Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 343/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 343/2009
Ședința publică de la 17 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de AVAS B împotriva sentinței nr.1191/F/18.12.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal părțile au fost lipsă.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-a depus la dosar întâmpinare din partea lichidatorului judiciar Expert Insolvență - pentru debitoarea SC PROIECT SRL.
Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului și faptul că se solicită și judecarea în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința nr.1191/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- s-au respins obiecțiunile la raportul final formulate de AVAS B și DGFP H și s-a dispus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei SC Proiect SRL D în temeiul art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, la cererea lichidatorului judiciar.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut că la data de 9.09.2008 și, respectiv 16.09.2008 creditorii DGFP H și AVAS B au formulat obiecțiuni la raportul final depus în dosar de lichidatorul judiciar solicitând continuarea procedurii de faliment prin formularea unei cereri de antrenare a răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de ajungerea societății în stare de încetare de plăți iar pe de altă parte, în obiecțiunile DGFP H s-a solicitat ca lichidatorul judiciar să identifice un autoturism 1300 care apare în evidențele debitoarei urmând, apoi, să fie valorificat prin vânzare.
În același timp, a reținut că sunt nefondate aceste susțineri.
Astfel, s-a apreciat că lichidatorul judiciar a făcut toate demersurile pentru identificarea bunurilor din averea debitoarei și și-a îndeplinit obligațiile stabilite de lege și judecătorul sindic.
Cele două creditoare fac parte din comitetul creditorilor și aveau posibilitatea să solicite comitetului creditorilor să introducă cererea prevăzută de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, lucru care nu l-au făcut, deși aveau cunoștință despre situația societății debitoare din data de 18.07.2008 când a avut loc adunarea generală a creditorilor și a fost ales comitetul creditorilor.
S-a reținut de asemenea, contrar susținerilor creditoarei DGFP H, că nu există bunuri în averea debitoarei care ar putea fi valorificate, astfel că se impune închiderea procedurii în temeiul art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs AVAS B solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare judecătorului sindic în vederea angajării răspunderii membrilor organului de conducere.
În motivarea recursului se arată că în mod nelegal i-au fost respinse obiecțiunile prin care a solicitat ca în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează o cerere în sensul atragerii răspunderii membrilor organului de conducere pe temeiul art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 să fie autorizați cei doi creditori din dosar să formuleze o atare cerere mai ales că în cauză există suficiente probe din care rezultă săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit.d din legea nr.85/2006 în sensul că administratorii societății au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, o atare obligație rezultând cu evidență din dispozițiile art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale art.133 alin.1 și 2 și art.181 din Legea nr.31/1990 republicată precum și din dispozițiile art.11 alin.4 din Legea nr.82/1991.
Sunt invocate, de asemenea, în sensul atragerii răspunderii membrilor organului de conducere, inclusiv dispozițiile art.72 din Legea nr.31/1990 republicată și art.374 din Codul comercial privitoare la mandatul comercial pe baza cărora sunt reglementate obligațiile și răspunderea administratorilor unei societăți comerciale, sens în care aceștia răspund nu numai pentru dol ci și pentru culpa comisă în executarea mandatului.
Lichidatorul judiciar, prin întâmpinare, solicită respingerea recursului cu motivarea că deși a depus diligențele necesare nu a reușit să intre în posesia documentelor contabile ale debitoarei așa încât nu a fost în măsură să stabilească cu exactitate situația economico - financiară a societății și nici să întocmească un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția insolvenței.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată că recursul nu este fondat.
Într-adevăr, sub un prim aspect, cel legat de posibilitatea recurentei de a formula o cerere de atragere a răspunderii membrilor organului de conducere al debitoarei, în mod întemeiat judecătorul sindic a reținut că o atare cerere putea fi făcută doar de către comitetul creditorilor ales în adunarea generală din data de 18.07.2008 și nu de către unul sau altul dintre creditorii din dosar, în speță de către recurentă căreia, textul art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006 nu îi recunoaște calitatea procesuală.
Sub un alt aspect, în ce-l privește pe lichidatorul judiciar, este evident că în condițiile în care nu a fost în măsură să stabilească, pe baza unor documente contabile adecvate, situația economico - financiară a debitoarei nu a fost în măsură nici să stabilească cauzele și împrejurările în care membrii organului de conducere ar putea fi obligați la plata pasivului neacoperit pe temeiul art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de AVAS B împotriva sentinței nr.1191/F/18.12.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.04.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact./29.04.2009.
Ex.- 3
Jud.fond.
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 445/2009.... → |
---|