motive:
Deși s-a înscris la masa credală a societății, în faza de lichidare voluntară depunând în acest sens la dosar cererea de înscriere creanță timbrată corespunzător, lichidatorul judiciar, prin adresa 532/02.06.2008, a anunțat neincluderea societății în tabelul creditorilor societății
Din punct de vedere legal societatea era înscrisă la masa credală și nu se mai impunea o nouă înscriere.
Recursul este fondat.
Judecătorul-sindic a hotărât asupra contestației creditoarei pe cale de excepție, respingând ca tardiv formulată contestația ce privea neînscrierea de către lichidatorul judiciar a creanței la masa credală.
În consecință, Curtea, verificând introducerea contestației, constată că judecătorul-sindic a statuat în mod corect asupra tardivității, în speță fiind incidente dispozițiile art. 73 alin.1 și 2 din Legea nr. 85/2006. Față de această dezlegare, celelalte motive ale contestației și, pe cale de consecință, celelalte motive de recurs formulate, nu mai pot fi analizate, fiind de prisos cenzurarea acestora.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat creditoarea împotriva sentinței civile nr. 1003/sind/23.10.2008 a Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.: / 26.03.2009
Tehnored: /30.03.2009/ - 3 ex -
Judecător-sindic:
Președinte:Codruța VodăJudecători:Codruța Vodă, Carmen Bujan, Gabriel Ștefăniță
← Acțiune în anulare. Decizia 94/2009. Curtea de Apel Brasov | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|