Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 344/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 344/2009
Ședința publică de la 17 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței nr.1192/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara.
La apelul nominal părțile sunt lipsă.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului și faptul că recurenta a solicitat și judecarea în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința nr.1192/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoaraa fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar SC, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC 3 - SA T Filiala - D, a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități și s-a respins cererea de antrenare a răspunderii formulată de lichidatorul judiciar, aprobându-se plata din fondul unic către acesta a sumei de 1109 lei, reprezentând remunerație și cheltuieli de lichidare.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut următoarele:
Fostul administrator, pârâtul nu a predat actele contabile ale debitoarei și a continuat activitatea debitoarei în interesul său, deși această activitate ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Cuantumul pagubei produse este suma cu care creditorii au fost înscriși în tabelul definitiv al creanțelor, respectiv întregul pasiv neacoperit.
Aplicarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 implică îndeplinirea cerințelor art.129 Cod pr.civilă și, prin urmare, dreptul creditorului sau al lichidatorului judiciar de a cere altor persoane decât societatea debitoarei să achite creanțele, trebuie să izvorască dintr-un fapt a cărui comitere se dovedește prin probe administrate nemijlocit în procedura jurisdicțională.
Așa fiind, rezultă că la fel ca în cazul răspunderii delictuale întemeiată pe art.998, 999 cod civil și în ipoteza răspunderii delictuale comerciale reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar este dator să probeze săvârșirea faptei ilicite determinate de raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și cuantumul pagubei produse datorită delictului comercial.
Această concluzie se impune având în vedere că art.998 - 999 Cod civil și art.138 din Legea nr.85/2006 nu instituie o prezumție de culpă în sarcina administratorului.
Lichidatorul judiciar s-a limitat la a invoca, în susținerea cererii, prezumția vinovăției pârâtului întemeiată pe nepredarea faptică a actelor.
Chiar în această situație, prezumția este relativă și generală și trebuie completată cu probe administrative nemijlocit în instanță care să dovedească raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, cu atât mai mult cu cât pârâtul a fost de bună credință și a predat actele contabile.
Lichidatorul judiciar nu a solicitat și nu a propus probe în instanță în susținerea cererilor întemeiate pe prevederile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Judecătorul sindic a apreciat că nu s-a dovedit că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă sau că și-a însușit bunurile societății.
Judecătorul sindic a apreciat că lichidatorul judiciar nu a dovedit săvârșirea de către pârât a faptei delictuale care să conducă nemijlocit la prejudicierea averii debitoarei.
Față de cele dezvoltate mai sus și întrucât lichidatorul judiciar nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art.1169 Cod civil, nefăcând dovada atragerii răspunderii delictuale a pârâtului, cererea a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AVAS, solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei.
În dezvoltarea motivelor de recurs AVAS susține că simplul fapt al neținerii de către administratorul debitoarei al contabilității conform legilor contabile atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a analiza activul patrimonial, modul în care a fost gestionat, modul în care au fost respectate dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor sau dacă s-au efectuat unele transferuri patrimoniale și în ce condiții.
Recurenta mai învederează că, în speță nu sunt aplicabile regulile răspunderii civile delictuale, ci cele de pe temeiul răspunderii contractuale, unde culpa administratorului falitei ar fi prezumată potrivit art.1082 Cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006.
Mai susține că prejudiciul produs constă în însăși creanța cedată de CAS H către AVAS, având caracter cert și nefiind recuperată.
În drept se invocă art.299 - 316 Cod pr.civilă, Legea nr.85/2006 și art.304 pct.5,7 și 9 Cod civilă.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de creditoare raportat la probele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în cauză curtea de apel constată că recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Nu poate fi primită critica recurentei privitoare la faptul că simplul fapt al neținerii contabilității atrage automat angajarea răspunderii administratorului falitei, o atare soluție făcând abstracție de dispozițiile din capitolul IV al Legii nr.85/2006 (art.138 - 142) care instituie o răspundere subiectivă limitată la fapte și persoane anume determinate, în condiții expres prevăzute în textul legii.
Curtea nu își poate însuși nici susținerea recurentei că faptele imputate pârâtului pot fi săvârșite cu intenție sau din culpă, cu privire la fiecare dintre aceste fapte necesitatea formei de vinovăție a intenției respectiv a unei intenții de fraudare a legii, fiind evidentă.
Astfel, cu privire la fapta de neținere a contabilității în conformitate cu legea imputată pârâtului în contextul articolului 138 lit.d din Legea nr.85/2006, în legătură cu neregulile contabile semnalate, se impune constatarea că acestea trebuiau să fi fost provocate deci săvârșite cu intenția de a eluda obligațiile fiscale prin înscrisuri necorespunzătoare în evidența contabilă, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.
Critica AVAS referitoare la inaplicabilitatea în speță a regulilor răspunderii civile delictuale și instituirea prejudiciului la valoarea tuturor creanțelor este neîntemeiată, în speță art.138 reglementând o răspundere civilă delictuală atipică, iar imposibilitatea recurentei de a recupera creanța nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să îl oblige automat pe fostul administrator social la plata creanței.
Raportat la aceste considerente, curtea de apel constată că sentința atacată este legală și temeinică, la adăpost de criticile formulate de creditoare, urmând ca în baza art.312 Cod pr.civilă să fie respins recursul declarat de AVAS
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea AVAS împotriva sentinței nr. 1192/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.04.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact.
2 ex./12.05.2009
Jud.fond.
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 323/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 669/2009. Curtea de Apel... → |
|---|
