Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 1506/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.1506
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Tudose Ana Roxana
JUDECĂTOR 2: Stoicescu Maria
JUDECĂTOR 3: Duboșaru
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea SC SRL, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței nr. 497 din data de 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-debitoareSC SA, cu sediul în B,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata-debitoare SC SA, reprezentată de consilier juridic, potrivit delegației aflată la fila 30 dosar, lipsă fiind recurenta - creditoare SC SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul intimatei-debitoare arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză, solicitând cuvântul în combaterea recursului.
Curtea ia act de susținerile reprezentantului intimatei-debitoare, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Consilier juridic, pentru intimata-debitoare SC SA, solicită respingerea recursului, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.
În esență, reprezentantul intimatei arată că, în mod corect, instanța de judecată a constatat, pe baza probelor administrate în dosar, faptul că debitoarea nu se află în stare de insolvență, întrucât art. 3 alin.1 lit.a din Legea insolvenței instituie o prezumție de insolvență vădită, care operează atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori, prezumție care a fost răsturnată în totalitate prin proba contrarie; de asemenea, arată că firma funcționează în continuare, are un număr mare de salariați, fapt ce reprezintă o probă în plus a solvabilității societății. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, sub nr-, creditoarea SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea SA, în scopul recuperării unei creanțe în sumă de 360.448,43 lei.
În motivarea cererii, creditoarea a învederat instanței că, în baza contractului comercial d e vânzare-cumpărare nr.14/24.03.2008, a livrat debitoarei mărfuri, respectiv var bulgări sortat, din valoarea cărora a rămas neachitată suma de 360.448,43 lei, cele 43 de facturi a căror valoare nu a fost achitată sunt scadente, debitoarea obligându-se la plata eșalonată a datoriei, prima tranșă trebuia achitată la 26.01.2009, însă, în mod nejustificat, nu și-a îndeplinit această obligație.
În cauză, debitoarea SA a formulat contestație, împotriva cererii creditoarei, contestând starea de insolvență și precizând că are disponibilități în conturi bancare în sumă de 3.953.332,31 Euro și 3.332.281,59 lei, având în prezent 1270 de angajați ale căror drepturi salariale sunt plătite integral și fără întârziere, totodată, arătând că numai lichiditățile din conturile bancare sunt de 55 de ori mai mari decât suma pretinsă de către creditoare, neînregistrându-se nici un fel de datorii către bugetul de stat, astfel că nu se află în stare de insolvență, refuzul său de plată a sumelor pretinse de creditoare fiind justificat.
După administrarea probelor, Tribunalul Buzăua pronunțat sentința nr.497 din 22 aprilie 2009, prin care a admis contestația formulată de debitoarea SA și a respins cererea privind deschiderii procedurii de insolvență formulată de creditoarea SC SRL.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, într-adevăr, debitoarea nu se află într-o stare de insolvență, definită ca fiind acea stare a patrimoniului ce se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, întrucât deține în conturile sale bancare sume substanțiale de bani în lei și în valută de natură a acoperi cu suficiență suma pretinsă de către creditoare.
S-a mai reținut că, deși necontestată ca și cuantum, debitoarea a arătat că refuzul său de plată a sumei pretinse este justificat, creditoarea fiind cea care nu și-a respectat o parte din obligațiile ce îi reveneau ca urmare a derulării contractului comercial d e vânzare cumpărare nr.14 din 24.03.2008; de asemenea, SC SA desfășoară o activitate comercială importantă, având un număr de 1270 de salariați, efectuând plăți și încasări substanțiale și realizând investiții de peste 20 milioane Euro. Mai mult decât atât, debitoarea a făcut dovada faptului că nu se află în stare de insolvență, în contul său bancar posedând disponibil suficient, pentru a face față datoriei pe care o are față de creditoare, aceasta nefiind insolvabilă, ci refuzând să plătească, din punctul său de vedere justificat, datoria pretinsă.
Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea SC SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii.
În susținerea recursului, creditoarea a arătat că motivarea instanței de fond nu are legătură cu Legea insolvenței, întrucât suma de 360.448,43 lei înregistra o întârziere la plată de peste 30 de zile de la data formulării cererii, astfel că sunt îndeplinite prevederile art.1 și 3 pct.12 din lege.
Mai susține recurenta că, în înțelesul art. 3 lit.a din Legea nr.85/2006, insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori, legea impunând condiții clare, atât în ceea ce privește cuantumul minim al creanței, cât și termenul pe care legiuitorul l-a considerat minim pentru plata creanței, orice adăugare la lege nefiind permisă. În sfârșit, susține recurenta, prin împărțirea debitorilor în mari sau mici, în funcție de numărul de angajați, cifra de afaceri sau volumul de investiții, se încalcă principiul constituțional al egalității tuturor în fața legii.
La data de 9 septembrie 2009, intimata-debitoare a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul de față, prin prisma motivelor invocate, raportat la textele de lege incidente în cauză, dar și la actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin cererea promovată la data de 5.02.2009, pe rolul Tribunalului Buzău, creditoarea-recurentă SC SRL Bas olicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SA B, motivată prin aceea că această din urmă societate nu a achitat contravaloarea creanței, reprezentată de prețul mărfii virată acesteia și ridicată de către reprezentanții debitoarei de la punctul de lucru al creditoarei, cuantumul total fiind acela 360.448,63 lei.
Așa cum menționam anterior, debitoarea în cauză nu a contestat cuantumul creanței și nici lichiditatea acesteia, dar a motivat refuzul său de plată, prin aceea că societatea creditoare nu și-a respectat o parte din obligațiile ce îi reveneau, ca urmare a derulării contractului comercial d e vânzare-cumpărare nr. 14 din 24.03.3008, dar și prin aceea că nu se află, în prezent, în situația de insolvență, stare ce se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Potrivit art.3 din Legea 85/2006, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului, care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile; insolvența este prezumată ca fiind vădită, atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori, și iminentă, atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței. Spre deosebire de reglementarea anterioară, pe lângă faptul că definește insolvența, norma legală actuală face distincție întreinsolvența văditășiinsolvența iminentă,ambele stări fiind apte să atragă aplicarea procedurii, principala deosebire între ele fiind exigibilitatea datoriilor. Ceea ce este incontestabil este faptul că norma analizată condiționează insolvența iminentă de lipsa fondurilor bănești, ceea ce înseamnă că nu are relevanță insolvabilitatea debitorului, în timp ce în cazul insolvenței vădite, este necesară îndeplinirea scadenței și trecerea unui termen de 30 de zile.
Pe de altă parte, potrivit art.33 din același act normativ, dacă debitorul apreciază ca fiind neîntemeiată cererea creditorilor, acesta o poate ataca pe calea contestației, trei fiind elementele esențiale pe care le va contesta, și anume: inexistența fondurilor bănești suficiente pentru acoperirea datoriilor, neîndeplinirea cerințelor privind certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea datoriilor, și neîndeplinirea plafonului minim al creanțelor, ce alcătuiesc valoarea prag a creditorilor.
Practica judiciară a decis, în mod constant, că prezumția de insolvență poate fi răsturnată cu probe certe și concludente, precum extrase de cont, balanțe financiar-contabile, din care rezultă că debitorul are disponibil în cont și nu se află în stare de insolvență, caz în care, dacă creditorul posedă un titlu executoriu, recuperarea creanțelor urmează a se face pe calea executării silite, și nu în cadrul procedurii de insolvență.
În cauza de față, instanța de fond a apreciat în mod corect, în sensul că debitoarea SC SA B nu se află în stare de insolvență nici iminentă și nici vădită, în contul său bancar posedând disponibil suficient pentru a face față datoriei. Astfel, așa cum rezultă din extrasele de cont emise de bănci, precum Bank, BRD și BCR, soldul disponibil din linia de credit are o valoare apreciabilă în raport cu creanța creditoarei; semnificative sunt și încasările firmei debitoare din cursul lunii februarie 2009, dar și plățile efectuate de către aceasta, lucruri dovedire de rulajul de cont, dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
În contextul expus, susținerile în sensul că motivarea sentinței recurate, referitoare la sumele substanțiale din contul debitoarei și la numărul mare de angajați, investițiile ce caracterizează activitatea acesteia, nu ar avea legătură cu procedura insolvenței, sunt nefondate. Aceasta, întrucât recurenta consideră în mod incorect faptul că neachitarea de către debitoare, timp de 30 de zile de la scadență, a creanței pe care i-o datorează ar fi singura condiție ce justifică declanșarea acestei proceduri speciale. Această susținere nu are suport real, întrucât neachitarea de către debitoare a sumei pretinse a fost motivată de către aceasta ca un efect al nerespectării de către creditoare a obligațiilor ce îi reveneau în baza contractului comercial, ce se derulează între părți. Instanța de fond a apreciat în mod just și în conformitate cu dispozițiile legale mai sus-citate, în sensul că societatea creditoare are la îndemână o acțiune de drept comun, iar în cazul obținerii unui titlu executoriu, calea executării silite, dar nu procedura insolvenței, a cărei rațiune și al cărei spirit nu este acela de a fi utilizată ca un instrument de constrângere a debitorului pentru plata datoriilor, în condițiile în care acesta deține fonduri disponibile pentru a plăți ori invocă motive aparent întemeiate.
Aceste aprecieri ale instanței de fond nu pot fi considerateadăugare la lege, iar considerentele privitoare la volumul și cifra mari de afaceri pe care le derulează debitoarea, cuprinse în sentința recurată, nu reprezintă în niciun fel o încălcare a principiului constituțional al egalității în fața legii, aceasta fiind o simplă speculație a recurentei-creditoare, câtă vreme, prima instanță a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței, pentru considerentele expuse mai sus, și nu pentru că debitoarea ar fi o firmă mare cu mulți salariați, ce nu poate intra sub incidența acestei proceduri.
În consecință, în baza art. 312 alin.1 pr.civilă, coroborat cu art. 33 din Legea 85/2006, Curtea va respinge recursul ca nefondat și va menține sentința primei instanțe ca fiind legală și temeinică. Totodată, se va lua act de faptul că intimata din prezenta cauză nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de creditoareaSC SRL, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței nr. 497 din data de 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-debitoareSC SA, cu sediul în B,-, județul
Ia act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./24.11.2009
f- - Tribunalul Buzău
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Tudose Ana RoxanaJudecători:Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria, Duboșaru
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Alte cereri. Decizia 1589/2009. Curtea de Apel Ploiesti → |
|---|
