Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 1327/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA Nr. 1327

Ședința publică din data de 15 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Valentin Niță

JUDECĂTOR 2: Maria Pohoață

JUDECĂTOR 3: Alexandrina Urlețeanu

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de creditoareaAutoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului,cu sediul în B, str. -. -. nr. 50, sector 1, împotriva sentinței nr. 868 din 27 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu debitoareaSC P SA, cu sediul social în comuna, județul P prin lichidator judiciar cu sediul în P,-,. 5. 5E, județul P și creditoareaDirecția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în P- județul

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta-creditoare AVAS B, intimata-debitoare SC P SA, lichidatorul judiciar și intimata-creditoare DGFP

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este îndreptat împotriva sentinței prin care s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei, iar recurenta creditoare prin intermediul cererii de recurs solicită și judecarea cauzei în lipsă, după care,

Curtea, luând act că în cauză nu se formulează alte cereri, iar recurenta-creditoare prin intermediul cererii de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul disp.art. 242 alin. 2.proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

S-a constatat că prin sentința nr. 338 din data de 22.06.2007 Tribunalul Prahovaa admis cererea creditoarei AVAS și a dispus deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei,constatând că aceasta se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită cu titlurile executorii depuse la dosar.

S-a dispus intrarea în procedura simplificată de insolvență a debitoarei și s-a numit lichidator judiciar

După această dată s-au întocmit și comunicat notificările în condițiileart. 61 dinLegea privind procedura insolvenței, fiind întocmite și afișate la sediul instanței atât tabelul preliminar cât și tabelul definitiv al creanțelor.

La data de 27 aprilie 2009 lichidatorul judiciar P a solicitat să se dispună închiderea procedurii și radierea societății debitoare, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului și a atașat dovezile de comunicare a raportului de închidere și decontul cheltuielilor cu facturile și chitanțele doveditoare.

Prin sentința nr. 868 din 27 aprilie 2009 Tribunalul Prahova a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar și în temeiul art.131 alin.1 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC P SA și radierea societății debitoare din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova .

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut că debitoarea nu are bunuri mobile și imobile, judecătorul sindic apreciind că nu se justifică, în aceste condiții, continuarea procedurii în temeiul art. 131 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței.

Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Prahovaa formulat recurs creditoarea AVAS criticând sentința pentru nelegalitate si netemeinicie si solicitând examinarea cauzei sub toate aspectele.

Recurenta a susținut ca a formulat o cerere prin care a solicitat ca, in cazul in care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzuta de art. 138 din Legea 85/2006 sa autorizeze creditorii sa formuleze o asemenea cerere( având în vedere ca in prezenta cauza nu s-a putut constitui Comitetul creditorilor din culpa lichidatorului judiciar).

Se susține ca motivarea sentinței este in contradicție cu Decizia Curții constituționale nr. 549/2007 care a stabilit ca dispozițiile art.138 alin. 3 din Legea 85/2006 sunt constituționale si în situația in care nu a fost format un Comitet al creditorilor oricare dintre creditori este îndreptățit să exercite personal toate atribuțiile pe care legea le prevede in sarcina Comitetului creditorilor.

Pentru a putea formula cererea de angajare a răspunderii patrimoniale a administratorilor statutari este nevoie de autorizarea prealabila a judecătorului sindic.

Solicita admiterea recursului, casarea sentinței si trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Examinând sentința recurata prin prisma criticilor formulate si a dispozițiilor legale incidente in cauza, Curtea reține următoarele:

Recurenta a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicita autorizarea sa in vederea formulării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale fata de persoanele din cadrul societății debitoare care au cauzat starea de insolventa, cerere care a fost înregistrată la Tribunalul Prahova la data de 16 aprilie 2009.

Ulterior si anume la 27 aprilie 2009 se pronunța sentința atacata cu prezentul recurs prin care se respinge cererea recurentei creditoare de a fi autorizata pentru a formula cererea de instituire a răspunderii, motivând ca in prezenta cauza nu s-a constituit Comitetul creditorilor si ca aceasta cerere nu a fost formulata de toți creditorii înscriși la masa credală, conform art. 16 alin. 1 din Legea 85/2006.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 138 alin (3) Comitetul creditorilor poate cere judecătorului -sindic sa fie autorizat sa introducă acțiunea prevăzuta la alin. (1), daca administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, in raportul sau asupra cauzelor insolventei, persoanele culpabile de starea de insolventa a patrimoniului debitorului persoana juridica ori daca acesta a omis sa formuleze acțiunea prevăzuta la alin. (1) si răspunderea persoanelor la care se refera alin. (1) amenința sa se prescrie.

Prin decizia nr. 549/2007 Curtea Constituționala a stabilit ca dispozițiile art. 138 alin.3 din Legea 85/2006 sunt constituționale si ca in condițiile in care nu a fost format un comitet al creditorilor, oricare dintre creditori este îndreptățit sa exercite personal toate atribuțiile pe care legea le prevede in sarcina Comitetului creditorilor, inclusiv aceea de a solicita judecătorului sindic autorizarea introducerii acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere.

Prin urmare cererea formulata de recurenta AVAS de autorizare pentru introducerea acțiunii in antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar este admisibila, fiind premergătoare formulării cererii de angajare a raspunderii patrimoniale, care este ceruta de cursul procedural prevăzut de Legea 85/2006 si care nu are legătura cu fondul dreptului.

Pentru aceste considerente, in temeiul art. 312 coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod pr.civ recursul se va admite, se va casa sentința și se va trimite cauza spre rejudecare.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Admite recursul formulat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B, str. -. -. nr. 50, sector 1, împotriva sentinței nr. 868 din 27 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu debitoareaSC P SA, cu sediul social în comuna, județul P prin lichidator judiciar cu sediul în P,-,. 5. 5E, județul P și creditoareaDirecția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în P- județul

Casează sentința 868 din 27 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red.

Dact. I/6 ex. 09.11.2009

Dosar fond - al Tribunalului Prahova

Jud fond

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Valentin Niță
Judecători:Valentin Niță, Maria Pohoață, Alexandrina Urlețeanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 1327/2009. Curtea de Apel Ploiesti