Practica judiciara insolventa. Decizia 342/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 342/2009
Ședința publică de la 17 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de DGFP H împotriva sentinței nr.1119/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoara.
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic pentru recurentă, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul recurentei arată că nu are alte cereri de formulat, situație față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii formulată de creditoarea DGFP Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința nr.1119/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Hunedoaraa fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar și în temeiul art.132 alin.2 Cod pr.civilă s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC SRL, fiind respinsă cererea de antrenare a răspunderii formulată de creditoarea DGFP H împotriva pârâtei.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut următoarele:
Conform art.137 din fosta Lege nr.64/1995 răspunderea organelor de conducere pentru pasivul societății debitoare se poate antrena în cazul săvârșirii faptelor prevăzute de textul de lege menționat și numai dacă faptele respective au determinat starea de insolvență a debitoarei.
Aplicarea prevederilor art.137 din Legea nr.64/1995 implica îndeplinirea cerințelor art.129 Cod pr.civilă și prin urmare dreptul creditorului sau al lichidatorului judiciar, de a cere altor persoane decât societatea debitoare să achite creanțele, trebuie să izvorască dintr-un fapt a cărui comitere se dovedește prin probe administrate nemijlocit în procedura jurisdicțională.
Așa fiind,rezultă ca la fel ca în cazul răspunderii delictuale întemeiată pe art.998, 999 cod civil și în ipoteza răspunderii delictuale reglementate de art.137 din Legea nr.64/1995, creditorul sau lichidatorul este dator să probeze săvârșirea faptei ilicite determinate, raportul de cauzalitate dintre fapta și prejudiciu și cuantumul pagubei produse datoria delictului comercial.
Această concluzie se impune având în vedere ca art.998 - 999 Cod civil și art.137 din Legea nr.64/1995 nu instituie o prezumție de culpă în sarcina administratorului.
Lichidatorul judiciar s-a limitat la a invoca, în susținerea cererii, prezumția vinovăției pârâtei întemeiată pe continuarea activității care evident era în pierdere și nu a formulat cerere de aplicare a procedurii insolvenței.
Chiar în această situație, prezumția este relativă și generală și trebuie completată cu probe administrate nemijlocit în instanță care să dovedească raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, cu atât mai mult cu cât pârâta a susținut că a preluat societatea doar în anul 2000 dată de la care nu este efectuat niciun fel de activitate, iar datoriile sunt anterioare anului 2000.
Creditoarea nu a solicitat și nici nu a propus probe în instanță în susținerea cererii întemeiată pe prevederile art.137 din Legea nr.64/1995.
Judecătorul sindic a apreciat că, în speță, creditoarea DGFP H nu a dovedit săvârșirea de către pârâtă a faptei delictuale care să conducă nemijlocit la prejudicierea averii debitoarei.
Față de cele dezvoltate mai sus și întrucât creditoarea DGFP H nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art.1169 Cod civil, nefăcând dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.137 din Legea nr.- pentru atragerea răspunderii delictuale a pârâtei, prezenta cerere a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea DGFP H solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii fostului administrator al societății și obligarea acesteia să plătească la bugetul general consolidat suma de 81.395 lei reprezentând pasivul SC Metalice - SRL.
În dezvoltarea motivelor de recurs creditoarea arată că sentința atacată este nelegală și netemeinică întrucât pârâta a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu și printr-un management defectuos a condus societatea la incapacitate de plată.
Recurenta mai susține că pârâta este în culpă fiindcă nu a solicitat să fie supusă legii insolvenței în termen de 30 zile de la apariția stării de insolvență și a neglijat plățile restante față de bugetul de stat și sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998 Cod civil.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de creditoare raportat la probele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în cauză curtea de apel constată că recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Criticile creditoarei privind folosirea de către pârâtă a bunurilor și creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane și conducerea societății la incapacitate de plată printr-un management defectuos sunt nefondate, întrucât în raportul final al lichidatorului indicat drept mijloc de probă de recurentă se susține că de la preluarea societății de către pârâtă de la vechiul administrator societatea nu a desfășurat niciun fel de activitate, iar creditoarea nu a indicat și nici din raport nu rezultă care bunuri sau credite s-au folosit de pârâtă în folos propriu.
Totodată managementul defectuos invocat nu s-a probat și nici nu se încadrează în prevederile art.138 lit.a din Legea nr.85/2006 invocate de recurentă.
Neintroducerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței prevăzută de art.27 alin.1 din Legea nr.85/2006 nu dovedesc săvârșirea cu intenție a faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006 întrucât societatea nu a mai desfășurat activitate după ce pârâta a preluat societatea de la vechiul administrator, iar neglijarea plăților restante față de bugetul statului invocate de creditoare nu se încadrează în prevederile art.138 alin.1 literele a -
Prin urmare, deși susține că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.998 Cod civil, recurenta nu a probat săvârșirea cu intenție de către pârâtă a vreuneia din faptele prevăzute de art.138 alin.1 literele a - g, astfel că sentința atacată este legală și temeinică, la adăpost de criticile recurentei, urmând ca în baza art.312 Cod pr.civilă să fie respins recursul declarat de DGFP
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de DGFP H împotriva sentinței nr.1119/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.04.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact. 2 ex./18.05.2009
Jud.fond
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 290/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 518/2009. Curtea de Apel... → |
|---|
